Connect with us

Diverse

Oamenii nu sunt originari de pe Terra. Au fost plasați în această „închisoare” datorită comportamentului lor violent – Teorie ciudată, lansată de un savant american

Published

on

Un savant american susține că oamenii nu sunt originari de pe planeta Pământ, ci au fost aduşi pe Terra de extratereştrii, cu zeci de mii de ani în urmă, ca pedeapsă pentru comportamentul violent al speciei.

In ultima sa carte, Dr. Ellis Silver descrie o serie de caracteristici fiziologice care demonstreaza de ce oamenii nu au evoluat alaturi de alte forme de viata de pe Pamant, ci în altă parte a Universului. El consideră că am fi fost exilaţi pe Pământ, ca pe o planetă „închisoare”, scrie Daily Mail.

Doctorul Ellis Silver vrea să atragă atenția asupra altor posibilități. Conform autorului volumului „Oamenii nu vin de pe Pământ”, specia noastră nu este adaptată perfect pentru mediul înconjurător. Bolile cronice, tendința de a nu consuma hrană găsită în sălbăticie direct, problemele produse de razele solare, dar și durerile mari ale nașterii sunt dovezi care l-au făcut pe Silver să susțină că oamenii au fost aduși pe Pământ în urmă cu mii de ani de o specie mult mai avansată.

Conform teoriei, planeta de pe care am veni, de fapt, ar avea gravitația un pic mai mică, de aceea mulți indivizi sunt afectați acum de dureri de spate. Aceste dureri de spate, care chinuie mulţi muritori, ar arăta clar, că am evoluat într-o lume cu greutate mai mică. În plus, majoritatea oamenilor au probleme cu arsurile solare, iar travaliul femeilor este un alt semn care confirmă că omul nu se naşte prea uşor pe această planetă. Dr. Ellis spune că deşi Terra satisface în mare nevoile oamenilor, ea nu ar servi interesului speciei noastre.

Savantul atrage atenţia că este ciudat mai ales faptul că bebeluşii „sunt atât de mari încât este dificil pentru femei să nască, iar acest lucru poate produce uneori moartea copilului şi a mamei”. „Nicio altă specie nativă de pe planetă, nu are această problemă”, a subliniat Dr. Ellis.

Pe de altă parte, cercetătorul consideră că omul nu este conceput să fie expus la razele solare, deoarece nu poate face plajă pentru mai mult de o săptămână sau două – spre deosebire de o şopârlă – şi nu poate sta la soare în fiecare zi, fără a avea probleme.

În privinţa faptului că oamenii sunt mereu bolnavi, Dr. Ellis consideră că de vină ar fi chiar ceasul nostru biologic ce este „setat” pentru o zi de 25 de ore, aşa cum o arată studiile ştiinţifice despre somn.”Aceasta nu este o realitate modernă, aceşti parametrii pot fi urmărţi pe tot parcursul istoriei oamenilor pe Pământ” a adăugat savantul.

Potrivit lui Ellis Silver, neanderthalienii, cum ar fi Homo Erectus, ar fi fost încrucişaţi cu alte specii, poate de la Alpha Centauri, care este cel mai aproape de sistemul nostru solar.

Savantul a ţinut să sublinieze că mulţi oameni simt că nu sunt de pe Pământ şi nu se simt ca acasă pe această planetă. Acest lucru sugerează, pentru mine cel puţin, că omenirea a evoluat pe o altă planetă, şi poate am fost adus aici ca o specie foarte dezvoltată”, a adăugat cercetătorul.

Citește și:
NASA: Pământul s-ar putea transforma, în viitor, într-o planetă asemănătoare cu Venus, devenind un loc neprielnic dezvoltării vieții

„Teza mea pune în dezbatere ipoteza că omul nu a evoluat pe această planetă, ci a fost transportat pe Pământ (ca Homo Sapiens a evoluat pe deplin) între 60.000 şi acum 200.000 de ani”, a explicat Dr. Ellis Silver.

Teoria sa privind motivul „exilului” pe Terra este că „Pământul ar putea fi o planetă închisoare, din moment ce omul pare a fi o specie în mod natural violentă, şi suntem aici până învăţăm să ne comportăm.

Sursa: ziare.com

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Zoicas Nicolae

    15 decembrie 2018 at 12:15 pm

    Este o alta minciuna a ”Teoriei Evolutiei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Tamam Shud – unul dintre cele mai mari mistere criminalistice din istorie

Published

on

By

Cazul „Tamam Shud” este unul dintre cele mai mari mistere criminalistice din istorie. „Misterul bărbatului din Somerton” (aşa cum mai este cunoscut „Tamam Shud”) a reuşit să pună în dificultate două generaţii de detectivi, iar multe întrebări au rămas fără răspuns până în ziua de astăzi.

La data de 1 decembrie 1948, la ora 6:30 dimineaţa, cadavrul unui bărbat în vârsta de aproximativ 40-45 de ani a fost descoperit în Somerton, Glenelg, Australia. Victima nu avea asupra ei nici un fel de act de identitate, dar poliţia a găsit într-un buzunar secret din pantalonii acesteia o bucată de hârtie pe care erau scrise două cuvinte: „Tamam Shud”.

În persana veche textul se poate traduce ca „terminat” sau „sfârşit”. Mai târziu s-a dovedit că acel bilet provenea dintr-o copie extrem de rară a cărţii „Rubaiyat of Omar Khayyam,” o colecţie de poezii şi poeme atribuite lui Omar Khayyám (1048 – 1131), poet, matematician, astronom şi filosof persan.

Considerat unul dintre „cele mai mari mistere din Australia”, cazul a fost extrem de mediatizat la acea vreme şi a dus la multe speculaţii în presă legate de identitatea victimei, evenimentele ce au condus la moartea acesteia, dar şi posibila cauză a morţii. Ceea ce parea a fi un cod secret, dar şi faptul că poliţia nu a putut stabili o cauză a morţii concludentă, nu au facut decât să accentueze interesul public pentru caz.

Misterul din jurul bărbatului neidentificat din Somerton s-a adâncit şi mai mult după ce autopsia nu a reuşit să stabilească cauza exactă a morţii, iar eforturile poliţiei s-au dovedit inutile în stabilirea identităţii victimei.

Principala cauza a decesului stipulata în timpul investigatiei (dar si dupa terminarea acesteia) a fost otravirea. Cu toate acestea, raportul toxicologic nu a scos la iveala nici o substanta straina în corpul victimei. În plus, conform raportului medicului legist, misteriosul barbat se afla într-o stare perfecta de sanatate la momentul decesului.

Alte întrebari fără răspuns apar la şase săptămâni de la descoperirea cadavrului, când o valiză din piele de culoare maro, ce se presupune ca ar fi aparţinut victimei, a fost găsita în gara Adelaide, la mica distanţă de Somerton. Cercetările au arătat ca valiza a fost plasata acolo în jurul orei 11 dimineaţa, în ziua precedentă crimei. Citeşte continuarea pe Mix de Cultură.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Motivul pentru care cosmonauții ruși poartă un pistol cu ei în spațiul cosmic

Published

on

By

Într-un muzeu din Rusia există, într-o vitrină, un obiect pe care Agenția Spațială Federală insistă să îl mențină într-un văl de secretomanie, deși detaliul propriu-zis și-a pierdut de mult timp caracterul de mister pentru publicul larg.

Este vorba despre un pistol sovietic, un TP-82.

A fost o vreme când cosmonauții ruși urcau la bordul navelor spațiale cu un astfel de pistol, care seamănă, de fapt, mai mult cu o pușcă de dimensiuni mici.

Arma este în prezent expusă în Muzeul de Artilerie din Sankt Petersburg.

Până în 2006, capsulele Soyuz au fost dotate, în trusa de supraviețuire Granat-6, cu un TP-82. „Moda” a început în perioada sovietică, dintr-un motiv cât se poate de legitim.

O mare parte din teritoriul vast al Rusiei este dominat de o pustietate sălbatică. O singură eroare în momentul întoarcerii astronauților, și capsula ar putea oricând nimeri în adâncurile periculoase ale stepei Siberiene.

Este și cazul fostului cosmonaut sovietic Alexey Leonov.

În martie 1965, capsula spațială Voskhod, în care se afla Leonov, a suferit o defecțiune și a aterizat pe Pământ la mare distanță de locul stabilit.

Cosmonautul s-a trezit în mijlocul unei păduri înzăpezite din Munții Ural, plină de lupi și urși.

Presimțind iminența unei asemenea situații, Alexey Leonov își luase cu el în misiunea spațială un pistol de 9mm.

Cât timp a așteptat să fie recuperat, cosmonautul nu a fost, din fericire, atacat de niciun animal sălbatic, însă frica trăită în cele câteva ore a fost suficientă pentru ca, odată întors acasă, să demareze un lobby furibund pentru dotarea astronauților cu o armă de foc în trusa de supraviețuire.

Astfel, peste câțiva ani, s-a ajuns la prezența lui TP-82 în navetele spațiale.

Pistolul este menționat și pe site-ul unui roman grafic despre legenda cosmonauticii sovietice, Iuri Gagarin.

„Pistolul putea fi folosit pentru vânătoare, pentru apărare împotriva prădătorilor, precum și pentru trimiterea unor semnale SOS (luminoase – n.r.) (…) TP-82 a fost folosit periodic în misiuni spațiale sovietice și rusești, din 1986 și până în 2006 (…) În 2007, mass-media a raportat că muniția rămasă pentru uzul lui TP-82 a devenit inutilizabilă și că un pistol semiautomat obișnuit urma să fie folosit în viitoarele misiuni”, aflăm din descriere postată pe site-ul proiectului literar, scrie digi24.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister