Connect with us

Medicină

Moartea „de inimă rea” chiar există! Doi soţi au murit în aceeaşi zi, la interval de 9 ore, după o căsnicie de peste 60 de ani

Published

on

Doi vârstnici din Noua Zeelandă au murit la distanţă de nouă ore unul de celălalt, după 61 de ani de căsnicie, informează DPA, conform Agerpres.

Peter Bedford, în vârstă de 86 de ani, şi soţia sa, Ruth, în vârstă de 83 de ani, au decedat la 14 mai, potrivit unui necrolog publicat sâmbătă de publicaţia New Zealand Herald.

„Este bine că au plecat împreună. Ar fi fost complet pierduţi unul fără celălalt”, a declarat fiica lor, Caroline Bedford.

Peter Bedford a fost internat sâmbătă seara la spital. „Cred că mama şi-a dat seama că nu se va mai întoarce”, a povestit Caroline. Ruth Bedford a murit la domiciliul cuplului din Kaitoke (Insula de Nord), la 10 a.m. pe 14 mai (22:00 GMT 13 mai), fiind urmată de soţul său la câteva ore, după ce acesta aflase de moartea sa.

Peter Bedford a emigrat după Al Doilea Război Mondial din Marea Britanie, unde a cunoscut-o pe Ruth, cu care s-a căsătorit pe 30 decembrie 1957.

Deşi decesul membrilor unui cuplu de lungă durată la câteva ore distanţă este un fenomen relativ rar, moartea „de inimă rea” a fost subiectul mai multor studii.

O cercetare realizată la Harvard în 2013 a constatat ca probabilitatea ca o persoană să moară creşte cu 30% în primele trei luni după decesul partenerului.

Durerea se manifestă extrem de puternic în special la persoanele în vârstă – sindromul inimii frânte, numit şi cardiomiopatie indusă de stres, fiind capabil să afecteze şi un adult anterior sănătos.

Sursa: a1.ro

Recomandare:   "In următoarele decenii o să avem bacterii pe care nu le putem omorî cu absolut nimic"
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicină

Care este pulsul normal, optim la adulţi, copii, bătrâni?

Published

on

By

Pulsul normal este un indicator preţios al sănătaţii unei persoane. Acesta insa difera foarte mult la varste diferite (copiii au un puls mai mare decat batranii) in functie de sex (femeile au pulsul mai mare ca barbatii) si este influentat de numerosi factori: alimentatie, medicamentatie, stil de viata, efort etc. Este evident ca daca, sa spunem, consumi cofeina in exces sau alergi o tura de stadion la viteza maxima, nu ai cum sa ai pulsul cuiva care se relaxeaza citind o carte la umbra unui copac si band ceai de musetel.

Care este pulsul normal la copii in functie de varsta?

Pulsul normal la copii de maxim o luna este 100-205 batai pe minut cand este treaz si 90-160 batai pe minut cand doarme

Pulsul normal la copii de pana intr-un an este 100-190 batai pe minut cand este treaz si 90-160 batai pe minut cand doarme

Pulsul optim la copii de 1 an – 2 ani este 98-140 batai pe minut cand este treaz si 80-120 cand doarme

Pulsul normal la copii de 3 ani – 5 ani este  80-120 cand este treaz si 65-100 cand doarme

Pulsul normal la copii de 6 ani pana la 11 ani este intre 75 si 118 batai/minut cand e treaz si intre 58 si 90 cand doarme

Pulsul normal la copii de 6 ani pana la 11 ani este intre 75 si 118 batai/minut cand e treaz si intre 58 si 90 cand doarme

Pulsul normal la copii de 12 ani pana la 15 ani este de 60 – 100 batai/minut cand e treaz si intre 50-90 cand doarme.

Recomandare:   Conexiunea dintre boli și data nașterii. Luna nașterii dezvăluie bolile de care omul poate suferi de-a lungul vieții

Care este pulsul normal la adulti?

Pentru adulti pulsul normal este in general cuprins intre 50 si 100 batai pe minut,

Care este pulsul normal la barbati in repaus?

Pulsul optim pentru un barbat adult in repaus este undeva intre 50 si 70 batai pe minut.

Care este pulsul normal la femei in repaus?

Femeile au un puls ceva mai ridicat decat barbatii, valorile optime la repaus fiind undeva intre 60 si 80 batai pe minut

Care este pulsul normal la om, in efort?

Pulsul normal al omului in efort este foarte important, pentru ca ne poate da informatii pretioase despre cat de solicitat este organismul in cadrul exercitiilor fizice sau a activitatii pe care o desfasuram. Pentru a afla pulsul optim trebuie sa cunoastem pulsul maxim in functie de varsta, care se calculeaza astfel: 220 minus varsta. Astfel:

Pulsul maxim la 20 ani este 200

Pulsul maxim la 30 ani este 190

Pulsul maxim la 40 ani este 180

Pulsul maxim la 50 ani este 170

Pulsul maxim la 60 ani este 160

Sursa: frunza-verde.ro

Citește mai departe>>

Medicină

Problema alimentării cu apă potabilă, în întreaga lume, ar putea fi rezolvată cu ajutorul acestei plante

Published

on

By

Moringa oleifera este o plantă care ar putea ajuta la purificarea apei, rezolvându-se astfel problema filtrării apei potabile, în multe zone ale planetei.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat faptul că între 2011 și 2016, 2.2 milioane de persoane au murit la nivel mondial din cauza consumului de apă nefiltrată corespunzător. Utilizarea de tehnologii pentru purificarea apei reduce apariția unor boli diareice cu până la 30-40%. Cu toate acestea, aplicarea acestor metode industriale sau la scară largă în zonele subdezvoltate ale lumii nu este încă posibilă. Prin urmare, oamenii de știință încearcă să dezvolte niște metode de purificare a apei la fel de eficiente, dar derivate strict din elemente din mediul înconjurător.

O echipă de cercetători de la Universitatea Carnegie Mellon dorește să rezolve această problemă a filtrării apei cu ajutorul nisipului și a plantelor. Numit „F-sand”, procedeul de filtrare presupune utilizarea unor proteine din planta Moringa oleifera, originară din India, dar care crește și în alte zone tropicale și subtropicale de pe glob, locuri unde accesul la apă potabilă nu este un lucru facil pentru marea majoritate a populației.

Semințele acestei plante sunt deja folosite într-o tehnică rudimentară de purificare a apei. Metoda tradițională lasă în urmă cantități mari de carbon organic dizolvat din semințe și permite bacteriilor să se regenereze după doar 24 de ore, ceea ce face ca apa potabilă obținută prin acest mod să fie bună de băut pentru un timp foarte scurt.

Pentru a rezolva această problemă cercetătorii au avut ideea de a combina această metodă de purificare a apei cu particulele de silice, componenta principală a nisipului. Metoda înlătură bacteriile și carbonul organic dizolvat, lucru ce face ca apa să rămână curată și bună pentru consum pentru o mai lungă durată de timp. De asemenea, nisipul creat poate fi reutilizat după folosirea în procesul de purificare a apei. Bineînțeles, tehnica de purificare este încă în stadiul de testare, însă până în prezent procesul pare a fi unul foarte accesibil din punct de vedere financiar și foarte eficient.

Recomandare:   Cea mai distractivă metodă de slăbit: filmele de groază! Top 9 beneficii ale vizionării de filme horror

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister