Connect with us

Istorie

Povestea plină de chinuri a ultimului supraviețuitor al lagărului de la Canalul Morţii

Published

on

Nicolae Tomaziu,  cel mai vârstnic deținut politic al lagărelor comuniste din România și ultimul supraviețuitor care a muncit la Canalul Dunăre-Marea Neagră. a avut o viaţă plină de chinuri încă de la naștere.  S-a născut la 26 februarie 1916 în satul Păltiniş din Botoşani si a decedat in octombrie 2017. Avea deja patru fraţi şi surori, iar mama sa, bolnavă de tifos a murit a doua zi după naştere. El avea aceeași boală şi nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire.

Imediat după ce m-am născut, o femeie din sat m-a acoperit cu zăpadă şi apoi m-a învelit în covoare. Când m-a scos de acolo, eram roşu ca racul, dar am scăpat. Acum, tehnica este recunoscută peste tot în lume şi se numeşte Kneipp. M-am născut în război şi nu erau de niciunele.

M-a alăptat o femeie din sat. Acum, dacă privesc în urmă la viaţa mea, mai bine ar fi trăit mama în locul meu, că mai avea copii de care să aibă grijă. Eu tinereţea mi-am pierdut-o pe front şi în lagăre de exterminare“, spunea intr-un  interviu pentru ziarul Adevarul , in 2016 cu un an inainte sa paraseasca aceasta lume.

Având familie săracă, Nicolae a fost trimis de tată să crească la bunici. După un timp, aceștia l-au trimis înapoi pentru că nu aveau cu ce să-l hrănească. Gimnaziul l-a făcut în satul natal, liceul la Satu Mare, iar Şcoala Superioară de Textile tot la Satu Mare. A fost repartizat la Fabrica de Bumbac din Bucureşti, iar apoi la Cisnădie.

Își aduce aminte de ororile din Al Doilea Război Mondial:„Cine nu a trăit atunci nu îşi poate închipui cum a fost. Am ajuns la un moment dat la Odessa, unde trebuia să capturăm dezertorii ruşi. Erau catacombe pline de oameni care se ascundeau şi noi trebuia să-i dezarmăm.

De asemenea, trebuia să verificăm toate casele să nu fie muniţie înăuntru. Una dintre ele a explodat, iar din şapte colegi, am pierdut patru. Eu am supravieţuit, dar şi acum am imaginea în minte. După 23 august 1944, unitatea noastră, Batalionul 54 Pionieri, a primit ordin să elibereze teritoriul Ardealului de Nord şi al Cehoslovaciei, unde germanii opuneau încă rezistenţă împotriva armatei ruseşti şi române. Am văzut oameni care făceau orice pentru o bucată de pâine sau o farfurie de mâncare“, povestea Nicolae Tomaziu.
După război, în 1947 a protestat alături de studenţi împotriva regimului comunist şi a fost arestat. „Am fost luat de la sora mea, unde venisem să iau provizii. Mă ascundeam în păduri şi prin munţi pentru că ştiam că mă caută. Am fost luat pe sus şi dus în mai multe închisori, la Piteşti, Aiud şi la Jilava.

La Aiud se spunea că era un adevărat lagăr de exterminare şi chiar şi acum, după atâţia ani, nu pot să uit o inscripţie de la intrare: «Luaţi-vă nădejdea că veţi mai scăpa cu viaţă». Nu am stat mult acolo. În final am ajuns la Canal, Canalul Morţii cum îi spunem noi, Canalului Dunăre-Marea Neagră, pe care l-am construit. A fost cumplit. Unii nu au suportat şi s-au sinucis. Au refuzat să mănânce“, declara in 2016 Nicolae Tomaziu.

Vorbește cu durere despre ororile de la Canal.

„Au fost, într-adevăr, ani de exterminare, mai ales în ceea ce priveşte hrana. Când se dădea carne, mai bine zis oase, picioare şi resturi de capete, ne bucuram. La ciorba de fasole strângeam o lingură de boabe pe care le savuram apoi una câte una. În general, primeam ciorbă de varză.

Când primeam arpacaş era sărbătoare. Era singurul aliment după care simţeam că am mâncat ceva. Din când în când, primeam şi 200 de grame de pâine, în rest ne dădeau doar un bulz de mălai cu tărâţe, ars şi greu de mâncat. Când ieşeam la lucru, rupeam pe furiş o buruiană pentru a ne potoli foamea. Am mestecat şi paie din saltele şi aşchii de la paturi. Apa nu se putea bea.

Era adunată într-un butoi unde pluteau insecte cu sutele. Am intrat acolo cu aproape 70 de kilograme şi am ieşit cu 38. Norocul meu a fost că aveam o soră care era medic la Curtea de Argeş şi m-a oblojit. Am rămas şi acum cu sechele. Am rămas cu un stomac sensibil şi tot acolo mi-am pierdut şi dinţii“, spune Nicolae Tomaziu.

Munca la canal era foarte grea. „În primele zile după ce am ajuns la Canalul Morţii, ni s-au trasat sarcinile. Lucram câte doi în echipă şi aveam un pontator care înregistra dacă făceam norma. În fiecare zi trebuia să dislocăm o anumită cantitate de teren, cam trei metri cubi de persoană.

Totul doar cu târnăcopul. Într-o zi, mi-am dat una în picior şi m-am lovit rău. Am fost dus la infirmerie, unde au curăţat rana cum au putut, iar cei de acolo le-au spus să mă scutească de şantier două-trei zile. M-au lăsat doar o zi. Ţin minte că lucram, săpam şi căram şi îmi târam piciorul după mine“, mai povesteşte Nicolae Tomaziu.

Pe lângă munca silnică şi mâncarea puțină, deţinuţii erau umiliţi şi bătuţi de paznici.„Cei mai răi au fost cei care ne păzeau când dormeam. Stăteam în nişte cocioabe construite de noi şi dormeam uneori pe mai puţin de un metru pătrat.

Cei care ne păzeau erau ţigani şi hoţi. Nu aveam voie să-i contrazicem şi nici să-i întrebăm ceva. Ne loveau uneori fără motiv. Nici acum nu pot să-mi explic cum poţi să chinui aşa nişte oameni, să-i umileşti, să-i batjocoreşti doar pentru că nu au vrut să intre într-un partid“, își amintește Nicolae Tomaziu. După  ani de chin, în 1954 a fost eliberat, dar nu era liber. „Am ajuns la sora mea, la Curtea de Argeş, dar eram urmărit. Trebuia să anunţ zilnic la Securitate unde merg şi cine mă vizitează. Am spus că vreau să muncesc şi m-au trimis la poliţie, că îmi caută ei de lucru.

Eram consideraţi paria societăţii şi puteam face doar munca de jos. Am făcut de toate, am fost şi măturător, şi cărăuş. În final, am ajuns la Codlea (n.r. – judeţul Braşov) unde m-am angajat la o ţesătorie de unde am şi ieşit la pensie“, mai spune Nicolae Tomaziu.

În anul 1957 Nicolae Tomaziu s-a căsătorit cu Magdalena, o pictoriţă talentată, şi ea prigonită de comunişti. Cei doi şi-au construit o casă la Codlea şi au trăit frumos până în 2001, când femeia a decedat. „Când am rămas singur, m-am destabilizat puţin. Am avut încredere în nişte tineri care au promis că vor avea grijă de mine. Le-am vândut casa cu contract de întreţinere.

Mi-au dat şi o brumă de bani şi promisiunea că pot sta în continuare acolo şi că vor avea grijă de mine. După un timp, m-au scos afară din casă. A trebuit să muncesc din nou pe unde am putut şi să stau în gazdă“, afirma Nicolae Tomaziu.
În 2014, când s-a retras la Mănăstirea Caraiman din Buşteni. „Am venit aici ca să pot citi. Sunt pasionat de lectură, toată viaţa am cumpărat cărţi. Mi s-a părut firesc să vin aici, deoarece tata şi bunicul au fost preoţi.

Şi eu sunt apropiat de Dumnezeu. Acum îmi scriu memoriile, pentru ca povestea mea să fie cunoscută şi atunci când eu nu voi mai fi ca să o spun“, povesteşte el. Deși are 100 de ani, este încă foarte activ.

„Eu am fost mereu cumpătat. Cât am fost liber, nu am pierdut nopţile, nu am avut vicii şi am mâncat carne puţină. Mai mult pui şi mai puţin porc. Provin şi dintr-o familie de longevivi. Bunica a trăit peste 100 de ani, iar tata a murit la 93 de ani“, a mai spus Nicolae Tomaziu.

Președintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler. „M-a emoţionat această recunoaştere. Am simţit acum că am făcut bine ce am făcut, că nu am pătimit degeaba. Toată viaţa am fost pedepsit. Este bine şi să ştii cum este să-ţi mulţumească cineva pentru ce ai făcut pentru ţară. Să primeşti mulţumiri şi o strângere de mână în loc de bătăi şi umilinţe“, a declarat Nicolae Tomaziu.

Sursa: adevarul.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Cum erau judecaţi infractorii în Babilon după Codul de Legi al lui Hammurabi

Published

on

By

Deși Codul de Legi al lui Hammurabi este unul dintre cele mai renumite din lumea antică, cu siguranță nu este cel mai vechi și nici singurul. De fapt, el este precedat de cel puțin alte două coduri de legi, și anume: Legile lui Ur-Namma (circa 2100 î.Hr, ) și Legile lui Lipit-Ishtar (circa 1930 î.Hr).

Aceste texte vechi din Mesopotamia sunt „sculptate în piatră“, și deși le-au precedat cele ale lui Hammurabi, nu se poate spune cu siguranță dacă a fost influențat sau nu de precedentele în redactarea lor. Însă, cine a fost acest Hammurabi? Hammurabi a domnit asupra Babilonului între anii 1792-1750 î.Hr, fiind cel de-al șaselea conducător al primei dinastii de la conducerea acestui fascinant imperiu antic. În timpul domniei sale lungi, a contribuit la extinderea imperiului, cucerind orașele-state Elam, Larsa, Eshnunna și Mari.

Hammurabi s-a născut, probabil, în anul 1810 î.Hr. În anul 1792 î.Hr., la vârsta de 25 de ani preia puterea în Babilonia și devine rege. El făcea parte din ultima dinastie amorită care a condus Babilonul. Regatul său era la început redus numeric și teritorial. El a înțeles apoi că pentru a avea o politică externă de succes, trebuie să te ocupi mai întâi de politica internă. Astfel, el s-a ocupat în următorii 20 de ani de întărirea economică și socială a regatului. A ordonat construirea unor importante canale, a numeroase temple și a unor importante lucrări publice.

Codul lui Hammurabi sau Codex Hammurapi este cea mai veche culegere de legi, din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. Codul de Legi al lui Hammurabi a supraviețuit trecerii timpului, deși de abia în secolul al XX-lea tăblițele sculptate au fost redescoperite de arheologi. Aceste legi definesc diferite tipuri de infracțiuni și sancțiunile care trebuie aplicate, marea majoritate a lor fiind de tipul „ochi pentru ochi”, dacă statutul social al victimei era același cu al agresorului. În cazul în care agresorul/ infractorul era o persoană din înalta societate, iar victima sa inferioară ca statut, atunci pedepsele erau mai blânde.

Hammurabi a fost venerat ca un zeu de către supușii săi. Oamenii îi aduceau ofrande mulțumindu-i pentru victoriile purtate, instaurarea păcii și lupta pentru o justiție dreaptă. Cu toate acestea, după moartea sa, realizările sale militare au fost reduse la minimum, iar reputația sa de rege milostiv și de legiuitor ideal au devenit intens dezbătute, oamenii schimbându-și părerile.

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Dezvăluiri

S-a născut în 1828. Imagini video cu cel mai bătrân român care a trăit vreodată. Un cioban din Oltenia, Ilie Stamate

Published

on

O viaţă liniştită şi o dietă fără carne, dar cu multe verdeţuri. Acestea ar fi fost secretele longevităţii unui cioban din Oltenia care este personajul principal al unui documentar din colecţia British Pathé.

Filmuleţul îl prezintă pe Ilie Stamate, din satul Firizu din Mehedinţi, care ar fi murit la vârsta de 138 de ani.

O echipă Digi24 a stat de vorbă cu oamenii care l-au cunoscut pe matusalemicul oltean.

„În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A. Decanul de vârstă al ţării este bine-nţeles oltean.”

Un bărbat sprinten, cu barba sură şi îngrijită. Aşa şi-l amintesc săteni din Firizu pe moş Mandău. Printre cei care l-au cunoscut se află şi actualul decanul de vârstă al localnicilor, care are doar 99 de ani.

„A mai trăit el mult în urmă, i-a făcut primarul casă”, povestește un localnic. Unii dintre localnici cred că Ilie Stamate a trăit foarte mult pentru că a avut o viață liniștită. Alții spun că secretul său a fost dieta compusă în principal din verdețuri.„Era un om slab, trăia din animale, ciobănitul era activitatea lui, griji prea multe nu a avut”, spune un alt localnic.

„Moș Măndău, 112 ani, cam așa, nu a mâncat carne în viața lui, a mâncat numai urzici și dragavei”, consideră un altul.
„Când eram mici, venea de la serbarea de 23 August, ne aducea bomboane, ne duceam pe la el în vizită”, își amintește Ion Mogoșanu, strănepotul lui Ilie Stamate.
În registrul primăriei figureaza că moş Măndău ar fi trăit doar 96 ani.

„Nu se ştia anul când s-a născut și au zis: hai să punem si noi un an, ca să nu fie registrul fără an de naștere, au ajuns la concluzia să pună anul 1872, dar nu cred, am avut bătrâni de 90 de ani și spuneau că tot bătrân l-au știut”, declară Andronie Grigorie, primarul comunei Ilovăț.

“Nu se stie cati ani a avut cand a murit. Era un om batran, zicea ca la razboiul cu turcii el afacut de garda pe aici pe dealurile astea, dar nu s-au gasit actele lui. El nu e nascut aici in sat, s-au ghidat asa dupa ce a spus el. El a fost cioban la vite, umbla pe timp de iarna cu pieptul gol, el nu stia de frig, de nimic. Ningea pe el acolo la oi, unde era cioban si nu avea nimic, desi dormea afara”, spune Mihai Moti, fostul vecin al lui Ilie Stamate.

„Cand am venit l-am prins aici in sat, venea aici la el de pe la partid, cum era in vremurile acelea si ii aducea paine. Spunea ca el a mancat mai mult de astea vegetale, urzici, dragavei, nu carne. Avea carne, dar zicea ca nu e buna si ca tine capre ca sa bea lapte de capra”, spune si Maria Mantog, o localnica din Firizu (Mehedinti).

„L-am prins in viata, era un batran cu barba, cu parul alb, mergea in boata, avea niste oi cu care se ducea in vale. Veneau incontinuu masini de pe la Severin la el acasa fiindca era cel mai batran om din Romania si se auzise pana la Bucuresti.
Era un om bun, nu se certa cu nimeni. Manca mai mult verdeturi, numai ce producea prin gospodarie”, isi aminteste Constantin Negoita.

Despre el se ştie că a fost căsătorit mai bine de 50 de ani cu soţia lui, Stanca, după care a mai avut două neveste . Documentarul British Pathé susţine insa că Ilie Stamate s-a născut în 1828 şi a murit la vârsta de 138 de ani, în 1966.

Surse: digi24.ro, adevarul.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister