Connect with us

Istorie

Istoria apariției ungurilor. Războinici de elită, au jefuit, zeci de ani, de la est la vest, bătrânul continent, fără ca cineva să le poată sta împotrivă

Published

on

Cronicarii maghiari întăresc faptul că la venirea ungurilor în Europa, acum 1.100 de ani, românii erau aici, ungurii având nevoie de aproape 300 de ani pentru a cuceri Transilvania. Vorbind despre Transilvania, este edificator și acest fragment din Gesta Hungarorum a notarului Regelui Bela al III-lea al Ungariei care vorbește despre primii ani de la sosirea ungurilor în Europa: “Și, rămânând aici mai multă vreme, Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el un om șiret, după ce a prins să afle de la locuitori despre bunătatea țării de dincolo de păduri (Transilvania-n.n.), unde domnia o avea un oarecare Blach Gelou, a început să ofteze, dacă n-ar putea cumva să dobândească printr-o favoare din partea ducelui Arpad țara de dincolo de păduri, pentru sine și pentru urmașii săi. Ceea ce s-a și întâmplat, după aceea, întocmai.”

Revenind la aparitia ungurilor ca popor, începând cu secolul al VIII-lea şi până în secolul al X-lea, în cele mai multe mănăstiri vest-europene s-a auzit rugăciunea ”Apără-ne, Doamne, de furia normanzilor!”. La sfârşitul secolului al IX lea, rugăciunea a devenit mai ales în centrul şi estul Europei cu ”Apără-ne, Doamne, de furia ungurilor!”. Şi asta după ce, în anul 895, triburi de călăreţi războinici au trecut în Bazinul Carpaţilor şi, odată cu anul 900, au trecut Europa prin foc şi sabie.

Iuţi şi experţi în mânuirea arcului din goana calului, aceşti războinici de elită în lupta călare au jefuit, zeci de ani, de la est la vest, bătrânul continent, fără ca cineva să le poată sta împotrivă. Au bătut până şi la porţile Constantinopolelui sau ale domeniilor papale.

Citește și:
Istoria sosirii țiganilor pe teritoriul României. „Poporul român a primit întotdeauna cu dispreţ acest neam“

Ei îşi spuneau magyari, dar, mai târziu, au căpătat şi numele de unguri. Specialiştii au studiat, de-a lungul timpului, originea acestor războinici de stepă şi au ajuns la o serie de concluzii. Totodată, despre maghiari sau unguri ne vorbesc şi vechile cronici, scrise cu mâna tremurată în special de cronicarii germani, care aşteptau în orice clipă să apară la orizont călăreţii ce-şi ziceau ”copiii pământului”.

Ca orice popor, maghiarii au o poveste sau o legendă despre originile sale. Legenda a fost perpetuată ca un fapt credibil şi adevărat de cronicarii medievali de origine maghiară. Astfel, maghiarii spuneau despre ei că se trag din Magog, un personaj biblic, fiul lui Iaphet şi nepot al lui Noe, care locuia în stepele nord-pontice. De aici s-ar trage şi numele de maghiar, dar şi originea acestui popor.

Totodată, vechii cronicari maghiari credeau în mod fals că hunii sunt înaintaşii ungurilor, având ca strămoş comun pe acest Magog. ”Primul rege al Scithiei a fost Magog, fiul lui Iaphet, şi poporul acela s-a numit moger, după regele Moger. Şi din viţa acestui rege se trage prea vestitul şi prea puternicul rege Athila[…]. După un lung timp însă, din neamul aceluiaşi rege Magog s-a născut Ugek, tatăl ducelui Almus, din care-şi trag originea ducii şi regii Ungariei”, scria Anonymus, secretarul regelui Bella al III lea (n.r. cel mai probabil), în cronica sa ”Faptele ungurilor”.

Tot Anonymus precizează că maghiarii, neamul lui Magog, trăiau în ”dentumoger”, adică în zona râului Don, fiind numiţi şi maghiarii de pe Don, trăind, aşa cum arată cronicarul maghiar, într-un ţinut mlăştinos bogat în samuri. Personajul Magog apare, însă, ca strămoş mitic abia după creştinarea ungurilor. Triburile maghiare păgâne, aşa cum arată academicianul şi istoricul Victor Spinei, practicau şamanismul. Cel mai probabil, cerbul sau vulturul reprezentau animale totemice sau chiar strămoşi mitici pentru maghiari. Cel puţin asta o dovedeşte şi o altă versiune a legendei privind originea maghiarilor.

În timp ce erau la vânătoare, fraţii Hunor şi Magor întâlnesc un cerb alb magic, care-i călăuzeşte dincolo de ”bălţile Meotide” până în zona Levediei, descoperind marile stepe. Totodată, în mitologia maghiară era întâlnit copacul vieţii şi o formă a zeiţei-mamă.

Dincolo de legendă, însă, triburile maghiare au o origine istorică bănuită de specialişti mai ales în urma cercetărilor istorice şi arheologice. Aceştia au locuit, începând cu secolul al IV-lea d Hr, teritorii din zona munţilor Urali, fiind o populaţie ce vorbea o limbă fino-ugrică.

”Ungurii descind din ramura ugrică a familiei de triburi fino-ugrice, care, la rândul lor, alcătuiau o branşă a populaţiilor de limbă uralică. Fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală a maghiarei au fost preluate din limbile fino-ugrice. Şi, mai precis, din cele ugrice”, scria academicianul Victor Spinei, în lucrarea sa ”Marile migraţii”.

Locul de origine a acestor triburi maghiare, înainte de a poposi în stepe Mării Negre sau în zona Panoniei, este doar bănuit prin prisma cercetărilor arheologice. Se crede, însă, că aceştia locuiau în zona Uralilor la limita dintre Europa şi Asia.

Citește și:
Români decapitați și măcelăriți având ca vină doar faptul că s-au născut români. Un masacru greu de descris in cuvinte

”În ultima vreme, cei mai mulţi specialişti fixează patria primitivă a fino- ugrilor fie între Volga şi Munţii Ural, fie între Ural şi Obi sau, mai exact, între Ural şi bazinul Tobolului şi Işimului, afluenţi de pe partea stângă a lrtâşului. Încercările de a identifica pe strămoşii ungurilor cu purtătorii unor culturi corespunzătoare epocii bronzului şi a fierului (Volosovo, Andronovo, Lomovatovo etc.) sunt departe de a putea fi dovedite, rămînînd în perimetrul simplelor ipoteze”, adăuga Victor Spinei. Cu alte cuvinte, maghiarii sunt neamuri uralice, din ramura fino-ugrică, care au ocupat, încă din secolul I î Hr, zona Uralilor  şi a stepelor vest-siberiene.

Aflați mai multe pe  Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

Camera de Chihlimbar – una dintre marile enigme ale istoriei

Published

on

By

Creată în secolul al XVIII-lea, Camera de Chihlimbar a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. După un timp, această cameră a devenit perla Palatului Ekaterinei din Petersburg. În timpul celui de Doilea Război Mondial, ea a dispărut într-un mod misterios. Există diferite versiuni referitoare la acest caz.

Autorul primului proiect al Camerei de Chihlimbar este Andreas Schlüter, arhitectul principal de la curtea lui Frederick I. Lui Schlter i-a venit ideea de a folosi, la decorarea cabinetului, panouri de chihlimbar, care până atunci nu au fost folosite în acest scop. Pentru prelucrarea chihlimbarului, era nevoie de un specialist. Acesta a fost danezul Volfram. La un moment dat, însă, Schlüter şi Volfram au fost înlăturaţi de la lucrări, deoarece capriciosul Frederick William a vrut să i se creeze un birou de chihlimbar în alt castel. Camera a rămas fără întrebuinţare, dar zvonul despre ea a ajuns la Petru I.

Ţarul a hotărât să achiziţioneze această cameră, pentru a o folosi drept Cameră de Curiozităţi, şi a reuşit s-o obţină. Din diverse motive, în procesul transportării acesteia, au fost pierdute unele piese; de aceea, în timpul vieţii lui Petru, camera nu a putut fi instalată. Ulterior, împărăteasa Elizaveta Petrovna i-a poruncit să facă acest lucru arhitectului Rastrelli, care a transformat acel cabinet în celebra Cameră de Chihlimbar. Ea a devenit mai luxoasă, fiind numită pe bună dreptate „a opta minune a lumii”. Cu timpul, chihlimbarul a început să se deterioreze. Din ce motiv? Poate că din cauza schimbărilor de temperatură.

O restaurare de proporţii se planifica pentru anul 1941, dar războiul a împiedicat realizarea acestor planuri. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, relicvele de muzeu din Palatul Ekaterinei au fost evacuate în Novosibirsk, dar Camera de Chihlimbar au hotărât să n-o atingă, aceasta fiind foarte fragilă, şi au conservat-o. Panourile au fost acoperite, mai întâi, cu hârtie, apoi cu tifon şi cu vată. Aceasta a fost o greşeală fatală a autorităţilor, care a determinat soarta de mai departe a capodoperei. Hitleriştii, jefuind Palatul Ekaterinei, au luat şi Camera de Chihlimbar. Din 1942 până în primăvara lui 1944, camera a fost expusă în Castelul Regelui din Knigsberg. Apoi, din cauza bombardării de către aviaţia engleză a palatului, acolo s-a declanşat un incendiu, dar se consideră că panourile nu au suferit în urma acestuia; ele au fost împachetate şi ascunse în subsolurile castelului, păstrându-se acolo până la asedierea oraşului de către trupele sovietice.

După război, a început căutarea panourilor, dar fără rezultat. Savanţii au emis ipoteza că neobişnuita Cameră de Chihlimbar a ars, pur şi simplu, în ruinele castelului din Knigsberg. Alţii cred că ea nu a suferit din cauza incendiului. Acum, cercetătorii emit o mulţime de ipoteze în privinţa locului unde se află: de la Knigsberg până la Coburg, de la minele de sare din Germania de Est până la depozitele secrete şi seifurile bancare americane.

S-a presupus chiar că dispăruta Cameră de Chihlimbar se afla, pe vaporul „William Gustloff”, scufundat de Marinescu, sau pe crucişătorul „Prinţul Eugen”, cu toate că unii martori afirmă că, în ajunul asedierii oraşului Knigsberg, au văzut în subsoluri 30 de lăzi în care se aflau panourile de chihlimbar. Poate că ele nici nu au fost luate de acolo. Dacă e aşa, atunci camera poate fi considerată pierdută, deoarece chihlimbarul nu ar fi rezistat prea mult în condiţiile de sub pământ. Dar dacă ea a fost totuşi evacuată, fără îndoială că se află în depozitele secrete ale Austriei, Poloniei sau Cehiei. Şi în acest caz, camera poate fi considerată pierdută.

Mai există o versiune, destul de surprinzătoare. Conform acesteia, Camera de Chihlimbar a fost găsită de către unităţile speciale ale Armatei americane, care căutau obiectele de artă răpite de nazişti. Apoi, ea a fost transportată în secret în S.U.A. Există mărturii că în anii 90 ai secolului trecut acolo au început să apară, în diferite locuri, obiecte pe care cercetătorii le consideră fragmente autentice din Camera de Chihlimbar. Dar dacă fasciştii au reuşit să transporte camera în America de Sud? Poate că acolo trebuie căutată?

Citește și:
Ziua în care URSS a detonat "Bomba Țarului”, cea mai puternică din istorie, deasupra omenirii. "Părea că suge tot pământul de sub ea"

Cel mai probabil totuşi este faptul că hitleriştii au reuşit să transporte din ţară doar fragmente din ea, pentru că, întreagă, ea era netransportabilă, din cauza fragilităţii, cu atât mai mult cu cât deja începuse să se deterioreze în subsolurile castelului din Knigsberg. Şi totuşi capodopera nu a fost lăsată să dispară cu totul. În ultimii ani, specialiştii ruşi au depus eforturi în vederea reconstituirii comorii pierdute. Către 31 mai 2003, data când Sankt-Petersburgul a marcat 300 de ani de la infiinţare, Camera de Chihlimbar a fost reconstruită în totalitate din chihlimbar de Kaliningrad. Azi, acest monument de artă cu o istorie plină de mistere poate fi văzut de către toţi vizitatorii Palatului Ekaterina din Sankt-Petersburg.

Surse: descopera.ro; efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Cuibul vulturilor – locul secret al celui mai crud dictator

Published

on

By

Adolf Hitler, unul dintre cele mai controversate personaje din istorie, obişnuia să vină ca turist în satul de munte Obersalzberg, situat la o altitudine de 1200 m, la aproximativ 19 km de Salzburg. Fascinat de peisaj, şi-a cumpărat, în această zonă, o proprietate care avea să poarte numele de Berghof şi care avea să devină cartierul său de rezidenţă şi al altor lideri nazişti.

Reşedinţa din Berghof, clădirea din care Hitler a condus Germania mulţi ani, a fost distrusă în bombardamentul din 1945, lăsand în urma ei doar câteva pietre ca amintire, iar la câteva zeci de metri distanţă, s-a construit un hotel luxos, despre care mulţi nemţi spun că „nu se încadrează cu peisajul”. S-a luat decizia de a fi distrusă în totalitate, de teamă ca acest loc să nu devină loc de pelerinaj pentru admiratorii dictatorului.

Printre musafirii primiţi în acest loc s-au numărat, la data de 24 noiembrie 1938, şi Regele Carol al II-lea  şi fiul său, Mihai.

Din cartierul de rezidenţă de la Berghof a ramas complexul de bunkere, construite în munte, special pentru dictator în cazul în care acesta ar fi fost atacat. Un oraş subteran cu birouri, locuinţe, restaurante şi săli de şedinţă erau pregătite pentru a-i fi casă dictatorului. Însă dictatorul devenise atât de maniac şi paranoic încât suferea de claustrofobie şi nu-şi găsea niciodată locul perfect şi sigur, în cazul unui bombardament. Ca o ironie a sorţii, acest sistem de bunkere, a salvat vieţile a peste 1000 de localnici care s-au ascuns aici în timpul bombardamentelor din mai 1945, şi nu ale naziştilor.

Cuibul Vulturilor sau „Kehlsteinhaus” în germană, este o construcţie din piatră numită de dictator „casa de ceai” şi se află la o altitudine impresionantă… 1834 m! Această casă a fost un cadou din partea secretarului Martin Bormann pentru Adolf Hitler la împlinirea vârstei de 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu muncitori evrei, unii dintre ei pierzându-şi viaţa din cauza  altitudinii înalte la care se desfăşurau lucrările. Atât drumul de acces cât şi cabana au fost inaugurate de ziua dictatorului, pe 20 aprilie 1939.

De aici, se trece prin tunelul lung de 124 m placat cu granit şi luminat care duce la liftul ce funcţionează în stare originală de mai bine de 70 de ani. Interiorul liftului este căptuşit cu un înveliş metalic auriu şi placat cu oglinzi veneţiene, încap lejer 50 de persoane.

Drumul de acces şi complexul de bunkere sunt închise între lunile octombrie şi începutul lunii mai, din cauza avalanşelor şi masivelor căderi de zăpadă. De preferat ar fi o zi însorită pentru a putea cuprinde cu privirea toată Austria şi Germania.

Citește și:
Cel mai vechi oraş din Transilvania descoperit pe traseul autostrăzii Sibiu – Nadlac. Se întinde pe 100 de hectare

Mulţi istorici spun că Hitler nu a prea folosit această casă, însă tot aceştia spun că de fiecare dată când venea aici, punea la cale ceva rău. Ca şi cum altitudinea îi oferea o putere imensă de distrugere a celor mici, o sete de putere şi control nemaivazută. Spunea mereu că-i place locul acesta pentru că de aici vede toată Bavaria, lucru ce-i oferea o satisfacţie maximă.

Sursa: citygirltrip.wordpress.com

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister