Un adevărat paradis pe pământ, cele „Şapte pământuri colorate” Chamarel, sunt situate în sud-vestul insulei Mauritius, în districtul Riviere Noire. Numite şi „Terres de couleurs” aceste dune formate din nisip şi roci, vopsite în roşu, maro, violet, verde, albastru închis, albastru deschis şi galben ocupă o suprafaţă de aproximativ 7.500 de metri pătraţi şi sunt înconjurate de vegetaţie, aceasta fiind o dovadă în plus că natura este bizară şi inexplicabilă.

Care este cauza acestui caleidoscop de culori?

Fenomenul varietăţii cromatice este atribuit răcirii, la temperaturi diferite şi în diferite momente temporale, a rocilor vulcanice, descompuse şi erodate. Rocile, împreună cu argila, de-a lungul secolelor, au dus la formarea nisipului care, din cauza cantiăţilor mari de fier şi aluminiu şi a oxidării acestora, căpătă culori predominante cum ar fi roşu-antracit şi albastru-violet.

Deci, o explicaţie ştiinţifică există, dar un văl de mister continuă să plutească în jurul fenomenului. Dunele prezintă o altă caracteristică particulară: nisipurile Chamarel au capacitatea să se depoziteze formând straturi de culori definite care, deşi amestecate de vânt, după numai câteva ore se reasamblează magic, revin la forma iniţială, oferind desene impresionante. Lumina soarelui, mai ales dimineaţa devreme şi la apusul soarelui, fac restul, oferind peisaje uluitoare.

Numele de Chamarel, vine de la proprietarul terenului pe care se află „Terres de couleurs”: Charles de Chazal de Chamarel.

Sursa: epochtimes.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here