Un organism care nu poate fi încadrat nici în regnul animal, nici în cel vegetal și în nicio altă categorie folosită pentru clasificarea organismelor a fost descoperit de către cercetătorii canadieni.

Două specimene ale acestor microorganisme, numite hemimastigoți, au fost descoperite în pământul colectat de către o studentă de la Universitatea Dalhousie, care făcea o drumeție în Noua Scoție, scrie CBC.

Analiza genetică a arătat că aceste microorganisme sunt diferite față de oricare altele și reprezintă o formă de viață cu totul diferită. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Nature.

„Reprezintă o ramură majoră, despre care nu știam că există. Nu știm nimic care să semene cu ele”, a declarat profesorul de biologie Alastair Simpson.

Acesta spune că un numitor comun al hemimastigoților ar putea data încă din urmă cu 1 miliard de an, cu 500 de milioane de ani înainte de apariția primelor animale.

Studenta Yana Eglit era într-o drumeție când a umplut mai multe eprubete cu pământ, pentru a le analiza apoi în laborator, de curiozitate. În laborator, ea a pus pământul în apă, pentru a expune microbii și alte organisme. În următoarele săptămâni, a verificat la microscop mostra. După trei săptămâni a observat particule asemănătoare cojii de fistic, deschise pe o parte, cu numeroși flageli, mișcându-se haotic, și nu coordonat, așa cum se întâmplă în cazul microbilor cu flageli.

„Este ca și când aceste organisme nu au aflat că au flageli”, a spus ea.

Hemimastigoții au fost văzuți și descriși pentru prima dată în secolul 19. Însă atunci nimeni nu putea spune în ce categorie ar putea fi încadrați aceștia. O lungă perioadă de timp, ei au fost un mister pentru oamenii de știință.

Citește și:
Se pot întreține relații sexuale în spațiu, acolo unde nu există gravitație?

În ultimii 100 de ani, au fost descrise aproximativ 100 de specii de hemimastigoți, însă nimeni nu a reușit să facă o analiză genetică asupra lor.

Sursa: digi24.ro

Nu ratați aceste articole !

Misterele megaliţilor sau poteca celor „12 Apostoli” din Munţii Călimani

Consideraţi cei mai masivi munţi vulcanici din România, Munţii Călimani ascund secrete vechi de...

Este Giulgiul din Torino o fantasmagorie? Un savant englez sugerează că acesta a fost creat pentru ritualuri medievale legate...

Controversele privind autenticitatea Giulgiului din Torino, presupusa pânză care i-ar fi acoperit trupul lui...

Nouă lucruri interesante văzute și auzite în Coreea de Sud, de la freza lui Kim Jong-un, la zidul Berlinului...

Coreea de sud are multe de arătat potențialilor turiști, dar sunt câteva lucruri mai...

Accidentul în care au pierit artiştii Doina şi Ion Aldea Teodorovici încă învăluit în mister, la 26 de ani...

Doina şi Ion Aldea Teodorovici au pierit în anul 1992, în noaptea de 29...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here