Connect with us

Dezvăluiri

O înregistrare secretă cu vocea lui Hitler cuprinde dezvăluiri care au influențat decisiv soarta României

Published

on

Înregistrarea s-a petrecut în 1942 şi reprezintă o conversaţie secretă între Adolf Hitler şi Carl Gustaf Emil Mannerheim, mareşalul Finlandei.

În înregistrare se vorbeşte şi despre rezervele de petrol româneşti, extrem de vitale pentru tancurile germane, dar şi oferirea Basarabiei drept garanţie către Uniunea Sovietică, prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

Thor Damen, un inginer finlandez de la compania de radio Yle, trebuia să înregistreze discursurile cu ocazia zilei de naştere a lui Mannerheim, relatează War History Online.

Damen a lăsat magnetofonul pornit chiar şi după ce conversaţia a devenit privată. A reuşit să înregistreze 11 minute din această discuţie. Pentru că Hitler nu permitea nimănui să îl înregistreze fără să fie pregătit, această înregistrare devine singura cunoscută care a imortalizat vocea normală a lui Hitler.

Atunci când SS a realizat că Damen înregistra, i-au cerut să se oprească. Caseta a ajuns la Kustaa Vilkuna, şeful oficiului de cenzură. S-a întors la Yle abia în 1957. După câţiva ani, aceasta a fost făcută publică.

Discuţia are în vedere puncte esenţiale din acel moment al războiului. Deşi invazia iniţială a Uniunii Sovietice a fost un succes, expansiunea a încetinit pe măsură ce se apropiau de Moscova, astfel Hitler dorea ca aliaţii săi să intervină pe frontul de est. Aşadar, înregistrarea conţine eşecul Operaţiunii Barbarossa, înfrângerile italienilor în Africa de Nord, Iugoslavia şi Albania, armamentul  Uniunii Sovietice şi rezervele de petrol din România.

În 1942 a venit oficial să îl felicite pe Mannerheim de ziua sa de naştere. Pentru a nu părea o vizită de stat, aceştia s-au întâlnit în Imatra în sudul Finlandei, nu în capitala finlandeză.

Transcriptul acestei discuţii urmează mai jos:

Hitler: Un pericol foarte mare, probabil cel mai mare – o dimensiune pe care doar o putem estima. Nu am înţeles cât de puternic acest stat (URSS) era înarmat.

Mannerheim: Nu, nu ne-am gândit la asta.

Hitler: Nu, nici eu.

Mannerheim: În timpul Războiului de Iarnă nici nu ne-am gândit la asta, desigur.

Hitler: Da.

Mannerheim: Dar acum nu este niciun dubiu cu privire la ce au în depozit.

Hitler: Absolut, acesta este… aveau cel mai imens armament pe care oamenii îl puteau imagina. Ei bine, dacă cineva îmi spunea că o ţară putea porni cu 35.000 de tancuri, i-aş fi spus: „Eşti nebun!”.

Mannerheim: 35?

Hitler: 35 de mii de tancuri.

Altă voce în fundal: 35.000 de tancuri! Da!

Hitler: Am distrus până acum mai mult de 34.000 de tancuri. Dacă cineva îmi spunea asta, aş fi spus… Dacă unul dintre generalii mei mi-ar fi spus că o naţiune are 35.000 de tancuri aş fi spus: „Tu, domnul meu, vezi totul dublat sau înzecit. Eşti nebun, vezi fantome”.

Acesta este lucrul pe care îl văd posibil. Ţi-am spus mai devreme că am găsit fabrici, una dintre ele la Kramatorskaja, spre exemplu, acum doi ani erau doar câteva sute (de tancuri). Nu ştiam nimic.

Astăzi, există o uzină de tancuri, unde doar în prima tură mai mult de 30.000 şi toată ziua mai mult de 60.000 de oameni lucrau la o singură uzină de tancuri! O fabrică imensă! Mase de muncitori care cu siguranţă trăiau ca animalele şi…

Altă voce din fundal (întrerupe): În zona Doneţk?

Hitler: În zona Doneţk.

Mannerheim: Ei bine, dacă iei în considerare că au avut 20 – 25 de ani de libertate de a se înarma…

Hitler (întrerupe): A fost incredibil.

Mannerheim: Şi totul – totul cheltuit pe armament.

Hitler: Doar pe armament.

Mannerheim: Doar pe armament.

Hitler: Doar că, aşa cum am spus şi preşedintelui tău înainte – nu aveam nicio idee despre asta. Dacă aveam o idee, era şi mai greu pentru mine, dar aş fi luat oricum decizia de a invada, pentru că nu era altă posibilitate. Era sigur deja din iarna lui ’39-’40 că războiul a început. Aveam doar acest coşmar, dar e mai mult! Pentru că un război pe două fronturi ar fi fost imposibil – ne-ar fi înfrânt.

Astăzi, vedem mai clar – ceea ce am văzut în acel timp – ne-ar fi înfrânt. Şi aş fi dorit – am vrut la început – din toamna lui ’39 să conduc campania în vest – dar vremea rea ne-a oprit.

Tot armamentul nostru, ştii că este doar pentru vreme foarte bună. Este foarte capabil, foarte bun, dar din păcate este doar pentru vreme bună. Am văzut asta în război. Armele noastre au fost făcute în mod natural pentru vest şi toţi am crezut, şi a fost adevărat până în acel timp, după cum era opinia timpurilor mai vechi, că nu poţi porni un război iarna.

Şi noi, de asemenea, am avut tancurile germane care nu erau testate pentru timp de iarnă. Am condus teste pentru a demonstra că era imposibil să pornim războaie iarna, care este un punct de plecare diferit (faţă de al sovieticilor). În toamna anului 1939 am întâlnit această problemă. Voiam cu disperare să atac şi am crezut sigur că putem termina Franţa 15în şase săptămâni.

Totuşi, am înfruntat întrebarea dacă ne puteam cel puţin să ne mişcăm – ploua continuu. Şi ştiu zonele din Franţa foarte bine şi nu puteam ignora opiniile multor generali de ai mei că – probabil – tancurile noastre nu puteau fi eficiente, că Luftwaffe nu putea fi eficient de pe aeroporturile noastre din cauza ploii.

Eu însumi ştiu nordul Franţei. Ştii, am servit în Marele Război timp de patru ani. Astfel, a avut loc întârzierea. Dacă în ’39 eliminam Franţa, atunci istoria lumii se schimba. Dar a trebuit să aştept până în 1940 şi, din nefericire, nu se putea până în mai. Doar pe 10 mai a fost prima zi frumoasă – iar în acea zi am atacat imediat. Am dat ordinul de atac pe 10 Armatei a opta. Apoi a trebuit să conducem acest transfer imens al diviziilor noastre din vest spre est.

Prima dată ocuparea ei, apoi a trebuit să ocupăm Norvegia, iar în acelaşi timp am înfruntat – pot spune acum un mare ghinion – slăbiciunea Italiei. Pentru că, prima dată, situaţia din nordul Africii, apoi a doua oară, situaţia din Albania şi Grecia – un mare ghinion. A trebuit să ajutăm. Aceasta a însemnat pentru noi împărţirea Luftwaffe, împărţirea blindatelor în timp ce pregăteam armata în est.

Trebuia să predăm, dintr-o singură lovitură, două divizii, două întregi divizii, iar a treia a fost adăugată ulterior – şi a trebuit să înlocuim pierderile constante şi foarte severe de aici. Era o luptă sângeroasă în deşert.

Acest lucru era în mod natural inevitabil, ştii. Am avut o conversaţie cu Molotov (ministrul sovietic) în acel timp, şi era absolut sigur că Molotv a renunţat la ideea de a porni un război şi am renunţat la decizia de a porni un război, şi am dorit – imposibil – să îi anticipez mişcarea. Pentru că cererile pe care le-a adus acest om erau în mod clar destinate pentru a conduce Europa. Apoi l-am avut – nu în mod public (neinteligibil).

Deja din toamna lui 1940 am înfruntat întrebarea dacă să considerăm ruperea (legăturilor cu URSS). În acel timp, am sfătuit guvernul finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să acţioneze trăgând de timp în această chestiune – pentru că m-am temut întotdeauna că Rusia ar ataca România şi ar ocupa zona petrolieră şi am fi fost pregătiţi în toamna târzie a lui 1940. Dacă Rusia ocupa sondele petroliere româneşti, atunci Germania ar fi pierdut. Ar fi fost nevoie de doar 60 de divizii ruseşti pentru a realiza acest lucru.

În România nu aveam desigur la acel timp unităţi importante. Guvernul României s-a aliat cu noi doar recent – şi ce aveam acolo era ridicol. Ei (ruşii) trebuiau doar să ocupe sondele petroliere. Desigur, cu armele noastre nu puteam porni un război în septembrie sau octombrie. Era ceva în afara consideraţiei. În mod normal, transferul spre est nu are încă atât de avansat. Desigur, unităţile trebuiau întâi să reconsolideze frontul de vest.

Prima dată, armamentele trebuiau recondiţionate pentru că şi noi am avut pierderi în campania din vest. Era imposibil să atacăm înainte de primăvara lui 1941. Şi dacă ruşii în acel timp – în toamna lui 1940 – ocupau România – luând sondele petroliere, atunci am fi fost neajutoraţi în 1941.

Altă voce din fundal: Fără petrol…

Hitler (întrerupând): Aveam producţie germană imensă: totuşi, cererile Luftwaffe, ale divizilor de panzere – erau cu adevărat mari. Este un nivel de consum care depăşeşte orice imaginaţie. Iar fără cele 4 -5 milioane de tone de petrol românesc, nu puteam duce acest război – şi trebuia să renunţăm – ceea ce ar fi fost îngrijorarea mea principală.

Aşadar am dorit, cu perioada de negocieri încă suficient de puternică să contracarez costurile mari (de la Moscova) pentru că ruşii ştiau că eram ocupaţi în vest.

Puteau stoarce tot de la noi. Doar când Molotov a vizitat, i-am spus că cererile lor numeroase sunt inacceptabile pentru noi. Cu aceasta negocierile au venit la un sfârşit abrupt în aceeaşi dimineaţă.

Au fost patru puncte. Primul punct era, care implica Finlanda, că aveau libertatea să se protejeze împotriva ameninţării finlandeze. I-am spus „nu vrei să îmi spui că Finlanda vă ameninţă!” Dar a zis: „În Finlanda s-au luat acţiuni împotriva prietenilor Uniunii Sovietice”.

Ar fi (luat acţiune) împotriva societăţii noastre – împotriva noastră – ne-ar fi persecutat continuu şi o mare putere nu poate fi ameninţată de o ţară mică.

Am spus „existenţa ta nu este ameninţată de Finlanda! Nu vrei să îmi spui că…

Mannerheim: Ridicol!

Hitler: „…existenţa ta este ameninţată de Finlanda?! „Ei bine, (a spus) este o morală – ameninţare făcută împotriva unei mari puteri, iar ceea ce făcea Finlanda ţinea de morală – o ameninţare la existenţa morală”. Apoi i-am spus că nu vom mai participa la un război în Marea Baltică ca simpli spectatori. În replică m-a întrebat cum vedeam poziţia noastră în România.

Ştii, le-am oferit o garanţie. (Voia să ştie) dacă acea garaţie era de asemenea direcţionată împotriva Rusiei? Şi atunci i-am spus: „nu cred că este direcţionată împotriva voastră, pentru că nu cred că ai intenţia de a ataca România. Mereu ai spus că Basarabia este a voastră, dar nu ai spus niciodată că vrei să ataci România”.

„Da”, mi-a spus, dar voia să ştie mai sigur că această garanţie… (se deschide o uşă iar înregistrarea se opreşte).

Sursa: descopera.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Grădinăritul atomic sau cum cresc plantele-mutant cu radiații

Published

on

By

Grădinăritul atomic a început în SUA, în anii ’50, sub forma unei campanii care promova folosirea pașnică a energiei fuziunii nucleare, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atomi Pentru Pace a fost o mișcare ce promova „folosirea puterii atomului pentru a ajuta umanitatea să prospere”.

Organizația a fost înființată după perioada de conflict care s-a sfârșit prin folosirea celor mai puternice și distructive arme pe care umanitatea le-a avut vreodată la îndemână: bombele atomice detonate de americani peste orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki.

Organizația a înființat câteva grădini atomice pe glob, așa-zisele „grădini gamma”, inclusiv în SUA, URSS și Japonia. Aceste grădini foloseau izotopi de cobalt ca sursă de radiație.

Grădinile atomice foloseau radiațiile pentru a induce plantelor mutații benefice. Sau, cel puțin, așa sperau oamenii de știință.

Horticultorii aranjau o astfel de grădină în cercuri concentrice. Sursa de cobalt era așezată în centru, de unde pornea radiația, care apoi ajungea la toate plantele, cu diferite intensități.

Plantele cele mai apropiate de sursa de radiație mureau de obicei, iar plantele aflate la o distanță medie dezvoltau tumori și excrescențe anormale. Plantele de la periferia grădinii supraviețuiau de cele mai multe ori, dar sufereau mutații semnificative.

Scopul era ca unele plante să dezvolte mutații care să se dovedească benefice. De exemplu, o plantă de mentă rezistentă la anumite tipuri de ofilire a fost „altoită” folosind grădinăritul atomic.

Fermierii au început să folosească semințe iradiate, iar plantele „energizate atomic” (așa cum erau acestea promovate) erau vândute chiar și gospodinelor, care puteau de acum să desfășoare acasă propriile lor experimente de grădinărit atomic.

Muriel Howorth, o promotoare a grădinăritului atomic, a publicat, în 1960, cartea Grădinăritul atomic pe înțelesul tuturor, după ce ea însăși a reușit să creeze o plantă de alune mutant.

Fructele citrice, orezul, grâul, perele, bumbacul, mazărea, floarea-soarelui, bananele și nenumărate alte produse și-au schimbat consistența prin modificările genetice pe care grădinăritul atomic le-a făcut posibile.

Ingineria genetică modernă a devenit mult mai precisă prin folosirea tehnologiei de secvențiere genetică. Astăzi, o singură grădină atomică de mari dimensiuni mai stă în picioare.

Grădina atomică a Institutului de Reproducere cu Ajutorul Radiațiilor, din Japonia, are forma consacrată a grădinilor atomice: văzută de sus, seamănă cu o plăcintă uriașă. Complexul are diametrul de 90 de metri, iar un zid ranforsat, de aproape opt metri, înconjoară întreg perimetrul, pentru a împiedica dispersarea radiațiilor.

Sursa: incredibilia.ro

Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Astronomii au pierdut urma a peste 900 de asteroizi care s-ar putea prăbuşi pe Pământ

Published

on

By

Experţii au monitorizat până acum peste 8.000 de roci spaţiale cu diametrul de cel puţin 140 metri.

Asteroizii care orbiteaza destul de aproape de planeta noastra sunt atent monitorizati de astronomi. Cei considerati periculosi sunt cei care ajung mai aproape de 48 milioane km de Terra.

Pana acum cercetatorii au identificat peste 8.000 de roci spatiale de acest fel, care au un diametru de cel putin 140 metri. La o asemenea dimensiune, in cazul unui impact, asteroidul ar distruge un intreg oras.

Recent, cercetatorii de la Minor Planet Center au observat ca astronomii au pierdut urma multor roci spatiale.

Concret, este vorba de aproape 900 de asteroizi care au fost observati cel putin o data, dar care apoi nu au mai putut fi urmariti.

Li s-a pierdut urma si ei pot sa reapara oricand, pe neasteptate, putand reprezinta chiar un pericol pentru noi, daca orbita este foarte aproape de Terra.

Din pacate insa, in cazul asteroizilor pierduti de sub observatie, astronomii nu au putut stabili orbita. Astfel incat ei nu stiu unde se vor afla pe viitor aceste roci spatiale si daca sunt sau nu un real pericol.

In cadrul studiului, cercetatorii de la Minor Planet Center au analizat observatiile facute de astronomi cu ajutorul celor mai cunoscute sisteme de monitorizare a asteroizilor: Pan-STARRS, Catalina Sky Survey, Dark Energy Survey, Space Surveillance Telescope.

Mai grav este ca unii dintre acesti asteroizi care nu sunt monitorizati au un diametru de cativa kilometri. Destul de mari, daca tinem cont ca asteroidul care a provocat disparitia dinozaurilor avea aproximativ 10 km in diametru.

Recomandare:   Satul rotund din România, imaginea unui plan urbanistic aparte, ascuns de secole între dealuri

Totusi, Peter Veres, coordonatorul studiului, da asigurari ca asteroizii mari care orbiteaza aproape de Terra au fost deja identificati si traiectoria lor nu reprezinta un pericol.

Sursa: yoda.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister