Connect with us

Descoperiri

Pare absurd, dar bazat pe știință. Un cartof îți poate lumina locuința timp de o lună. Privește cum funcționează!

Published

on

Oamenii de stiinta au făcut o descoperire incredibilă! Cartofii au proprietăți la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. „Un singur cartof poate alimenta suficiente lămpi LED dintr-o cameră pentru 40 de zile”, susţine Haim Rabinowitch, profesor la Universitatea Evreiască din Ierusalim.

Ideea pare absurdă, dar este bazată pe ştiinţă. Principiile de bază sunt predate chiar în liceu, la orele de fizică, atunci când se demonstrează cum funcţionează bateriile.

Pentru a face o baterie dintr-un material organic ai nevoie de două metale – un anod, adică un electrod negativ, precum zincul, şi un catod, adică electrodul încărcat pozitiv, precum cuprul. Acidul din cartof formează o reacţie chimică cu zincul şi cuprul şi când electronii curg dintr-un material în altul este degajată energia. Acest lucru a fost descoperit de Luigi Galvani în 1780 când a conectat două metale de picioarele unei broaşte, provocând spasme musculare.

Cartofii sunt preferaţii profesorilor pentru acest experiment, însă, spre surprinderea lui Haim Rabinowitch, nimeni nu i-a cercetat ca pe o potenţială sursă de energie. Expertul a aflat prin experimentele sale că dacă fiebri cartofii timp de opt minute, se reduce rezistenţa şi se produce mai multă energie.

Recomandare:   Pesta, molima născută dintr-o bacterie cu origine necunoscută, posibil COSMICĂ

„Este un voltaj scăzut, dar suficient pentru a construit o baterie care poate încărca telefoanele mobile sau laptopurile în locuri unde nu există reţea energetică”, mai spune Haim Rabinowitch.

(N.red). Pentru cei care sunt sceptici si poate neîncrezători în reușita acestui experiment științific ii invitam sa urmărească si acest clip video de AICI

Sursa articolului ROMANIATV

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperiri

Recipient cu cremă de faţă de acum 2000 de ani, descoperit de arheologi la Londra. Urmele degetelor celei care a folosit-o au rămas imprimate!

Published

on

By

O serie de descoperiri arheologice, mai noi sau mai vechi, arată că înaintașii noștri, indiferent de regiunile în care au trăit, acordau atenție sporită atât sufletului, cât și trupului. Nu le era străină nici îngrijirea corporală, folosindu-se de cosmetice  preparate din ingredientele avute la dispozițe – uneori foarte asemănătoare celor din prezent.

La Londra, a fost descoperit un străvechi recipient în care se afla o cremă de uz cosmetic, în apropierea unui templu ce datează din epoca romană. Recipientul are, după cum au putut constata arheologii, o vechime remarcabilă, de circa 2000 de ani.

Inițial, s-a crezut că în micul recipient – destul de asemănător, ca formă, cu cele moderne – se afla un unguent pe care cei vechi îl utilizau pentru vindecarea rănilor sau în scop religios.

O analiză chimică detaliată a arătat care sunt ingredientele principale ale substanței din interiorul micului recipient. Ingredientul principal este grăsimea solidă, de origine animală, la care s-a adăugat o cantitate de amidon, precum și o mult mai mică cantitate de staniu (cu rol de colorant). Pe baza compoziției și a unor mențiuni existente în scrierile autorilor antici, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre o cremă de față, folosită pentru îngrijire și înfrumusețare.

Recipientul în care se află crema era ornamentat și avea dimensiuni comparabile cu cutiile moderne de cremă de față. Produsul cosmetic aflat în interior avea o calitate remarcabilă, care îl făcea comparabil cu cosmeticele moderne, precizează cei de la ancient-origins.net. În urmă cu 2000 de ani, asemenea preparate, distribuite în recipiente de tipul celui descoperit, nu erau accesibile oricui. Foarte probabil, recipientul cu cremă de față i-a aparținut unei femei înstărite.

Interesant este că în crema aflată în recipient au rămas imprimate urmele lăsate de către degetele femeii care a utilizat-o ultima dată. Este extrem de greu de precizat dacă aceasta făcea parte dintre coloniștii romani din Britania sau dacă făcea parte dintre britoni, din populația autohtonă celtă? Cert este că respectiva doamnă sau domnișoară se număra printre puținele reprezentante ale sexului frumos care își putea permite un asemenea produs de lux, la vremea la care a trăit.

De obicei, la Roma, cremele de acest fel conțineau, printre ingrediente, și o mică cantitate de plumb (în calitate de colorant). Întrucât administrația romană nu descoperise resurse de plumb în insulele britanice, acesta a fost înlocuit cu staniul, la prepararea cremelor de uz cosmetic. Fabricantul antic a considerat că e mai avantajos să utilizeze ingrediente de proveniență locală.

La romani, era prețuit în mod deosebit tenul deschis la culoare. Pe lângă efectul de îngrijire, aceste creme de față erau apreciate și pentru proprietatea de a conferi o nuanță mai deschisă tenului, datorită pigmenților din componență.

Recomandare:   Boala care face ravagii printre femeile din România. Debutează sub forma unor crampe şi pare destul de inofensivă. Multe femei pun simptomele pe seama sindromului pre-menstrual, dar lucrurile stau mult mai rău decât atât

În vechime, Londra purta numele de Londonium, orașul fiind construit de către administrația imperială romană în anul 43 d.Hr., pe locul unei mai vechi așezări întemeiate de către băștinașii celți.

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Descoperiri

O adevărată nebunie! Trenul zburător al chinezilor va circula cu viteza sunetului – VIDEO

Published

on

Trenul zburător conceput de chinezi ar putea face Hyperloop al lui Elon Musk să pară o vechitură. Chinezii vor un mijloc de transport în comun care să depășească viteza sunetului.

Trenul zburător ar putea fi cel mai rapid mijloc de transport în comun conceput vreodată. Proiectul este inițiat de CASIC, Corporația pentru Știință Aerospațială din China, iar trenul ar trebui să atingă viteza de 4.000 de kilometri pe oră (într-un scenariu utopic și excepțional).

Viteza este de zece ori mai mare decât cel mai rapid tren din lume (care e tot în China), de patru ori mai mare decât a avioanelor comerciale și aproape de trei ori mai mare decât viteza sunetului, care e de 1.225 de kilometri pe oră.

Trenul zburător va fi un mijloc de transport utilizat exclusiv pentru pasageri și se bazează pe un sistem de levitație magnetică. În imaginile care dezvăluie cum ar trebui să arate acest vehicul desprins din filmele SciFi, trenul seamănă foarte mult cu un avion, dar este legat de o linie magnetică. Indiferent cât de rapid va merge, trenul rămâne agățat de acea linie.

Este un concept similar vehiculului Hyperloop, gândit de Elon Musk și dezvăluit în 2013.

Hyperloop One, care nu aparține lui Musk și care a fost dezvoltat de un startup din Los Angeles, a atins viteza de „doar” 310 kilometri pe oră în timpul unui test în vara anului trecut. Mai târziu, recordul a fost doborât de o versiune germană a lui Hyperloop One (a atins 323 de kilometri pe oră).

Prototipul celor de la CASIC ar putea fi primul tren care depășește viteza sunetului. Odată ce va atinge 1.000 de kilometri pe oră, deja vom avea o revoluție în domeniul transporturilor.

Această cursă de detronare a lui Elon Musk din topul celor mai rapide și inovatoare vehicule poate fi benefică pentru viitorul tehnologiei, dar viteza nu e singurul obiectiv. Siguranța pasagerilor este greu de asigurat într-un tren care poate atinge asemenea viteze, dar pentru chinezi, aproape niciun proiect de acest gen nu e imposibil, după cum au dovedit în ultimii zece ani.

sursa playtech.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister