Connect with us

Diverse

Sunt ateii mai inteligenţi decât cei care cred în Dumnezeu?

Published

on

Diverse studii au arătat că, în general, credința în Dumnezeu este asociată cu un scor scăzut la testele de inteligență.

„Este cunoscut faptul că inteligența este invers proporțională cu credința”, subliniază Richard Daws și Adam Hampshire de la Imperial College London (Colegiul Imperial din Londra) într-o lucrare publicată în revista Frontiers in Psychology (Frontierele Psihologiei), în care caută să înțeleagă de ce.

Este o întrebare stringentă – populația cu convingeri religioase se află în creştere: până în 2050, dacă tendința curentă continuă, oamenii care susțin că nu sunt religioși vor reprezenta doar 13% din populația globului. Pe baza legăturii dintre un IQ scăzut și credință, putem argumenta că umanitatea se îndreaptă spre a deveni în mod colectiv mai puțin inteligentă.

Pentru a analiza acest aspect, Dawn și Hamposhire au intervievat peste 63.000 de persoane în mediul on-line, solicitându-le să îndeplinească pe parcursul a 30 de minute un set de 12 sarcini cognitive menite să măsoare capacitatea de planificare, raționamentul, atenția și memoria de lucru. Participanții au indicat de asemenea dacă erau religioși, agnostici sau atei.

Precum au anticipat, ateii au înregistrat performanțe mai bune comparativ cu participanții religioși, chiar și după analizarea factorilor demografici, precum vârsta și educația. S-a observat că agnosticii s-au plasat, în genere, între atei și credincioși. În realitate, intensitatea convingerilor religioase s-a corelat cu performanțe cognitive scăzute. Cu toate acestea, în timp ce respondenții religioși au înregistrat performanțe scăzute în general la sarcinile de raționament, în ceea ce privește partea de memorie de lucru, s-au evidențiat diferențe foarte mici.

De asemenea, o parte din sarcinile de raționament, precum versiunea dificilă a Testului Stroop, cunoscut drept „numește culoarea nu cuvântul”, a fost proiectată pentru a crea un conflict maxim între un răspuns intuitiv și un răspuns logic, iar cele mai mari diferențe au apărut la aceste sarcini, în concordanță cu ideea că oamenii religioși se bazează mai mult pe intuiția lor. În contrapartidă, pentru o sarcină ce necesită un raționament complex – „raționament deductiv” – pentru care nu au existat răspunsuri intuitive evidente, nu a existat o diferență atât de mare la nivel de grup.

Recomandare:   Cât de benefică pentru starea de sănătate fizică și psihică a cuplurilor este căsătoria? Ce spun despre asta studiile cercetătorilor?

Daws și Hampshire au concluzionat: „Aceste descoperiri oferă dovezi care sprijină ipoteza conform căreia efectele credinței sunt mai degrabă legate de un conflict dintre raționament și intuiție, şi mai puţin cu abilitatea de a raţiona sau cu inteligenţa, în genere”.

Dacă, așa cum sugerează această lucrare, credința predispune oamenii să se bazeze mai mult pe intuiție în luarea deciziilor – și cu cât este mai puternică credința lor, cu atât mai accentuat este impactul – cât de mult afectează eficienţa acestora în viața reală? În prezent, nu există informații privind acest lucru. Dar în teorie, probabil că instruirea cognitivă poate permite oamenilor religioși să-și păstreze credința fără a se baza în exces pe intuiție atunci când în luarea deciziilor curente aceasta intră în conflict cu logica.

Sursa: scientia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

Japonezii și invențiile lor magnifice. Vedetele unei grădini din Japonia, un xilofon uriaş şi o bilă de cauciuc

Published

on

By

Recunoscuţi pentru inventivitate şi minuțiozitate, japonezii au creat un xilofon suspendat uriaş, din lemn, care traversează pădurea, reunind natura şi muzica într-o simbioză sonoră perfectă. Orchestraţia neobişnuită valorifică îmbinarea celebrei Cantate 147 a lui Bach cu zgomotele din mediul înconjurător, creând un spaţiu sonor unic şi exploatând potenţialul acustic şi expresiv printr-o tehnică mai puţin obişnuită.

Ideea unui astfel de instrument aparţine japonezului Morihiro Harano care, împreună cu un tâmplar, Mitsuo Tsuda, şi un inginer sunetist, Kenjiro Matsuo, a creat, în anul 2012, acest xilofon uriaş, cu o înclinare perfect calculată, peste care se rostogoleşte ritmic o bilă de cauciuc, iar rezultatul este o armonie muzicală impresionantă.

Fiecărei trepte a xilofonului îi corespunde câte o notă muzicală, astfel încât, pe măsură ce bila o ia la vale de-a lungul liniei instrumentului, se creează o armonie muzicală, într-o combinație perfectă de artă și tehnică.

Acum, după 6 ani, xilofonul se află în Grădina Daisetsu Mori-no, din insula Hokkaido. Din păcate, turiștii care vin să se bucure de sunetele xilofonului, nu-l pot admira decât pe vreme însorită. Pe timp ploios și iarna, instrumentul este strâns, pentru a fi protejat de umezeală.

Recomandare:   Țara în care au fost asasinați 175 de politicieni într-un an
Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Aurul României. Din 2005, România nu mai scoate pentru popor nici un gram de aur din minele sale. In schimb, o fac străinii

Published

on

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiție de mii de ani. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoșii noștri cunoșteau metalurgia aurului. Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone

Din 2005, însa România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licențe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărțile geologice realizate pe vremea lui Ceaușescu, spune dr. ing. Neagu Florea, fostul director al Institutului de Proiectări Miniere, potrivite Libertatea.ro

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” – adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.

Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), în ultimii ani, opt firme străine au primit licenţe de explorare şi exploatare pentru aur în ţara noastră, exact pe zonele unde, oficial, nu mai existau zăcăminte. Libertatea a publicat un articol amplu pe această temă. Jurnaliştii Libertăţii au cerut atunci ANRM detalii despre licenţele primite de aceste firme. Răspuns ANRM: „Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria surselor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”. Menţionăm că aceste contracte pe bunuri publice, adică zăcămintele naţionale, nu pot fi secretizate, deoarece conţin informaţii de interes public, conform Legii 544/2001.

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness.ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la “punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate… Cum?

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”, ne-a spus dr. ing. Neagu.

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

„Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primește prea putin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”, a spus prof. Gheorghe Popescu, pentru ziarul Libertatea. De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevența pentru aur este de 20%.

Recomandare:   Comoară fabuloasă a lui Decebal, cel mai valoros tezaur descoperit vreodată pe teritoriul României, a stârnit fascinația istoricilor de-a lungul anilor

România este pe locul 4 în Europa la capitolul resurse minerale. În cel mult 10 ani industria extractivă va exploda în Uniunea Europei și în Statele Unite, iar în acest context, trebuie să fim pregătiți pentru reluarea mineritului în avantajul național. În prima fază se va inventaria, apoi se va proiecta o strategie, pentru că suntem rămași în urmă în domeniul extractiv chiar și față de țările din zonă care sunt mai sărace în resurse’, a spus Ștefan Marincea, directorul Institutului Geologic al României. Citiți mult mai multe informații despre acest subiect pe aurul-romaniei.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister