Connect with us

Dezvăluiri

Sovieticii şi uraniul românesc. Arhiva descretizată a CIA oferă informaţii complete despre exploatarea zăcămintelor din Apuseni de către ruşi

Published

on

La începutul anilor 1950, a fost înfiinţată Societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“ sau „Sovromura” cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. Acesta avea ca scop să facă prospecţii de uraniu în Apuseni, operaţiunile începând în primii ani de la instalarea regimului stalinist în România, comandat de sovietici.

Potrivit publicaţiei „Adevărul”, mineritul uranifer în România a început în 1952, în Munţii Apuseni (Băiţa Bihorului). Aici, fusese depistată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din avion, o anomalie emanometrică. Germanii au conturat destul de bine zăcământul însă n-au mai apucat să-l cerceteze în detaliu pentru că au fost nevoiţi să se retragă. Există afirmaţii conform cărora ruşii au preluat planurile de cercetare şi exploatare ale germanilor şi n-au făcut decât să le dezvolte.

Cercetarea s-a făcut, într-adevăr, extrem de rapid, zăcământul intrând în exploatare după un an, prin Societatea „Sovrom Kvartit”.  S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm „ameţitor”, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia „oricând din munţi el face-o vale”. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite.  Au fost ani în care s-a lucrat cu 20.000-30.000 oameni. Minereul era extras din carieră, sortat întâi la Băiţa, transportat la Dr. Petru Groza (în prezent a revenit la numele vechiului sat – Ştei) unde era măcinat, sortat pentru a două oară şi încărcat în trenuri. Zilnic, plecau din Dr. Petru Groza cel puţin trei trenuri cu concentrat de minereu uranifer care treceau în URSS prin nordul ţării, la Halmeu (în apropiere de Sighetul Marmaţiei).

Arhiva desecretizată a Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, celebra CIA, oferă informaţii culese despre acest „proiect” româno-sovietic, desfăşurat în Munţii Apuseni. Totul se desfăşura în cel mai mare secret, muncitorii erau izolaţi, iar minele erau păzite de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici”, cum erau numite de localnici, pistoalele mitralieră. „Un mare proiect de exploatare a uraniului în Munţii Apuseni este condus de ingineri şi tehnicieni sovietici, asistaţi de muncitori români. Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, se arată într-un document desecretizat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 27 decembrie 1954.

Citește și:
Reîncarnarea sau metempsihoza sufletului văzută ca o realitate. Exemple care dovedesc reîntoarcerea sufletului la viață după moarte

La începutul anilor 50, inginerii sovieticii au invadat Apusenii încercând, cu ajutorul unor aparate speciale (la acea vreme necunoscute ca tehnologie românilor) să caute uraniu. Rezultatele acelor prospecţiuni nu au fost niciodată împărtăşite cu „partenerii” români. Amerianii au colectat însă toate aceste date. Mai mult decât atât, reţeaua informativă americană a penetrat majoritatea întreprinderilor româneşti, în căutare de informaţii economice. De asemenea, orice carte ştiinţifică legată de zăcăminte, era de foarte mare interes pentru americani. Multe cărţi erau fotocopiate şi transmise analiştilor CIA. A existat o informaţie despre un zăcământ bogat în uraniu, în zona Zlatna.

Din arhiva desecretizată a CIA mai aflăm că muncitorii români, unii dintre ei recrutaţi forţat din rândul ţăranilor din zonă, lucrau câte 12 ore pe zi. România încerca să protejeze informaţiile legate de zăcămintele din subteran şi impusese măsuri stricte în lucrul cu documentele, dar restricţionase şi apropierea fizică de exploatări şi fabrici. Un document al spionajului american din 1963, strict secret, arată că secretele subteranului românesc ajunseseră să fie păzite cu ajutorul armatei şi al trupelor de securitate. Un batalion deplasat de la Cluj Napoca, avea datoria să apere, pe lângă închisoarea de la Aiud şi un pod la Alba Iulia, exploatările miniere de la Almaşu de Sus (Zlatna) şi de la Valea Dosului (aur, mercur şi uraniu).
Citeste mai mult: adev.ro/phk3rs

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Copilărie sub anestezie! Cum se face „lobotomizarea chimică” a copiilor din centrele de plasament

Published

on

By

Mii de copii sunt sedați în centre de plasament, fără să aibă probleme psihice. Aceasta este o practică în sistem, iar cei care lucrează acolo spun că e o metodă de a face față lipsei de personal.

Potrivit Ştirilor ProTV, 5.700 de copii iau cocktail-uri de patru medicamente antipsihotice sau antidepresive, care îi ţin moleşiţi sau chiar adormiţi. Cu anii.

Paula Herlo a intrat în mai multe centre din ţară și a vorbit cu zeci de copii aflaţi sub un astfel de tratament. I-au spus că doar majoratul îi va ajuta să scape de ceea ce un medic psihiatru român numeşte lobotomizare chimică.

Imaginea cosmetizată a sistemului de protecţie a copilului ne arată prunci veseli, care decupează şi fac felicitări de ziua mamei inexistente în viaţa lor. Copii care studiază pentru şcoală, mulţumiţi de ce le oferă părintele surogat: statul român.

Dar viaţa lor nu e ceea ce li se prezintă vizitatorilor când intră în aceste case uriaşe. În spatele zâmbetelor se asund de multe ori dramele a zeci de mii de copii abandonaţi, pentru care aşa zisul sistem de protecţie e mai degrabă abuzator decât protector.

Oficial, un copil din trei este sedat în centre. Neoficial, specialiştii care lucrează cu ei vorbesc de două treimi. Copii care iau cockteiluri cu patru, cinci sau chiar şase pastile psihotrope sau neuroleptice ca să fie cuminţiți. Să se liniştească. Să nu mai creeze probleme. Iar despre asta vorbeşte chiar angajata unui centru, care nu este de acord cu această practică.

Angajata unui centru: „Nu-i oblig, dacă consider că au nevoie de sprijin emoţional nu le mai dau, mă fac că le-o dau şi… E şi lipsa personalului şi atunci copilul e medicat. Nu de medicii din Protecţie, e dat de psihiatri, care la rândul lor sunt tot ai sistemului românesc.”

Sunt 5.700 în scripte. În realitate, nu le ştie nimeni numărul. Ca să înţelegem cum ajung aceşti copii să fie sedaţi cu bună ştiinţă am plecat prin centrele din ţară. În toate am găsit copii tranchilizaţi, deşi cei mai mulţi n-aveau dizabilităţi mentale.

Toţi cei din sistem ştiu ce se întâmplă în aceste locuri. Şi totuşi nu fac nimic. Pasează de la unii la alţii vina de a privi cum destinele a mii de copii sunt ruinate chiar de cei care ar trebui să le poarte de grijă. Nu-i mai bat, nu-i mai leagă, ci le pun cămăşi de fortă chimică.

Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Mii de copii care sunt lobotomizari chimic şi prin asta li se încalcă drepturi, iar statul român se face vinovat de un lent, dar inexorabil, genocid al acestor copii.”

Copil din centru: „Dormim tot timpul. Ne dă pastile, ne trezim, mâncăm, dormim, ne trezim, ne dă să desenăm, să nu mai facem prostii.”

Bogdan Simion, președintele Fundației „Sera”: „În anii ’90 vedeaţi copii legaţi de pat, se numeşte în termeni tehnici contenționare fizică treptată, am devenit mai umani şi acum îi contenționăm medicamenos, adică le dăm neuroleptice anticonvulsive, aşa încât sa fie mai liniştiţi.”

Citește și:
Reîncarnarea sau metempsihoza sufletului văzută ca o realitate. Exemple care dovedesc reîntoarcerea sufletului la viață după moarte

Prima vizită am făcut-o într-un centru care adăposteşte fete. Era linişte în clădire când am ajuns noi, deoarce copilele erau la cursuri. Angajatele apucaseră să dea cu mopul în aşteptarea vizitei noastre, anunţată în ultimul moment.

O fată, căreia îi vom spune Diana ca să o protejăm, venise mai devreme de la şcoală şi scria. Aveam să aflu mai târziu că aşa se elibera de stres. Scria compuneri. Despre suferinţele ei şi, de cele mai multe ori, fuga surorii din centru. A stat plecată câteva săptămâni, timp în care Diana s-a simţit sfârşită. O avea doar pe ea, care decisese să o părăsească, aşa cum făcuseră părinţii şi asistentele maternale.

– Tu ai fost și în asistență maternală?

– Da

– Unde?

– La vreo cinci maternali.

– Și?

– Primul ne-a luat direct din centrul de primiri urgențe. Maternala s-a stabilit între timp în străinătate. Dar acolo, când venea asistenta social, ne găsea mereu dormind. Ne dădea pastile și dormeam mereu.

– Cine îţi dădea pastile?

– Maternala.

Despre prima asistentă spune că le bătea. Şi le dădea picături pentru somn. A doua a fost cea mai bună, dar a renunţat la sujba de asistent maternal, ca să se angajeze la primărie. A treia familie a renunţat la ele după ce soţul maternalei s-a îmbolnăvit.

Cât timp au fost la ea amândouă au ajuns la neuropsihiatrie, pentru că apăruseră semnele fricii de abandon. Erau agresive. La a patra mamă surogat au ajuns când erau deja pe tratament. Şi a renunţat la ele pentru că i s-a părut greu să aibă grijă de ele.

– Ce ați simțit la fiecare despărțire de ele?

– Eu, sincer să vă spun, ați văzut cum e terenul de fotbal? Cum dau jucătorii în minge cu piciorul? Asta am simțit eu. Că sunt o minge și toți sunt jucători și sunt dată de la unul la altul.

Ei, jucătorii, sunt angajaţii sistemului de protecţie care atunci când ele îşi strigau durerea, ei le linişteau. Cu pastile. Antipsihotice, stabilizatoare de dispoziţie, antidepresive sau sedative.

– La maternală luăm MEDIKINET (recomandat pentru ADHD), luăm CONCERTA (recomandat pentru ADHD), de la acela am leşinat.

– De la CONCERTA?

– Da, de 36. Și acum iau, dar nu mai am nimic. Luăm CARBAMAZEPINA (tranchilizant), RISPEN (antipsihotic), CONVULEX (antiepileptic, epidoase maniacale). Într-un timp luasem și LEVO (antipsihotic), de la care dormeam până seara.

Înşiră cu uşurinţă medicamentele antipsihotice, despre care noi nu ştim mai nimic. Copiii din centre nu doar că le ştiu numele, dar ştiu şi pentru ce sunt prescrise.

– Când îți dau pastile?

– Dimineața și seara. Dar eu nu le mai iau dimineața.

– De ce?

– Pentru că dorm pe bancă și mă certau doamnele alea.

– Când le iei? Doar seara?

– Nici seara nu le mai iau. Le bag sub limbă și le scuip. Nu vreau să le iau, nu mai vreau eu…

– Simți că nu-ți fac bine?

– Îhî!

Sursa: stirileprotv.ro

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Medicină6 ore ago

Bioritmul organelor interne și orele de refacere ale acestora. Țineți cont ca acestea au o activitate maximă timp de 2 ore pe zi

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult,...

DiverseO zi ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse2 zile ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Dezvăluiri4 zile ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

Medicină4 zile ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

Descoperiri4 zile ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister