In Biserica Ortodoxa este interzisa folosirea instrumentelor muzicale in timpul slujbei religioase. Dumnezeu a sădit în firea noastră posibilitatea şi puterea de a cânta. Astfel, omul nu are nevoie de un instrument pentru a-L lăuda pe Cel Atotputernic. Vocea e un dar al Creatorului, iar acest dar trebuie dezvoltat şi nu înlocuit. Cel mai bun „instrument” de slăvire a lui Dumnezeu rămâne gura şi inima omului.

În prima zi din octombrie se îngrămădesc mai multe sărbători, precum roiurile de frunze îngălbenite ale molaticei toamne se ghemuiesc sub călcâiele timpului ce se deapănă nestingherit. În primul rând, serbăm Acoperământul Maicii Domnului, în amintirea minunii petrecute la 1 octombrie 911 în Biserica Vlaherne din Constantinopol. Tot acum îl proslăvim în calendarul ortodox pe Cuviosul Roman Melodul, trăitor în veacul al VI-lea, un cunoscut compozitor de cântări bisericești.

În acelaşi început de Brumărel, de mai bine de trei decenii, s-a statornicit Ziua Internațională a Muzicii, în urma deciziei Consiliului Muzical Internațional, for în cadrul UNESCO, la propunerea lui Yehudi Menuhin, celebru violonist și dirijor american, ucenic devotat genialului nostru român George Enescu. O fi știut maestrul Menuhin de sărbătoarea Maicii Domnului de la începutul lui octombrie? Bănuiesc că nu! Tind să cred, însă, că decizia lui s-a dovedit inspirată. Aşadar, în aceeaşi zi, o sărbătoare dragă închinată Maicii Domnului, un sfânt care a alcătuit cântări Preasfintei Fecioare Maria, dar și o celebrare laică dedicată muzicii sau rolului ei în formarea noastră spirituală şi culturală.

Toate cele trei sărbători au ceva în comun: muzica. Maicii Domnului i s-au închinat cele mai alese compoziții muzicale, Sfântul Roman Melodul a compus lucrări de preaslăvire a lui Dumnezeu și sfinților Lui, iar fixarea unei zile speciale a artei sunetelor urmăreşte conștientizarea umanităţii asupra rolului important jucat de aceasta în viața noastră, căci ea reprezintă o „vorbire” mondială, o modalitate de comunicare a tuturor oamenilor, indiferent de timp, spațiu, proveniență socială, culturală sau economică.

Dintotdeauna, cântarea a fost considerată „arta cea mai frumoasă, cea mai expresivă şi mai plină de înrâurire asupra sufletului omenesc”. Muzica este prietenul cel mai credincios și al vieții religioase, ocupând un loc important în slujbele Bisericii, căci predispune la rugăciune, ajutându-ne să ne desprindem de spaţiul şi timpul profan, ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Muzica bisericească te invită să cunoşti şi să trăieşti Ortodoxia, fiindcă nu pune accent doar pe tehnicile muzicale, care oricum trebuie apreciate şi utilizate, ci pe trăire. Cântarea religioasă a rămas, în ciuda contextului de azi, curată şi candidă, lipsită de influenţele asurzitoare ale muzicii moderne, suprasaturate de forme extreme, zgomotoase.

Ea pune în sufletele credincioșilor balsam duhovnicesc şi picură vin peste rănile pricinuite de tâlharii ce pândesc drumul dintre Ierusalimul cel ceresc şi Ierihonul nostru pământesc. Atuul muzicii bisericeşti răsăritene îl reprezintă seninătatea, dinamismul şi nu pasivitatea. O slujbă ortodoxă înseamnă un continuu urcuș şi coborâş, o deschidere spre Dumnezeu şi om, fapt realizat printr-o stare de liniște și meditație, manifestate prin trăirea bucuriei de a mulțumi lui Dumnezeu. Dacă muzica acționează asupra laturii sentimentale a omului, atunci se cuvine ca şi cântăreții să-şi modeleze vocile pentru a provoca sentimente plăcute ascultătorilor. Cei ce cântă la strană nu trebuie să fie străini de spiritul Bisericii noastre dreptmăritoare neuitând că muzica bisericească nu trebuie transformată într-un mijloc actoricesc, scoțând în evidenţă doar măiestria personală şi calitățile vocale individuale. Și pentru ca „vocea să sune cât mai bine” am văzut în unele biserici din Grecia că unii protopsalți „se ajută” de anumite instrumente muzicale prin intermediul cărora creează așa numitul „ison electonic”. De aceea mi se pare actuală problema anunțată chiar de la începutul acestui material: sunt acceptate instrumentele muzicale în cântările bisericești?

Citește și:
Mihai Eminescu ar putea fi deshumat. Procurorul general confirmă deschiderea unui dosar de moarte suspectă pe numele poetului național

Dumnezeu a sădit in firea noastră posibilitatea şi puterea de a cânta. Astfel, omul nu are nevoie de un instrument pentru a-L lăuda pe Cel Atotputernic. Vocea e un dar al Creatorului, iar acest dar trebuie dezvoltat şi nu înlocuit. Apostolul Pavel le vorbește efesenilor despre cântările duhovnicești „Vorbiți între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre…” (Efeseni 5, 19-20), text care ne descoperă că se cuvine să psalmodiem cu inima, adică să trecem textul şi intonația prin simţire, nu numai prin glas. Sfinții Părinți au afirmat în acest sens că muzica nu trebuie să fie complicată. Ea își îndeplinește misiunea când glasul celui ce cântă se află în concordanță cu inima.

Înțelegem de aici inutilitatea instrumentelor muzicale în biserică. Aceasta nu înseamnă că nu prețuim valoarea artistică uneori excepțională a cântărilor instrumentale. Însă sunt suficiente ocazii și locașuri de cultură unde le putem auzi. Ce-i drept în Biserica Apuseană întâlnim orga. Puțini știu că ea a apărut mult mai târziu. Prima orgă a fost făcută cadou de către împăratul bizantin Constantin Copronim lui Pepin cel Scurt, în anul 757. Ce-i drept, orga constituia un instrument folosit la curtea bizantină, dar nu în biserică. Mai târziu, Carol ce Mare prescria generalizarea orgii în cultul apusean. Cântarea gregoriană, specifică Bisericii apusene, inițial a fost exclusiv vocală. Cu timpul, însă, ei au orientat cântarea liturgică spre cea laică, permițând astfel prezența instrumentelor în biserică, la slujbele religioase.

„La ortodocși oare când se va întâmpla acest lucru?” se tot întreabă unii. Ba, mai mult, o celebră soprană de origine română își exprima speranța că, poate în viitor, va cânta în biserică o piesă religioasă acompaniată de orchestră. Amarnică așteptare! Noi, ortodocșii, am putea fi considerați mai „conservatori”?

Răspunsul charismaticului părinte Cleopa este edificator în acest sens: „Cel mai bun organ de a cânta lui Dumnezeu este gura şi inima omului. Aşa este în Biserica Răsăritului. La catolici se cântă din orgă; dar aceea este distracţie şi are notă de teatru. Nu ne ducem să ne distrăm la biserică, căci orga te risipeşte cu mintea în altă parte. Trebuie să cânt din inima mea, că auzi ce spune: «Răcnit-am din suspinarea inimii mele». Gura noastră să laude pe Dumnezeu, că zice psalmistul: «Bine voi cuvânta pe Domnul întru toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea»”.

Acest articol a fost publicat dupa ce, in mediul online, a aparut un videoclip care infatiseaza niste instrumentisti cantand intr-o biserica ce pare a fi ortodoxa.

A se asculta în fiecare dimineață cu volumul la maxim!

Publicată de Bogdan Florin Tigaret pe Joi, 17 mai 2018

surs articol doxologia.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here