Connect with us

Istorie

Adevăr sau mit?Țăranii români făceau comerț cu oi prin tuneluri de mare adâncime ce legau țara noastră de Turcia pe sub Marea Neagră

Published

on

Sub Marea Neagră se presupune că ar exista o rețea de tuneluri care leagă România de Turcia. Aceste presupuneri au şi câteva atestate scrise precum o cronică scrisă înainte de primul război mondial unde se precizează că țărănii dobrogeni creșteau oi şi le transportau prin aceste tuneluri lungi de mii de kilometri pentru a le vinde în Turcia. Înainte de marele război, dobrogenii creșteau mii de oi pentru a face negoț cu Imperiu Otoman. Cronica atestă că aceștia câștigau bani buni din exportul de oi care nu se realiza nici pe uscat, nici pe apă ci prin tuneluri sub Marea Neagră.

Dacă este să dăm crezare acestei cronici veche de peste 100 de ani, există două tuneluri lungi de kilometri care traversează Marea Neagră şi pornesc din fostul Cadrilater şi din Dobrogea. Țărănii utilizau aceste tuneluri pentru a transporta oile şi a le vinde în ţările din peninsula Asia Mică şi în imperiul Otoman.

Conform acesteia, țăranii dobrogeni creșteau oi si le transportau prin tuneluri lungi de mii de kilometri pentru a le vinde pe teritoriul de astăzi al Turciei (se făcea negoț cu Imperiul Otoman). Cronica, veche de peste 100 de ani, menționa exista a doua tuneluri lungi de mii de kilometri care traversează Marea Neagră. Ele pornesc din fostul Cadrilater și din Dobrogea. Țăranii din Dobrogea utilizau aceste tuneluri pentru a transporta oile si a le vinde în țările din peninsula Asia Mică și în Imperiul Otoman.

Nu se cunoaște de ce au fost săpate tunelurile pe sub Marea Neagră și nici nu se știe cine le-a construit. La începutul primului război mondial, gurile tunelurilor au fost astupate din motive de siguranță. Au fost bine păzite pentru a nu avea parte de atacuri surpriză.

Unii cercetători consideră că tunelurile au fost construite cu mult înainte de era noastră de către civilizații suficient de avansate pentru a putea gândi și proiecta astfel de tuneluri complexe și rezistente. Dacă este așa, ce s-a întâmplat oare cu acele civilizații?

Nu se poate spune cu exactitate cine a construit aceste două tuneluri și nici motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră. Interesant este faptul că în timpul războiului gurile de acces ale celor două tuneluri au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite cu străşnicie. Se mai spune că securitatea din perioada comunistă era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nu lăsa pe nimeni să se apropie de ele. De ce?

Regimul comunist știa despre aceste tuneluri și le ținea sub supraveghere. În anii 80, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, din pură întâmplare au descoperit o altă gură de acces ale tunelurilor cu pricina. Ea se află într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită în nenumărate rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria în mod regulat.

Citește și:
Mistere identificate de arheologi în mormântul lui Tutankhamon

Misterul acestor două tuneluri este unul fascinant, în condițiile în care se presupune că aceste construcții au fost realizate cu mii de ani înaintea erei noastre, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.

Surse: jurnalista.net, efemeride.ro

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dorel Malacea

    13 martie 2019 at 7:35 pm

    faptul ca sunt sau ca exista tuneluri pe sub marea neagra , este posibil sa fie adevarat, dar faptul ca se facea negot cu oi din Romania in Turcia nu poate fi adevarat;pe o distanta atata de lunga, oile trebuia sa manince, ori nu cred ca le duceau si nutret cu ele;sau numai daca oile erau taiate, dar nici in acest caz , pentruca s-ar fi stricat carnea.O distanta de mii de km , nu se putea parcurge in doua sau trei zile, ci in saptamini sau chiar luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Mari secrete ale omenirii suspectate că ar fi falsuri

Published

on

By

Originea şi evoluţia umanităţii au fost, de-a lungul timpului, încărcate cu mituri şi chiar falsuri puse pe seama manipulării care a rămas una dintre cele mai puternice arme. Asupra unora dintre marile secrete ale omenirii planează încă suspiciuni.

Câteva dintre acestea au fost prezentate de Historia:

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: manuscrisul Voynich

În anul 1912, americanul de origine poloneză Wilfrid M. Voynich cumpără o carte neobişnuită, de 240 de pagini, care conţinea zeci de diagrame cosmice, desene şi relatări despre plante a caror existenţă nu a fost confirmată de oamenii de ştiinţă.

Testele efectuate în laborator au arătat că ciudatul manuscris a fost realizat acum 600 de ani. Cel mai probabil, cartea a reprezentat la vremea ei o farmacopee, adică un tratat în care sunt notate descrierile şi formulele prin care se puteau prepara diverse medicamente. Cu toate acestea, misterul rămâne în jurul diagramelor cosmice, despre care unii au afirmat chiar că sunt de origine extraterestră. Interesant este că totuși  datarea cu Carbon 14 a infirmat vechimea manuscrisului.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: rămăşiţele lui Cristofor Columb

Chiar dacă se cunosc numeroase detalii despre viaţa celebrului explorator, nu acelaşi lucru se poate spune despre moartea acestuia, din 1509, atunci când rămăşiţele lui Cristofor Columb au fost transferate în Caraibe, pe insula Hispaniola.

Din cauza războiului, spaniolii au pierdut insula în favoarea francezilor, iar rămăşiţele exploratorului au fost transferate în Cuba, iar ulterior au revenit în Spania. Cu toate acestea, Republica Dominicană afirmă, în mod oficial, că rămăşiţele lui Columb nu au părăsit niciodată insula Hispanioala.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: sculptura Kryptos

Realizată de artistul Jim Sanborn, Kryptos, care în limba greacă înseamna „ascuns”, este o sculptură misterioasă amplasată chiar în faţa sediului CIA din Langley, Virginia. Creaţia conţine patru inscripţii, trei dintre ele fiind decodificate, doar a patra rămânând un secret până în ziua de astăzi.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: semnalul extraterestru primit de Jerry Ehman

Într-o zi de august a anului 1977, astronomul Jerry Ehman a decis să scaneze spaţiul cu ajutorul telescopului radio, iar spre surpiza lui acesta a primit un semnal necunoscut cu o durată de 72 de secunde. Imediat, Jerry Ehman a notat pe pagina imprimată cuvântul Wow (surpindere – n.r.). Potrivit astronomului, semnalul de origine extraterestră a fost captat din constelaţia Săgetătorului, dintr-o zonă aflată la 120 de ani lumină distanţă de Terra.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: monumentul de la Goblekli Tepe

Turcia se poate mândri că adăposteşte pe teritoriul său cea mai veche structură religioasă descoperită vreodată pe Pământ. Conform arheologilor, locul conţine numeroase structuri şi piloni de piatră pe care sunt desenate animale de pradă. Nici măcar astăzi nu s-a putut explica prin ce mijloace oamenii care locuiau în peşteri au reuşit să construiască asemenea structuri, fără să aibă la îndemână unelte de metal.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: pietrele din Georgia (SUA)

Supranumite „Stonehenge-ul american”, pietrele din Georgia reprezintă un impunător monument de granit care adăposteşte mai multe porunci pentru o nouă lume. Poate cea mai interesantă dintre ele se referă la menţinerea unui număr maxim al populatiei lumii de 500 de milioane de persoane. Numeroşi adepţi ai teoriilor conspiraţiei au afirmat că pietrele din Georgia au fost realizate de o societate secretă care doreşte instaurarea unei noi ordini mondiale.

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Articole interesante

Dezvăluiri23 de ore ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

MedicinăO zi ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

DescopeririO zi ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Diverse2 zile ago

Prima mașină electrică sută la sută românească. Este atât de ieftină încât și-ar putea-o permite aproape orice român

Doi oameni de afaceri din Cluj şi Baia Mare, Andrei Ostroveanu (47 de ani) şi Gheorghe Mureşan (58 de ani),...

Dezvăluiri3 zile ago

Mari secrete ale omenirii suspectate că ar fi falsuri

Originea şi evoluţia umanităţii au fost, de-a lungul timpului, încărcate cu mituri şi chiar falsuri puse pe seama manipulării care...

Dezvăluiri5 zile ago

În secolele trecute, trei imperii au vrut să dea numele Dacia țărilor românești unite. Aţi fi de acord, astăzi, cu această schimbare a numelui?

Oportunitatea demarării, la nivel naţional, a unui proiect de modificare a numelui țării în cel de Dacia sau Geto-Dacia, a...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister