Connect with us

Published

on

Sub Marea Neagră se presupune că ar exista o rețea de tuneluri care leagă România de Turcia. Aceste presupuneri au şi câteva atestate scrise precum o cronică scrisă înainte de primul război mondial unde se precizează că țărănii dobrogeni creșteau oi şi le transportau prin aceste tuneluri lungi de mii de kilometri pentru a le vinde în Turcia. Înainte de marele război, dobrogenii creșteau mii de oi pentru a face negoț cu Imperiu Otoman. Cronica atestă că aceștia câștigau bani buni din exportul de oi care nu se realiza nici pe uscat, nici pe apă ci prin tuneluri sub Marea Neagră.

Dacă este să dăm crezare acestei cronici veche de peste 100 de ani, există două tuneluri lungi de kilometri care traversează Marea Neagră şi pornesc din fostul Cadrilater şi din Dobrogea. Țărănii utilizau aceste tuneluri pentru a transporta oile şi a le vinde în ţările din peninsula Asia Mică şi în imperiul Otoman.

Conform acesteia, țăranii dobrogeni creșteau oi si le transportau prin tuneluri lungi de mii de kilometri pentru a le vinde pe teritoriul de astăzi al Turciei (se făcea negoț cu Imperiul Otoman). Cronica, veche de peste 100 de ani, menționa exista a doua tuneluri lungi de mii de kilometri care traversează Marea Neagră. Ele pornesc din fostul Cadrilater și din Dobrogea. Țăranii din Dobrogea utilizau aceste tuneluri pentru a transporta oile si a le vinde în țările din peninsula Asia Mică și în Imperiul Otoman.

Nu se cunoaște de ce au fost săpate tunelurile pe sub Marea Neagră și nici nu se știe cine le-a construit. La începutul primului război mondial, gurile tunelurilor au fost astupate din motive de siguranță. Au fost bine păzite pentru a nu avea parte de atacuri surpriză.

Unii cercetători consideră că tunelurile au fost construite cu mult înainte de era noastră de către civilizații suficient de avansate pentru a putea gândi și proiecta astfel de tuneluri complexe și rezistente. Dacă este așa, ce s-a întâmplat oare cu acele civilizații?

Nu se poate spune cu exactitate cine a construit aceste două tuneluri și nici motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră. Interesant este faptul că în timpul războiului gurile de acces ale celor două tuneluri au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite cu străşnicie. Se mai spune că securitatea din perioada comunistă era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nu lăsa pe nimeni să se apropie de ele. De ce?

Regimul comunist știa despre aceste tuneluri și le ținea sub supraveghere. În anii 80, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, din pură întâmplare au descoperit o altă gură de acces ale tunelurilor cu pricina. Ea se află într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită în nenumărate rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria în mod regulat.

Misterul acestor două tuneluri este unul fascinant, în condițiile în care se presupune că aceste construcții au fost realizate cu mii de ani înaintea erei noastre, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.

Surse: jurnalista.net, efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
8 Commentarii

8 Comments

  1. George

    29 februarie 2016 at 5:11 pm

    Cine a scris articolul asta,poate demonstra ????

    • Eu

      10 martie 2017 at 6:54 am

      Doamna ce prosti mai santem!!! Pai ointrebare, ventilatie si hrana pentru mii de oi??

  2. gogu

    19 martie 2016 at 8:17 am

    un nebun

  3. un cetățean

    19 martie 2016 at 11:43 am

    Nu poate demonstra și nici nu există așa ceva. Totul e invenție și e scris ca să atragă vizitatori și să prostească lumea, cum fac 99% din publicațiile din România.

  4. Alexandru

    1 iulie 2016 at 9:53 am

    la un tunel de numai 5km ai nevoie de instalatii speciale pentru ventilatie. Banuiesc ca acele tuneluri de 1000km au guri de ventilatie sub Marea Neagra ? 🙂

  5. ionut

    12 martie 2017 at 9:05 am

    au fost prea civilizate…asa se intapla si in ziua de azi…civilizatie…. minoritari cu drepturi mai multe decat „bastinasi”……

  6. CONSTANTIN

    1 iunie 2017 at 10:56 am

    PE ACOLO SE DUC , CADANELE LA TURCI. PE ACOLO AU FUGIT CU BANII PSEDESTII DIN TARA. TOT PE ACOLO A FUGIT SI GHITA SEBASTIAN.

  7. Pingback: In cazul unui cataclism nuclear, singurul loc din România unde se poate întreține viața este lângă Marea Neagră. Locul a fost luat în vizorul NASA încă din 1986 - Știința și mister

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Top românce celebre care au schimbat lumea, de-a lungul istoriei. Printre ele și Nadia Comăneci

Published

on

Chiar dacă poate nu știați, româncele au fost „primele” în foarte multe privinţe, Nu sunt doar printre cele mai frumoase femei ale lumii, ci unele dintre femeile care au pus umărul la evoluția omenirii. Scriitorul american David Wolfe a întocmit un top al femeilor care au schimbat lumea într-un loc mai bun și mai frumos. Șase din cele 60 de locuri ale clasamentului (adică 10%) sunt ocupate de românce. Iată care sunt acestea și cum au devenit ele celebre în lumea întreagă!

Pe locul 2 în topul întocmit de scriitorul american se află Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897, Hănţeşti, România – d. 2 februarie 1948, Cluj, România), prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928, a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar, la 5 iulie 1928, a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a câștigat titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 de metri. În urma acestui success, a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli.

Tot în 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost unul din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului, Smaranda Brăescu a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Pe locul 7 al Top 60 femei care au schimbat lumea o găsim pe Ana Aslan (n.1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București), medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de „Gerovital”.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Pe locul 11 în clasament, se află Eliza Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galaţi – d. 25 noiembrie 1973, Bucureşti), o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României.

A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de a urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția ca „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generală și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” („cea mai silitoare dintre silitori”).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Pe locul 31 în top se află Nadia Comăneci (55 de ani), prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10.

Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile.

„Zeița de la Montreal”, orașul în care a dobândit primul 10, este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).

În România, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu (n. 25 aprilie 1920, Fălticeni – d. 21 martie 2008, București).

Supranumită „doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

A făcut parte din prima echipă neurochirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945, şi-a luat licenţa şi, un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de Oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienți celebri, cum ar fi: soţul Mariei-Tănase, soția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin, sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi. Citeste continuarea pe click.ro.  O alta lista a femeilor celebre ale României o puteți consulta si aici 

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Povestea uneia dintre cele mai bârfite femei din societatea românească: „Roaiba” sau „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”

Published

on

By

Trăindu-şi viaţa la intensitate maximă şi stând tot timpul în umbra regelui Carol al II-lea, căruia i-a fost amantă şi apoi soţie, Elena Lupescu a fost cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX.  Numele ei figura pe prima pagină a cotidianelor acelor vremuri, fiind considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă.

Elena a fost descrisă de mama lui Carol, Regina Maria, drept „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. Ea s-a descris, simplu, în memoriile scrise în perioada exilului cu Carol, în Franţa: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”.

Ulterior, agenții Poliției de Siguranță care l-au urmărit pe Carol al II-lea în perioada exilului alături de Elena Lupescu o porecliseră „Roaiba” pe amanta princiară, probabil din cauza faptului că era roșcată – însă mai există un detaliu anatomic care justifică porecla: Elena Lupescu deținea o pereche de incisivi supradimensionați.

Elena Lupescu (15 septembrie 1895 – 29 iunie 1977, Estoril, Portugalia), cunoscută și sub numele de Magda Lupescu, a fost amanta, iar ulterior soția lui Carol al II-lea. Însă, multe dintre detaliile vieții Elenei Lupescu rămân învăluite în mister, existând încă multe informații contradictorii legate de momentul întâlnirii și de relația sa cu viitorul rege al României.

Vremurile tulburi, circumstanțele, greșelile neintenționate sau erorile tipografice, pe de o parte, și zvonurile și scornelile lansate, în acele vremuri, nu numai de către dușmanii ei, ci și de către prieteni sau de către ea însăși, pe de altă parte, au condus la această situație. Considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă, Lupeasca a fost, cu siguranță, cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX.

Elena Lupescu s-a născut la Iași și a fost fiica lui Nicolas Lupescu (Nahum Grünberg, pe numele real), evreu convertit la creştinismul de rit ortodox, de meserie farmacist, şi a Elizei Falk, care a optat la rându-i pentru religia creştină, însă de rit apusean. Declarată la naştere catolică, Elena Lupescu şi-a definitivat studiile la Bucureşti, într-un aşezământ catolic, „Diaconesele”, foarte cunoscut în lumea bună a Capitalei.

Din povestirile Elenei Lupescu, se pare că l-ar fi întâlnit pentru prima dată pe Carol, pe când ea avea doar 9 ani, iar prințul moștenitor 19. Apoi, el şi-a continuat viaţa amoroasă aventuroasă şi s-a căsătorit, într-un final, cu principesa Elena. Lupeasca s-a măritat la 16 ani, la Iaşi, cu locotenentul Ion Tâmpeanu, de care avea însă să divorţeze ulterior (nu se ştie cu exactitate data pronunţării divorţului). S-au revăzut în 1925, la o recepție.

„Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista”, povestea Lupeasca în memoriile sale.

După revederea din 1925, cei doi amorezi n-au mai ţinut cont de reguli şi responsabilităţi. Nimeni nu dăduse importanţă acestei aventuri, iar familia regală a considerat că este un episod trecător din viaţa principelui, aşa cum fuseseră multe altele. Însă, relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu a evoluat în așa fel încât principele moştenitor nu mai ţinea cont că era căsătorit şi avea un copil, stârnind mare nemulţumire în familia regală. Carol a fost somat, în repetate rânduri, să pună capăt întrevederilor cu „Duduia”.

Urmăriţi şi huliţi, fug la Veneţia. Urmează renunţarea lui Carol la succesiunea la tron. Printr-o scrisoare trimisă de la Veneţia, acesta cere „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”.

„Este esenţa vieţii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”, spunea Carol al II-lea despre Elena Lupescu, femeia pentru care a renunţat la tronul României.

Carol al II-lea devine Carol Caraiman în februarie 1926. După ce s-au ascuns prin Milano, Monte Carlo, Cannes, Biaritz, Carol şi Elena se stabilesc la Paris.

Revenirea lui Carol în România şi încoronarea sa ca rege, la 8 iunie 1930, a fost condiţionată, de primul ministru Iuliu Maniu, de renunţarea la relaţia cu Elena Lupescu. Însă aceasta s-a întors în țară folosindu-se de paşaportul soţiei lui Mihail Manoilescu și a stat o vreme la Sinaia.

Carol refuză să revină asupra divorţului de principesa Elena de Grecia (1928), iar neînţelegerile avute cu mama sa pe tema vieţii sale intime duc la „exilarea” reginei Maria la Balcic. Lupeasca revine în Bucureşti, se instalează într-o vilă din Aleea Vulpache nr. 2. și devine centrul vieţii mondene bucureştene, având cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnie.

Presa o numea „Lupeasca”, Regele îi spunea „Duduia”, iar cercurile politice o numeau „eminenţa cenuşie” sau „puterea din spatele tronului”. Regina Maria o descria drept „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. În memoriile scrise în perioada exilului, Lupeasca spunea: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”.

„O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile în alcov, ştiind să reîmprospăteze până la epuizare dorinţa partenerului, ştiind să-şi domine oboseala şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”, o descria Pamfil Şeicaru, în volumul Vulpea Roşcată.

După abdicarea regelui, pe 6 septembrie 1940, a acceptat și Elena Lupescu exilul. Cei doi au locuit în Spania, Portugalia, Mexic (1940 – 1944), după care, în final, s-au decis asupra localităţii Estoril, din Portugalia. La 3 iunie 1947 s-au căsătorit civil la Rio de Janeiro, în Brazilia şi, apoi, religios la Paris, ea primind titlul de principesă de Hohenzollern. La moartea lui Carol (3 aprilie 1953), a moştenit o avere impresionantă.

I-a supravieţuit lui Carol încă două decenii, în care nu și-a refăcut viaţa. A murit la 82 de ani, în Portugalia, şi şi-a dorit ca cenuşa să-i fie îngropată la picioarele soţului ei.

Surse: historice.ro; historia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister