Articole adăugate recent

Una dintre cele mai cunoscute femei din istoria omenirii, datorită descoperirilor ştiinţifice remarcabile, Marie Curie, a murit în 1934, dar rămăşiţele sale precum şi toate obiectele cu care a intrat în contact continuă să iradieze.

Rămăşiţele pământeşti ale celebrei Marie Curie se află în Panteonul Francez, un mausoleu neoclasic situat în cartierul Latin din Paris.

Printre cele mai importante descoperiri realizate de cercetătoare se numără elementele radioactive: radiul şi poloniul.  Conform Vintage News, efectele negative ale elementelor radioactive nu erau cunoscute pe atunci, iar Curie nu s-a protejat niciodată în timpul experimentelor. Probabil că propriile sale descoperiri i-au adus şi moartea.

În 1934 a murit din cauza anemiei aplastice, afecţiune provocată de expunere la poloniu şi radiu. Chiar şi fiica sa, Joliot-Curie, care a câştigat la rândul său un Premiu Nobel pentru chimie, a murit de leucemie, afecţiune care a fost provocată de expunerea mamei sale la radiaţii în timp ce era însărcinată.

Marie Curie a fost îngropată alături de soţul său în cimitirul Sceaux din sudul Parisului. Însă, în 1995, rămăşiţele sale au fost transferate în Panteon. Atunci când au fost scoase din cimitir, specialiştii au detectat un nivel extrem de ridicat de radiaţii. Aşadar, rămăşiţele lui Curie au fost amplasate într-un sicriu cu pereţi groşi din plumb pentru ca vizitatorii mausoleului să nu fie contaminaţi. Elementul cu care a fost contaminată familia Curie era radiu 226 ce are o existenţă de 3.000 de ani.

De asemenea, având în vedere că savanta nu ştia cât de periculoase erau experimentele ei, întreaga sa casă şi obiectele sale personale au fost contaminate. Deseori femeia avea probe de radiu şi poloniu în buzunarul şorţului de laborator. Fără să vrea, Curie şi-a contaminat toate hainele, cărţile, notiţele, bijuteriile, mobila şi alte lucruri personale.

În prezent, la 84 de ani de la moartea sa, multe dintre artefactele sale sunt păstrate în cadrul Bibliotecii Naţionale din Franţa în cutii căptuşite cu plumb. La fel ca rămăşiţele lui Curie acestea vor continua să fie radioactive pentru următorii 1.500 de ani.  Cei ce doresc să analizeze notiţele sau rămăşiţele lui Curie o pot face doar cu echipament de protecţie.

Citește și:
Cantități uriașe de gaze cu efect de seră vor fi eliberate în atmosferă. Fenomenul îngrijorător se întâmplă în zona Polului Nord

Sursa: descopera.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here