Articole adăugate recent

Este bine cunoscut faptul că, în închisorile comuniste, deţinuţii îndurau torturi fizice şi psihice inumane. De Paşte, însă, aceştia erau supuşi unor batjocuri greu de imaginat. Plus că sărbătoarea Învierii Domnului era blasfemiată de gardienii torţionari. Mai mulţi foşti deţinuţi au descris în pagini tulburătoare chinurile prin care au fost supuşi de Paşte.

Părintele Ioan Pavel, închis în Penitenciarul Gherla, povesteşte cum un coleg de la Teologie, Costică Vaman, a fost bătut în mod barbar şi răstignit în Vinerea mare, înainte de Paşti. „L-au legat de mâini şi de picioare şi l-au răstignit la fereastră. Era frig, îl ţineau în pielea goală şi îi mai aruncau câte o găleată de apă“.

Aurel Vişovan, fost deţinut la Închisoarea Piteşti, descrie în cartea mea „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Editura Napoca Star, 2006) cum a fost de Paşte în 1951 în timpul teribilului Experiment Piteşti. „Se apropiau Paştile unui nou an sub cerul demascărilor de la Piteşti. De data asta ştiam că se apropie marea sărbătoare, întrucât torţionarii ne anunţaseră. Primiseră, probabil, şi ei ordine de la oculta care manevra din umbră aceste nenorociri şi trebuia ca răul să-l facă şi mai rău şi mai infam. Observam cum cei din partea adversă începură să organizeze scene – scene din ce în ce mai blasfemiatoare – la adresa Mântuitorului şi a Sfintei Fecioare. Se proferau cuvinte din cele mai scârboase posibile, scene care profanau tot ce este sfânt în chipul cel mai dezgustător, iar noi cei de la izolare trebuia să ne închinăm în faţa lor şi să repetăm expresii de domeniul absurdului. Dacă Paştile lui 1950 au fost sub semnul chinurilor fizice, celor din 1951 li s-a adăugat degradarea morală dusă până dincolo de limita inimaginabilului. Nu mai rămăsese nimic din ce să nu fie pângărit. De partea opoziţiei nu mai rămăsesem decât câţiva”, îşi aminteşte Aurel Vişovan.

Dumitru Bordeianu, un alt fost deţinut care a trecut prin ororile Experimentului Piteşti, a descris în cartea sa „Mărturisiri din mlaştina disperării” (Editura Scara, 2014) umilinţele şi blasfemiile comise la Închisoarea Piteşti în Săptămâna Mare şi de Paştele anului 1951. «Era Duminica Floriilor, înainte de Săptămâna Patimilor. În acea după-amiază, Zaharia (n.red. – unul dintre gardieni) s-a întors de la camera 4 spital şi a făcut o nouă redistribuire pe prici. Deodată, mi-a trecut prin minte că se pregătea ceva straniu, ceva de nedescris, în legătură cu Săptămâna Patimilor si cu Paştile. Primul pe prici, a fost asezat, după noua ordine, a fost Maglavit, urmat de Nedelcu, de Bordeianu Dumitru, autorul acestor jalnice amintiri, Popescu Paul, Zelică Berza, Grigoras, Hutuleac, Sântimbreanu, Reus, Gheorghiu şi Andrisan. ».

Luni, în Săptămâna Patimilor, imediat după prânz, Zaharia s-a întors cu un teanc de hârtii în mână, mai multe mături tocite, un ghem de aţă groasă, nişte cutii de conserve goale, mangal şi o sticluţă. Le-a aşezat pe priciul nostru, şi, din cozile de mătură, ne-a pus să facem cruci. Una din cruci, mai mare, era pentru Ungureanu. Nu ghiceam ce avea de gând să facă Zaharia. Din cutia de conserve, a făcut cădelniţă.

După ce toate acestea au fost pregătite, Zaharia ni s-a adresat în felul următor: „Bandiţilor, pentru că credeţi în Dumnezeu şi în Patimile Lui, iar după cum ştiţi eu nu cred în astfel de baliverne, şi pentru că este Săptămâna Patimilor, să vedeti şi voi ce patimi veţi îndura!” Oricine mi-ar fi spus si orice as fi citit în cea mai pornografică literatură, nu mi-aş fi putut închipui niciodată că nişte minţi satanizate şi bolnave puteau născoci asemenea măscări, pentru a huli şi ofensa Majestatea lui Dumnezeu, Sfinţenia şi Neprihănirea Lui.

Am fost purtaţi timp de opt zile, în genunchi prin cameră, de la un capăt la altul, în frunte cu Ungureanu, închipuind patimile Domnului.

Lui Ungureanu i-au făcut coroană de spini, iar în cutiile de conserve s-a pus mangal stropit cu gaz lampant si i s-a dat foc, ca să tămâiem cu ele, în timp ce mergeam în genunchi, făcând metanii. L-am văzut pe Ungureanu plângând ca niciodată, îngrozit de ceea ce ne-au fortat să facem.

Ce mi-a cutremurat sufletul în timpul acestei torturi a duhului, a fost imaginea mamei, pe care am văzut-o în fata ochilor, îndoliată, aşa cum întelegea ea să trăiască Săptămâna Patimilor Mântuitorului.

O vedeam plângând; îi era poate gândul la suferinţele mele, deşi biata de ea nu ştia în ce iad mă aflam!”, scrie Dumitru Bordeianu în cartea sa.

Fostul deţinut mai precizează că ”După opt zile de mers în genunchi, ni s-au rupt pantalonii, iar genunchii erau numai o rană. Singurul dintre noi care a refuzat să participe la acest ritual satanic, a fost Nedelcu Aristide. Aşa înnebunit cum era, s-a desprins din cortegiu. A fost tolerat, pentru că, spuneau ei, îşi ieşise din minţi. La sfârşitul celor opt zile de chin si umilinţă, de dimineaţă până seara, distrusi sufleteste, scârbiti de noi înşine, de neputinţa şi slăbiciunea noastră, imploram Cerul să ne ia zilele.

Citește și:
Povestea lui Cristian, micul afacerist cu verdețuri. E uimitoare demnitatea acestui puşti care se luptă cu o sărăcie cruntă şi cu probleme serioase de sănătate

Din cauza mersului pe ciment, genunchii noştri erau o rană sângerândă şi, când atingeam cimentul, călcam parcă pe ace. Dar, în afară de rănile fizice, această degradare spirituală a lăsat răni şi mai adânci în sufletele si constiinta noastră. Nu numai în camera 3 subsol s-au petrecut asemenea orgii, ci în toate celelalte camere, după cum aveau să mărturisească, după demascări, cei ce le-au trăit ca si noi. Iată scopul final al reeducării comuniste: scoaterea lui Dumnezeu din inimile oamenilor şi prăbuşirea lor în neant”.

Surse:  cuvantul-ortodox.ro; adevărul.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here