O echipă de cercetători de la Universitatea Oxford revoluționează medicina.  Lucrează la un tratament pentru vindecarea totală a orbirii. Promit că metoda lor să fie folosită la scară largă.

Sunt 285 de milioane de persoane cu deficiențe de vedere pe Terra, dintre care 39 milioane reprezintă nevăzătorii.

Într-un studiu publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS), cercetătorii de la Universitatea Oxford, conduși de Samantha de Silva, au arătat cum este posibil să se restabilească vederea oamenilor care suferă de orbire considerată anterior netratabilă.

„Degenerările retinale moștenite pot avea ca rezultat o orbire datorată unei pierderi progresive a celulelor fotoreceptoare”, au scris cercetătorii.

În teste de laborator cu șoareci care sufereau de retinită pigmentosă, cea mai comună cauză de orbire la tineri, cercetătorii au reușit să păstreze vederea șoarecilor mai mult de un an.

Șoarecii au demonstrat niveluri ridicate de percepție vizuală și au recunoscut obiecte în mediul lor.

Silva și colegii ei au încercat cu succes și o retină electronică. Medicii au observat că terapia genică poate fi mai simplă și mai ușor de administrat.

Cercetătoarea spune că următorul pas este un studiu clinic pentru a evalua testul pe șoareci direct pe pacienți.

Sursa: ro.sputnik.md


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here