Connect with us

Mistere

Ora 3:33 sau misterul timpului mort. Fenomene inexplicabile ce se petrec intre orele 3 și 4 dimineața

Published

on

Filmul Exorcizarea lui Emily Rose a popularizat ideea că ora 03:33 este ora Diavolului, si din acest motiv circulă tot felul de povesti ca aceasta oră  ar fi una satanică  

De-a lungul anilor, au existat mai multe rapoarte, despre anumite fenomene inexplicabile, care se petrec între orele 3 și 4 ale dimineții. În special, aceste fapte bizare se declanșează la ora 3:33.

Mulți oameni susțin că se trezesc între orele 3 și 4 ale dimineții, aparent fără niciun motiv. Ei mai susțin că atunci se petrece ceva ciudat, inexplicabil și fără nicio logică clară și trec prin niște evenimente paranormale, cum ar fi paralizia în somn sau contactul cu anumite spirite. Se pare că aceste fenomene se declanșează cu precădere la ora 3:33, oră care este numită de ezoteriști „Ora timpului mort” sau „Ora Diavolului”.

Explicații paranormale – Ora 3:33

Una dintre cele mai interesante explicații ale acestui moment se referă la faptul că atunci spiritele sau entitățile din alte dimensiuni pot întrepătrunde în a noastră. Ceva se întâmplă și entitățile pot comunica mai ușor cu oamenii.

Potrivit unor investigații, cele mai multe dintre decese au loc noaptea, între orele 03:00 și 05:00, deoarece în acest moment sistemul imunitar al organismului este mai vulnerabil. Între aceste ore, persoanele bolnave sau bătrânii au predispoziție de a trece granița morții, pentru că organismul este foarte slăbit din punct de vedere energetic.

Spiritele devin active

Ezoteriștii susțin că spiritele devin mult mai active între aceste ore. Însă momentul cu cea mai mare încărcătură mistică este ora 3:33. Încă din cele mai vechi timpuri, s-a considerat că noaptea este cel mai bun moment pentru a invoca spiritele. De exemplu, în Evul Mediu, vrăjitoarele considerau cea mai bună oră pentru orice activitate, ora 12 noaptea.

Potrivit experților, este mai ușor să vezi anomalii sau apariții în întuneric decât pe timp de zi.

Ora 3:33 – Experiențe în timp real

Mulți dintre subiecții analizați, au susținut că au simțit prezențe bizare, în camera în care domn, în anumite momente ale nopții. Ei s-au simțit terifiați și speriați și au avut inspirația să doarmă cu lumina aprinsă, însă nu întotdeauna această metodă a funcționat. Acestea sunt exemple clare ale atacurilor demonice, care au legătură directă cu paralizia în somn. Cei care au experimentat un asemenea eveniment susțin că s-au trezit brusc din somn, nu se puteau mișca, dar simțeau o prezență malefică în zonă.

Citește și:
„Fata-diavol” din Botoşani. Povestea Eleonorei Zugun, fata care a îngrozit un sat întreg și a uimit lumea științifică cu puterile ei

Cele mai multe cazuri de paralizie în somn se petrec între orele 3 și 4 ale dimineții. Exact în momentul în care organismul este lipsit de orice protecție energetică.

Atunci când a venit vorba despre paranormal și evenimente inexplicabile, știința a încercat să ofere explicații logice. Psihologii susțin că este vorba despre tiparele de somn. După o anumită perioadă de somn este posibil să devenim mai vulnerabili și să ne trezim în anumite momente ale nopții mult mai ușor. În acest context, ora 3 dimineața este considerată o perioadă a tiparului de somn. Acesta ar fi motivul pentru care cei mai mulți dintre oameni se trezesc brusc.

Psihologii și psihiatrii sugerează că această senzație are loc doar printr-o reprezentare a fricii noastre colective de întuneric. Se pare că, în timpul nopții, simțurile noastre sunt ascuțite în căutarea unor potențiale pericole, o capacitate pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri.

Însă, anumite studii susţin că motivele pentru care oamenii se trezesc la această oră sunt cauzate de stres, insomnie sau preocupări cotidiene. Iar vedeniile malefice pe care unii le pot avea la ora 3.33 sunt puse pe seama unor probleme mintale…

Sursa: efemeride.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

Fenomen misterios petrecut într-o pădure din Canada: pământul parcă respiră!(Video)

Published

on

By

Câteva imagini filmate recent într-o pădure din Canada surprind un fenomen ciudat. Solul acoperit de mușchi se ridică și coboară cu tot cu copacii de deasupra.

Imaginile fascinante filmate la mijlocul lunii octombrie în Sacre-Coeur, Quebec, de un localnic, Jean Arthur, și difuzate de canalul The Weather Network s-au viralizat pe rețelele de socializare, unde mii de oameni s-au întrebat care este explicația din spatele fenomenului misterios.

Unii au comparat imaginile din Quebec cu scenele copacilor vorbitori din trilogia „Stăpânul Inelelor”.

Explicația a venit repede de la oamenii de știință. Copacii într-adevăr respiră, dar nu o fac după modelul oamenilor: a inspira și a expira. Ceea ce vedem pe imagini este o iluzie.

În realitate, la ploi puternice, însoțite de vijelii, solul devine saturat, se înmoaie și își pierde din coeziune. Altfel zis, rădăcinile copacilor „joacă” în pământ, iar când vijeliile lovesc coroana arborilor, rădăcinile se ridică în solul moale și umed, apoi coboară, rezultând scena filmată.

Deși pare ciudat, fenomenul se întâmplă mai des decât ne-am putea imagina.

„Dacă vântul ar fi fost destul de puternic, mai multe rădăcini s-ar fi rupt și unii copaci ar fi căzut”, a declarat Mark Vanderwouw, expert în floră, pentru The Weather Network.

Asta nu înseamnă că arborii nu respiră. Cercetătorii atrag atenția că pădurile respiră, dar în alt mod: frunzele copacilor absorb dioxidul de carbon din atmosferă şi elimină, mai apoi, oxigen.

Sursa: stirileprotv.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Legendele castelului Martinuzzi din Vinţu de jos, locul unde împărăteasa Maria Tereza îşi ucidea iubiţii

Published

on

By

Castelul Martinuzzi situat în Vinţu de Jos, comună care se află la doar 13 km de Alba Iulia, este unul dintre cele mai importante monumente ale Renașterii din Transilvania, iar de acest monument se leagă legenda Mariei Tereza.

O legendă care o are în prim-plan pe împărăteasa Maria Tereza este localizată la jumătatea secolului XVIII-lea. Poveştile care circulă în zona îi atribuie împaratesei mai multe crime, victime căzând bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor. “Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împărăteasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele şi omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus”, spune legenda. Din camera cu săbii ar fi existat un tunel care comunica direct cu râul Mureş pe unde toate cadavrele ajungeau în apă.

Cercetările făcute în incinta castelului nu au confirmat existenţa unei trape sau a unui pasaj secret, după cum nu a fost demonstrată istoric nici posibilitatea ca celebra împărăteasă să fi vizitat vreodată zona Vinţu de Jos. Totuşi, oamenii din zonă îşi amintesc că în timpul când a fost construit drumul care trece prin apropierea castelului, s-a descoperit un tunel care se afla între castelul Martinuzzi şi râul Mureş, care curge la o distanţă de mai puţin de 200 de metri. Bătrânii mai povestesc cum că, în timpul furtunilor de vară, se aud urlete atât în perimetrul castelului, cât şi la ieşirea dintr-o grotă situată pe un deal la aproape doi kilometri depărtare şi despre care se spune că ar fi fost una dintre ieşirile de siguranţă ale castelului.

Un fenomen greu explicabil s-a petrecut în luna august a anului 1975, când, într-o noapte cu cer senin, castelul a fost lovit de un trăznet, a cărui apariţie nu a fost explicată de către specialişti nici până acum. Singura parte din castel rămasă în picioare este pavilionul unde, se povesteşte că Maria Tereza îşi arunca iubiţii. Despre Maria Tereza, care a avut 16 copii, se susţine că era mare amatoare de plăceri trupeşti.   Sătenii au o explicaţie pentru toate aceste întîmplări bizare, inclusiv pentru prăbuşirea misterioasă a castelului. Ei spun că “odată şi odată trebuia să se întâmple, fiindcă oamenii care treceau noaptea prin apropierea castelului vedeau lumini care jucau la geamuri şi auzeau ţipete“. Mai mult, oamenii din zonă cred că sufletele morţilor din castel nu îşi găsesc liniştea şi tihna şi că ei ar fi stat la baza prăbuşirii clădirii. Ei mai spun că şi acum “… câteodată se mai aud urlete, ca de câine turbat, dar foarte rar“. Locuitorii comunei, în majoritate creştini ortodocşi, mai au o explicaţie pentru apariţia fenomenelor care bântuie castelul.

Ei cred că toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că această clădire a fost ridicată pe locul unui cimitir, al cărui existenţă a fost confirmată de descoperirile făcute în urma unor săpături efectuate în curtea castelului.   Arheologii au găsit aici mai multe sicrie şi pietre funerare care datează de la începutul mileniului. După aceste descoperiri, castelul a devenit din nou subiectul unor legende care spun că “…în pereţi s-ar afla comori“, mai ales datorită faptului că în timpul săpăturilor au fost descoperite mai multe monezi de aur şi argint. Cu toate acestea, până acum nimeni nu a încercat să dea de urma presupusei comori, fiindcă structura de rezistenţă a clădirii este foarte slabă, iar pereţii se pot prăbuşi în orice moment. Chiar dacă ruinele castelului nu sunt deloc primitoare, autocarele cu turişti români şi maghiari se opresc şi acum să vadă locul pe care guvernatorul Martinuzzi l-a construit pentru a-şi petrece vacanţele.

Citeste mai mult: adev.ro/njccbq

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister