Connect with us

Istorie

Rapa NUI, insula misterioasă de pe Terra atinsă de divinitate, unul dintre ultimele paradisuri terestre existente

Published

on

Rapa Nui este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian fiind  un teritoriu special al statului Chile.  Cunoscuta si sub numele de Insula Paștelui, este un loc fermecat, in care daca ai fost o data, iti vei petrece restul vieții tânjind dupa el. Aceasta insula îndepărtata reprezinta unul dintre cele mai fermecătoare locuri de pe planeta in care ai putea ajunge.

Insula Pastelui a fost necunoscuta europenilor pana in 1722, cand, in mod accidental a navigat intr-acolo amiralul danez Jacob Roggeveen, in ziua de Paste. Insula stearpa si rivalitatile dintre locuitori ar fi fost greu sa-l faca pe amiral sa vada stralucita civilizatie care s-a dezvoltat cu secole inainte de sosirea lui.

Inca de cand pui piciorul pe insula, nu poti sa nu te gândești ce a determinat dezvoltarea acestei civilizatii care a invins timpul. Cu siguranta, a fost atinsa de divinitate, doar pentru ca mai apoi sa se razbune pe ea insasi si sa se autodistruga. Cand a fost redescoperita, in ziua de Paste a anului 1722, mai erau 2.000–3.000 de oameni, de cinci-sase ori mai putini fata de perioada de avant. Razboaiele interne si distrugerea naturii au invins aceasta civilizatie, devenind o capsula a timpului.

Azi, Rapa Nui este rezultatul unui mix de istorie inca neînțeleasa, cu o natura ce a creat peisaje selenare si cu o comunitate de oameni linistiti, care sunt constienti ca traiesc in unul dintre ultimele paradisuri terestre existente.

Inca de la inceput, vei surprinde energia locului. Este prezenta in fiecare ungher al insulei si o simti la tot pasul. Este o energie linistita, care te trimite in introspectie. Singurul loc in care am mai simtit asa ceva a fost Cusco – capitala imperiului incas, insa acolo era amestecata cu revolta celor asupriti de conchistadori.

Drumul pana acolo este anevoios, si acest fapt reprezinta salvarea insulei. Rapa Nui este unul dintre cele mai izolate locuri de pe Planeta. Se afla la sase ore de zbor de Santiago de Chile si la cinci ore de Tahiti. Din Santiago sunt sapte zboruri pe saptamana, din Tahiti unul singur, iar singura companie aeriana care zboara este LAN.

Acestea sunt singurele variante rapide de acces, exceptie fiind cruiserele care strabat Pacificul de Sud, insa probabil ca fac minimum doua saptamani din Tahiti. Pentru noi a reprezentat un stop de trei zile, din cadrul unui “Round the World”, totodata fiind cel mai frumos si memorabil loc. A legat America de Sud cu Tahiti si, mai departe, cu Noua Zeelanda.

Chiar si atat de departe, pe langa cei 5.000–6.000 de locuitori actuali, de-a lungul anului apar inca 80.000 de turisti, care, din fericire, stau doar cateva zile si aproape ca nu ii simti. Si localnici, si turisti stau in Hanga Roa, un orasel superlinistit, amortit de o atmosfera provinciala.

Principala atractie a insulei o reprezinta grupurile statuare – celebrele Moaigrupate in Ahu – adica platforme ceremoniale. Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din patra vulcanului Rano Raraku. Statuile in majoritate au 14 tone greutate dar s-au intalnit si unele de 80 de tone (numai una singura depaseste 270 de tone). Se considera ca cele mai vechi statui au fost sculptate in jurul anului 700, dar majoritatea provine din perioada 1000-1500. In functie de marimea statuilor erau necesari 50-150 de oameni pentru a le transporta. Unele statui au fost daramate in timpul ciocnirilor dintre clanuri, altele au cazut singure sau in timpul transportului.

Aceste statui create de către primii locuitori ai insulei sunt astăzi considerate de către UNESCO ca făcând parte din patrimoniul mondial, iar misterul din jurul realizării lor a fascinat o lume întreagă.

După două decenii de studiu și pe baza realizării unor modele tridimensionale ale pălăriilor, numite pukao, cercetătorii americani au o ipoteză care poate demonstra faptul că oamenii care au construit statuile au reușit să le transporte și să așeze pe capetele statuilor aceste bucăți mari de piatră folosindu-se doar de tehnici simple și de fizică. Autorul studiului, Carl Lipo, de la Universitatea Binghamton, menționează că pălăriile sunt greu de studiat, pentru că multe au căzut de pe statui și au fost distruse, însă se știe faptul că toate au fost construite dintr-o rocă relativ moale, și au avut forme diferite. De asemenea, toate pălăriile au o bază comună pe care au fost amplasate, și cel mai probabil, au fost amplasate fiind trase pe niște rampe, în timp ce statuile erau înclinate la un unghi de 17 grade.

Citește și:
Orașul fantomă, scufundat complet în 1985, a început să iasă la suprafață. Apa s-a retras, dar totul arată ca după un bombardament atomic

“Dintre multele întrebări care tulbură trecutul insulei, două sunt mai incitante. Cum au mutat oamenii din trecut aceste statui masive și cum au pus astfel de pălării masive de piatră pe capul lor? Credem că acestea din urmă au fost trase pe niște rampe, cu ajutorul unor sfori, în momentul în care statuile erau înclinate pentru a fi așezate. Această abordare minimizează efortul necesar pentru ridicarea unei asemenea greutăți. Modalitatea de transport se bazează pe fizica newtoniană, estimările puterii umane și estimările privind înălțimea lui Moai și masa unui pukao. Un astfel de procedeu este fezabil fizic cu 15 oameni sau chiar mai puțini oameni”, explică antropologul Carl Lipo de la Universitatea Binghamton.

Surse: imperatortravel.ro, cunoastelumea.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Published

on

By

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era numit, părea inexpugnabil în faţa maşinilor de război antice. Nici armata romană nu a reuşit să-l doboare.

Mare parte a cetăţilor dacice care s-au constituit în inelul de apărare al marii capitale a regatului geto-dac din munţii Orăştie, Sarmizegetusa Regia, au fost înconjurate de ziduri din piatră. Dacologii, dar şi mulţi specialişti în arheologie au identificat la structura de apărare a acestor cetăţi un anumit tip de fortificaţie, numit „murus dacicus” sau în traducere liberă „zidul dacic”.

Considerat o structură inginerească militară unicat în Europa, zidurile ridicate de daci în special în Munţii Orăştiei s-au dovedit practic inexpugnabile, mult peste tehnica militară a acelor vremuri, o îmbunătăţire a zidurilor greceşti imposibil de spart sau de distrus cu maşinile de război ale vremii.

Murus dacicus – model grecesc perfecţionat

Dacii construiau puţin ziduri din piatră. Dar acolo unde au făcut-o, spun istoricii, aproape au atins perfecţiunea. Majoritatea cetăţilor dacice de pe teritoriul României erau construite după metodele tradiţionale, moştenite de la triburile tracice din Epoca Bronzului. Pe o zonă supraînăltaţă se construia aşezarea, fiind apoi înconjurată de şanţuri de apărare, valuri de pământ pe care în cele din urmă se ridicau palisade groase din buşteni.

Excepţia o reprezentau fortăreţele din zonele montane, în special din munţii Orăştiei, acolo unde piatra se găsea din belşug. În această zonă au fost identificat de către arheologi un anumit tip de fortificaţie unicat în Europa. I-au spus „murus dacicus” şi era deosebit de complex. Îl descrie reputatul arheolog Hadrian Daicoviciu, în lucrarea sa ”Dacia de la Burebista la cucerirea romană”. ”Acest sistem constructiv presupune două parametre din blocuri de piatră, formate cu un emplecton din pământ cu pietriş compactat. Parametrele erau consolidate cu bârne fixate în lăcaşe de forma cozii de rândunică, cioplite în blocurile fiecărei asize”, preciza arheologul.

Descrierea zidului dacic este prezentă şi la Dionisie Pippidi în „Dicţionarul de Istorie veche a României”, parametrii fiind prezentaţi explicit. „Murus Dacicus are de obicei o lăţime de 3 metri şi înălţime de 4-5 metri. Era construit din două rânduri de ziduri din blocuri fasonate de calcar, legate între ele prin bârne solide de lemn încastrate în blocurile de piatră în nişte jgheaburi speciale săpate în piatră. Spaţiul dintre cele două ziduri de piatră se umplea cu pământ şi piatră neprelucrată”. Specialiştii spun că acest tip de ziduri erau de inspiraţie elenistică.

Practic, urmând modelul zidurilor ciclopice greceşti, cu inspiraţia propriilor ingineri a rezultat „murus dacicus”. Acelaşi lucru este susţinut de Hadrian Daicoviciu, care spune că zidul dacic a apărut prin retehnologizarea zidurilor de inspiraţie elenistică, folosind piatra masivă din Munţii Orăştiei.

Murus dacicus, fortificaţiile inexpugnabile

Murus dacicus a apărut, spun istoricii, în perioada secolul I îHR şi secolul I d Hr, practic pe parcusul a 200 de ani, în perioada în care ameninţarea romană se contura la Dunăre. Cel care ar fi iniţiat ridicarea acestui tip de ziduri a fost Burebista, primul mare rege al dacilor. Cu toate acestea, murus dacicus şi-a găsit vocaţia în timpul războaielor daco-romane din perioada 101-106, fiind folosit pentru a fortifica „inima” regatului dac al lui Decebal. Practic cu „murus dacicus” au fost fortificate Sarmisegetusa Regia şi cetăţile care o apărau: Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa.

Despre aceste ziduri istoricii spun că erau inexpugnabile. Maşinile de război antice precum balistele sau berbecii erau practic inutile în faţa zidurilor dacice. „Funcţia principală a zidului în tehnica murus dacicus pare a fi militară, construcţiile astfel ridicate fiind menite a rezista la atacuri şi asedii, fiind cerute de anume necesităţi ale războiului. Rezistenţa dată de structura solidă a lui murus dacicus este una deosebită, fiind greu de incendiat sau spart”, scrie în „Murus dacicus, simbol al războiului sau al păcii” Paul Pupeza.

Drept dovadă stă povestea asedierii Sarmizegetusei în 106. Cetatea a rezistat tuturor maşinilor de asediu romane şi chiar incendierii. A cedat doar în faţa trădării dacului Bacilis, care a arătat romanilor rezervele de apă ale cetăţii.

Murus dacicus – Simbol al puterii

Paradoxal, deşi „murus dacicus” rezistau la asedii prelungite şi practic nu putea fi distruse cu ajutorul tehnicii militare antice, cetăţile dacice nu erau foarte bine pregătite pentru asedii. Specialiştii spun că spaţiul mic din interiorul zidurilor şi lipsa unor rezerve importante de apă le făcea doar bastioane de apărare temporare, unde garnizoana nu putea rezista mult timp.”Cetăţile dacice au elemente de fortificare solide, dar ele nu par făcute pentru a rezista mult timp unui asediu. Suprafaţa utilă din interiorul lor nu este foarte mare, numărul apărătorilor fiind reduse de spaţiul mic. Totodată, în interiorul cetăţilor nu s-au descoperit instalaţii pentru depozitarea apei”, scrie Paul Pupeza.

Citește și:
Lucruri mai putin știute despre Mărțișor, simbolul care este întâlnit doar la români

În schimb, pentru aceşti specialişti, cetăţile cu „murus dacicus” par să aibă o puternică funcţie ideologică. Sunt, prin impenetrabilitatea lor, un simbol al puterii basileilor dacici, drept dovadă stând şi turnurile-locuinţă din interiorul acestora. Majoritatea aşezărilor erau din lemn şi pământ, în timp ce „inima” stăpânirii dacice era dăltuită în piatră, înconjurată de „murus dacicus”, zise şi zidurile zeilor, care nu pot fi pătrunse de forţa omenească.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbont

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

DiverseO zi ago

Secretele minţii umane. Cele două mecanisme care ne controlează viaţa şi greşelile cognitive care ne influenţează deciziile

Psihologul Daniel Kahneman susţine că gândirea umană este controlată de două sisteme: sistemul 1, pe care îl numeşte „thinking fast”...

Medicină2 zile ago

Bioritmul organelor interne și orele de refacere ale acestora. Țineți cont ca acestea au o activitate maximă timp de 2 ore pe zi

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult,...

Diverse3 zile ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse3 zile ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Dezvăluiri5 zile ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

Medicină5 zile ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister