Orori ale comunismului. O foamete cum n-a mai văzut istoria - Știința-Mister.ro
Connect with us

Istorie

Orori ale comunismului. O foamete cum n-a mai văzut istoria

Published

on

In 1958, la noua ani de la venirea sa la putere, Mao a lansat un vast program de industrializare si colectivizare cu intentia de a construi un paradis socialist. Dar paradisul s-a transformat repede intr-un infern, dupa ce haosul economic a cauzat cea mai mare foamete din istorie, in urma careia intre 30 si 55 de milioane de oameni si-au pierdut viata.

Odata cu venirea sa la putere in 1949, Mao avea in fata o sarcina monumentala. El trebuia sa schimbe din temelii o societate blocata in trecut. La randul lor, chinezii isi puneau toate sperantele in noul regim, ca le va putea schimba vietile dupa mai bine de doua decenii de razboaie devastatoare.

In urma unei intrevederi cu Stalin, Mao a reusit sa obtina un imprumut de 300 de milioane de dolari, dar si livrari de echipamente industriale si utilaje agricole. Mao a luat apoi una dintre cele mai importante masuri ale sale improprietarind mai bine de 300 de milioane de tarani. Intre 1950 si 1953 ei au simtit o crestere simtitoare a standardului de viata. Chiar daca trebuiau sa dea o parte din recolta lor statului, cea mai mare parte o pastrau pentru ei, putand sa-si intretina familiile fara mari probleme.

Numai ca Mao a inceput la scurt timp sa se teama ca masurile luate vor da nastere unei noi clase de mici proprietari. Din 1953 le-a cerut taranilor sa-si puna pamanturile la comun urmand modelul sovietic al colhozurilor si de atunci au inceput sa apara si primele probleme. Odata cu denuntarea lui Stalin de catre Hrusciov in 1956, ideile staliniste urmate indeaproape de Mao au inceput sa fie contestate, el insusi incepand sa-si piarda din sustinere in interiorul partidului.

Pentru a recastiga controlul situatiei, el a inceput o campanie de consultare populara cu privire la directia luata de tara lor. Pentru prima oara in viata lor, oamenii s-au putut exprima liber si nu au ezitat sa-si dea glas pasurilor. Dar totul nu a fost decat o capcana. Dupa ce criticii lui s-au facut cunoscuti, Mao nu a pierdut timpul. El a trecut la represalii si a inchis in lagare in jur de un milion de oameni. In urma represiunii a fost inlaturata orice fel de opozitie, chiar si din interiorul partidului, Mao putand incepe in 1958 Marele Salt Inainte.

Un razboi impotriva individului

S-a reinceput colectivizarea prin infiintarea de aceasta data a unor zeci de mii de comune ale poporului fiecare reunind mii de familii si conduse de cadre profund loiale lui Mao.

Comunele au introdus un nou stil de viata, totul fiind conceput ca individul sa-si piarda orice notiune de sine. Orice fel de proprietate privata a fost abolita, confiscandu-se pana si uneltele casnice ca oamenii sa manance numai in cantinele comunelor. Serile le petreceau cu totii in baraci, iar cresele au eliberat femeile de multe dintre datoriile lor materne pentru a lucra pe camp.

Orice fel de relatii personale trebuiau mai intai sanctionate de cadre, incat orice idee de familie a disparut repede. Pentru multi intreaga situatie a fost de nesuportat si s-au sinucis.

In cadrul comunelor s-a renuntat la bani in locul lor implementandu-se un sistem de munca pe puncte. Pentru nenumarati oameni care nu puteau lucra pamantul, masura a insemnat moarte sigura. Partidul a ajuns sa reglementeze orice aspect al vietii oamenilor si sa se implice in chestiuni in care nu avea nici un pic de experienta, cu efecte devastatoare mai ales in agricultura.

Recomandare:   Experiment terifiant în laboratoarele URSS! Lipsa somnului a transformat oamenii în monştri

O tara ravasita de foamete

Ei au ajuns sa hotarasca ce terenuri trebuiau folosite si in ce mod, pana si distantele intre culturi. In consecinta productia agricola a avut de suferit. Iar cadrele au inceput sa falsifice rezultatele incat sa coincida sau sa depaseasca tintele de productie.

Drept urmare, de la an la an, s-a creat o discrepanta majora intre ceea ce se recolta si cat era transmis la centru. Taxa platita de comune era calculata in functie de raporturile false ale cadrelor, iar in multe regiuni s-a intamplat ca tot ce era recoltat sa fie luat de statul dornic sa-si plateasca datoriile fata de Uniunea Sovietica, chiar daca asta insemna condamnarea propriului popor la moarte.

Foametea s-a transformat intr-un dezastru de proportii in urma planului lui Mao de a mari productia de otel. Cum fabricile nu produceau suficient taranii au fost obligati sa-si construiasca in comune propriile furnale rudimentare. Dar metalul rezultat era de neutilizat, irosindu-se forta de munca a milioane de tarani.

Oamenii au inceput sa moara pe capete pe masura ce foametea a inceput sa cuprinda din ce in ce mai multe provincii. Ele au fost izolate de restul tarii si nimeni nu putea intra sau pleca din ele fara aprobare speciala. O comisie a partidului a fost trimisa in tara pentru a investiga ce se intampla. Ei au consemnat cum oamenii disperati incepusera sa manance scoarta copacilor, dar si pamant pentru a-si potoli foamea. Dar cel mai mult au fost socati de miile de cazuri de canibalism. Chiar si dupa estimarile lor conservatoare murisera peste 15 milioane de oameni.

Musamalizarea unei calamitati

Nu-i de mirare atunci de ce Mao a cerut arderea raportului si a copiilor sale. Stia tot ce se intampla, dar totusi a ales sa sacrifice zeci de milioane de tarani pentru a pastra iluzia paradisului socialist in marile centre urbane si industriale ale tarii. Ce a fost mai grav a fost ca ar fi putut salva toate aceste vieti.

Granariile statului erau pline, insa au ramas inchise in toata aceasta perioada. Oamenii s-au adunat de jur imprejurul lor si se rugau de soldatii care le pazeau sa le dea ceva de mancare. Cunoscand ceea ce se intampla in China prin consultantii sai, Hrusciov a ajuns sa-l roage pe Mao sa nu repete excesele lui Stalin, numai ca sfaturile sale nu au fost ascultate.

Simtind o presiune din ce in ce mai mare, in 1962, liderul chinez a chemat o intrunire a 70.000 de cadre din toata tara pentru a-i informa ca pune capat Marelui Salt Inainte si le-a permis taranilor sa-si cultive iarasi propriile recolte. Mao a suprimat apoi orice informatie legata de foamete si a initiat Revolutia Culturala, folosindu-se de zelul unui tineret indoctrinat sa-si elimine opozantii.

De atunci nu s-a mai vorbit de responsabilitatea lui Mao in cea mai mare foamete din istorie, foamete care a cauzat aproape la fel de multi morti ca si cel de-al Doilea Razboi Mondial.

sursa ziare.com

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Epava unui vas rusesc de luptă, cu două sute de tone de aur la bord, descoperita in Coreea de Sud. Cat vor primi rusii si ce se va intampla cu restul

Published

on

Epava unui vas rusesc de război a fost descoperită de către o echipă de scafandri în largul coastelor Coreei de Sud. Se crede că la bord sunt aproximativ două sute de tone de lingouri şi monede din aur, relatează CNBC.

Nava rusească, care s-a scufundat în timpul unei bătălii de acum 113 ani, a fost găsită la o adâncime de peste patru sute de metri, la aproximativ un kilometru şi jumătate de insula sud-coreeană Ulleungdo, conform ziarului The Telegraph, citat de adevarul.ro

Vasul s-a scufundat în timpul războiului ruso-japonez din 1905. Grupul Shinil din Seul, care a condus explorările ce au dus la descoperirea navei, speră să o poată scoate la suprafaţă în lunile octombrie sau noiembrie. Se estimează că valoarea aurului este în jur de 130 de miliarde de dolari.

Jumătate din comoara care se va găsi la bord va fi predată Guvernului rus şi zece la sută din ceea ce rămâne va fi investit în proiecte turistice pe insula Ulleungdo, inclusiv un muzeu dedicat vasului de război, a declarat compania.

Recomandare:   Povestea plină de chinuri a ultimului supraviețuitor al lagărului de la Canalul Morţii
Citește mai departe>>

Diverse

Camilla Parker Bowles, cea mai faimoasă amantă regală a secolului XX

Published

on

By

Fără îndoială, Camilla Parker Bowles este cea mai faimoasă amantă regală a secolului XX. Deşi ignoră majoritatea convenţiilor asociate în mod tradiţional femeilor din categoria ei, Camilla a izbutit să cucerească inima moştenitorului tronului britanic, Prinţul Charles.

Povestea dintre Camilla şi Charles este bine cunoscută. Prima lor întâlnire, pe un teren de polo bătut de ploaie, a trecut neobservată; ea încă se mai numea Camilla Shand, o tânără aristocrată dornică de distracţie, care, deşi era udă până la piele şi purta haine de grajd, nu a ezitat să se prezinte prinţului, în timp ce acesta mângâia coama udă a poneiului ei. Au sporovăit mai mult de o oră. La un moment dat, Camilla i-a amintit că străbunica ei fusese amanta stră-străbunicului lui. Era în 1970, iar Camilla avea pe atunci douăzeci şi trei de ani, iar Charles, douăzeci şi doi, scrie Elizabeth Abbott in cartea sa, O istorie a amantelor.

 

“Avea mare succes la băieţi…”

Deşi nu era peste măsură de bogată, ea şi familia ei ocupau o poziţie întrucâtva egală cu aceea a lui Charles pe scara socială. Camilla fusese crescută pentru a deveni soţia unui om bogat şi important. Şcoala la care ea studiase, Queen’s Gate din South Kensington, a educat jumătate dintre soţiile diplomaţilor britanici şi încă şi mai multe femei cu titluri nobiliare. „Milla“, cum i se spunea Camillei pe atunci, era „doar o tipă de treabă, dintr-o bucată şi demnă de încredere, foarte simpatică şj populară”, după cum îşi aminteşte o colegă de şcoală. O alta şi-a exprimat părerea că, deşi nu era frumoasă, „avea un anumit farmec. Compensa prin caracter ceea ce îi lipsea din înfăţişare”. Şi, mai adăuga Carolyn Benson, prietena de o viaţă a Camillei, era „inteligentă şi plină de umor;avea mare succes la băieţi… Putea vorbi cu ei despre lucrurile care le stârneau cel mai viu interes. Avea mereu câte un prieten.”

Camilla nu se străduia să se gătească pentru a atrage băieţii, iar, mai târziu, bărbaţii; purta haine obişnuite şi avea unghiile roase şi înnegrite, părul încurcat şi era puţin, uneori chiar deloc, fardată. Cu toate acestea, îi atrăgea ca un magnet pe bărbaţi. Când l-a întâlnit pe Prinţul Charles, Camilla împărţea un apartament cu o prietenă care îi tolera dezordinea fiindcă „era atât de dulce, că nu puteai să te superi pe ea. Semăna cu un căţel mare şi neastămpârat.” Camilla s-a implicat într-o relaţie sentimentală cu Andrew Parker-Bowles, un ofiţer de carieră şi unul dintre apropiaţii Prinţului Charles. Andrew era fermecător, experimentat din punct de vedere sexual şi generos, dar infidelităţile sale o răneau adânc pe Camilla. La început, Camilla l-a încurajat pe prinţ pentru a-i plăti câteva poliţe lui Andrew. Prinţul era înnebunit după ea, şi în curând în cercul lor de prieteni deveni de notorietate faptul că ei formau un cuplu. Charles îi admira spiritul sardonic, firea pozitivă şi lipsa de pretenţii, îi unea şi pasiunea pentru cai şi viaţa rurală, trăită în spiritul înaltei societăţi englezeşti. Şi, ca şi alţi amanţi ai Camillei, Charles fu cucerit şi de sexualitatea ei debordantă.

Îl iubea, dar nu se putea căsători cu el

Charles nu întâmpină o opoziţie oficială în privinţa relaţiei sale cu Camilla. Dar mentorul şi confidentul său, Lord Louis Mountbatten, unchiul său o considera mai degrabă potrivită pentru statutul de amantă, decât pentru cel de soţie a prinţului. Camilla îşi simţea inima atât de divizată, încât ajunse să-şi întrebe o prietenă dacă era posibil să iubeşti doi bărbaţi în acelaşi timp. În 1971, Charles se înscrise la Colegiul Naval Dartmouth şi porni la drum peste mări, lăsând în urmă o avalanşă de scrisori romantice scrise în orele sale de veghe. Andrew a fost flatat de anturajul regal al Camillei şi îşi reînnoi interesul faţă de ea. Curând, ea se lăsă dominată de pasiunea pentru acesta, însă nu rupse definitiv legătura cu Charles, decât atunci când, în timpul unei vizite, el o ceru de soţie. Camilla îl refuză cu blândeţe. Îi spuse că îl iubea, dar nu se putea căsători cu el.

La scurt timp după aceea, pe când se afla la bordul navei militare Minerva, prinţul află că ea şi Andrew Parker-Bowles se logodiseră. Se retrase la el în cabină. Mai târziu, tovarăşii săi de drum observară că avea ochii roşii. După ce îşi mistui durerea, Charles începu să se întâlnească cu femei tinere, potrivite pentru o eventuală căsătorie. De asemena, reînnoi relaţiile de prietenie cu soţii Parker-Bowles.

La vremea aceea, Camilla şi Andrew aveau ceea ce prietenii numeau o căsătorie deschisă. Camilla îşi petrecea săptămâna singură la Bolehyde, reşedinţa lor de la ţară, iar Andrew locuia la Londra şi venea acasă, în principal, la sfârşit de săptămână. Camilla părea fericită la ţară, având grijă de gospodărie, ocupându-se cu grădinăritul, călăria, copiii şi câinii ei. Prinţul Charles i-a botezat băiatul, pe Thomas Henry Charles. În 1979, la un an de la naşterea fiicei ei, Laura Rose, Lord Mountbatten căzu victimă unui asasinat pus la cale de Armata Repulicană Irlandeză (IRA). Profund afectat de moartea acestuia, Charles căută consolare la Camilla. În scurt timp, cei doi deveniră inseparabili. Contextul emoţional îl făcu pe Charles să o îndemne pe Camilla să divorţeze de Andrew şi să se căsătorească cu el. Ea ezită din nou, de data aceasta fiindcă se gândi că o acţiune atât de imprudentă ar fi putut distruge şansele prinţului de a urca pe tron. Charles acceptă hotărârea ei, dar fu incapabil să îşi ascundă intensitatea sentimentelor pe care le nutrea faţă de ea. La un bal al jucătorilor de polo, Charles îşi petrecu seara dansând lipit de Camilla, spre disperarea prietenei lui oficiale, care a împrumutat BMW-ul gazdei şi a părăsit petrecerea demarând în trombă.

Viitorul rege tot avea nevoie de o mireasă

Dar viitorul rege tot avea nevoie de o mireasă, o virgină care să dea naştere viitorilor succesori la tron. Camilla, confidenta sa de încredere, începu să evalueze femeile potrivite. Ea şi Regina Mamă aleseră, fără să ştie, aceeaşi persoană:pe Lady Diana Spencer, o adolescentă înaltă, cu picioare lungi, tăcută ca un şoricel şi atractivă fără să bată la ochi, care provenea dintr-o familie potrivită şi avea un trecut acceptabil, adică inexistent. Potrivit unor relatări, nunta de basm care o uni pe Diana cu Charles fu precedată de o noapte de dragoste, în care Charles şi Camilla şi-au spus adio.

Diana păşi în acest mariaj cu o presimţire legată de Camilla. „L-am întrebat pe Charles dacă o mai iubeşte pe Camilla Parker-Bowles şi nu mi-a dat nici un răspuns clar”, le-a mărturisit ea asistenţilor lui Charles.“Ce-i de făcut?” Grea întrebare! Confidenţii ei nu puteau decât să simpatizeze cu suferinţa ei, dar nu să o şi consoleze. Charles îşi aborda îndatoririle maritale „într-o stare de confuzie şi nelinişte”, înrăutăţită de faptul că încă mai era îndrăgostit de Camilla. Cu toate aceastea, se aştepta ca, o dată cu trecerea timpului, să înveţe să o iubească şi pe Diana.

Geloasă şi speriată

Chiar înainte de nuntă, Diana descoperi un cadou gravat pe care Charles îl comandase pentru Camilla, un fel de dar de adio, după cum îi spuse el. Dar Diana era geloasă şi speriată. Nu dădu crezare explicaţiilor lui Charles şi se înfurie la gândul că el era încă profund ataşat de altă femeie. Căsătoria regală era chiar de la început marcată de o prăpastie de incompatibilitate, accentuată de imaturitatea şi instabilitatea Dianei, de sarcasmul şi criticile reci ale prinţului, de egoismul celor doi şi concentrarea fiecăruia asupra propriei persoane. Viaţa lor sexuală avea, de asemenea, de suferit din cauza repulsiei pe care Diana o manifesta pentru acest fel de activitate şi a luptei ei teribile cu bulimia, care o punea în inferioritate şi estompa orice alte preocupări. Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, relaţia lor mai era otrăvită şi de suspiciunile Dianei că Charles încă se mai culca cu Camilla.

Încă de la început, Charles reacţiona la crizele de furie ale Dianei retrăgându-se în sine şi încredinţîndu-şi nefericirea confidenţilor, mai ales Camillei, care deveni cea mai bună prietenă a lui. Partizanii Dianei cred că Charles şi Camilla întreţineau relaţii intime aproape de la începutul acestui mariaj;partizanii lui Charles şi ai Camillei insistă că relaţia celor doi a fost ani de zile platonică, deşi implica iubire, şi că Charles a investit timp şi efort în căsătoria sa dificilă şi nesatisfăcătoare. Ceea ce se ştie cu certitudine este faptul că, în cinci ani, mariajul lor s-a destrămat. În The Prince of Wales (Prinţul de Wales), biografia definitivă pe care Charles a examinat-o rând cu rând înainte de publicare, Jonathan Dimbleby scrie că mariajul lor nu s-a destrămat din cauza unui incident anume, ci „s-a deteriorat treptat.”

Camilla părea dispusă să acorde crezare versiunii lui Charles cu privire la necazurile lui domestice. În 1986, ea şi Charles şi-au reluat relaţia sexuală. Foarte curând după nuntă, Charles preluase Highgrove, o moşie din apropierea reşedinţei Camillei. Highgrove, un conac maiestuos în stil neoclasic situat pe o moşie pitorească de vreo 340 de acri, îi plăcea lui Charles, nu însă şi Dianei. Vărul lui Charles, Prinţul Michael, credea că Diana era atât de catastrofală, încât Charles s-a văzut nevoit să cumpere Highgrove pentru a fi în apropierea fostelor sale prietene, mai ales a Camillei. Problemele tot mai mari ale Dianei, în special bulimia ei şi depresia accentuată, îi repugnau şi îl iritau pe Charles. Diana era disperată din cauza disperării lui şi până şi biograful lui a fost nevoit să accepte că „Prinţul nu era întotdeauna prea amabil.” Totuşi, când Charles se confesa Camillei, sau când prietenii lor comuni relatau ultimele escapade ale Dianei, Camilla o caracteriza sec drept „femeia aceea ridicol㔺i îl absolvea pe Charles de orice responsabilitate pentru instabilitatea emoţională a soţiei sale.

Într-adevăr, eforturile disperate ale Dianei de a-şi recâştiga soţul nu au făcut decât să consolideze legătura dintre el şi Camilla. O partidă de amor nu se limita doar să răspundă unor nevoi presante, ci reprezenta o victorie în plus asupra Dianei. Pe măsură ce mariajul regal se destrăma, Prinţul Charles devenea tot mai dependent de iubirea şi sprijinul Camillei.

Nici căsătoria Camillei nu era fericită, îi tolera lui Andrew de ani de zile aventurile amoroase şi absenţele îndelungate. Dar când Charles îi declară că o iubea cu o pasiune mocnită şi stăruitoare, care avea să dureze o veşnicie, Camilla reacţiona. Prieteni plini de solicitudine, le împrumutau celor doi casele lor, îi invitau pe amândoi la petreceri, înlesnindu-le şi legitimându-le relaţia, care astfel înflorea într-un anturaj plin de tact şi bunăvoinţă. Când Diana descoperi că presupuşi prieteni îi ajutau pe Charles şi pe Camilla în ascuns, se simţi trădată şi neputincioasă în lupta cu rivala ei.

Diana nu putea concura cu amanta soţului ei

Una dintre marile frustrări ale Dianei era faptul că, în ciuda frumuseţii sale şi a gustului său desăvârşit, nu putea concura cu amanta soţului ei, care era şi mai bătrână, şi mai urâtă şi mai puţin populară în cercurile mondene. Nenumăraţi jurnalişti sarcastici şi corespondenţi ai ziarelor împărtăşeau această viziune. Un clişeu jurnalistic preferat era alăturarea fotografiilor celor două femei:Diana aranjată cu stil, iar Camilla aproape şleampătă. Adesea, fotoreporterii alegeau fotografiile care o înfăţişau pe Camilla cu o grimasă sau încruntată;în realitate, Camilla era o femeie drăguţă, cu forme bine conturate, bucurându-se de binecuvântarea unui păr bogat pe care şi-l coafa la fel de zeci de ani. Deşi Diana avea o siluetă de invidiat, Charles era nu numai imun la farmecele ei, dar şi şocat de extravaganţa de care dădea dovadă. Şi, în ciuda infidelităţii Dianei, Charles nu părea câtuşi de puţin afectat;apropiaţii lui au ajuns la concluzia că se simţea fericit ori de câte ori era departe de Diana. Toate acestea trebuie să îi fi conferit încredere Camillei, care afla veşti despre Diana de fiecare dată când citea un ziar sau deschidea televizorul.

Recomandare:   Este admirată zilnic de mii de turiști, însă nu mulți știu că Statuia lui Iisus din Brazilia a fost realizată de un român

“Ştiam sigur că se culcă cu târfa aceea…”

În 1986, Diana locuia la Highgrove ca la hotel, referindu-se la această reşedinţă ca la o „închisoare”, iar Camilla aproape că se mutase acolo cu Tosca şi Freddy, câinii ei din rasa Jack Russell şi cu iapa roşcată Molly, calul ei preferat de vânătoare (Hunter), pe care îl ţinea în grajdul lui Charles. Aici, Camilla îi întâmpina pe oaspeţii lui Charles invitaţi la dineuri. După aceea, se retrăgea împreună cu Charles la culcare.

Într-o zi, Camilla se întâlni cu Diana, care sosise într-una din rarele ei vizite. Diana a povestit mai târziu că a ţipat la Charles „că doarme cu femeia aceea în patul meu… Ştiam sigur că se culcă cu târfa aceea… N-aveam nici o şansă. Ştiam că o iubeşte pe ea, nu pe mine – aşa fusese dintotdeauna.”Diana câştigase simpatia presei şi făcea tot posibilul pentru a se asigura că opinia publică îi împărtăşea dezgustul faţă de Camilla.

Pe măsură ce atacurile publicului asupra Camillei se înteţeau, Charles o apăra şi o prezenta prietenilor ca pe unica lui iubire. Camilla îi împărtăşea sentimentele. Din cenuşa a două căsnicii ratate răsărise o nouă iubire, cel puţin aşa sugereau susţinătorii lui Charles şi ai Camillei. Dacă aveau nevoie de o justificare morală sau socială pentru adulterul lor, atât Charles, cât şi Camilla puteau invoca infidelitatea partenerilor lor. „Femeia aceea ridicolă”, repeta Camilla, „rottweiler”-ul, contraataca Diana, caracterizând-o astfel în faţa prietenilor pe femeia care nu voia să îj dea drumul din gheare soţului ei.

„De ce nu îl laşi în pace pe soţul meu?”

Prin 1988, deşi ea însăşi avusese vreo câteva relaţii extraconjugale, Diana era tot mai obsedată de Camilla. Vorbea despre ea cu prietenii şi angajaţii, iar la începutul lui 1989 consultă un astrolog pentru a afla cum să trateze problema „prezenţei Camillei” în viaţa ei. În februarie, la o petrecere de ziua surorii Camillei, Annabel, Diana se hotărî să o înfrunte pe amanta soţului său. Seara târziu, Diana îi surprinse pe Charles şi Camilla sporovăind cu alţi câţiva invitaţi. Ceru să îi vorbească între patru ochi Camillei. Toţi se retraseră, inclusiv Charles, care vădea oarecare reţineri. Diana era „calmă, de un calm ucigător”, îşi amintea ea mai târziu. Potrivit uneia din versiuni, se pare că Diana ar fi întrebat-o pe Camilla cu umilinţă:„Unde greşesc? Ce e în neregulă cu mine? Ce îl face să te dorească pe tine şi nu pe mine?”După altă versiune, ea se pare că i-ar fi spus Camillei, care nu era deloc în apele ei:„Află că ştiu exact ce este între tine şi Charles;nu m-am născut ieri.”În acest punct, interveni alt oaspete, dar Diana continuă:„Îmi pare rău că vă stau în cale. Îmi dau seama că asta trebuie să fie teribil pentru voi. Nu mă luaţi drept o idioată.”Potrivit versiunii unuia dintre participanţii la petrecere, Diana a întrebat cu glas tare în faţa tuturor:„De ce nu îl laşi în pace pe soţul meu?”Totuşi, Diana îi declară lui Charles că îi spusese Camillei că îl iubea. Oricare ar fi adevărul, Camilla nu i-a mai vorbit Dianei niciodată. Cert este că Diana ieşise câştigătoare din această confruntare.

“Aş locui în chiloţii tăi”

Cea mai strălucită lovitură a sa a fost să convingă un consilier de securitate al palatului să înregistreze în secret o casetă cu o convorbire telefonică dintre Charles şi Camilla. În această conversaţie, cei doi îşi exprimau dorinţa fizică, iar Charles mormăia:„Doamne, aş locui în chiloţii tăi, dacă s-ar putea”. Trei ani mai târziu, în 1992, caseta a fost difuzată la un post public de televiziune.

Puţini au remarcat cât de afectuoasă şi relaxată era relaţia celor doi, ilustrată de această conversaţie telefonică. De exemplu, Camilla se arăta dornică să citească discursul pe care el îl pregătea. Iar Charles o consola pe Camilla, care se plângea că nu realizase mare lucru în viaţă, spunându-i că îl iubea pe el, „aceasta este marea ta împlinire”, spunea el. „Vai, dragă, dar asta e mai uşor decât să cazi de pe scaun“, îi răspundea Camilla în această înregistrare.

„Familia aia împuţită”

După „Camillagate” şi publicarea, în 1997, a senzaţionalului volum al lui Andrew Morton, Diana:Her True Story – In Her Own Words (Diana:Povestea ei adevărată, cu propriile sale cuvinte), cartea, care făcea dezvăluiri complete despre viaţa Dianei şi iubirile ei destrămate, Camilla nu mai putea merge nicăieri neobservată. Ea şi viaţa ei deveniră proprietate publică. A slăbit vreo şapte kilograme, şi îşi făcea griji legate de efectul publicităţii nedorite asupra lui Charles şi a soţului şi familiei ei. Chinul ruşinii şi dispreţului public fu resimţit şi de Diana, atunci când câţiva jurnalişti îi atacară postura de soţie îndurerată. De exemplu, ziarul britanic The Sun hotărî să publice o înregistrare care avea să devină cunoscută mai târziu sub denumirea de „înregistrarea Squidgey”. În această mărturie penibilă, vânzătorul de maşini la mâna a doua James Gilbey îşi declară dragostea pentru Diana, o întreabă dacă s-a masturbat de curând, discută despre teama ei de a nu rămâne gravidă şi o consolează în timp ce ea se plânge de „familia aia (regală) împuţită.

„Mi-ai dezonorat întreaga familie…”

Publicitatea din jurul lui Charles şi a Dianei, şi – prin extensie – din jurul Camillei şi a celor câţiva amanţi ai Dianei, a fost în principal negativă, făcând mai mult rău familiei regale decât orice altceva din 1936 încoace, când Edward al VIII-lea a abdicat de la tron pentru a se căsători cu Wallis Simpson, americanca de două ori divorţată pe care o iubea. Regina şi Prinţul Philip au fost scandalizaţi de dezvăluirile apărute în presă. „Acum, toată afurisita asta de ţară ştie cu cine te culci!” strigă prinţul la fiul lui. Tatăl Camillei, maiorul Bruce Shand, a fost şi mai furios:„Viaţa fiicei mele e distrusă, copiii ei sunt ridiculizaţi şi dispreţuiţi”, i-a spus el lui Charles. „Mi-ai dezonorat întreaga familie… Trebuie să întrerupi orice legătură cu Camilla, şi asta chiar acum!”

La data de 9 decembrie 1992, Palatul Buckingham anunţă că Charles şi Diana urmau să se despartă. De Crăciun, în 1993, Charles îi telefonă Camillei şi îi spuse că, deşi o iubea, trebuia să pună capăt acestei relaţii. Camilla acceptă cu graţie decizia lui „irevocabilă”. După trei luni, Charles se dovedea incapabil să trăiască fără ea. În februarie 1994, Camilla era din nou amanta lui. În iunie 1994, într-un documentar de televiziune, Charles recunoscu că, după cinci ani petrecuţi cu Diana, căsnicia lor nu mai putea fi salvată, iar el şi „d-na Parker-Bowles” deveniseră amanţi. „A fost prietena mea de foarte multă vreme şi va rămâne încă mult timp de acum încolo, ”a mai spus el.

„Nu e, oare, timpul, să încetăm să o mai urâm pe această femeie demnă?”

Camilla îl îndemnase să facă publică relaţia lor, ferm convinsă ca numai o dezvăluire totală putea pune capăt speculaţiilor presei pe marginea acestui aspect. Reacţia publicului la acest documentar i-a confirmat aşteptările. Charles apăru ca unul dintre bărbaţii cu o căsnicie eşuată care îşi făcuseră o amantă. Documentarul o readuse pe Camilla, „cealaltă femeie”, în atenţia publicului, refăcându-i imaginea. Se achită exemplar de rolul ei şi, într-un final, câştigă şi aprobarea Palatului, a tatălui şi soţului ei, acesta din urmă făcând observaţia că nu înţelegea de ce se făcea atâta tam-tam pe această temă. The Daily Mail se întreba retoric:„Nu e, oare, timpul, să încetăm să o mai urâm pe această femeie demnă?”

Diana nu era de aceeaşi părere. După ce presa i-a dezvăluit numeroasele escapade amoroase, Diana atacă din nou. În 1995 ea le transmise milioanelor de telespectatori că „eram trei în această căsnicie, aşa că ne simţeam cam înghesuiţi.” Confidentul ei, jurnalistul Richard Kay, a scris că „plutea pretutindeni miasma răzbunării. I-a ridiculizat pe soţul şi rivala ei cu toată îndemânarea unei femei trădate”. Cu toate acestea, Daily Telegraph avertiză că „unele aspecte ale prestaţiei ei par să confirme reputaţia de femeie instabilă.”

Dar Camilla nu se lăsă pradă deznădejdii. Ea şi Charles înfloreau în umbră. Camilla divorţă în fine de Andrew, în mod cu adevărat amical;nici el şi nici vreun alt prieten al Camillei nu au făcut vreodată comentarii negative sau neloiale la adresa ei. Charles îi puse la dispoziţie o maşină, petrecând împreună cu ea câteva zile pe săptămână. Prin venele Camillei nu curge sânge regesc, dar Charles a avut grijă ca ea să se bucure de câteva prerogative regale. Când Camilla a împlinit cincizeci de ani, Charles organiză o petrecere în cinstea ei la Highgrove, unde, cu aprobarea lui, ea se descotorosi de decorurile pastelate pe care le alesese Diana şi redecoră reşedinţa conform gusturilor lui Charles. Camilla era radioasă şi a dansat cu el pe muzica formaţiei ABBA. Petrecerea respectivă, spun unii observatori, a fost recunoaşterea oficială a lui Charles cu privire la relaţia lor. Presa a continuat să se arate interesată de povestea lor de dragoste, dar a făcut-o fără agresivitate.

Apoi, în 1997, Diana a murit într-un accident de maşină la Paris şi din nou atenţia publicului se îndreptă asupra supravieţuitorilor. Un titlu de ziar a surprins foarte bine esenţa problemei:„Va putea Camilla concura cu Diana după decesul acesteia?”Se pare că da.  În 2000, la o petrecere dată în cinstea lui Constantin, fostul rege al Greciei, regina Elisabeta a recunoscut-o public pe Camilla; pe vremuri refuza să stea în aceeaşi încăpere cu ea. În iunie 2001, Camilla a participat, pentru prima oară, la un dineu la Palatul Buckingham. Pe 9 aprilie 2005, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles s-au căsătorit.

sursa: istoriiregasite.wordpress.com

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister