Articole adăugate recent

Carolina de Nord, Universitatea Duke, 1995. ProTV filma în Statele Unite o serie de reportaje despre sistemul american de educație, iar printre profesorii deja cu renume și planuri de a excela în elita academică americană se afla și Adrian Bejan, un gălățean care încă din anii ’60 părăsise România, să studieze termodinamica peste Ocean.

Un an mai târziu, profesorul Bejan face o descoperire care îl propulsează în prezent în elita primilor 100 de mari savanți ai lumii.  În mai 2018 i-a fost acordată celebra medalie „Benjamin Franklin”, care de-a lungul timpului a fost decernată de institutul cu același nume oamenilor de geniu precum Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, sau, mai recent, Stephen Hawking.

E fizician și a intrat în topul celor mai mari 100 de oameni de știință pentru că în 1996 a dezvoltat o teorie în biologie care descrie practic un „tipar“ după care acționează natura în evoluția ei.

Se numește Teoria Constructală și romanul a observat același tipar în modul în care cresc ramurile unui copac, sau nervurile frunzelor, cum se împarte un fir de apă sau cum lovește un fulger, cum se dezvoltă irigația sanguină sau cum se extinde o așezare omenească, privită de sus.

Teoria spune că orice organism viu trebuie să aibă libertatea să se dezvolte pe cât mai multe canale, pentru a avea acces la mai multă resursă. Cu cât e mai liber să se ramifice, va evolua și va fi mai mult decât este. Conform părintelui teoriei, această “curgere” nu trebuie oprită, indiferent unde are loc, pentru că va crea anomalii și va perturba sistemul în jur.

Descoperirea este cu atât mai uimitoare cu cât Adrian Bejan este profesor în termodinamică și nu biolog, iar despre Teoria Constructală au apărut cărți traduse în câteva sute de limbi și se predă în facultățile de inginerie de peste tot, chiar și în România. Teoria a fost promovată și în documentare de știință celebre în toată lumea.

De la simple observații, a ajuns să ofere omenirii o nouă teorie a istoriei planetei și a ceea ce inseamnă viață, iar Teoria Constructală are multe aplicații practice în prezent, de la carcase de ventilator pentru calculatoare și până la modul în care este afișată organigrama într-o instituție.

Același tipar, spune Adrian Bejan, îl găsim și în modul în care sunt împrăștiate cunoștințele, știința sau religia, pornind de la dascălul de la catedră, către discipolii săi, care, la rândul lor, vor deveni profesori și îi vor învața pe alții.

Citește și:
Ce a declarat într-o scrisoare Einstein despre Dumnezeu, Biblie și sensul vieții. Totul cu un an înaintea morții sale

În prezent, predă la facultate și un curs de predicții, pe baza Teoriei Constructale, în care explică tinerilor că în următorii 1.000 de ani toată omenirea va vorbi o singură limbă. Tot pe baza teoriei, Adrian Bejan a prezis în 2012 unei televiziuni din Asia că Donald Trump va câștigă alegerile. Iar astăzi susține că Trump, aflat pe o linie ascendentă, pentru că e într-o continuă adaptare și schimbare, va mai câștiga un mandat.

Bejan vorbește studenților și despre modul în care viața omului va fi mai ușoară cu ajutorul inteligenței artificiale și al tehnologiei înalte, care nu numai că vor conduce mașinile, dar vor da dependență tot mai mare oamenilor.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

2 COMENTARII

  1. Necauzalitatea organismului viu

    Există o mare problemă legată de comportarea termodinamică a celulei animale.
    Este vorba despre faptul că, la acest nivel, fluxurile masice și/sau ionice de mare intensitate apar ÎNAINTEA zonelor la echilibru (structurale). Adică apare o ”curgere”, care, inițial, nu se sprijină pe “nimic”, dar care, cu toate acestea, este perfect orientată în spațiu și timp ( în cazul mitozei celulare se pornește de la o celulă mamă și se ajunge la două celule fiice; rezultă că cel puțin una dintre aceste două noi structuri a apărut din „nimic” (adică, nu din „ceva” structural, preexistent) . Iar structura celulară este doar consecința ULTERIOARĂ a echilibrelor statistice care apar în zonele de contact ale traseelor acestor “curgeri”. O încercare de rezolvare a acestei probleme a făcut-o Ilia Prigogine, savant belgian de origine rusă, laureat al premiului Nobel.
    În “Teoria geometrică a vieții” personal fac o analiză critică a abordărilor lui Prigogine (așa cum a încercat și savantul american de origine română Adrian Bejan în anii ’90 în teoria CONSTRUCTALA). Legea constructala, emisă de Adrian Bejan spune:
    „For a finite-size (flow) system to persist in time (to live), its configuration must evolve such that it provides easier and easier access to its currents.” (Bejan, 1996)
    Sensul acestei formulări ar fi că un fluid, pentru a-și (auto)conserva curgerea în timp (echivalent pentru Bejan cu “a trăi”) trebuie să curgă pe unde “trebuie” (în sens geometric). De ce contrazice Bejan teoria lui Prigogine? Pentru că Prigogine sugerează că ordonarea curgerii, în spațiu și timp, vine din afară sistemului (vorbim aici despre teoria sistemelor termodinamice deschise). Dar în acest caz Prigogine a trebuit să construiască în teoria sa, niște poli entropici (diferențe de temperatură, de presiune etc) între care să aibă loc “curgerile” în celula vie, și care nu există în natură (în cele mai multe situații mediul în jurul unei celule este omogen și izotrop). Iar Bejan, sesizând forțarea spune: “nu, fluxurile se orienteza singure, independent, pe baza acestei legi, de natură statistică, “legea constructală”.
    Conform Teoriei gravitaționale a vieții amândoi au dreptate și, paradoxal, amândoi greșesc:
    a) Prigogine are dreptate: impunerea polarizărilor entropice și ordonarea, în spațiu și timp a curgerilor (a fluxurilor) vine din exterior. Dar, dacă impunerea ar fi de natura materială, ar contrazice independența de mișcare (față de orice poli entropici) pe care o au sistemele vii. Fapt “taxat” de Bejan.
    b) Acum: dacă “curgerile” ar urma, neabătut, ”legea constructală”, curgerile stabile (“vii”) ar fi independente. Dar Bejan spune că legea „constructală” este o lege fizică! Aici avem o contradicție! Cum așa? Sintagma „aleg” (de mai sus) nu este accidental folosită: fluxul ori este “independent” ori este determinat să “aleagă ” să „trăiască” (şi, implicit, să respecte legea “constructală”)? Se pune această întrebare pentru că orice evoluţie în fizică are un caracter de cauzalitate şi, în această formulare a legii, „cauza” evoluţiei nu poate fi decât o „alegere” („configuraţia sa trebuie să evolueze …”)!
    Deoarece „configuraţia” este „cauza”, adică : „trebuie să evolueze astfel ca aceasta să ofere un acces mai uşor …”, atunci, rezulta “efectul”: „pentru ca un sistem (curgere) de dimensiune finită să persiste în timp (să trăiască)…”
    Dar, care este „cauza” evoluţiei „configuratiei”? Deoarece „ea” are o natură geometrică (necauzală) nu poate „evolua”. „Configuraţia” poate face doar „alegeri” (de asemenea, un proces necauzal).
    Deci avem o problemă ” fizicitate” aici!
    Fără să-şi dea seama, Bejan a creat o ”teorie a relativităţii generale” pentru fluxurile de dimensiune finită. Fluxurile „aleg” un anumit mod de mişcare, care poate fi descris prin metode geometrice, aşa cum se întâmplă cu corpul material, în câmp gravitaţional. În câmpul gravitaţional aceste „alegeri” au o natură pur formală (necauzală): este vorba despre schimbarea metricii şi/sau a curburii spaţiului.
    El a observat că manifestarea curgerilor cu fluxuri stabile, pare a fi determinat formal (geometric, necauzal), dar, probabil, nu a putut face o afirmaţie explicită despre asta pentru că el nu a avut nici o idee despre sursele acestor determinări formale (cum ar fi câmpul gravitaţional al corpurilor de mari dimensiuni). Rezultă, în mod implicit, că fluxurile persistente ar putea apare spontan (aleator): astfel că „viaţa” ar trebui să aibă şi alte surse (altele decât „viaţa” însăşi). Şi acest fapt nu s-a constatat.
    Deci, legea „constructală”, a rămas într-o formă care generează un model fizic incomplet al acestor fenomene, după cum se arată mai sus.
    Mai mult, se pot da câteva exemple de situații în care legea „constructală” este încălcată în mod evident: evoluția biosferei la scară globală, și cancerul.
    În aceste situații, aplicarea legii la anumite nivele (activitățile umane locale sau creșterea tumorilor solide) poate duce la efecte distructive la alte nivele (degradarea biosferei și moartea prin destabilizarea fluxurilor organismului). Ceea ce arată că alegerea concretă a scării dimensionale a fluxurilor finite, ea singură, poate schimba natura legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here