Connect with us

Istorie

Top românce celebre care au schimbat lumea, de-a lungul istoriei. Printre ele și Nadia Comăneci

Published

on

Chiar dacă poate nu știați, româncele au fost „primele” în foarte multe privinţe, Nu sunt doar printre cele mai frumoase femei ale lumii, ci unele dintre femeile care au pus umărul la evoluția omenirii. Scriitorul american David Wolfe a întocmit un top al femeilor care au schimbat lumea într-un loc mai bun și mai frumos. Șase din cele 60 de locuri ale clasamentului (adică 10%) sunt ocupate de românce. Iată care sunt acestea și cum au devenit ele celebre în lumea întreagă!

Pe locul 2 în topul întocmit de scriitorul american se află Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897, Hănţeşti, România – d. 2 februarie 1948, Cluj, România), prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928, a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar, la 5 iulie 1928, a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a câștigat titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 de metri. În urma acestui success, a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli.

Tot în 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost unul din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului, Smaranda Brăescu a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Pe locul 7 al Top 60 femei care au schimbat lumea o găsim pe Ana Aslan (n.1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București), medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de „Gerovital”.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Pe locul 11 în clasament, se află Eliza Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galaţi – d. 25 noiembrie 1973, Bucureşti), o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României.

A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de a urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția ca „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generală și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” („cea mai silitoare dintre silitori”).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Pe locul 31 în top se află Nadia Comăneci (55 de ani), prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10.

Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile.

„Zeița de la Montreal”, orașul în care a dobândit primul 10, este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).

În România, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu (n. 25 aprilie 1920, Fălticeni – d. 21 martie 2008, București).

Supranumită „doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

Citește și:
Prima femeie ministru în România. Avea studii la Harvard și a deschis prima clinică de neurochirurgie

A făcut parte din prima echipă neurochirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945, şi-a luat licenţa şi, un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de Oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienți celebri, cum ar fi: soţul Mariei-Tănase, soția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin, sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi. Citeste continuarea pe click.ro.  O alta lista a femeilor celebre ale României o puteți consulta si aici 

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Camera de Chihlimbar – una dintre marile enigme ale istoriei

Published

on

By

Creată în secolul al XVIII-lea, Camera de Chihlimbar a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. După un timp, această cameră a devenit perla Palatului Ekaterinei din Petersburg. În timpul celui de Doilea Război Mondial, ea a dispărut într-un mod misterios. Există diferite versiuni referitoare la acest caz.

Autorul primului proiect al Camerei de Chihlimbar este Andreas Schlüter, arhitectul principal de la curtea lui Frederick I. Lui Schlter i-a venit ideea de a folosi, la decorarea cabinetului, panouri de chihlimbar, care până atunci nu au fost folosite în acest scop. Pentru prelucrarea chihlimbarului, era nevoie de un specialist. Acesta a fost danezul Volfram. La un moment dat, însă, Schlüter şi Volfram au fost înlăturaţi de la lucrări, deoarece capriciosul Frederick William a vrut să i se creeze un birou de chihlimbar în alt castel. Camera a rămas fără întrebuinţare, dar zvonul despre ea a ajuns la Petru I.

Ţarul a hotărât să achiziţioneze această cameră, pentru a o folosi drept Cameră de Curiozităţi, şi a reuşit s-o obţină. Din diverse motive, în procesul transportării acesteia, au fost pierdute unele piese; de aceea, în timpul vieţii lui Petru, camera nu a putut fi instalată. Ulterior, împărăteasa Elizaveta Petrovna i-a poruncit să facă acest lucru arhitectului Rastrelli, care a transformat acel cabinet în celebra Cameră de Chihlimbar. Ea a devenit mai luxoasă, fiind numită pe bună dreptate „a opta minune a lumii”. Cu timpul, chihlimbarul a început să se deterioreze. Din ce motiv? Poate că din cauza schimbărilor de temperatură.

O restaurare de proporţii se planifica pentru anul 1941, dar războiul a împiedicat realizarea acestor planuri. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, relicvele de muzeu din Palatul Ekaterinei au fost evacuate în Novosibirsk, dar Camera de Chihlimbar au hotărât să n-o atingă, aceasta fiind foarte fragilă, şi au conservat-o. Panourile au fost acoperite, mai întâi, cu hârtie, apoi cu tifon şi cu vată. Aceasta a fost o greşeală fatală a autorităţilor, care a determinat soarta de mai departe a capodoperei. Hitleriştii, jefuind Palatul Ekaterinei, au luat şi Camera de Chihlimbar. Din 1942 până în primăvara lui 1944, camera a fost expusă în Castelul Regelui din Knigsberg. Apoi, din cauza bombardării de către aviaţia engleză a palatului, acolo s-a declanşat un incendiu, dar se consideră că panourile nu au suferit în urma acestuia; ele au fost împachetate şi ascunse în subsolurile castelului, păstrându-se acolo până la asedierea oraşului de către trupele sovietice.

După război, a început căutarea panourilor, dar fără rezultat. Savanţii au emis ipoteza că neobişnuita Cameră de Chihlimbar a ars, pur şi simplu, în ruinele castelului din Knigsberg. Alţii cred că ea nu a suferit din cauza incendiului. Acum, cercetătorii emit o mulţime de ipoteze în privinţa locului unde se află: de la Knigsberg până la Coburg, de la minele de sare din Germania de Est până la depozitele secrete şi seifurile bancare americane.

S-a presupus chiar că dispăruta Cameră de Chihlimbar se afla, pe vaporul „William Gustloff”, scufundat de Marinescu, sau pe crucişătorul „Prinţul Eugen”, cu toate că unii martori afirmă că, în ajunul asedierii oraşului Knigsberg, au văzut în subsoluri 30 de lăzi în care se aflau panourile de chihlimbar. Poate că ele nici nu au fost luate de acolo. Dacă e aşa, atunci camera poate fi considerată pierdută, deoarece chihlimbarul nu ar fi rezistat prea mult în condiţiile de sub pământ. Dar dacă ea a fost totuşi evacuată, fără îndoială că se află în depozitele secrete ale Austriei, Poloniei sau Cehiei. Şi în acest caz, camera poate fi considerată pierdută.

Mai există o versiune, destul de surprinzătoare. Conform acesteia, Camera de Chihlimbar a fost găsită de către unităţile speciale ale Armatei americane, care căutau obiectele de artă răpite de nazişti. Apoi, ea a fost transportată în secret în S.U.A. Există mărturii că în anii 90 ai secolului trecut acolo au început să apară, în diferite locuri, obiecte pe care cercetătorii le consideră fragmente autentice din Camera de Chihlimbar. Dar dacă fasciştii au reuşit să transporte camera în America de Sud? Poate că acolo trebuie căutată?

Citește și:
Mănuși de box din Roma Antică, descoperite intacte în Marea Britanie

Cel mai probabil totuşi este faptul că hitleriştii au reuşit să transporte din ţară doar fragmente din ea, pentru că, întreagă, ea era netransportabilă, din cauza fragilităţii, cu atât mai mult cu cât deja începuse să se deterioreze în subsolurile castelului din Knigsberg. Şi totuşi capodopera nu a fost lăsată să dispară cu totul. În ultimii ani, specialiştii ruşi au depus eforturi în vederea reconstituirii comorii pierdute. Către 31 mai 2003, data când Sankt-Petersburgul a marcat 300 de ani de la infiinţare, Camera de Chihlimbar a fost reconstruită în totalitate din chihlimbar de Kaliningrad. Azi, acest monument de artă cu o istorie plină de mistere poate fi văzut de către toţi vizitatorii Palatului Ekaterina din Sankt-Petersburg.

Surse: descopera.ro; efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Cuibul vulturilor – locul secret al celui mai crud dictator

Published

on

By

Adolf Hitler, unul dintre cele mai controversate personaje din istorie, obişnuia să vină ca turist în satul de munte Obersalzberg, situat la o altitudine de 1200 m, la aproximativ 19 km de Salzburg. Fascinat de peisaj, şi-a cumpărat, în această zonă, o proprietate care avea să poarte numele de Berghof şi care avea să devină cartierul său de rezidenţă şi al altor lideri nazişti.

Reşedinţa din Berghof, clădirea din care Hitler a condus Germania mulţi ani, a fost distrusă în bombardamentul din 1945, lăsand în urma ei doar câteva pietre ca amintire, iar la câteva zeci de metri distanţă, s-a construit un hotel luxos, despre care mulţi nemţi spun că „nu se încadrează cu peisajul”. S-a luat decizia de a fi distrusă în totalitate, de teamă ca acest loc să nu devină loc de pelerinaj pentru admiratorii dictatorului.

Printre musafirii primiţi în acest loc s-au numărat, la data de 24 noiembrie 1938, şi Regele Carol al II-lea  şi fiul său, Mihai.

Din cartierul de rezidenţă de la Berghof a ramas complexul de bunkere, construite în munte, special pentru dictator în cazul în care acesta ar fi fost atacat. Un oraş subteran cu birouri, locuinţe, restaurante şi săli de şedinţă erau pregătite pentru a-i fi casă dictatorului. Însă dictatorul devenise atât de maniac şi paranoic încât suferea de claustrofobie şi nu-şi găsea niciodată locul perfect şi sigur, în cazul unui bombardament. Ca o ironie a sorţii, acest sistem de bunkere, a salvat vieţile a peste 1000 de localnici care s-au ascuns aici în timpul bombardamentelor din mai 1945, şi nu ale naziştilor.

Cuibul Vulturilor sau „Kehlsteinhaus” în germană, este o construcţie din piatră numită de dictator „casa de ceai” şi se află la o altitudine impresionantă… 1834 m! Această casă a fost un cadou din partea secretarului Martin Bormann pentru Adolf Hitler la împlinirea vârstei de 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu muncitori evrei, unii dintre ei pierzându-şi viaţa din cauza  altitudinii înalte la care se desfăşurau lucrările. Atât drumul de acces cât şi cabana au fost inaugurate de ziua dictatorului, pe 20 aprilie 1939.

De aici, se trece prin tunelul lung de 124 m placat cu granit şi luminat care duce la liftul ce funcţionează în stare originală de mai bine de 70 de ani. Interiorul liftului este căptuşit cu un înveliş metalic auriu şi placat cu oglinzi veneţiene, încap lejer 50 de persoane.

Drumul de acces şi complexul de bunkere sunt închise între lunile octombrie şi începutul lunii mai, din cauza avalanşelor şi masivelor căderi de zăpadă. De preferat ar fi o zi însorită pentru a putea cuprinde cu privirea toată Austria şi Germania.

Citește și:
Complexul subteran secret unde nazistii dezvoltau arme nucleare, descoperit după 70 de ani

Mulţi istorici spun că Hitler nu a prea folosit această casă, însă tot aceştia spun că de fiecare dată când venea aici, punea la cale ceva rău. Ca şi cum altitudinea îi oferea o putere imensă de distrugere a celor mici, o sete de putere şi control nemaivazută. Spunea mereu că-i place locul acesta pentru că de aici vede toată Bavaria, lucru ce-i oferea o satisfacţie maximă.

Sursa: citygirltrip.wordpress.com

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister