Connect with us

Medicină

Psihiatrul Manfred Spitzer: „Smartphone-ul e unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie”

Published

on

Telefonul mobil poate să scadă IQ-ul prin simpla prezență. Niciun studiu nu arată că folosirea computerelor în școli e ceva bun. Dimpotrivă! Cu cât adolescenții folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât au mai puțină empatie pentru părinți și prieteni. Smartphone-ul este unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie. „Nu sunt conservator, dar sunt îngrijorat”, spune în mijlocul acestei pledoarii prof. dr. Manfred Spitzer, psihiatru, psiholog, cercetător în neuroștiințe, directorul medical al Spitalului Universitar de Psihiatrie de la Ulm, Germania.

StirileTVR.ro a prezentat una dintre cele mai aspre analize asupra tehnologiei digitale, expusă într-o ediție-eveniment a emisiunii „Garantat 100%”, realizată de Cătălin Ștefănescu.

„Există o formă de declin mintal cauzat de suprautilizarea mediului digital la vârste fragede”

„Nu am pretenții că am descoperit o nouă cauză a demenței. Dar ideea mea este una simplă. Dacă nu îți educi intensiv creierul în primii 25 de ani de viață, apoi începe declinul. Se întâmplă ceva în creier și ajungi jos. Există o formă de declin mintal cauzat de suprautilizarea mediului digital la vârste fragede. Termenul ‘demență digitală’ a fost inventat, de fapt, de medicii coreeni, după ce au analizat cazuri de bărbați între două vârste, care au jucat prea multe jocuri pe calculator, iar acum sufereau de pierderi de memorie, depresie, lipsă de concentrare și alte lucruri asociate. Eu folosesc termenul mai precis ca să arăt că, dacă nu ai parte de o educație bună în tinerețe și de un mod general de a-ți educa mintea, dacă nu ai acces la muzică, sport, teatru, limbi străine, activități manuale și tot restul… Cu cât creierul e mai educat, cu atât e mai ferit de declinul timpuriu, demență.

Tehnologia digitală ne scutește de efortul mintal. Ne oferă mijloace care se ocupă de treburile mintale. Înainte, ne foloseam creierul, acum folosim smartphone-ul. Dacă trebuie să facem calcule, folosim calculatorul. De câte ori transferi activitatea mintală spre așa ceva, este ca și cum ți-ai transfera energie unui aparat care face totul în locul tău. Nu-ți mai folosești mușchii. E la fel ca atunci când mergi la sală, fiindcă știm că ni se atrofiază mușchii dacă nu-i folosim. La fel se întâmplă și cu creierul. Dacă nu îl folosim, nu e bine antrenat. Mai important e că, în timp ce creierul se dezvoltă, trebuie antrenat ca să-și folosească întregul potențial. Deci când în evoluția creierului tânăr intervine mediul digital, dezvoltarea lui este afectată puternic. Și trebuie să știm ce riscuri ulterioare există. Eu cred că avem nevoie de evaluarea acestor riscuri și asta este ceva ce nu s-a făcut până acum.

Recomandare:   Noi descoperiri privind consecinţele negative ale muncii pe timpul nopţii

De la tehnologie la boală

„Gândiți-vă la efectele secundare ale acestei tehnologii. Nu duce doar la scăderea capacității de învățare și a atenției, ci și la depresie. Cu cât fetele americane petrec mai multe ore uitându-se pe telefon, cu atât au mai multe tendințe sinucigașe. În ultimii 7 ani, numărul sinuciderilor în rândul fetelor din SUA s-a dublat. E o problemă seriosă. În Marea Britanie, fetele care petrec peste 3 ori pe zi la telefon au de două ori mai multe șanse să facă depresie la 18 ani. Studii de anvergură arată că, cu cât adolescenții folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât au mai puțină empatie pentru părinți și prieteni.

Smartphone-ul cauzează diabet, hipertensiune, fiindcă folosirea lui înseamnă că dormi mai puțin cu 1-2 ore. Și e important mai ales cât îl folosești înainte de culcare, fiindcă are lumină albastră, care suprimă melatonina, hormonul somnului. Și când dormi puțin, apare un metabolism pre-diabet. Lipsa somnului e un factor care duce la diabet. Dacă eu dorm mai puțin, nu contează. Nici dacă fac diabet acum nu e ceva așa grav, fiindcă durează decenii întregi să apară efectele negative. Însă dacă faci diabet la 10-15 ani, ai tot timpul să apară efecetele secundare și ele apar.

Și nu am terminat. Smartphone-ul a înlocuit alcoolul ca principală cauză a accidentelor de circulație. Trebuie să știți asta. Mai mult, știrile false se răspândesc mai repede așa decât adevărul, a demonstrat recent un studiu.  Există tot felul de consecințe negative. Oamenii se îngrașă fiindcă se mișcă mai puțin. Prin comparație, fumatul nu înseamnă mai nimic. Nu am vorbit încă despre adicție. Smartphone-ul cauzează și dependența de alcool și nicotină.

Adunând toți acești factori, smartphone-ul e unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie. Am discutat asta cu mulți oameni. Le-ați da ceva așa de periculos copiilor când au 8-10-12 ani? (…)

Bill Gates a spus că fiica lui nu are acces la așa ceva. La fel a spus și șeful de la Apple, că nepotul lui nu are smartphone, fiindcă distruge performanțele școlare. Fostul șef de la Facebook a declarat că smartphone-ul e făcut să inducă dependența, mai ales atunci când folosești Facebook-ul. De curând, investitorii Apple au scris o scrisoare spunând că așa ceva produce dependență și că, dacă 4 miliarde de utilizatori de smartphone de pe glob dau în judecată Apple cerând daune, Apple va da faliment. Așadar, nu spun doar eu asta și nu sunt conservator. Vorbesc despre riscurile medicale ale folosirii smartphone-ului. Trebuie să le luăm în serios”.

Citeşte mai mult pe StirileTVR.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicină

Analiza de sânge care diagnostichează şi localizează rapid prezenţa unei tumori oriunde în corp

Published

on

By

O simplă analiză de sânge va diagnostica și localiza corect și rapid prezența unei tumori oriunde în corp. Vom putea detecta cancerul în analizele anuale. Concluziile noului studiu au fost publicate în revista Nature Genetics.

Cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego, au descoperit o nouă metodă de diagnosticare a unor tumori canceroase. Este un nou test de sânge, bazat tot pe biomarkeri, dar care este mult mai rapid și mai precis decât analizele disponibile în prezent. Acest test poate arăta imediat dacă un pacient are cancer, dar va indica și organul unde s-a dezvoltat tumoarea.

Biomarkerii sunt molecule care indică prezența sau absența unei tumori în corp. Ei sunt folosiți pentru a detecta foarte multe boli, inclusiv diferite forme de cancer. Aceste molecule pot detecta semnalele anormale transmise în corp de diferite tumori canceroase, identificând mutațiile genetice, proteinele eliberate în corp sau genele lipsă.

În prezent, medicii recomandă teste de sânge cu biomarkeri pacienților bolnavi sau suspecți de cancer, însă analizele vizează în mod specific un anumit tip de cancer: de sân, de colon etc. Pentru a verifica sănătatea mai multor organe, pacientul ar trebui să facă mai multe teste cu biomarkeri, procedură care ar fi foarte costisitoare și de durată. Problema aceasta va dispărea însă dacă va putea fi realizat un test de sânge universal, pentru depistarea și localizarea unei tumori canceroase.

Cum este diagnosticată prezența unei tumori canceroase

În cadrul noului studiu, cercetătorii au folosit o bază de date cu modele care indicau prezența de țesut sănătos în 10 zone ale corpului: ficat, plămâni, colon, intestin, rinichi, pancreas, splină, stomac, sânge. Apoi, aceste date au fost comparate cu mostre de sânge ale pacienților care aveau cancer, scrie publicația. Astfel, au fost obținuți biomarkeri care pot indica exact organul afectat de boală.

Recomandare:   Apa vie şi apa moartă din poveştile româneşti nu sunt doar mituri

Prin urmare, dacă acest test de sânge va putea fi folosit pe scară largă, pacientul va putea afla imediat unde anume este localizată o tumoare canceroasă. Biomarkerii pot salva viața pacienților, pentru că vor detecta boala în stadii incipiente, când încă nu există simptome. Acest lucru se va dovedi extrem de util mai ales în cazul unor forme de cancer care de obicei sunt diagnosticate mult prea târziu, cum este cancerul de pancreas.

Un test universal de sânge care poate detecta prezența de tumori canceroase va fi de mare ajutor pentru oncologi, pentru că vor ști imediat care este organul bolnav. Astfel, ei pot interveni foarte repede, fără să mai fie nevoie de alte investigații suplimentare, care pot dura mult, doar pentru a localiza corect tumoarea. Tratamentul poate începe mai repede, iar pacientul va avea șanse mai mari de vindecare.

Concluziile noului studiu au fost publicate în revista de specialitate Nature Genetics.

Sursa: ehealthromania.com

Citește mai departe>>

Medicină

Celebrul Polidin, din nou în farmacii, după 5 ani

Published

on

By

După o pauză de 5 ani, Polidinul, celebrul vaccin folosit pentru prevenirea virozelor sau gripei ar putea fi produs din nou de Institutul Cantacuzino. La fel şi Cantastimul, un alt tratament realizat la institut ce se foloseşte în tratarea unor tipuri de cancer.

Producţia ar putea începe la sfârşitul acestui an, însă ministrul Fifor, cel care de altfel a dat vestea, s-a ferit să spună dacă a fost nevoie de o investiţie majoră la institut sau dacă s-au obţinut toate autorizaţiile necesare.

Cele două vaccinuri medicamente nu se mai produc din 2012, după ce autorizaţia a fost retrasă de Agenţia Medicamentului. Motivul era că materia primă şi aparatura de producţie nu mai respectă normele europene.

Cum a apărut Polidinul

În perioada anilor ’60, francezii, polonezii, elvețienii și nemții aveau deja pe piață tratamente injectabile care aveau rol imunostimulator. Acestea erau astfel concepute pentru a combate multe tipuri de infecții cauzate de bacterii.

Aflând despre aceste produse menite să lupte cu numeroase boli, mai mulți cercetători români, au decis să elaboreze și ei un vaccin pornind de la ideea europenilor. Toate substanțele folosite pentru Polidin au fost românești.

Specialiștii respectivi au testat pe ei acest „vaccin“. Oamenii de știință erau pe atunci foarte tineri și plini de entuziasm când s-au apucat de lucru. Sylvia Hoișie (89 ani), fosta șefă de producție a Polidinului, mărturisește că în etapa finală, atât ea cât și cei din echipă și-au injectat 6 zile la rând, 2 ml de soluție, notează ecopres.ro. Rezultatele au fost bune. 6 ani au durat până s-a produs și până s-au efectuat teste de laborator pe animale, pentru a afla dacă este bun sau nu pentru populație. După ce savanții au testat pe pielea lor produsul, de abia apoi a fost scos pe piață polidinul.

Recomandare:   Virusurile pot păcăli sistemul imunitar. Cum este posibil acest lucru

Ingrediente active

Probabil că ar fi costat mult prea mult să aducă substanțe din afară și poate că nu s-a dorit preluarea integrală a substanțelor din străinătate ci s-a vrut să se descopere un nou imunostimulator, evident având o nouă formulă chimică la care să folosească numai materii românești. Potrivit cercetătoarei menționate mai sus, la conceperea vaccinului, s-au folosit microbi indigeni, iar tulpinile acestora erau preluate de la oamenii bolnavi. De asemenea, medicamentul injectabil mai conținea următoarele ingrediente: bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu.

La început, în primii ani de producție a Polidinului, neexistând aparatura necesară pentru acest lucru, produsul era pus în fiole, manual. De abia din 1970, imunostimulatorul românesc a putut fi fabricat cu ajutorul unei aparaturi moderne.

Folosit pentru prevenția infecțiilor

Medicii îl recomandau iarna și primăvara pentru a preveni infecțiile de factură respiratorie. De asemenea, ginecologii indicau injecțiile cu Polidin pentru tratarea problemelor ginecologice feminine, cum ar fi anexitele.

Ieșirea de pe piață a Polidinului

Pentru ca România să intre în Uniunea Europeană a trebuit să se pregătească cu câțiva ani înainte. Astfel că, a fost necesar să se efectueze anumite schimbări, iar industria farmaceutică a fost și ea vizată.

O cerință a Uniunii Europene a fost ca producția medicamentelor să se facă cu ajutorul computerelor. Au trebuit să fie refăcute circuitele de producție, a explicat pentru Adevărul, medicul Sylvia Hoișie. Cele inițiale practic se intersectau cu cele refăcute, deoarece românii nu mai aveau voie să folosească substanțele românești, ci doar pe acelea standardizate. Acestea nu s-au mai potrivit cu cele cu care lucrau.Treptat, producția Polidinului a început să scadă.

Chiar dacă se dorește revenirea pe piață a vaccinului imunostimulator, acest lucru nu este posibil, deoarece la Iași nu există aparatura necesară și nici personal suficient.

Sursa: apreciazasidistribuie.com

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister