Vreți, nu vreți nu scăpăm de profețiile lui NOSTRADAMUS nici în 2022. Iată ce ne așteaptă, potrivit interpretărilor catrenelor sale

1
loading...

Nostradamus, s-a născut în anul 1503, în Franţa. Fost atrolog şi fizician, acesta a devenit celebru pentru profețiile sale.

Care este explicația lui Nostradamus pentru ce se întâmplă azi

Conform unor interpretări la Nostradamus, încă din 1993 energiile negative au început să degradeze societățile. Expresia acestei degradări a reprezentat-o accentuarea laturii materialiste a oamenilor. Degradarea omenirii s-a produs cu o intensitate și o viteză fără precedent.

Evenimentele de proporții cataclismele și vremurile foarte tulburi care ne așteaptă sunt expresia luptei dintre bine și rău care va caracteriza perioada următoare.

Predicţiile lui Nostradamus pentru 2022 nu sunt deloc încurajatoare, ba mai mult celebrul astrolog a prezis un an plin de foamete şi chiar şi un război între cele mai puternice state.

Interpreţii profeţiilor lui Nostradamus susţin că celebrul astrolog a prezis că, în 2022, două ţări foarte puternice, mai exact India şi China vor putea ieşi victorioase dintr-un conflict armat major.

CARE SUNT PROFESTIILE LUI NOSTRADAMUS PENTRU ROMANIA IN 2022

Inflaţie 

O altă posibilitate serioasă asupra căreia Nostradamus avertizează este creşterea preţurilor într-o economie în declin.

Potrivit catrenului Nostradamus prezice: „Copiile aurului şi ale argintului vor scădea, cele care au fost aruncate în lac, după ce au fost furate în urma descoperiri că totul a fost epuizat şi risipit de datorie. Toate scripturile şi datoriile vor fi şterse”.

Va creşte foametea în lume

Foamea în lume ar putea creşte din cauza conflictelor armate. Acest lucru va duce la mişcări mai mari ale populaţiei. Nostradamus a mai adăugat că de 7 ori mai multă oameni se vor spăla pe plaje.

Omenirea va sta în întuneric timp de 3 zile

Potrivit catrenului Nostradamus prezice: „Anul 2022 va aduce distrugere apoi pace. Întunericul va dura 72 de ore şi va preceda pacea. Acest lucru s-ar putea întâmpla toamna, pentru că va fi zăpadă pe munţi, dar nu şi pe câmpii. Semnul Crucii va apărea pe cer”.

Citește și:
Au căzut diamante din cer! Care este explicaţia oamenilor de ştiinţă

CE PREZICERI ALE LUI NOSTRADAMUS S-AU ADEVERIT PANA IN PREZENT

Renumitul astrolog a fost creditat că a prezis totul, de la ascensiunea lui Hitler până la împuşcarea lui JFK. Indiferent dacă eşti credincios sau sceptic, nu se poate nega că au existat corelaţii ciudate între predicţiile lui Nostradamus şi evenimentele istorice majore.

Una din profeţiile care s-ar fi împlinit după cum a prezis Nostradamus, marele incendiu care a mistuit Londra în 1666, s-ar fi regăsit cu claritate în cuvintele: “Londrei i se va cere tribut de sânge nevinovat, ars în focul din anul 66”. Incendiul a ar fi distrus casele a 70.000 de locuitori din cei 80.000 care trăiau în oraş în acele vremuri.

Inclusiv atacul terorist de la 11 septembrie 2001 s-ar regăsi printre profeţiile făcute de Nostradamus. „Focul vulcanic din centrul pămantului va cauza cutremure în noul oraş. Două mari pietre vor duce război pentru mult timp. Apoi Arethusa va înroşi un nou râu.” „Noul oraş“ ar face referire la New York, cele două pietre ar fi creştinismul şi islamul, iar turnurile gemene (World Trade Center) distruse de terorişti ar fi prezentate ca “centrul pământului”.

CE A ZIS NOSTRADAMUS DESPRE CORONAVIRUS?

Citind scrierile acestuia, un singur cuvânt poate fi legat de coronavirus, respectiv „pesta”.  Traducerea şi interpretarea catrenelor se potriveşte perfect faptelor care arată cum virusul s-a răspândit şi a făcut mii de victime.

Mai multe pe https://m.adevarul.ro/entertainment/celebritati/profestiile-nostradamus-romania-anul-2022-razboi-cele-mai-puternice-state-1_61c5a2d05163ec4271ee414a/index.html

 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:

Nu ratați !

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here