Connect with us

Spiritual

Nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului

Published

on

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic . De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească.

Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenta pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine amenințătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

Neînțelegerile într-o relație de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.

Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.

Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau Compătimiri. Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă! Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.

Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi Agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu ?)! Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin însăși existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârșind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorințe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jignește, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi Nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

Citește și:
3 dintre cele mai îngrozitoare locuri de pe Terra. Aici doar cei tari de înger au curaj să se aventureze. Unii riscă să-şi piardă mințile sau chiar viața 

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belșug. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii), conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Asadar suntem ceea ce suntem, ca rezultat a ceea ce gândim.

Sursa: revistasufletului.net

Dezvăluiri

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Published

on

By

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, oferind o descriere cât mai aproape de realitatea lumii de dincolo.

Constantin Dulcan a explicat că moartea clinică este o trecere între două lumi, într-un interviu acordat publicaţiei Formula As.

Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această raţiune e Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pierdut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

Acum, ceea ce am încercat în cartea Mintea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spirituală – idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

Ce înseamnă concret, din punct de vedere medical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se petrece. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor trupul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut trupul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a transportat la spital şi, spune el, „m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în Lumea de Dincolo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

… care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii de pe urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se petrece mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ceva spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experienţe e atât de covârşitor, încât rămân conştienţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care apoi se foloseşte”

Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului precede, oarecum, voinţa noastră de a acţiona, ne întrebăm firesc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică.

Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, ştiinţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate explora instantaneu la orice distanţă. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în experienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei implicate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie.

Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieţii noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conştiinţei, care se extinde dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorşi la viaţă.

Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

Citeşte continuarea pe Formula As.

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Diverse18 ore ago

Povestea extraordinarei familii Leonida – o familie de genii care a uimit lumea

Sunt puţine familii în Romania care şi-au adus o contribuţie atât de substanţială în progresul ţării prin absolut toţi membrii...

Diverse19 ore ago

Deşi nu doare, ficatul dă alte semne prin care „anunţă” că este bolnav. Cel mai simplu test prin care afli dacă ficatul tău e sănătos

Ficatul este cel mai activ organ din corpul uman, din punct de vedere metabolic. În pofida acestui fapt, atunci când...

Diverse3 zile ago

Secretele minţii umane. Cele două mecanisme care ne controlează viaţa şi greşelile cognitive care ne influenţează deciziile

Psihologul Daniel Kahneman susţine că gândirea umană este controlată de două sisteme: sistemul 1, pe care îl numeşte „thinking fast”...

Medicină3 zile ago

Bioritmul organelor interne și orele de refacere ale acestora. Țineți cont ca acestea au o activitate maximă timp de 2 ore pe zi

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult,...

Diverse4 zile ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse5 zile ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister