Connect with us

Descoperiri

Pământ interzis în România, de o frumusețe izbitoare. Nu poate fi locuit și nimănui nu-i este permis să-l viziteze. Insula Sacalin de lângă Marea Neagra

Published

on

Pentru românii care încă nu au aflat, este vorba de cel mai nou pământ românesc care s-a format în urmă cu aproximativ 150 de ani şi a primit numele de insula Sacalin. Cu toate că teritoriul este de o frumusețe incredibilă, acest loc din România nu poate să fie vizitat sau populat.

Insula Sacalin se află în Marea Neagră, la mică distanţă de coasta românească, în dreptul bratului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării, şi are un teritoriu de 21.410 hectare, dimensiune apropiată de cea a Bucureştiului.

Guvernul României a interzis popularea insulei încă din 1938, măsura luată pentru protejarea păsărilor rare care îşi au cuibul pe acest teritoriu. Aici se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi. În apele din proximitate se găsesc peşti rari, sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţii.

Intersant este că insula are o mişcare de rotaţie în jurul punctului de legătură cu ţărmul, de la est la vest, potrivit inginerul Octavian Buzatu. Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică: peninsula este erodată de curenţii marini şi de vântul foarte puternic de pe mare.

Iniţial, peninsula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic. Însă, cu timpul, cele două s-au unit şi au format o peninsulă. Ca o ciudăţenie, peninsula are o mişcare de rotaţie în jurul punctului de legătură cu ţărmul, de la est la vest. Acest lucru a fost descoperit, spune inginerul constănţean Octavian Buzatu, ca urmare a suprapunerii unor hărţi vechi cu unele actuale. Fenomenul are o explicaţie ştiinţifică: peninsula este erodată de curenţii marini şi de vântul foarte puternic de pe mare.

Insula adăposteste o mare varietate de păsări, mamifere și reptile populează insula. Aici se găsesc cele mai mari colonii de chire de mare și pelicani creți, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire și iernare a acestor specii. Pe insulă au fost recenzate 229 de specii de păsări. În apele insulei se găsesc pești rari, sturioni, dar și plante rare, cum ar fi varza de mare și canarul bălții.

Există două zone unde se produce avansarea Deltei în mare: una pornește de la Sfântu Gheorghe spre Insula Sacalin și probabil că în zece ani se va închide, formând un nou lac, iar alta este la nord de Sulina.

Citește și:
O poartă către lumea dincolo de moarte la Marea Neagră, un oraș subteran ale cărui taine nu au fost încă descifrate

Contraamiralul (r) Eugen Laurian cunoaşte bine modul în care s-a format şi apoi a evoluat acest pământ românesc, de altfel, singura peninsulă pe care o are România în Marea Neagră. Insula Şerpilor aparţine Ucrainei.

Iniţial, spune el, a apărut insula de nord, apoi cea de sud. Erau două limbi de pământ, iar ulterior s-a unit partea de sud a braţului Sfântu Gheorghe cu Sacalin

„Eu am fost pentru prima dată pe insulă în anul 1975, atunci când se făceau trageri de artilerie de pe farul Olinca, farul vechi din Sfântu Gheorghe. La prima vizită, insula era nisipoasă în proporţie de 80 – 90%,  însă între timp pe ea a crescut multă vegetaţie, sălcii cu preponderenţă. Acum câţiva ani, aici am întâlnit mai multe vaci ale localnicilor care erau lăsate acolo la păscut. Partea de nord era plină de sălcii şi, în general, pe insulă, există o tendinţă de împădurire“, spune Eugen Laurian.

Dacă toţi o numesc insulă, specialiştii ţin neapărat să-i spună peninsulă, întrucât ea este o continuare neîntreruptă a ţărmului.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Descoperiri

Studiu științific. S-a calculat limita de vârstă peste care oamenii de acum nu pot trece, indiferent de genă sau stilul de viață adoptat

Published

on

O echipă de cercetători a aflat care este durata maximă de viață a unui om, dincolo de care nimeni nu poate trece.

Cercetatorii Xiao Dong, Brandon Milholland și Jan Vijg au realizat un studiu amplu, ca să afle vârsta limită, dincolo de care niciun om nu poate supraviețui.

Ei au analizat date demografice din 41 de țări de pe tot globul, ca să înțeleagă factorii care influențează longevitatea la unele popoare, scrie Business Insider.

In ultimul secol, speranța de viață a oamenilor a crescut foarte mult, datorită progresului medicinei. Totuși, în prezent aceasta nu mai crește. Cel mai longeviv om din lume, despre care știm oficial, a fost franțuzoaica Jeanne Calment, care a murit la vârsta de 122 de ani. Vezi aici detalii despre recordul mondial de longevitate al acestei femei. 

Cercetătorii au vrut să afle dacă există o vârsta maximă, o limita dincolo de care organismul uman nu mai poate rezista. Această vârsta este 125 de ani, conform studiului publicat de cei trei. Indiferent de gene și de stilul sănătos de viață, aceasta pare să fie speranța maximă de viață a unui om.

Ei declara că moartea de batrânețe nu survine din cauza unor boli, ci în urma proceselor naturale, iminente, de degradare pe care le suferă trupul. Iar dacă de boli ne putem feri și ne putem trata, această degenerare este imposibil de oprit. De aceea, experții cred că indiferent dacă vom găsi leacul pentru unele boli acum incurabile, oamenii nu vor putea trăi mai mult de 125 de ani. Sursa articolului yoda.ro.

Detalii mai multe despre acest studiu găsiți aici

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Descoperiri

Secrete bine păstrate. Dovezi istorice a existenței unor oameni uriași, de peste 2,40 m într-o localitate din județul Buzău

Published

on

De-a lungul vremurilor, mai multe descoperi au atestat existența uriașilor, care au trăit peste tot prin lume. Schelete gigantice au fost descoperite din India până în Europa si in urma cu mai bine de 40 de ani si in Romania.

Munţii Buzăului sunt pentru pasionaţii de fenomene paranormale şi legende un spaţiu fascinant. Oamenii din arealul limitat de comunele buzoiene Bozioru şi Colţi şi-au creat o istorie paralelă, fantastică, ce vorbeşte despre strămoşi războinici conduşi de un rege înţelept, Luana, despre lupta lor cu forţe cereşti, despre dispariții misterioase şi multe alte ”episoade” incredibile.

Una dintre legendele locului se referă la existenţa, cu multe mii de ani în urmă, a unor locuitori extrem de înalţi, despre care s-a relatat mai ales în presa de după Revoluţie, fiind citaţi câţiva ghizi din zonă, dar şi Vasile Rudan, un cercetător în domeniul extrasenzorialului.

Potrivit acestuia, legenda uriaşilor ar avea la bază un adevăr istoric, dovada fiind o necropolă cu schelete gigantice, lungi de aproximativ 2,40 metri, descoperită la marginea satului Scăieni, comuna buzoiană Bozioru.

”Legenda uriaşilor care au trăit pe Pământ se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pământ?”, spune Rudan, într-un articol publicat pe portalul jurnalparanormal.ro.

La sfârşitul anilor ’90, ziariştii unei publicaţii de tip magazin au mers cu Vasile Rudan în locul indicat ca fiind sursa descoperirii dovezilor despre existenţa uriaşilor. Este vorba despre satul Scăieni despre care Rudan spune că ”este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului, cu câteva case răsfirate pe o culme şi coborând pe uliţe atât de abrupte, încât greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată”.

Necropola cu oseminte extrem de mari ar fi fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste trei decenii, când s-a hotărât că în satul Scăieni trebuie să se planteze o livadă de meri. În urma săpăturilor efectuate pe o colină, mai mulţi oameni au descoperit scheletele uriaşe, care aveau în jur de 2,40 metri, chiar mai mult.

Legendă spune că în trecut, la Scăieni, fusese un sat tătăresc care adăpostea oameni înalți. Odată cu efectuarea acestei descoperiri s-a confirmat faptul că ” tătarii” de la Scăieni erau Nefilimi.

La mai bine de 40 de ani de la această descoperire, nimeni nu i-a mai dat importantă. Și putem bănui că este vorba fie despre nepăsarea autorităților, fie de secretizarea și mușamalizarea cazului.

Unul dintre martorii descoperirii se numeşte Ilie Drăgoi, acum unul dintre bătrânii din Bozioru, pe care membrii expediţiei de documentare l-au abordat pentru a-i conduce la faţa locului. El este unul dintre cei care au lucrat în anii ’80 la livada de meri.

”Până la culmea unde fuseseră plantați pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte”, scriau jurnaliştii porniţi pe urmele uriaşilor din Bozioru.

Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“, le-a povestit nea Ilie Drăgoi oaspeţilor sosiţi din Bucureşti.

Martorul a spus că în timpul săpatului s-au găsit multe morminte. Au scos la lumină doar câteva rămăşiţe, iar pe restul le-au lăsat să se odihnească în pământ, săpând rândurile în aşa fel încât să le ocolească.

Pe lângă oase, mai erau şi cioburi, fragmente de olărie, descoperiri care însă nu au stârnit interesul autorităților sau arheologilor.

„Păi, în plan era să se planteze livadă. Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la București. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“, le-a spus Ilie Drăgoi jurnaliştilor.

Documentariştii porniţi pe firul legendei despre giganţii din Bozioru au vorbit în articolul lor despre o experienţă stranie, trăită în momentul în care se pregăteau să urce spre locul unde se aşteptau să găsească dovezi palpabile.

Citește și:
Lucruri mai puţin ştiute despre înmormântarea lui Mihai Eminescu. „O doamnă din Moldova, îmbrăcată în negru, a aşezat pe pieptul poetului un buchet de flori „Nu-mă-uita”! Sigur, nu putea fi alta decât cea care l-a iubit, l-a inspirat şi l-a ajutat în clipe grele

”Ilie Drăgoi se oferă să sape, să ne arate şi nouă un schelet, dar trebuie să urce iar uliţa aceea abruptă, să ia de acasă o lopată, un hârleţ. Când să plece, se întunecă din senin şi începe un vânt aprig ce ne dă fiori. Locul devine parcă o imagine din filmele cu strigoi. Mai teamă ne e de drumul desfundat care coboară în Bozioru. Dacă începea ploaia, aveam şanse să rămânem pe acolo. Renunţăm şi, cum ajungem la drumul principal, vremea se îndreaptă la fel de brusc. Vântul se opreşte şi apare soarele. Ce să fi fost asta? Nimic, ne linişteşte nea Ilie: aşa e pe aici“, au scris jurnaliştii.

Scăieni este o aşezare străveche situată în munţii Buzăului, atestata ca obşte moşnenească pe la 1600. Despre originea moşnenilor, comunitate veche a ţăranilor liberi, posesori în devălmăşie ai unor proprietăţi de pământ moştenite de la străbuni comuni, au fost formulate în timp mai multe vaiante, unele susţinute de către promotorii lor cu argumente ”pomenite” de cronicari antici.

”Pliniu îi numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lângă ţinutul colchilor, astăzi Colţi, în vecinătatea ţinutului vechilor moşneni. Locuinţele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte înalte şi aveau formă de turn, denumite astăzi ‘cule’. Ele erau construite din trunchiuri întregi de copaci, tăiaţi la o margine de pădure. ‘Talpa’ turnului sau fundaţia era formată din primii patru copaci doborâţi, cărora din tăiere li se dădea direcţia de cădere, sub care se așezau pietre mari”, scria jurnalista Adina Mutăr într-un articol despre uriaşii din Munţii Buzăului.    Şi astăzi, spune autoarea, sătenii din Scăieni păstrează acelaşi mod de construcție a temeliei, fără să se respecte canoanele străvechi, pentru care era nevoie de o forţă deosebită, pe care numai uriaşii o aveau.

Fiind o zona des calcata de triburi cotropitoare, mosnenii organizaseră un sistem foarte eficient de apărare, bazat pe puncte de supraveghere asezate pe cele mai inalte culmi, tuneluri subterane care ieseau in pesteri cu galerii mari, unde se puteau adaposti satenii cu vite cu tot si palcuri de calareti care stiau cum sa rasara ca din pământ asupra năvălitorilor si sa dispara apoi ca inghititi de ceata. Reteaua de „tainite“ folosite de mosneni si de capitanii lui Negru Voda era foarte veche, dupa cum reiese din „Legendele plaiului“, povestiri din batrani culese de Ilie Mandricel, profesor de romana in comuna Bozioru.

„Doua subterane construite sub niste stanci enorme dateaza de pe vremea tatarilor“. Vom vedea despre care „tatari“ este vorba. Pentru vechii locuitori, ascunzatorile ideale erau asezarile rupestre si padurile seculare, dintre care padurea Tainita, de pe muntele cu acelasi nume, era cea mai sigura, fiind si astazi foarte greu de strabatut. Aici se afla Stalpii Tainitei, „stalpi colosali de piatra care se ridica in forma de coloane in mijlocul padurii inaccesibile“ si care nu au putut fi cercetati, deoarece nu se poate ajunge pana la ei. Cine a sapat tunelurile prin piatra dura, cine a ridicat acei stalpi in inima padurii, cine a sculptat pe stanci, la mari inaltimi, „scaunele“ domnesti? Toti oamenii spun ca tatarii. Dar nu poporul de navalitori, ci „ceilalti“, care au trait mult inaintea mosnenilor si de la care acestia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descopera vestigii ale acestei civilizatii preistorice sunt numite in popor „salisti tatarasti“. Cum este si Silistea Scaienilor.

Citește și:
Misterul mumiilor de sare din Iran

În urma acestor descoperiri, nu ne rămâne decât să ne punem întrebarea: Oare, chiar au existat uriașii din Scăieni? Dovezile tind să ne convingă. Sursa articolului adevarul.ro Despre acest subiect puteți citi pe larg și  aici. 

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister