Connect with us

Diverse

Oameni ce au vrut să sfideze moartea. Unul şi-a folosit propriile excremente pentru a scăpa, altul a fost declarat mort de mai multe ori, dar a supraviețuit

Published

on

Istoria consemnează câţiva oameni care au reuşit să sfideze moartea, supraviețuind în circumstanțe în care, în mod normal, nu ar fi avut nicio șansă.

Iată cinci astfel de oameni care „au păcălit” moartea cel puţin o dată:

1.Peter Freuchen a ieșit dintr-o peșteră înghețată folosindu-și propriile excremente

Având o înălțime de doi metri, incredibilul Peter Freuchen arăta de parcă un tăietor de lemne se împreunase cu un urs grizzly și îl aduseseră pe lume.

În 1906, la vârsta de 20 de ani, Freuchen a renunțat la medicină și a plecat să exploreze Groenlanda cu o sanie trasă de câini. Acolo și-a întâlnit prima soție, o femeie Inuit, pe nume Navarana Mequpaluk. Aceasta i-a născut o fiică, numită Pipaluk Jette Tukuminguaq Kasaluk Palika Hager și un fiu, pe nume Mequsaq Avataq Igimaqssusuktoranguapaluk. Se pare că până și alfabetului îi era frică de Peter Freuchen.

În altă expediție, care a făcut parte din „Expedițiile Thule”, Freuchen s-a trezit îngropat de viu, după ce se adăpostise de un viscol. Freuchen a excretat, a dat fecalelor forma unei dălţi, a așteptat ca acestea să înghețe bocnă și a săpat până când a ieșit la lumina zilei. Din păcate, până când a ajuns în tabără, câteva ore mai târziu, piciorul său stâng degerase complet. Atunci, fără niciun anestezic, Freuchen și-a amputat piciorul cangrenat.

Când naziștii au ajuns la putere în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Freuchen s-a întors acasă ca să intre în mișcarea daneză de rezistență. După ce a ajutat nenumărați refugiați care fugeau de Reich, Freuchen a fost capturat și condamnat la moarte.

Desigur, a evadat și a fugit în Suedia. Dacă însăși Mama Natură nu-l putea ucide, ce șanse să fie avut naziștii?!

2.Jack Lucas s-a aruncat pe o grenadă și a sărit din avion cu o parașută defectă

La vârsta de 14 ani, Jacklyn „Jack” Lucas era destul de mare, însă el nu și-a irosit darul staturii sale făcând sport. În schimb, Lucas a falsificat semnătura mamei sale pe un formular de recrutare și a plecat să lupte alături de pușcașii marini în Al Doilea Război Mondial.

Când se afla în tranșee pe țărmurile din Iwo Jima, două grenade au fost pe punctul de a-l ucide pe Lucas și pe camarazii din escadronul său. Iată ce s-a întâmplat în momentul următor, potrivit lui Lucas:

„Le-am strigat camarazilor mei să se ferească și am plonjat ca Superman pe grenade. Numai că nu am mai fost Superman după ce am fost lovit. Am urlat din toți rărunchii când au explodat grenadele.”

Raportul medical a consemnat astfel eroismul lui Lucas: „mai mult de 250 de bucăți de șrapnel în corp și în fiecare organ important, inclusiv șase bucăți de șrapnel în creier și două în inimă.”

Lucas s-a întors acasă la vârsta de 17 ani. În ziua de azi, n-ar fi putut să se înroleze în armată la o asemenea vârstă. Lucas a devenit cel mai tânăr pușcaș marin care a primit Medalia de Onoare. Chiar dacă Lucas nu era un tip prea temător, totuși, un singur lucru îl speria: înălțimea. Însă Lucas nu putea să accepte așa ceva, așa că s-a decis să-și învingă fobia intrând în armată, de data aceasta legal.

Lucas s-a alăturat trupelor aeropurtate. În cadrul unei sărituri de antrenament, atât parașuta principală, cât și cea de rezervă s-au defectat una după alta. O fobie este cel mai bine depășită atunci când treci prin groaza maximă pe care o poate genera acea fobie. Potrivit martorilor, Lucas „a sărit ultimul din avion și a ajuns primul pe pământ”. Bineînțeles, a supraviețuit prinzându-se de un camarad și rostogolindu-se când a lovit solul.

3.Săgeata și gloanțele care l-au lovit nu l-au putut opri pe Sam Houston

În 1809, Sam Houston a fugit din casa sa din Virgina, la vârsta de 16 ani. În curând, el s-a alăturat indigenilor Cherokee, care l-au antrenat să devină un luptător dur.

Când a început Războiul din 1812, Houston, în vârstă de 19 ani, s-a alăturat armatei generalului Andrew Jackson. În timp ce lupta cu un trib de indigeni, Houston a văzut cum un soldat ataca inamicul peste o baricadă de pământ și lemn. Soldatul a fost imediat găurit de săgeți. Sam Houston a fost al doilea soldat care a declanșat atacul. Inamicul i-a răsplătit curajul înfigând în el o săgeată, în zona testiculelor. În loc să renunțe la război și să plece acasă, Houston l-a rugat pe cel mai apropiat camarad să îi scoată săgeata. Când soldatul i-a sugerat să găsească un doctor, Houston a scos sabia și l-a amenințat.

Apoi, s-a aruncat din nou în luptă. A fost răsplătit pentru curaj cu încă trei săgeți în corp, după care s-a prăbușit pe câmpul de luptă.

A fost lăsat acolo peste noapte, fiind considerat mort. După ce dimineața s-a descoperit că încă respira, a fost cărat cale de 96 de kilometri, până la un fort. Ajuns acolo, a fost considerat încă o dată mort. Houston a supraviețuit și a făcut o carieră politică remarcabilă. Pe 13 aprilie 1832, pe străzile din Washington, s-a lovit de un membru al congresului pe nume William Stanbery.

Stanbery îl acuzase recent pe Houston că i-ar fi fraudat pe indigenii Cherokee, în timp ce se afla în oficiul de guvernator al statului Tennessee. Houston, care se însurase cândva cu o indigenă, nu a putut ierta ofensa. Așa că l-a bătut măr pe Stanbery cu bastonul. Stanbery a scos un pistol și a țintit către pieptul lui Houston. Însă arma s-a defectat, iar Houston a avut un motiv în plus să-l bată și mai bine.

4.Tibor Rubin a supraviețuit tuturor încercărilor războiului

Tibor Rubin s-a născut într-o familie săracă de evrei din Ungaria. Era un moment nefast pentru această parte a Europei. La vârsta de 15 ani, Rubin a fost trimis în lagărul de concentrare Mauthausen. Aici, un căpitan SS le spunea celor nou-sosiți: „Niciunul dintre voi n-o să iasă viu de aici.”

Rubin a dovedit că ofițerul SS se înșela. 150.000 de oameni au murit la Mauthausen, printre care s-au numărat și tatăl, mama și sora lui Rubin. Când trupele americane au eliberat Mauthausen, Rubin s-a jurat că va arăta recunoștință țării care îl salvase. Astfel, s-a oferit voluntar pentru Războiul din Coreea, unde s-a dovedit a fi un dur în repetate rânduri. A ținut la respect de unul singur trupele comuniste timp de 24 de ore, pentru ca regimentul lui să aibă timp să se retragă. Apoi, Rubin a trecut la mânuirea unei mitraliere de calibrul 30.

Cei trei soldați care o mânuiseră înaintea lui fuseseră împușcați. Rubin a tras toată noaptea cu mitraliera și chiar și a doua zi, până când a fost capturat de chinezi. Cei care îl luaseră prizonier s-au oferit să-l elibereze dacă se întorcea în Ungaria natală. Acesta e cam cel mai avantajos târg la care poate spera un prizonier de război.

„Te vom elibera dacă pleci acasă și renunți să ne mai omori!” – pare o înțelegere greu de refuzat. Și totuși, Rubin a refuzat…

În schimb, el se strecura în fiecare noapte în afara taberei de prizonieri și fura mâncare și articole medicinale pentru camarazii săi prizonieri. Risca astfel o execuție sigură, dar a continuat să facă asta timp de doi ani și jumătate.

Din păcate, sergentul lui Rubin a trecut cu vederea în mod repetat peste recomandările superiorilor, care cereau ca lui Rubin să i se ofere Medalia de Onoare. Scăparea a fost corectată în 2005, când George W. Bush l-a medaliat retroactiv.

5.Natura se supune voinței lui Brian Blessed

Brian Blessed este cunoscut pentru rolul Prințului Vultan din serialul „Flash Gordon” din anii ’80. Însă Brian mai are o realizare: la 67 de ani, a devenit cel mai vârstnic om care a escaladat Everestul fără să dispună de dispozitive cu oxigen.

Până recent, oamenii de știință credeau că o astfel de reușită este imposibilă, mai ales pentru o persoană de vârsta lui Brian. Încercările lui Blessed de a ajunge pe Vârful Everest nu au dat roade până acum, datorită unor factori care nu țineau de el, cum ar fi vremea potrivnică și tovarăși care aveau bărbile mai mici decât el. Dar Blessed a cucerit vârfuri precum Aconcagua și Kilimanjaro la o vârstă la care cei mai mulți se chinuie să cucerească niște scări. Brian este și cel mai în vârstă om care a ajuns la Polul Nord mergând pe jos.

Citește și:
Desi ai crezut in ele mult timp, acestea s-au dovedit a fi minciuni. Miturile istorice in care n-ar trebui sa mai crezi

Brian a supraviețuit și unei prăbușiri de avion în jungla din Venezuela, iar odată s-a prăbușit pe scenă, în timp ce îl interpreta pe Regele Lear, fiindcă inima i-a jucat o festă. Apoi și-a revenit și a jucat rolul până la final.

Sursa: incredibilia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

Gripa a ucis deja 10 oameni! Ce are diferit gripa de anul acesta?

Published

on

By

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 10, potrivit Ministerului Sănătății, printre victime numărându-se și un bebeluș. Față de anul trecut, virusul gripal a apărut mai devreme, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, care atrage atenția asupra importanței vaccinării.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că persoane tinere, fără comorbități au făcut complicații și recomandă vaccinarea ca fiind singura metodă de prevenire a gripei.

„Ceea ce eeste nou comparativ cu anul trecut este că circulația virusului gripal a apărut mai repede în această perioadă față de perioada corespunzătoare anului precedent. Anul trecut, s-au înregistrat peste 100 de decese datorate gripei, până la sfârșitul sezonului gripal. Sperăm să nu ajungem la această situație. Preocuparea este justificată legată de eventuala virulență crescută a uneia dintre tulpinile virusului. Nu putem trage concluzii. Abia la sfârșitul sezonului gripal putem afirma dacă am avut de-a face cu o tulpină cu virulență deosebită. Ceea ce e preocupant, persoanele care nu aveau comorbidități, persoane tinere au făcut complicații și e un lucru care trebuie să îngrijoreze. Suntem în aceeași situație an de an. Ne întrebăm ce putem face să stopăm răspândirea. Singurul răspuns este să ne vaccinăm în număr cât mai mare,” a declarat pentru Digi24 Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Gripa nu e ca oricare alta. Asta e diferența majoră între gripă și o viroză banală. Gripa e o infecție virală care evoluează imprevizibil și predispune la complicații și deces. Gripa omoară, e un lucru cunoscut în istorie. Gândiți-vă ce s-a întâmplat în timpul pandemiei din 1918, când numărul deceselor l-a depășit pe cel din Primul Război Mondial,” a adăugat Rafila.

Potrivit Mediafax, marţi, un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit la Spitalul Judeţean Arad, din cauza gripei, numărul deseselor ajungând astfel la zece.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Mihai Eminescu – omul din spatele geniului: sindromul bipolar, mania, depresia şi vocea care cucerea

Published

on

By

Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.Aşa l-au redescoperit cercetătorii pe Mihai Eminescu-omul. Puţini sunt cei care ştiu că geniul creativ al Luceafărului era în strânsă legătură cu o tulburare afectivă cumplită: sindrom bipolar.

Eminescu a fost aproape sanctificat. Dincolo de efervescenţa creată de opera şi de viaţa lui, în spatele geniului s-a ascuns omul, adevăratul Mihai Eminescu, cel care s-a lăsat cunoscut cu adevărat doar de apropiaţi. Istoricii, dar şi pasionaţii de literatură din Botoşani au făcut o incursiune în spatele imaginii Luceafărului, pe care istoria literaturii, dar şi presa de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Şi, totuşi, cum era cu adevărat Mihai Eminescu?

„Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna“

„Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui”, îşi începe discursul, pentru „Adevărul”, Gheorghe Median, un istoric botoşănean care a cercetat, ani la rând, numeroase mărturii ale contemporanilor marelui poet.

În opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charismă extraordinară şi un fizic foarte plăcut. Gheorghe Median a găsit, în cercetările sale, mărturia unui văr al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care, printr-un articol din presa vremii, vine să susţină această părere. „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.

Despre imaginea Luceafărului, dincolo de singurele fotografii cunoscute, apare şi o descriere a unui bun prieten a lui Eminescu, fost coleg de clasă la şcoala din Cernăuţi, şi, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Ştefanelli. „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”, spune Ştefanelli în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”.

„Avea o voce de aur, îi acompania pe lăutari”

Istoricul botoşănean Gheorghe Median mai spune că ceea ce impresiona, însă, cu adevărat la poet era vocea sa. „Eminescu avea o voce blândă, calină şi un zâmbet liniştitor, molipsitor. Asta o spun toţi cei care l-au cunoscut. În ciuda tonului de revoltă din poezia sa, era un om foarte blând, care degaja multă căldură în jurul lui. Avea o voce de aur. Cânta foarte frumos. Se ştie puţin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricând un bun solist vocal. De multe ori îi acompania pe lăutari la câte un chef, dar şi rudele îl rugau să le cânte”, spune Median.

Despre vocea lui Eminescu a rămas de pomină o întâmplare povestită chiar de lăutari. Este vorba despre celebrul bard botoşănean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. – Toma Micheri, aşa cum se prezenta public lăutarul). Acesta spune că a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lăutarul, împreună cu Eminescu, care avea atunci 25 de ani şi venise la Botoşani pentru o vară, au petrecut o noapte într-o cameră a fostului hotel Moldavia din oraş. Alături de ei au mai fost şi sora lui Micheri, frumoasa Nataliţa, dar şi bogatul armean Adronic Ţăranu.

Eminescu ar fi cântat întreaga noapte cu lăutarii, fără să răguşească, Toma Micheri exprimându-şi regretul că este poet şi nu cântăreţ. Mavrodin, vărul său, îşi aducea aminte că Eminescu cânta uşor şi pe stradă. „Era extrem de vesel şi îi plăcea la nebunie muzica. Fredona când venea din plimbările sale în parc. Avea o voce cristalină, spune Mavrodin (n.r.-mărturie preluată din acelaşi articol publicat în ziarul „Ştirea”, în 1929), de întorcea toată lumea capul”, susţine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botoşani, expertă în opera şi viaţa lui Eminescu.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati a explicat, pentru „Adevărul”:„Sunt cercetări pe care le-am făcut personal şi care reprezintă obiectul unor lucrări cu adevărat ştiinţifice privind muzicalitate poeziei lui Eminescu şi mai ales modul special în care poetul înţelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica şi ştia să o asculte. Avea şi o voce de aur. Contemporanii lui spun că îţi dădeai cămaşa de pe tine numai să îl auzi cântând. În lucrarea mea privind această calitate a lui Eminescu am ataşat şi 11 bucăţi muzicale cântate de Eminescu. A fost un efort extraordinar de documentare, dar am reuşit. Printre bucăţile lui muzicale preferate erau melodii din folclorul tradiţional, foarte vechi. Piesa lui favorită era Barbu Lăutarul şi o doină. Din păcate nu ştim care doină”.

„Îi plăcea să piardă nopţile şi să fumeze”

„Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societatea. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi”, a spus, pentru „Adevărul”, Lucia Olaru Nenati.

Totodată, Eminescu, din ceea ce spun contemporanii săi, avea doar un singur viciu major, fumatul. „S-a dus vestea că era băutor. Paradoxal pentru cei care şi-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm. De fapt, atunci când vorbea, fuma ţigară după ţigară şi bea cafele”, precizează Median.

Spusele istoricului botoşănean sunt confirmate şi de fostul coleg de la Viena al poetului, Ştefanelli, care povestea în scrierile sale că lui Eminescu, îi plăcea să „vorbească” băutura. „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult”, precizează Ştefanelli. Totodată contemporanii îşi aduc aminte de Eminescu ca de un personaj glumeţ cu cei apropiaţi. „Mi-a vândut pantalonii şi m-a lăsat doar în lenjerie când m-am trezit dimineaţa”, spune Ştefanelli. Tot fostul coleg al poetului mărturiseşte că Eminescu era glumeţ şi cu femeile, pe care le atrăgea ca un magnet. „Le vorbea dulce, le făcea complimente şi, lucrul principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Câştiga uşor simpatia damelor”, spunea acelaşi Ştefanelli.

Un patriot adevărat:„Trăiască naţia!”

Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!». De altfel era un personaj şi cu un umor fin”, spune istoricul Gheorghe Median. Totodată, apropiaţii poetului povesteau că Eminescu avea şi un tic verbal. Ştefanelli spune că, de când l-a cunoscut, de elev, obişnuia să folosească mereu expresia „pur şi simplu”, aproape în orice context. Totodată se spune că Eminescu nu obişnuia să înjure. Nici măcar când se ameţea de la băutură. Singura lui înjurătură ar fi fost „Tu-i neamul nevoii!”.

Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!». De altfel era un personaj şi cu un umor fin.

Sindromul bipolar îl ajuta la creaţie

Dincolo de amabilitate şi de glasul său de aur, se pare că, după vârsta de 25 de ani, poetul a început să se confrunte cu proprii demoni. Focul creaţiei, viaţa de multe ori precară pe care o ducea, tulburările sufleteşti au făcut ca poetul să capete o tulburare psihică gravă:sindrom maniaco-depresiv. Diagnosticul este susţinut de un medic psihiatru din Botoşani, doctor în medicină, care s-a aplecat, din pasiune pentru poezia lui Eminescu, şi asupra problemelor sale de sănătate.

„Din păcate, din simptomele pe care am reuşit să le văd în nişte documente medicale, Eminescu suferea de tulburare afectivă bipolară. Ea se manifesta în reprize. Bineînţeles, geniul lui Eminescu nu a provocat această afecţiune şi nici boala nu a condiţionat geniul său. Erau total independente. Probabil a ajuns în această situaţie din cauza condiţiilor de trai dintr-o anumită perioadă, a zbuciumului interior. În orice caz, creaţia îl transforma”, a explicat, pentru „Adevărul” doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botoşani.

Medicul botoşănean spune că Eminescu se comporta ciudat în diferitele stadii ale bolii. „Propriu-zis, creaţia lui poetică se desfăşura în episoadele lui depresive. Era trist, era adâncit în tristeţe. Atunci reuşea să se descarce cel mai bine în literatură. Sufletul lui era deosebit de încărcat de tristeţe în acele episoade. Este ca şi cum ar fi ajuns pe marginea prăpastiei. În acele perioade se pare că se şi însingura, nu comunica. În contrast, în momentele de manie, Eminescu se comporta exuberant. Se îmbrăca multicolor, dorea să şocheze, îşi atârna medalii de haine. Se spune că, în episoadele de manie, fugeau şi prostituatele de Eminescu, atât era de exuberant, vorbea extrem de vulgar”, spune medicul botoşănean.

Totodată, din punctul de vedere al psihiatrului Nicolae Vlad, poetul nu a primit nici tratamentul adecvat. „Nu erau tratamente eficiente în acea perioadă. Şi medicii vienezi la care a fost dus au confirmat acest diagnostic. În România era băgat în butoaie cu apă rece, atunci când stările se agravau”, mai spune Nicolae Vlad. De altfel, şi medicul neuropatolog Ovidiu Vuia de la Bucureşti, într-un studiu dedicat bolii şi morţii lui Eminescu, confirmă diagnosticul de sindrom maniaco-depresiv şi condamnă tratamentul cu mercur pe care medicii i l-au aplicat poetului, pentru sifilis.

Din păcate, din simptomele pe care am reuşit să le văd în nişte documente medicale, Eminescu suferea de tulburare afectivă bipolară. Ea se manifesta în reprize. Bineînţeles, geniul lui Eminescu nu a provocat această afecţiune şi nici boala nu a condiţionat geniul său. Erau total independente. Probabil a ajuns în această situaţie din cauza condiţiilor de trai dintr-o anumită perioadă, a zbuciumului interior. În orice caz, creaţia îl transforma”, a explicat, pentru „Adevărul” doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botoşani.

Citeste mai mult: adev.ro/pbc4f8

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister