Articole adăugate recent

Piramida cuantică Davidoni, cea mai nouă invenţie a timişorenilor Ciprian şi Ioan Davidoni, a fost prezentată la Salonul Internaţional de Invenţii de la Timişoara şi a suscitat interes din partea NASA. Descoperirea are rolul de a contracara efectele radioactivităţii.

„Piramida cuantică este un dispozitiv inovativ. Are o capacitate de a emite pe o rază de 200 de metri. Asta înseamnă că pe o rază de 200 de metri reduce radioactivitatea, reduce electrosmogul datorită vibraţiei înalte de frecvenţă. Sursele de bază sunt un amplificator cuantic la bază, folia coantică Davidoni, care amplifică efectul a ceea ce este înăuntru. În interiorul piramidei sunt granule magnetice şi în pereţi avem metale nobile, aur şi argint. Aceste ingrediente cuantice au o forţă foarte mare. Pentru această formulă cuantică am folosit peste un milion de măsurători timp de 25 de ani”, a explicat Ioan Davidoni, membru în Academia „Nikola Tesa” din Serbia, cu peste o mie de lucrări şi brevete şi inovaţii.

Piramida Davidoni este concepută pentru a fi pusă în orice locaţie, poate fi ţinută într-o locuinţă sau se poate purta chiar şi în buzunar.

Interesul celor de la NASA

Se pare că invenţia familiei Davidoni a suscitat interes şi din partea NASA.

„Noi am trimis, acum aproape o lună, patru piramide prototip la un partener de-al nostru din Statele Unite ale Americii. Avem un contract de exclusivitate în America. Prin acest partener am ajuns la foarte multe institute de cercetare şi pentru celelalte produse ale noastre. În primele 24 de ore după ce au avut piramida în mână, au fost contactaţi de cei de la NASA, care s-au arătat interesaţi să afle mai multe detalii, să facă nişte măsurători şi cercetări”, a spus Ciprian Davidoni, fiul lui Ioan Davidoni.

Piramida cuantică este, deocamdată, la stadiul de prototip, însă în scurt timp va începe producţia ei la scară largă.

„Noi am primit de la fabrica unde o să o producem 20 de bucăţi, pentru a putea face nişte măsurători la clinici de biorezonanţă. Lucrăm cu medici infoenergeticieni care fac măsurători cu ansă. În momentul de faţă aşteptăm încă un ingredient de la o fabrică din Germania, apoi va intra în procesul de producţie”, a adăugat Ciprian Davidoni.

Vând produse în toată lumea

Inventatorii spun că produsele cuantice pe care le-au pus la cale de-a lungul anilor au ajuns în toată lumea.

„Foarte mulţi parteneri de-ai noştri au posibilitatea să facă măsurători, cu aparate avansate. Pe acei oameni nu poţi să-i păcăleşti. În toată lumea avem clienţi. Noi onorăm comenzi în SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia şi în multe ţări din Europa; Franţa, Germania, Anglia, Ungaria, Portugalia. Toţi acei oameni care fac comandă sunt foarte bine pregătiţi. Ei pot măsura infoenergetic dacă în compoziţie există, de exemplu, aur. Dacă îi dă că nu are, te faci de mirul lumii”, a adăugat Davidoni.

Citește și:
Adevărul despre „încălzirea globală”. O escrocherie de 22 de miliarde de dolari!

Lupta împtriva efectelor 5G

Piramida cuantică Davidoni va putea neutraliza şi efectele negative ale noii generaţii de tehnologie celulară fără fir, 5G, care, printre altele, va aduce viteze foarte mari de navigare pe Internet. Compania Vodafone a anunţat recent lansarea serviciilor 5G în Bucureşti, România fiind una din primele ţări din lume unde s-a lansat acest serviciu.

Experiţii susţin că radiaţiile emise de antene vor avea un efect negativ asupra sănătăţii populaţiei.

„Este o discuţie care depăşeşte capitolul de produse marca Davidoni. Noi avem informaţii din surse bune despre ce o să se întâmple. Nu îmi permit să fac afirmaţii pe tema asta, dar situaţia este gravă. Ştim că în Bucureşti s-au dat drumul la tehnologia 5G. Vă mai spun ceva, sunt zone în ţară unde se testează mai mult decât 5G. Se teestează pe populaţie o reţea mai puternică decât 5G, dar nu vreau să vorbesc despre asta”, a afirmat Ciprian Davidoni.

Ionii pozitivi ne slăbesc imunitatea

L-am rugat pe inventator să explice pe înţelesul tuturor ce înseamnă poluarea electromagnetică.

„Noi, oamenii, ne hrănim energetic cu ioni negativi. Astăzi se mai găsesc doar în natură; copaci, parcuri, păduri etc. La poluarea electromagentică intră tot ce înseamnă antene GSM, routere WiFi, telefoane mobile, cuptor cu microunde şi altele, aceste dispozitive sunt generatoare de ioni pozitivi. Dacă stăm lângă o antenă GSM care emite ioni pozitivi într-o cantitate mai mare decât avem ioni negativi, ne vampirează ionii negativi şi ne slăbeşte imunitatea. Din această cauză, sunt persoane care dacă se duc într-un mall sau unde sunt multe routere wirelles, în jumătate de oră se simt obobiţi şi trebuie să plece de acolo. Asta e valabil la fiecare om, doar că mulţi nu îşi dau seama. Ionii pozitivi sunt ca nişte excitatori energetici, te agită”, a mai declarat Ciprian Davidoni.

Sursa: m.adevarul.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here