Washington a devenit recent primul stat american care a legalizat transformarea cadavrelor umane în compost. Primul complex specializat va fi deschis anul viitor, iar specialiştii spun că, în câteva săptămâni, corpul unei persoane decedate se va transforma în aproximativ un metru cub de îngrăşământ natural.

Compostul este cunoscut ca îngrăşământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a resturilor vegetale şi animale.

În ultima vreme s-a înregistrat o creştere a solicitărilor pentru servicii funerare ecologice şi pentru alternative mai sustenabile la înmormântările convenţionale şi incinerare.

Transformarea cadavrelor umane în compost este văzută ca una dintre aceste alternative, potrivit The Guardian.

Vorbind la o conferinţă în Seattle, SUA, Lynne Carpenter-Boggs, profesor de ştiinţă a solului şi agricultură sustenabilă la Universitatea de Stat din Washington, a declarat: „Moartea nu este cu siguranţă printre elementele cu cel mai mare impact asupra mediului. Însă tot putem căuta alternative”.

Carpenter-Boggs, care este consilier ştiinţific la Recompose, o companie care vrea să deschidă, anul viitor, primul complex în care cadavrele umane vor fi transformate în compost, a prezentat datele unui proiect pilot care a vizat şase trupuri neînsufleţite, pentru a testa eficacitatea şi siguranţa tehnicii.

Procesul este numit „reducere organică naturală” şi constă în transformarea cadavrului în echivalentul a două roabe de compost, în decurs de patru-şase săptămâni. Cadavrul este plasat într-un container din oţel, reutilizabil, împreună cu rumeguş, paie şi lucernă. Umiditatea şi nivelul de dioxid de carbon, nitrogen şi oxigen sunt controlate pentru a crea un sistem de dezvoltare a unor microbi care accelerează procesul de descompunere naturală.

Testele au arătat că trupul este transformat în compost în totalitate, inclusiv oasele şi dinţii şi că acest compost nu constituie un pericol pentru sănătatea celor din jur, putând fi folosit inclusiv la fertilizarea plantelor în grădină.

Citește și:
Un laborator din SUA dezvoltă forme de mucegai şi bacterii producătoare de ciuperci capabile să învingă cancerul şi bolile infecţioase

Procesul foloseşte o optime din energia cheltuită cu incinerarea. Carpenter-Bogg spune că, la nivelul SUA, incinerarea cadavrelor generează aceeaşi cantitate de dioxid de carbon ca 800.000 de barili de petrol, echivalentul unui zbor cu avionul de la Londra la Roma.

Înmormântarea convenţională este la fel de problematică, pentru că substanţele folosite la îmbălsămare ajung în pânza freatică, iar sicriele folosesc resurse naturale precum lemnul şi metalul.

Alte state americane mai permit o formă de serviciu funerar, hidroliza alcalină sau „incinerarea” cu apă. Procesul implică introducerea cadavrului într-un container presurizat, în apă amestecată cu hidroxid de potasiu, soluţia fiind încălzită la 150 de grade Celsius. După patru ore, din cadavru rămân doar oasele, care sunt apoi transformate într-o pudră fină.

Unele familii sunt de părere că procedura este mai blândă decât incinerarea clasică.

Sursa: cotidianul.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here