Connect with us

Istorie

Turnul Eiffel, simbolul Franței a fost construit cu ajutorul tehnologiei inventate de un român, care pentru mulți dintre noi este un anonim

Published

on

Turnul Eiffel, unul dintre simbolurile Parisului, a fost construit după o tehnologie revoluționara în secolul al XIX lea, inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu.  Cu toate acestea, inginerul Pănculescu continuă să fie un ilustru anonim în România.

De asemenea, multi ani a circulat și ideea că oțelul din care a fost ridicat turnul a fost adus tot din România, din Reșita.

O construcție pe trei etaje, realizată din oţel, Turnul Eiffel  atrage anual 5,5 milioane vizitatori. Are o înălțime de 300 de metri, care variază în funcție de condițiile atmosferice. Variaţiile sunt cauzate de contracţia sau dilatarea aliajului metalic.

Acest simbol al Franţei a fost construit în perioada 1887-1889, fiind inaugurat la 31 martie 1889, cu prilejul centenarului Revoluției Franceze.

Deşi are 10.000 de tone şi a fost nevoie de peste 18.000 de piese de oţel, turnul a fost terminat în doar doi ani de zile şi pentru perioada respectivă, cu minimum de muncitori morţi în timpul lucrărilor. Mai precis a murit un singur muncitor, la ansamblarea liftului, pe atunci acţionat de un sistem hidraulic.

Ceea ce puţini ştiu este că siguranţa construcţiei turnului dar şi posibilitatea de a ridica o astfel de structură foarte grea într-un timp record şi fără să se prăbuşească se datorează unui inginer român. Se numea Gheorghe Pănculescu. Însuşi Gustave Eiffel a recunoscut că ridicarea turnului a fost posibilă datorită unei invenţii inginereşti a lui Pănculescu.

Inginerul Gheorghe Pănculescu este astăzi aproape un anonim. Este cunoscut mai mult în mediile universitare şi în general la facultăţiile de inginerie. În a doua jumătate a secolului al XIX lea, dar şi la începutul secolului XX, inginerul Pănculescu însă era considerat un adevărat fenomen şi nu numai în România, dar mai ales în Franţa. Inginerul român s-a născut în 1844 la Vălenii de Munte.

Fascinat de construcții, în special metalice, Pănculescu a absolvit o universitate tehnică din Elveţia, una dintre cele mai bune din Europa acelor vremuri. Se numea Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie de la Zurich. Datorită aptitudinilor sale a fost cooptat în cadrul unui dintre cele mai importante companii inginereşti din Franţa, ”Société des Établissements Eiffel”, patronată de inginerul francez Gustave Eiffel.

A contat totuşi şi recomandarea făcută de Vasile Alecsandri lui Gustave Eiffel în favoarea tânărului inginer român, ai cărui părinţi erau prieteni cu poetul moldovean. Se pare că tânărul Pănculescu nu a înşelat aşteptările lui Eiffel. În cel mai scurt timp, românul a ajuns şef departamentului privind rezistenţa materialelor. Era cel mai tânăr şef de departament din cadrul companiei, fiind considerat de francezi un adevărat as în domeniulu materialelor de construcţiei, metalice în special.

În anul 1878, Gheorghe Pănculescu se întoarce în proaspătul Regat indepedent al României, detaşat de firma franceză, pentru constuirea liniei de cale ferată Bucureşti-Predeal. Mai precis inginerul român a fost trimis de Gustave Eiffel să-i ajute pe inginerii de la firma Gouilloux, asociaţi ai companiei Eiffel, contractaţi de statul român pentru construirea căii ferate pe traseul amintit. Aici Pănculescu uimeşte din nou.

Cei peste 200 de kilometri de cale ferată care legau Bucureştiul de Predeal au fost realizaţi în doar 11 luni, deşi în contract erau prevăzuţi 5 ani. Constucţia acestui tronson de cale ferată într-un timp record a fost privită ca un miracol ingineresc. Magicianul era Pănculescu, cel care inventase un sistem rapid şi sigur de îmbinare a şinelor. Pe de o parte îmbinările erau revoluţionare pentru acele vremuri, dar şi metoda de a îmbina şina în afara spaţiului căii ferate a fost considerată o inveţie uimitoare care salva în primul timp.

Ingeniozitatea lui Pănculescu a făcut înconjurul Europei. Gustave Eiffel, care gândise construirea unui turn omagial, se afla în impas. Turnul trebuia să fie stabil, sigur şi mai ales trebuia terminat repede. Practic nu şi-ar fi atins scopul, dacă construcţia metalică nu era gata pentru centenarul Revoluţiei Franceze. Dacă în Franţa nu a găsit soluţii inginereşti, Gustave Eiffel pleacă personal în România, să îi ceară sfatul lui Pănculescu. Mai mult decât atât inginerul francez dorea să vadă şi cum funcţionează îmbinările metalice revoluţionare ale lui Pănculescu.

În anul 1879, Pănculescu locuia în casa sa de la Vălenii de Munte. Aceeaşi casă în care va locui şi Nicolae Iorga şi în care astăzi se află muzeul dedicat marelui istoric român. În acel an, Eiffel ajunge la Pănculescu. Inginerul român îl găduieşte timp de aproape două săptămâni şi zilnic lucrează împreună cu Eiffel la proiectul de construcţie a celebrului turn. Pănculescu îi explică francezului cum trebuie făcute îmbinările metalice şi mai ales cum să ansambleze turnul pe etape şi mai ales cum să folosească tot felul de subansamble la sol, care apoi să fie montate la înălţime. Această metodă câştia timp, dar conferea şi siguranţă construcţiei. Mai mult decât atât, se spune că Pănculescu i-a arătat şi practic lui Eiffel tehnologia, cu ajutorul localnicilor.

Întors în Franţa, după câţiva ani de pregătiri şi proiectări, Eiffel a terminat de montat subansamblele care constituiau turnul în doar 11 luni şi cu numai 300 de muncitori, graţie tehnologiei lui Pănculescu.

Citește și:
Rapa NUI, insula misterioasă de pe Terra atinsă de divinitate, unul dintre ultimele paradisuri terestre existente

S-a vehiculat o legendă urbană în România, veche de mai bine de 100 de ani. Şi anume că turnul Eiffel a fost construit cu oţel românesc de la Reşiţa. Totodată se presupune că niturile necesare asamblării au fost turnate de asemenea la Govăjdia lângă Hunedoara. Mai mulţi ingineri români au perpetuat această legendă, susţinând că Franţa nu avea siderurgie în aceea perioadă în timp ce în România minereul de fier era extras de la Teliuc şi prelucrat apoi la Reşiţa. Această legendă nu este însă confirmată nici documentar, nici ştiinţific în Europa. Mai mult decât atât, sunt ingineri care infirmă această teorie.

Ală mai multe pe: Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Camera de Chihlimbar – una dintre marile enigme ale istoriei

Published

on

By

Creată în secolul al XVIII-lea, Camera de Chihlimbar a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. După un timp, această cameră a devenit perla Palatului Ekaterinei din Petersburg. În timpul celui de Doilea Război Mondial, ea a dispărut într-un mod misterios. Există diferite versiuni referitoare la acest caz.

Autorul primului proiect al Camerei de Chihlimbar este Andreas Schlüter, arhitectul principal de la curtea lui Frederick I. Lui Schlter i-a venit ideea de a folosi, la decorarea cabinetului, panouri de chihlimbar, care până atunci nu au fost folosite în acest scop. Pentru prelucrarea chihlimbarului, era nevoie de un specialist. Acesta a fost danezul Volfram. La un moment dat, însă, Schlüter şi Volfram au fost înlăturaţi de la lucrări, deoarece capriciosul Frederick William a vrut să i se creeze un birou de chihlimbar în alt castel. Camera a rămas fără întrebuinţare, dar zvonul despre ea a ajuns la Petru I.

Ţarul a hotărât să achiziţioneze această cameră, pentru a o folosi drept Cameră de Curiozităţi, şi a reuşit s-o obţină. Din diverse motive, în procesul transportării acesteia, au fost pierdute unele piese; de aceea, în timpul vieţii lui Petru, camera nu a putut fi instalată. Ulterior, împărăteasa Elizaveta Petrovna i-a poruncit să facă acest lucru arhitectului Rastrelli, care a transformat acel cabinet în celebra Cameră de Chihlimbar. Ea a devenit mai luxoasă, fiind numită pe bună dreptate „a opta minune a lumii”. Cu timpul, chihlimbarul a început să se deterioreze. Din ce motiv? Poate că din cauza schimbărilor de temperatură.

O restaurare de proporţii se planifica pentru anul 1941, dar războiul a împiedicat realizarea acestor planuri. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, relicvele de muzeu din Palatul Ekaterinei au fost evacuate în Novosibirsk, dar Camera de Chihlimbar au hotărât să n-o atingă, aceasta fiind foarte fragilă, şi au conservat-o. Panourile au fost acoperite, mai întâi, cu hârtie, apoi cu tifon şi cu vată. Aceasta a fost o greşeală fatală a autorităţilor, care a determinat soarta de mai departe a capodoperei. Hitleriştii, jefuind Palatul Ekaterinei, au luat şi Camera de Chihlimbar. Din 1942 până în primăvara lui 1944, camera a fost expusă în Castelul Regelui din Knigsberg. Apoi, din cauza bombardării de către aviaţia engleză a palatului, acolo s-a declanşat un incendiu, dar se consideră că panourile nu au suferit în urma acestuia; ele au fost împachetate şi ascunse în subsolurile castelului, păstrându-se acolo până la asedierea oraşului de către trupele sovietice.

După război, a început căutarea panourilor, dar fără rezultat. Savanţii au emis ipoteza că neobişnuita Cameră de Chihlimbar a ars, pur şi simplu, în ruinele castelului din Knigsberg. Alţii cred că ea nu a suferit din cauza incendiului. Acum, cercetătorii emit o mulţime de ipoteze în privinţa locului unde se află: de la Knigsberg până la Coburg, de la minele de sare din Germania de Est până la depozitele secrete şi seifurile bancare americane.

S-a presupus chiar că dispăruta Cameră de Chihlimbar se afla, pe vaporul „William Gustloff”, scufundat de Marinescu, sau pe crucişătorul „Prinţul Eugen”, cu toate că unii martori afirmă că, în ajunul asedierii oraşului Knigsberg, au văzut în subsoluri 30 de lăzi în care se aflau panourile de chihlimbar. Poate că ele nici nu au fost luate de acolo. Dacă e aşa, atunci camera poate fi considerată pierdută, deoarece chihlimbarul nu ar fi rezistat prea mult în condiţiile de sub pământ. Dar dacă ea a fost totuşi evacuată, fără îndoială că se află în depozitele secrete ale Austriei, Poloniei sau Cehiei. Şi în acest caz, camera poate fi considerată pierdută.

Mai există o versiune, destul de surprinzătoare. Conform acesteia, Camera de Chihlimbar a fost găsită de către unităţile speciale ale Armatei americane, care căutau obiectele de artă răpite de nazişti. Apoi, ea a fost transportată în secret în S.U.A. Există mărturii că în anii 90 ai secolului trecut acolo au început să apară, în diferite locuri, obiecte pe care cercetătorii le consideră fragmente autentice din Camera de Chihlimbar. Dar dacă fasciştii au reuşit să transporte camera în America de Sud? Poate că acolo trebuie căutată?

Citește și:
Stiință versus religie. Potopul lui Noe a avut loc la țărmul Mării Negre. Cercetătorii susțin că au găsit și rămășitele arcei

Cel mai probabil totuşi este faptul că hitleriştii au reuşit să transporte din ţară doar fragmente din ea, pentru că, întreagă, ea era netransportabilă, din cauza fragilităţii, cu atât mai mult cu cât deja începuse să se deterioreze în subsolurile castelului din Knigsberg. Şi totuşi capodopera nu a fost lăsată să dispară cu totul. În ultimii ani, specialiştii ruşi au depus eforturi în vederea reconstituirii comorii pierdute. Către 31 mai 2003, data când Sankt-Petersburgul a marcat 300 de ani de la infiinţare, Camera de Chihlimbar a fost reconstruită în totalitate din chihlimbar de Kaliningrad. Azi, acest monument de artă cu o istorie plină de mistere poate fi văzut de către toţi vizitatorii Palatului Ekaterina din Sankt-Petersburg.

Surse: descopera.ro; efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Cuibul vulturilor – locul secret al celui mai crud dictator

Published

on

By

Adolf Hitler, unul dintre cele mai controversate personaje din istorie, obişnuia să vină ca turist în satul de munte Obersalzberg, situat la o altitudine de 1200 m, la aproximativ 19 km de Salzburg. Fascinat de peisaj, şi-a cumpărat, în această zonă, o proprietate care avea să poarte numele de Berghof şi care avea să devină cartierul său de rezidenţă şi al altor lideri nazişti.

Reşedinţa din Berghof, clădirea din care Hitler a condus Germania mulţi ani, a fost distrusă în bombardamentul din 1945, lăsand în urma ei doar câteva pietre ca amintire, iar la câteva zeci de metri distanţă, s-a construit un hotel luxos, despre care mulţi nemţi spun că „nu se încadrează cu peisajul”. S-a luat decizia de a fi distrusă în totalitate, de teamă ca acest loc să nu devină loc de pelerinaj pentru admiratorii dictatorului.

Printre musafirii primiţi în acest loc s-au numărat, la data de 24 noiembrie 1938, şi Regele Carol al II-lea  şi fiul său, Mihai.

Din cartierul de rezidenţă de la Berghof a ramas complexul de bunkere, construite în munte, special pentru dictator în cazul în care acesta ar fi fost atacat. Un oraş subteran cu birouri, locuinţe, restaurante şi săli de şedinţă erau pregătite pentru a-i fi casă dictatorului. Însă dictatorul devenise atât de maniac şi paranoic încât suferea de claustrofobie şi nu-şi găsea niciodată locul perfect şi sigur, în cazul unui bombardament. Ca o ironie a sorţii, acest sistem de bunkere, a salvat vieţile a peste 1000 de localnici care s-au ascuns aici în timpul bombardamentelor din mai 1945, şi nu ale naziştilor.

Cuibul Vulturilor sau „Kehlsteinhaus” în germană, este o construcţie din piatră numită de dictator „casa de ceai” şi se află la o altitudine impresionantă… 1834 m! Această casă a fost un cadou din partea secretarului Martin Bormann pentru Adolf Hitler la împlinirea vârstei de 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu muncitori evrei, unii dintre ei pierzându-şi viaţa din cauza  altitudinii înalte la care se desfăşurau lucrările. Atât drumul de acces cât şi cabana au fost inaugurate de ziua dictatorului, pe 20 aprilie 1939.

De aici, se trece prin tunelul lung de 124 m placat cu granit şi luminat care duce la liftul ce funcţionează în stare originală de mai bine de 70 de ani. Interiorul liftului este căptuşit cu un înveliş metalic auriu şi placat cu oglinzi veneţiene, încap lejer 50 de persoane.

Drumul de acces şi complexul de bunkere sunt închise între lunile octombrie şi începutul lunii mai, din cauza avalanşelor şi masivelor căderi de zăpadă. De preferat ar fi o zi însorită pentru a putea cuprinde cu privirea toată Austria şi Germania.

Citește și:
Rapa NUI, insula misterioasă de pe Terra atinsă de divinitate, unul dintre ultimele paradisuri terestre existente

Mulţi istorici spun că Hitler nu a prea folosit această casă, însă tot aceştia spun că de fiecare dată când venea aici, punea la cale ceva rău. Ca şi cum altitudinea îi oferea o putere imensă de distrugere a celor mici, o sete de putere şi control nemaivazută. Spunea mereu că-i place locul acesta pentru că de aici vede toată Bavaria, lucru ce-i oferea o satisfacţie maximă.

Sursa: citygirltrip.wordpress.com

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister