Dacă ai visat dintotdeauna să deguști ciocolată și să mai fii și plătit pentru asta, atunci acum ar putea fi șansa ta. Compania Ferrero angajează 60 de persoane care să se mute în orașul pitoresc Alba, din Italia, pentru a deveni degustători profesioniști de Nutella, bomboane Ferrero-Rocher, Tic-Tac și ciocolată Kinder.

Potrivit Travel&Leisure, cele 60 de posturi disponibile se adresează amatorilor, iar candidaților nu li se cere o pregătire specială.

Cei care vor fi selectați vor trebui să se mute în Italia, lângă sediul companiei.

Începând cu luna septembrie, ei vor intra într-un program de training care va dura trei luni, timp în care vor învăța tehnici de degustare.

La finalul trainingului, 20 de candidați considerați cei mai talentați vor fi angajați part-time și vor lucra două zile pe săptămână, câte două ore pe zi.

Anunțul de angajare a fost publicat în limba italiană, ceea ce înseamnă că doritorii trebuie să cunoască această limbă. Singurele cerințe sunt ca cei care aplică la job să nu aibă alergii și să poată folosi computerul.

Candidații care vor fi angajați part-time vor fi plătii cu 10.000 de dolari pentru întreaga perioadă. De asemenea, lor li se permite să aducă încă o persoană cu ei în Italia, indiferent că este vorba despre o rudă sau un prieten.

sursa digi24.ro

Nu ratați aceste articole !

Studiu: Internetul este mult mai periculos decât credem. Datorită lui ne poate îmbolnăvi, la propriu

Un nou studiu a constatat faptul că persoanele care petrec mult timp pe internet...

„Când v-o fi dor de mine şi îţi vrea ca să mă vedeţi, să vă uitaţi la fotografie“. Ultima...

Peste 300.000 de soldaţi români au pierit pe câmpul de luptă în Primul Război...

I-a oferit iubitei lui un parfum, iar după o săptămână femeia a murit. Ce se afla de fapt în...

Atunci când Charlie Rowley a găsit o sticlă de parfum sigilată, părăsită pe o...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here