Articole adăugate recent

Dacă până în aprilie 1944, cel de-Al Doilea Război Mondial era pentru majoritatea românilor ceva îndepărtat, ziua de 4 a acelei luni a schimbat radical această percepție. Moartea și groaza au năvălit peste orașele României cu o furie apocaliptică, răvășindu-le pentru totdeauna. În 4 aprilie 1944 a început bombardarea masivă și sistematică a țării de către puterile aliate.

La începutul anului 1944, Armata Roșie înainta spre graniţele României și doar cei mai optimiști mai puteau crede că pot opri trupele sovietice care se apropiau tot mai mult de Moldova. Mai mult, după debarcarea Aliaţilor în Sicilia (9 iulie 1943) și ocuparea sudului Italiei, ţara noastră a intrat în aria de acţiune a grupurilor strategice de bombardament americane și britanice, care aveau să-și organizeze noi baze aeriene în Mediterana.

Pe marele complex de aerodromuri de la Foggia s-a creat, la 1 noiembrie 1943, un nou Comandament strategic aerian în compunerea căruia intrau Forţa 15 Aeriană a SUA (15th Air Force) și Grupul 205 de bombardament britanic. În aceste condiţii, bazele de plecare ale aviaţiei de bombardament aliate s-au apropiat la circa 900 km de România, sporind simţitor posibilităţile de executare a unor acţiuni aeriene de anvergură împotriva teritoriului românesc.

Bucureștiul sau Ploieștiul, care era o ţintă prioritară?

Misiunea unităţilor aeriene Aliate din sudul Italiei era de a acţiona în sprijinul operaţiunilor terestre ale frontului, de a distruge industria din sudul Europei, de a ataca porturile, nodurile feroviare şi căile de comunicaţii din Europa de Sud şi de a distruge zona petrolieră din România. La începutul anului 1944, Forţa 15 Aeriană a primit ordinul de a bombarda capitalele din Balcani, fiind vizate în special Bucureștiul și Sofia. Centrele administrative și de transport au fost legitimate ca ţinte de lovit, cu toate că populaţia civilă părea o problemă pentru unii dintre aviatorii americani. După bombardamentul din 10 ianuarie 1944 asupra Sofiei, care a marcat şi declanşarea atacurilor aeriene asupra capitalelor din Balcani, Biroul pentru Servicii Strategice al SUA (OSS – Office of Strategic Services) raporta, la 16 februarie 1944, că în cazul României „rezultatele politice nefavorabile ale bombardării Bucureştiului nu ar fi de aşteptat de la bombardarea regiunii petrolifere sau a condiţiilor de transport, deoarece raiduri asupra obiectivelor strategice sunt de aşteptat şi de înţeles”.

Cu toate că americanii au încercat ca petrolul să rămână o ţintă prioritară, în martie 1944, când comandantul aviaţiei strategice a lui Eisenhower, generalul Carl Spaatz, a raportat la Washington că doreşte ca Forţa 15 Aeriană să atace Ploieştiul, generalul George C. Marshall, şeful Statului Major al US Army, „a subliniat că este important să se cântărească avantajele relative ale atacării Sofiei, Bucureştiului şi Budapestei, faţă de avantajele materiale ale unui atac împotriva Ploieştiului”. Bombardarea capitalelor din Balcani era susţinută în special de britanici, prin mareşalul Charles Portal, şeful Statului Major al Aerului, care ceruse o decizie expresă în acest sens, întrucât acesta considera că „ţinându-se seama de actualele condiţii în Balcani, va fi mult mai profitabil, în prezent, să fie atacate capitalele balcanice decât obiectivele petroliere”. La 22 martie 1944, la o discuţie la Comandamentul aliat de la Cairo, şefii militari britanici şi reprezentanţii politici ai guvernului de la Londra preconizau „atacarea triajului din Bucureşti şi a câmpurilor de la Ploieşti, în această ordine de prioritate, la prima ocazie care apare”. Avioanele decolate din sudul Italiei executaseră deja, la 23 ianuarie 1944, o misiune de fotografiere a Bucureștiului, astfel că era numai o chestiune de timp până la declanșarea primului atac asupra capitalei României.

4 aprilie 1944: botezul focului

La 19 martie 1944, armata sovietică a atins Nistrul. Trei zile mai târziu, generalul britanic Maitland Wilson, comandantul forţelor aliate din Mediterana Orientală, a trimis la Bucureşti o scrisoare ultimativă, destinată să determine ieșirea României din alianţa cu Germania. Întrucât până la 28 martie 1944, data ultimei radiograme, partea română nu dăduse niciun răspuns, a fost lansat ordinul începerii bombardamentelor aeriene asupra teritoriului României, cu scopul sprijinirii ofensivei sovietice, care în acel moment se desfășura în nordul Moldovei și Basarabiei. Mareșalul britanic al aerului, Charles Portal, principalul coordonator al ofensivei combinate de bombardament, stabilise deja priorităţile pentru Europa de Sud-Est: triajul București și căile ferate de lângă Budapesta și Sofia. La 2 aprilie 1944, bombardierele Forţei 15 Aeriene au lovit obiective din Austria și Iugoslavia.

La 3 aprilie, avioanele americane au bombardat Budapesta. Tot în aceeași zi, aproape de orele prânzului, avioane decolate din sudul Italiei au executat o ultimă recunoaștere aeriană asupra Capitalei, fotografiind de la mare înălţime zona cuprinsă între Chitila și Gara de Nord. A doua zi, pe 4 aprilie, de la bazele din sudul Italiei aparţinând Forţei 15 Aeriene a decolat o formaţie de circa 350 de bombardiere de tip B-24 şi B-17, având ca obiectiv Gara de Nord, Atelierele CFR şi triajul de la Chitila. Condiţiile atmosferice de deasupra Balcanilor au determinat o parte din formaţie să abandoneze misiunea şi să se întoarcă la bază. Şi-au continuat zborul spre obiectiv doar 170 de bombardiere B-24 Liberator din Grupurile 98, 376, 449, 450 şi 451, majoritatea aparţinând Escadrei 47 Aeriene. Acestea au intrat în spaţiul aerian românesc între Calafat şi Bechet, în patru valuri, începând cu ora 13:10. Pe terenurile de la Roşiorii de Vede, Pipera, Popeşti-Leordeni şi Otopeni, piloţii români de vânătoare din dispozitivul de apărare al teritoriului aflaţi în alarmă aşteptau din clipă în clipă să decoleze pentru a intercepta formaţiile de bombardiere americane. Primii care au decolat au fost piloţii Grupului 1 de la Roşiorii de Vede, urmându-i, câteva minute mai târziu, cei din Grupurile 6 şi 7, unităţi dislocate pe aerodromurile din jurul Bucureştiului.

Citește și:
„Bomba Ţarului”, cea mai puternică bombă nucleară creată vreodată, de 1.400 de ori mai puternică decât cele de la Hiroshima şi Nagasaki

Primele două valuri de bombardiere americane au survolat Câmpia Română pe direcţia Cetate – nord, Caracal – Văleni (nord-vest de Roşiorii de Vede) – Lunguleţu (punctul iniţial de atac), de unde au luat cap compas 115°, care coincidea cu traseul căii ferate, pe porţiunea Triaj–Gara de Nord. Celelalte două valuri de bombardiere au avut un traseu uşor modificat, trecând pe lângă aerodromul din Roşiorii de Vede exact când avioanele IAR-80 ale Grupului 1 Vânătoare se ridicau în aer.

Sublocotenentul av. Gheorghe Gulan, din Escadrila 64 Vânătoare, povestea cum a primit „botezul focului“ în aceea zi: „După decolare cu toată escadrila, am urcat la 3.000 m, unde am văzut trecând deasupra noastră valuri de avioane de bombardament americane. Toată escadrila am tras de manșe pentru a lua înălţime şi am sfârşit prin răspândirea tuturor avioanelor noastre, care nu au fost capabile să răspundă dorinţei noastre de a lua înălţime cât mai repede. Efectul a fost invers, am pierdut înălţime din cauza motoarelor cu putere mică, fiecare trebuind să reluăm manevrele pentru a ajunge la plafonul bombardierelor. Atunci când am ajuns deasupra Bucureştiului, am constatat că eram singur şi că nu puteam să ajung la înălţimea la care zburau «Liberatoarele». Totuşi, aşa singur cum eram, m-am apropiat de un grup de 15-20 de avioane de bombardament, declanşând focul […] de la distanţa de aproximativ 500 de metri, fiind sub nivelul lor. În acelaşi timp, am observat că din bombardierele americane cădea o ploaie de zale şi tuburi de cartuşe de la mitralierele de bord. În această situaţie, am considerat că este mai bine să mă retrag, gândind că vor mai fi ocazii pentru alte confruntări. Acestea au fost cu prisosinţă în zilele ce au urmat”.

La ora 13:45, formaţiile inamice venind în valuri ce variau între 23-35 de bombardiere, la o înălţime de peste 4.000 de metri, au pătruns din direcţia vest şi nord-vest în spaţiul aerian al Capitalei, virând larg pe deasupra Gării de Nord şi luând apoi direcţia sud – sud-vest. Câteva minute mai târziu, în Bucureşti s-a dezlănţuit infernul. Bombardamentul a durat câteva zeci de minute, după care asupra orașului s-a instaurat liniștea. După ce au scăpat de încărcătură, bombardierele americane au urcat la 8.000 de metri, făcând şi mai dificilă interceptarea lor de către vânătorii români. În total, pentru interceptare, aviaţia română de vânătoare a acţionat cu 81 de avioane, cărora li s-au mai adăugat alte 91 de aparate germane. Greul luptelor, care au durat aproape două ore, a fost susţinut de piloţii români, întrucât aviaţia de vânătoare germană a fost iniţial direcţionată către Ploieşti, pentru ca mai târziu să revină şi să atace Liberatoarele pe drumul de întoarcere.

În orele care au urmat pe teritoriul României au fost găsite resturile a opt dintre ele. Cele mai multe pierderi le-a înregistrat Grupul 449, care, din 28 de bombardiere B-24 participante la raid, a pierdut nu mai puţin de şapte avioane, toate doborâte deasupra României, fapt pentru care unitatea aeriană nord-americană a primit Distinguished Unit Citation (DUC). În ciuda intervenţiei aviaţiei de vânătoare româno-germane, pagubele la Bucureşti au fost mari.

Cele mai afectate au fost Atelierele Griviţa, zona Gării de Nord, staţia Bucureşti- Militari, Direcţia Medicală şi Maternitatea CFR. De asemenea, au mai fost distruse sau avariate multe alte clădiri din zonele aferente transporturilor CFR, în zona centrală şi în unele cartiere ale Capitalei. Sub sutele de imobile dărâmate au fost îngropaţi peste 5.000 de morţi şi răniţi, majoritatea femei, copii şi bătrâni, unii dintre ei nemaifiind găsiţi niciodată de familii. A fost cea mai mare pierdere de vieţi umane suferită de capitala României în secolul trecut. Majoritatea victimelor decedate în urma bombardamentului au fost îngropate într-un cimitir nou, numit „4 aprilie”, pe care autorităţile l-au amenajat în grabă pe o latură a Cimitirului Calvin din cartierul Giuleşti.

Sursa: historia.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here