Connect with us

Istorie

Totul în numele științei. Ororile de neimaginat a celui mai mare criminal pe care l-a cunoscut omenirea vreodată. Printre victimele sale și multi români

Published

on

Zeci de perechi de gemeni români au fost supuşi unor experimente crunte, ordonate de criminalul nazist Joseph Mengele. Drumul românilor din Transilvania spre infernul de la Auschwitz a fost prezentat in cadrul emisiunii  În premieră, de la Antena 3.

Erau mici, frumoşi, nevinovaţi şi credeau că au în faţă tot timpul din lume. Dar n-a fost aşa. Copiii au trecut prin mâinile doctorului lui Hitler, aşa că au fost transformaţi în cobai, nazistul torturându-i pe unii până la moarte, iar pe alţii lăsându-i în viaţă cu sechele.

In 2014 s-au împlinit 70 de ani de când din Transilvania au plecat spre lagărele naziste multe trenuri cu copii. Când punea ochii pe cineva, îl lua, îl lăsa fără membre sau fără viaţă.

La Auschwitz au ajuns 3.000 de gemeni, dintre care mai puţin de 100 au scăpat cu viaţă. Au fost copii de la 2 la 10 ani. Transformarea începea când fiecare copil devenea un număr. Toţi cei care au supraviețuit experimentelor lui Mengele au rămas cu sechele, şi mulţi ei erau români.

Mengele injecta copiii în inimă, în cap sau în alte membre, cu benzină, formol ori diverse substanțe. Sau le provoca răni deschise pe care punea praf, rugină, ca să afle cât poate supraviețui un om în acel mod. Tot el opera copiii fără anestezie. Spunea că face asta în numele științei.

Şi mai avea o pasiune, în afară de gemeni: piticii şi oamenii născuți cu malformații erau băgaţi de la el la aşa-numita cameră „zoo”.

Mărturii ale celor care au supraviețuit experimentelor criminalului Joseph Mengele au fost prezentate in anul 2014, in emisiunea In premiera, prezentata de Carmen Avram la Antena3.

 

Mengele s-a adăpostit la Berlin, iar în 1979 a murit. A suferit un atac cerebral în timp ce se îmbăia în ocean. A fost înmormântat sub un nume fals.

Treisprezece ani mai târziu, identitatea sa a fost confirmată de teste ADN. În jurnalele sale, acesta susținea că dacă omenirea nu va adopta programe de purificare a rasei, precum cele pe care le experimenta el la Auschwitz, rasa umană va fi blestemată, “chiar şi fără război”.

2 Commentarii

2 Comments

  1. mariana nicolaescu

    22 februarie 2018 at 9:53 pm

    Am cunoscut un supravietuitor al lagarelor de concentrare naziste,un evreu.Omul imi repara ceva la o instalatie,si mi-a cerut permisiunea sa-si dea camasa jos,fiind un august canicular.Am ramas ingrozita cand am vazut spatele plin de cicatrici atat de hidoase,( am vazut multe in viata de asistenta medicala).Mi-a povestit ca din familia sa,12 pers,imbarcati in trenurile groazei din Cluj,nu mai este nimeni in viata,ca i-a vazut ultima oara pe peronul garii din Auschwitz.A vut norocul sa fie un tamplar de lux,asa ca l-au utilizat la reconditionarea mobileleor.Dar pana a ajuns aici,a trecut prin mainile lui Mengele,de la care avea acele amintiri tip cicatrice,facute pe viu.De l adansul am aflat ororile si chinurile la care au fost supusi dtinutii,evrei asu neevrei.Inimaginabil1

  2. COSTIN Paraschiv

    20 martie 2018 at 4:06 pm

    La judecata de apoi veți afla că cea mai hidoasă ființă creeată a fost și mai este omul și mai dăm vina pe satana .Eu am dedus de aici și din altele ce am citit .Și aud acum Preoți zicînd roagăte pentru cei ce te prigonesc adică pentru cei ce îți fac rău .Atunci cum să fie pedepsit dacă eu maș ruga de bine pentru ăia .Consider asta că cei criminali foști sau actuali ne învață să nui blestemăm .Acețtiea care au făcut orori vin iar la întrupare și se chinue toată viața drept plată din altă viață și nu vin decît la părinți cu asemeni sau mai mici păcate .Și unii strîng bani săi trteze cu mii de euro .Am primit ca mesaj rețin ceva era demult cam 14 ani în urmă dacă vreau să vindec oameni și am zis nu oamenii trebue pedepsiți pentru răul făcut acum aici ca să creadă .O fi fost o ispită dar eram convins că nu e bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Cum erau judecaţi infractorii în Babilon după Codul de Legi al lui Hammurabi

Published

on

By

Deși Codul de Legi al lui Hammurabi este unul dintre cele mai renumite din lumea antică, cu siguranță nu este cel mai vechi și nici singurul. De fapt, el este precedat de cel puțin alte două coduri de legi, și anume: Legile lui Ur-Namma (circa 2100 î.Hr, ) și Legile lui Lipit-Ishtar (circa 1930 î.Hr).

Aceste texte vechi din Mesopotamia sunt „sculptate în piatră“, și deși le-au precedat cele ale lui Hammurabi, nu se poate spune cu siguranță dacă a fost influențat sau nu de precedentele în redactarea lor. Însă, cine a fost acest Hammurabi? Hammurabi a domnit asupra Babilonului între anii 1792-1750 î.Hr, fiind cel de-al șaselea conducător al primei dinastii de la conducerea acestui fascinant imperiu antic. În timpul domniei sale lungi, a contribuit la extinderea imperiului, cucerind orașele-state Elam, Larsa, Eshnunna și Mari.

Hammurabi s-a născut, probabil, în anul 1810 î.Hr. În anul 1792 î.Hr., la vârsta de 25 de ani preia puterea în Babilonia și devine rege. El făcea parte din ultima dinastie amorită care a condus Babilonul. Regatul său era la început redus numeric și teritorial. El a înțeles apoi că pentru a avea o politică externă de succes, trebuie să te ocupi mai întâi de politica internă. Astfel, el s-a ocupat în următorii 20 de ani de întărirea economică și socială a regatului. A ordonat construirea unor importante canale, a numeroase temple și a unor importante lucrări publice.

Codul lui Hammurabi sau Codex Hammurapi este cea mai veche culegere de legi, din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. Codul de Legi al lui Hammurabi a supraviețuit trecerii timpului, deși de abia în secolul al XX-lea tăblițele sculptate au fost redescoperite de arheologi. Aceste legi definesc diferite tipuri de infracțiuni și sancțiunile care trebuie aplicate, marea majoritate a lor fiind de tipul „ochi pentru ochi”, dacă statutul social al victimei era același cu al agresorului. În cazul în care agresorul/ infractorul era o persoană din înalta societate, iar victima sa inferioară ca statut, atunci pedepsele erau mai blânde.

Hammurabi a fost venerat ca un zeu de către supușii săi. Oamenii îi aduceau ofrande mulțumindu-i pentru victoriile purtate, instaurarea păcii și lupta pentru o justiție dreaptă. Cu toate acestea, după moartea sa, realizările sale militare au fost reduse la minimum, iar reputația sa de rege milostiv și de legiuitor ideal au devenit intens dezbătute, oamenii schimbându-și părerile.

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Dezvăluiri

S-a născut în 1828. Imagini video cu cel mai bătrân român care a trăit vreodată. Un cioban din Oltenia, Ilie Stamate

Published

on

O viaţă liniştită şi o dietă fără carne, dar cu multe verdeţuri. Acestea ar fi fost secretele longevităţii unui cioban din Oltenia care este personajul principal al unui documentar din colecţia British Pathé.

Filmuleţul îl prezintă pe Ilie Stamate, din satul Firizu din Mehedinţi, care ar fi murit la vârsta de 138 de ani.

O echipă Digi24 a stat de vorbă cu oamenii care l-au cunoscut pe matusalemicul oltean.

„În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A. Decanul de vârstă al ţării este bine-nţeles oltean.”

Un bărbat sprinten, cu barba sură şi îngrijită. Aşa şi-l amintesc săteni din Firizu pe moş Mandău. Printre cei care l-au cunoscut se află şi actualul decanul de vârstă al localnicilor, care are doar 99 de ani.

„A mai trăit el mult în urmă, i-a făcut primarul casă”, povestește un localnic. Unii dintre localnici cred că Ilie Stamate a trăit foarte mult pentru că a avut o viață liniștită. Alții spun că secretul său a fost dieta compusă în principal din verdețuri.„Era un om slab, trăia din animale, ciobănitul era activitatea lui, griji prea multe nu a avut”, spune un alt localnic.

„Moș Măndău, 112 ani, cam așa, nu a mâncat carne în viața lui, a mâncat numai urzici și dragavei”, consideră un altul.
„Când eram mici, venea de la serbarea de 23 August, ne aducea bomboane, ne duceam pe la el în vizită”, își amintește Ion Mogoșanu, strănepotul lui Ilie Stamate.
În registrul primăriei figureaza că moş Măndău ar fi trăit doar 96 ani.

„Nu se ştia anul când s-a născut și au zis: hai să punem si noi un an, ca să nu fie registrul fără an de naștere, au ajuns la concluzia să pună anul 1872, dar nu cred, am avut bătrâni de 90 de ani și spuneau că tot bătrân l-au știut”, declară Andronie Grigorie, primarul comunei Ilovăț.

“Nu se stie cati ani a avut cand a murit. Era un om batran, zicea ca la razboiul cu turcii el afacut de garda pe aici pe dealurile astea, dar nu s-au gasit actele lui. El nu e nascut aici in sat, s-au ghidat asa dupa ce a spus el. El a fost cioban la vite, umbla pe timp de iarna cu pieptul gol, el nu stia de frig, de nimic. Ningea pe el acolo la oi, unde era cioban si nu avea nimic, desi dormea afara”, spune Mihai Moti, fostul vecin al lui Ilie Stamate.

„Cand am venit l-am prins aici in sat, venea aici la el de pe la partid, cum era in vremurile acelea si ii aducea paine. Spunea ca el a mancat mai mult de astea vegetale, urzici, dragavei, nu carne. Avea carne, dar zicea ca nu e buna si ca tine capre ca sa bea lapte de capra”, spune si Maria Mantog, o localnica din Firizu (Mehedinti).

„L-am prins in viata, era un batran cu barba, cu parul alb, mergea in boata, avea niste oi cu care se ducea in vale. Veneau incontinuu masini de pe la Severin la el acasa fiindca era cel mai batran om din Romania si se auzise pana la Bucuresti.
Era un om bun, nu se certa cu nimeni. Manca mai mult verdeturi, numai ce producea prin gospodarie”, isi aminteste Constantin Negoita.

Despre el se ştie că a fost căsătorit mai bine de 50 de ani cu soţia lui, Stanca, după care a mai avut două neveste . Documentarul British Pathé susţine insa că Ilie Stamate s-a născut în 1828 şi a murit la vârsta de 138 de ani, în 1966.

Surse: digi24.ro, adevarul.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister