Articole adăugate recent

Profesorul universitar dr. George Litaczek, cunoscut ca „părintele anesteziei din România”, a vorbit, într-un interviu acordat Ziare.com, despre problemele societăţii româneşti, ale sistemului sanitar, despre intervenţia de la Colectiv, dar şi despre relaţia dintre medicina şi credinţă.

Prof. univ. George Litarczek, în vârstă de 91 de ani, s-a născut în 1925 în SUA, la Boston, dar a studiat şi lucrat în România, unde a întemeiat specialitatea anestezie terapie-intensivă. Prin mâna lui au trecut nu numai puternicii României, de la Elena Ceauşescu şi Gheorghe Gheorghiu Dej, ci şi străini, precum fratele lui Kim Ir-sen.

Nu îl salvezi numai cu medicina, ci şi cu psihicul, trebuie să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credinţă. Când trăieşti extracorporalizarea, nu te mai poţi îndoi că eşti carcasa care ţine de materialitate şi eşti om prin starea de conştienţă umană care nu poate fi definită în termenii actuali ai ştiinţei. (…) Dumnezeu nu lucrează cu minuni precum Hristos. Dumnezeu îţi creează oportunităţi.

Reporter: „Trăim vremuri în care medicii pleacă pe capete din România, unde văd cu ochii. Dvs, deşi născut în SUA şi cetăţean american, aţi rămas în România în cea mai cruntă perioadă din istoria noastră recentă, adică după 1945. De ce?”

Prof. G. Litarczek: Da, am dublă cetăţenie. Pe deasupra, sunt şi de origine germană. Şi, totuşi, chiar fără a fi membru de partid, la Elias le-am dat anestezie lui Gheorghiu Dej şi altor „capete încoronate. Am intrat în partid abia în 1973, când mi s-a spus că altfel nu pot fi profesor universitar. Eram deja conferenţiar.

Toată lumea mă întreabă de ce nu am plecat din România. Pentru că în anii ’50 am făcut, ca găina, un ou, pe care conjunctura mi-a permis să-l dezvolt – specialitatea anestezie, care în 1972 a devenit anestezie terapie intensivă.

Reporter: „Cum era înainte de apariţia acestei specialităţi?”

Prof. G. Litarczek: Anestezia o dădeau diverşi chirurgi, în general cei mai tineri, uneori şi surorile. Înainte de anii ’50, când bolnavul ajungea în stare gravă, murea. Era abandonat de medici. Până când medicina a învăţat că bolnavii pot fi scăpaţi din situaţiile primar grave.

Din anii ’50, la Colţea, am început cu chirurgia cardiacă. Ea cerea terapie intensivă. Deci la Colţea s-a născut terapia intensivă cardiacă, iar la Floreasca, Zorel Filipescu a creat terapia intensivă de urgenţă, datorită ministrului adjunct al Sănătăţii, care era la Floreasca, şi ministrului Voinea Marinescu, care era la noi, la Colţea.

Reporter: „Care e boala Sănătăţii de astăzi?”

Prof. G. Litarczek: Sănătatea de astăzi suferă de boala generală a sistemului – corupţia. Acolo unde ai un manager cât de cât cinstit, care cumpără ce-i trebuie spitalului, treaba merge de bine de rău. Eu am fost şef de clinică la Fundeni şi ştiu cum este.

Dar e mai mult decât atât: oamenii nu ştiu să gândească, nu sunt profesionişti.

Comuniştii au avut o viziune organizatorică gândită de Lenin şi Stalin, bazată pe industrializare, ceea ce nu era neapărat greşit, pentru că numai ţările industriale îşi pot creşte standardul de viaţă. Şi au făcut asta cu generaţia mea, ingineri, medici educaţi în sistemul de învăţământ dinainte de război.

Acum noi vrem să refacem societatea dinainte cu oameni educaţi în timpul comunismului. Ceea ce ai învăţat în şcoală, ceea ce ai văzut în tinereţe, îţi creează coordonatele după care faci toate judecăţile.

Mă uit la cei de acum, nu găsesc soluţii decât în stil centralizat. Vă dau un exemplu. Nu are ce căuta Ministerul Sănătăţii să impună preţul medicamentelor, iar asta deranjează tot echilibrul. Apoi, de ce se dau citostasticele numai în spitale, ar trebui să se găsească la orice farmacie sau măcar la câteva în fiecare oraş şi un medic oncolog să poată pune perfuziile şi la el la cabinet.

Soluţia lor e ca Guvernul să dirijeze tot. În lumea capitalistă, Guvernul nu dirijează, ci creează mediul, legislaţia, restul e concurenţă liberă.

Reporter: „Cum a fost intervenţia de la Colectiv?”

Prof. G. Litarczek: A fost prost interpretată. Eu zic că medicina românească s-a descurcat foarte bine. La o oră după incendiu, în spitale erau 70 de bolnavi protezaţi respirator. Se leagă unii că au fost resuscitaţi pe trotuar. Aşa se face. Întâi îl resuscitezi unde e şi apoi îl mişti. Prinţesa Diana a fost resuscitată în maşină, intubată în maşină şi abia apoi descarcerată şi a ajuns vie în sala de operaţie.

Şi nu a fost doar arsură. Fumul conţine cianuri. Era deci şi intoxicaţie foarte gravă, letală. Arsura de piele, arsura de căi respiratorii şi plămâni plus intoxicaţie cu cianuri. Nu se poate mai grav.

Reporter: „Ce trebuie să ştii dacă vrei să închei o asigurare de viaţă?”

Prof. G. Litarczek: Povestea cu infecţiile e veche şi eu am trăit-o de la începuturile ei. Odată cu apariţia intervenţiilor chirugicale şi administrarea antibioticelor de rutină. Penicilina strepto primea toata lumea în post-operator şi imediat s-au creat specii rezistente.

Stafilococul auriu dă un sepsis cu un şoc de o gravitate extraordinară, ucide în mai puţin de o oră uneori. Primul caz major a fost la noi la Colţea în ’54. Şi de atunci a început colaborarea cu Matei Balş, cel după care a fost botezat Spitalul.

Continuu am avut morţi şi am făcut dezinfecţii. Când îi aud la televizor că întreabă cine e de vină pentru infecţia intraspitalicească, îmi vine să îi strâng de gât. E de vină o atitudine generală a medicinei, care a produs germenii rezistenţi la antibiotice prin utilizarea aiurea a acestora.

Se vorbeşte mult despre cei care au murit în spital, dar foarte puţin despre faptul că 4 dintre cei trimişi în străinătate au murit pe durata transportului. Bolnavii aceştia nu se transportă. Îi tratezi în situ pentru că atunci când începi să tragi de ei…. După accidentul de la schi, Michael Schumacher a fost internat în cel mai apropiat spital care nu e cel mai formidabil din Franţa şi a stat acolo săptămâni întregi, nu l-au mutat.

Reporter: „Aţi fost şi pacient în sistemul sanitar din România?”

Prof. G. Litarczek: Da. Acum 10 ani şi mai recent. Fiul meu a suferit o operaţie mare, e adevarat după chimioterapie făcută la Viena. Dar chirurgia aici a fost făcută.

Reporter: „Care era statutul medicului pe vremea cand dvs. eraţi în sistem?”

Citește și:
Secretul antic al creației și ADN-ul uman

Prof. G. Litarczek: Să vă spun o poveste. Am fost şi profesor asistent la Universitatea din Dusseldorf să ţin cursuri de anestezie de conducere. Şi, ca să ma angajeze la universitate, a trebuit să scot cazierul judiciar. M-am dus, era coadă. M-am aşezat la rând, am ajuns la ghişeu. Am ajuns după jumătate de oră la ghişeu, când am dat actele funcţionarului, m-am trezit că închide ghişeul şi mă întreabă ce caut eu la coada aceea, când trebuia să mă duc direct la el. Acum totul e o propaganda contra medicilor.

Reporter: „Nu au şi ei o vină?”

Prof. G. Litarczek: Unii sunt complet neruşinaţi şi condiţionează. Dar problema remunerării medicului trebuie reglată. Dacă nu îi poţi da leafă mare, atunci dă-i voie pacientului să-i dea ceva în plus. Dacă la spital vrei alt medic decât cel de salon, ar trebui să plateşti, dar oficial, la casierie, cu un tarif făcut pe categorii şi gradaţii ale medicilor. Se produce aşa şi o filtrare a doctorilor.

În ’65 am fost în Olanda, la Amsterdam, cu bursa OMS şi am picat de Paşte de gardă ca medic primar. În trei zile, am dat numeroase anestezii, unele unor pacienţi privaţi, cei care refuză medicul de salon şi doresc unul cu grad mai mare, cum eram eu. Eu nu ştiam care sunt pacienţi privaţi şi care nu, am luat anesteziile la grămadă. La sfarşitul lunii am fost chemat la casierie să primesc 3.000 de guldeni de la pacienţii privati din acele zile. Deci când ai modele care funcţionează perfect, de ce nu te iei după ele?

Reporter: „Cum de reuşeaţi să ieşiţi din ţară înainte de ’89?”

Prof. G. Litarczek: Lucram la Elias, aveam relaţiile necesare, dar eram cuminte, plecam la congrese o dată la doi ani. Elena Ceauşescu nu ne lăsa decât în vacanţele oficiale la UMF. La Elias eram cu securistul lângă mine. Nu mi-a cerut însă niciodată să torn pe nimeni. M-au respectat pentru că era pielea lor în joc. Ei nu se puteau duce în străinătate. Jumătate în CPEx, ei sau nevestele lor, au trecut pe la mine.

Eu i-am dat anestezie şi fratelui lui Kim Ir-sen, cand l-a operat mai întâi Arseni pe creier, tumora benigna, iar apoi Setlacec.

Reporter: „V-a chemat vreodată cineva dupa 1989 să vă ceară părerea?

Prof. G. Litarczek: Până la Revoluţie am colaborat cu toţi miniştrii Sănătaţii. După Revoluţie, nu m-a mai întrebat nimeni nimic. În 1993 am ieşit la pensie de la Facultatea de Medicină, în 1995 de la Fundeni, după care am mai făcut învăţământ în reţele particulare. 10 ani am fost profesor la Politehnică, am predat un curs de aparatură medicală la catedra de electronică. Pofesorul Tulbure, succesorul meu la Fundeni, băiat destoinic, le-a acoperit necesităţile, eu m-am făcut inginer.

Reporter: „V-a părut rău că n-aţi plecat din ţară?”

Prof. G. Litarczek: Nu, deşi am avut oferte.

Reporter: „Cum vedeţi societatea de azi?”

Prof. G. Litarczek: Un haos dominat de incompetenţă pentru că oamenii judecă în parametrii comunişti în care au fost formaţi. Copiii de azi trebuie să se formeze în străinătate. Degeaba ajungi comandantul unei grupe care nu ascultă de comenzi şi face numai ce vrea ea.

De asta guvernanţii nici nu pot să schimbe ceva. Şi trebuie plecat de la educaţie, tocmai aceea care nu se schimbă.

Gândeşte vreunul din pătura conducătoare ca un american? În SUA, legea e forul suprem. Constituţia americană defineşte perfect care e dreptul tău şi până unde se întinde el: până la drepturile celuilalt. Iar cea care-ţi îngrădeşte drepturile e legea.

Deci supremaţia legii, educaţie…şi disciplină. Ea e secretul societăţii germane. E nevoie de solidaritate şi ea vine din respect reciproc. Când mă uit la televiziuni, mă apucă groaza: e o lipsă de respect faţă de orice. Iar televiziunile sunt oribile, nu fac decat să creeze isterie. Cum ajunge unul ceva, dă în el, găseşte-i că are 7 case, trei papuci etc. Acum văd că au o problemă şi cu Catedrala Mântuirii. Nu neapărat cu ea, ci cu faptul că e făcută şi din banii publici cu care ar putea fi construite spitale.

Religia e şi ea o doctorie. Se ocupă de suflete. Când credincioşii se roagă, în lobii lor frontali a fost identificată o activitate intensă, care nu există la necredincioşi.

Bolnavul care spune că moare chiar moare. Pentru că el crede că moare. Nu îl salvezi numai cu medicina, ci şi cu psihicul, trebuie să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credinţă. Eu sunt credincios şi în toata viaţa mea am fost ajutat pentru ceea ce m-am rugat.

Reporter: „Depinde de rugăciunea medicului sau a pacientului?”

Prof. G. Litarczek: Depinde de Dumnezeul bolnavului, de cât crede el. Toată imunitatea organismului ţine de credinţă. Universul funcţionează fără Dumnezeu. El există numai în creierul omului.

Eu am avut trăire de despărţire în două. La două săptămâni după operaţia de acum 10 ani, am făcut o hemoragie secundară cu trei litri de sânge pierdut, şi în sala de operaţie mă vedeam pe mine şi întreaga intervenţie din tavan. Le-am descris apoi exact ce făceau fiecare. Carcasa mea era pe masă.

Şi când trăieşti extracorporalizarea, nu te mai poţi îndoi că eşti carcasa care ţine de materialitate şi eşti om prin starea de conştienţă umană care nu poate fi definită în termenii actuali ai ştiinţei. Adică sufletul şi memoria din el. Creierul e doar în interfaţă.

Reporter: „Şi amnezia?”

Prof. G. Litarczek: Nu sufletul uită, ci mecanismul material, interfaţa nu mai funcţionează.

Reporter: „Aţi experimentat miracole în carieră?”

Prof. G. Litarczek: Dumnezeu nu lucrează cu minuni precum Hristos. Dumnezeu îţi creează oportunităţi. Îţi vine ajutorul de lângă tine. Trece o ocazie şi trebuie doar să întinzi mâna.

Sursa: ziare.com


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here