Connect with us

Diverse

O bicicletă unicat, invenţia unui tânăr român. Bijuteria pe două roţi, dotată cu panouri solare, face furori în România

Published

on

O bicicletă unicat care poate fi personalizată după dorinţa viitorului utilizator, inclusiv prin montarea unor panouri fotovoltaice, realizată de un masterand al Facultăţii de Inginerie Hunedoara a fost distinsă cu premiul special „Best Invention” al Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie pentru Tineret 2018, desfăşurat în perioada 14-18 noiembrie, la Complexul Romexpo Bucureşti. O adevărată bijuterie, bicicleta îi ajută pe cei care o folosesc să parcurgă distanţe impresionante fără a mai obosi.

Bicicleta realizată de Mircea Moldovan permite personalizarea cadrului, a roților, ghidonului, șeii şi pedalelor. Inventatorul ei a dezvoltat şi un concept prin care spiţele sunt realizate prin reciclarea unor lanţuri uzate.

Panourile fotovoltaice care alimentează bateria bicicletei sunt integrate în cadrul de metal al acesteia, în aşa fel încât cel care o foloseşte să nu fie deranjat de prezența lor, iar producţia de energie să fie maximă. Energia solară devine principalul element de propulsie al bicicletei atunci când persoana care o foloseşte este obosită, dar doreşte să nu se oprească din drum. Juriul care l-a premiat pe tânăr a apreciat originalitatea, complexitatea şi tenta ecologică a invenţiei prezentate.

„Bicicletele nu mai sunt ce au fost odată. Au devenit mult mai frumoase ca aspect, mult mai practice şi mai ales performate. Ideea unei astfel de biciclete mi-a venit de câţiva ani, dar abia anul trecut am reuşit să o pun în practică. La realizarea ei m-au ajutat Corneliu Birtok Bănească, cât şi cei de la Facultatea de Inginerie. Avantajul acestei biciclete cu energie solară este de a menţine bateria o perioadă mai lungă faţă de una normală. De asemenea, spiţele sunt realizate din lanţuri vechi de bicicletă pe care astfel le-am reciclat. Este o bicicletă cu care, atunci când ieşi la plimbare, întorci privirile oamenilor”, a declarat Mircea, pentru adevarul.ro.

Citește și:
Farfuriile comestibile pe care le mănânci ca să nu mai speli vase

Mircea Moldovan a fost ajutat la realizarea bicicletei de Corneliu Birtok Bănească, cunoscut pentru invenţiile sale în domeniul auto. Cei doi au mai fost premiaţi şi la Salonul Auto Bucureşti (SAB), din luna octombrie.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Motivul pentru care cosmonauții ruși poartă un pistol cu ei în spațiul cosmic

Published

on

By

Într-un muzeu din Rusia există, într-o vitrină, un obiect pe care Agenția Spațială Federală insistă să îl mențină într-un văl de secretomanie, deși detaliul propriu-zis și-a pierdut de mult timp caracterul de mister pentru publicul larg.

Este vorba despre un pistol sovietic, un TP-82.

A fost o vreme când cosmonauții ruși urcau la bordul navelor spațiale cu un astfel de pistol, care seamănă, de fapt, mai mult cu o pușcă de dimensiuni mici.

Arma este în prezent expusă în Muzeul de Artilerie din Sankt Petersburg.

Până în 2006, capsulele Soyuz au fost dotate, în trusa de supraviețuire Granat-6, cu un TP-82. „Moda” a început în perioada sovietică, dintr-un motiv cât se poate de legitim.

O mare parte din teritoriul vast al Rusiei este dominat de o pustietate sălbatică. O singură eroare în momentul întoarcerii astronauților, și capsula ar putea oricând nimeri în adâncurile periculoase ale stepei Siberiene.

Este și cazul fostului cosmonaut sovietic Alexey Leonov.

În martie 1965, capsula spațială Voskhod, în care se afla Leonov, a suferit o defecțiune și a aterizat pe Pământ la mare distanță de locul stabilit.

Cosmonautul s-a trezit în mijlocul unei păduri înzăpezite din Munții Ural, plină de lupi și urși.

Presimțind iminența unei asemenea situații, Alexey Leonov își luase cu el în misiunea spațială un pistol de 9mm.

Cât timp a așteptat să fie recuperat, cosmonautul nu a fost, din fericire, atacat de niciun animal sălbatic, însă frica trăită în cele câteva ore a fost suficientă pentru ca, odată întors acasă, să demareze un lobby furibund pentru dotarea astronauților cu o armă de foc în trusa de supraviețuire.

Citește și:
Misterul copiilor născuți fără mâini in Franta. Oamenii sunt debusolati si nu inteleg ce se intampla - video

Astfel, peste câțiva ani, s-a ajuns la prezența lui TP-82 în navetele spațiale.

Pistolul este menționat și pe site-ul unui roman grafic despre legenda cosmonauticii sovietice, Iuri Gagarin.

„Pistolul putea fi folosit pentru vânătoare, pentru apărare împotriva prădătorilor, precum și pentru trimiterea unor semnale SOS (luminoase – n.r.) (…) TP-82 a fost folosit periodic în misiuni spațiale sovietice și rusești, din 1986 și până în 2006 (…) În 2007, mass-media a raportat că muniția rămasă pentru uzul lui TP-82 a devenit inutilizabilă și că un pistol semiautomat obișnuit urma să fie folosit în viitoarele misiuni”, aflăm din descriere postată pe site-ul proiectului literar, scrie digi24.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Descoperirea epavei Titanicului, un secret bine păstrat: „Nu au vrut să se știe acest lucru, așa că a trebuit să avem o poveste de acoperire”

Published

on

By

Declasificarea unor documente a scos la iveală că expediția de recuperare a epavei Titanicului, în 1985, a fost, de fapt, parte a unei misiuni secrete a armatei americane pentru recuperarea a două submarine nucleare pierdute, informează CNN.

„Nu au vrut ca lumea să ştie acest lucru, aşa că a trebuit să inventez o poveste”, a spus Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului.

Adevărata poveste din spatele descoperirii epavei Titanicului este acum consemnată şi la expoziţia de la National Geographic Museum, din Washington, unde sunt expuse multe dintre obiectele recuperate de pe Titanic.

Ballard era comandant în Marina americană şi era cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole. Căutarea Titanicului era finanţată şi încurajată de Marina SUA, însă Ballard nu a descoperit epava decât atunci când a plecat în misiunea de recuperare a celor două submarine nucleare scufundate în anii ’60, în timpul Războiului Rece.

„Ştiam unde se află submarinele. Ei voiau să mă întorc fără ca ruşii să mă urmărească, pentru că erau interesaţi de armele nucleare care se aflau la bordul USS Thresher şi USS Scorpion, precum şi de efectul reactoarelor nucleare asupra mediului”, povesteşte fostul comandant.

Iar după ce echipa sa a găsit submarinele, au mai avut la dispoziţie 12 zile ca să caute şi Titanicul. Faimoasa navă scufundată în timpul primei sale croaziere în Oceanul Atlantic zăcea pe fundul apei, la o adâncime de peste 3.600 de metri.

„Când am descoperit Titanicul am fost entuziasmaţi, pentru că fusese o muncă dificilă”, a mai spus el, adăugând că, în momentul în care descoperirea a fost anunţată public, ”nimeni nu a bănuit ce căuta el, de fapt” pe fundul oceanului.

Citește și:
Sovieticii şi uraniul românesc. Arhiva descretizată a CIA oferă informaţii complete despre exploatarea zăcămintelor din Apuseni de către ruşi

Citeşte mai mult pe gandul.info

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister