Cercetătorii cred că au descoperit o adevărată comoară, protejată de trecerea secolelor. Un sigiliu, despre care se crede că i-a aparținut unuia dintre cei mai mari profeți ai Bibliei, ar putea fi prima dovadă palpabilă a textelor din Vechiul Testament. Se spune că vorbele înțelepte ale profetului Isaia l-au ajutat pe regele Ezechia să protejeze Regatul lui Iuda de o invazie asiriană.

Într-un articol intitulat „Este semnătura profetului Isaia?”, publicat în Arheologia biblică, arheologul Eilat Mazar explică cum sigiliul de 2700 de ani din lut a fost descoperit în timpul unei săpături din Ierusalim.

„Obiectul este extrem de vechi. Avem toate motivele să credem că este un sigiliu care a aparținut profetului Isaia”, spune Mazer, un arheolog israelian, într-o declarație.

„Am găsit semnul de sigiliu din secolul al VIII-lea î.Hr., care ar fi putut fi făcut de profetul Isaia însuși, la numai 10 metri distanță de locul unde am descoperit mai devreme un obiect al regelui Ezechia”.

Sigiliul are o dimensiune mică. Este cioplit și a fost uitat și pierdut odată cu trecerea zecilor de secole. Cercetătorii cred că obiectul a fost gravat cu cuvintele „aparținând lui Isaia, profetul”.

Pe obiectul din lut este gravat „Yesha’yahu”, numele evreiesc pentru Isaia, urmat de cuvântul „Nvy”. Asta nu spune însă prea multe, deoarece cuvântul Nvy ar putea fi pur și simplu un al doilea nume pentru Isaia sau orice altceva. Dar dacă cuvântul Nvy s-ar termina cu litera ebraică alfeph, s-ar crea cuvântul ebraic pentru „profet”.

„Pentru că sigiliu a fost grav avariat, nu se știe dacă acest cuvânt se încheie cu litera ebraică aleph”, adaugă Mazar. „Totuși, numele lui Isaia este clar”.

Chiar dacă, la un moment dat, s-ar ajunge la concluzia că sigiliul nu aparține unei personalități importante regăsite în Biblie, totuși, sigiliul datează din jurul secolului al VII-lea î.Hr., când se crede că Isaia a trăit. Dacă nu are legătură directă cu Biblia, sigur are cu arheologia.

Citește și:
Cei doi oameni despre care Biblia spune că nu au murit niciodată şi rolul lor în momentul Apocalipsei

Isaia este unul dintre cei mai renumiți profeți ai Vechiului Testament. Conform textului biblic, l-a ajutat pe regele Ezechia să protejeze Regatul lui Iuda de o invazie asiriană în secolul al VIII-lea î.Hr. Desigur, textele religioase nu sunt întotdeauna cele mai fiabile surse.

sursa playtech.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here