Aflată nu departe de bătrânul Callatis, într-un loc unde s-au întâlnit de mii de ani drumurile pescarilor cu ale corăbierilor, contrabandiştilor şi neguţătorilor, Peştera Limanu a căpătat un nimb de legendă. A fost refugiu în timpul unor atacuri, ascunzătoare pentru hoţi, casă pentru pribegi, loc secret de practicare a unor ritualuri religioase, încă din neolitic, trecând prin antichitatea dacică, grecească, daco-romană, epoca medievală. Faima de „peşteră cu comori” s-a răspândit cu uşurinţă. Mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia în peşteră nu s-au mai întors. În plus, localnicii spun despre această peşteră că este o poartă către lumea dincolo de moarte.

În afară de valoarea istorică, Peştera Limanu prezintă şi o deosebită importanţă speologică. Ea este o peşteră freatică dezvoltată în calcare stratificate orizontal. Stratele orizontale au fost fragmentate de un sistem regulat de fisuri verticale. Când placa de calcar sarmaţian s-a scufundat sub nivelul freatic, apele au pătruns în lungul planelor rectilinii de discontinuitate din rocă şi au dizolvat, lăsând în urmă o reţea labirintică cu distribuţie rectangulară formată din galerii cu secţiuni dreptunghiulare surprinzător de regulate. Unii cercetători consideră că cel puţin o parte din galerii au fost în întregime săpate de om, în multe locuri fiind evidentă dăltuirea pereţilor.

Văzută în plan, reţeaua de galerii seamănă mai degrabă cu harta străzilor unui oraş neglijent sistematizat. Folclorul local a transmis faptul că galeriile Peşterii Limanu s-ar întinde prin beciuri şi fântâni din Limanu până în Bulgaria sau chiar Turcia!

Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului.

La aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se pot vedea altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar.

Peştera Limanu este complet lipsită de podoaba stalactitelor şi stalagmitelor, care dau farmec altor peşteri. Acest fapt se explică prin absenţa infiltraţiilor de apă de la suprafaţă. Peştera este interesantă din punct de vedere biospeologic. Există o faună de nevertebrate bogată a cărei principală sursă de hrană o constituie acumulările de guano de la coloniile de lilieci care se adăpostesc în peşteră mai ales iarna. În afară de lilieci, în peşteră pot fi întâlnite întâmplător şi alte vertebrate: şerpi, broaşte ţestoase, vulpi, dihori.

Citește și:
7 descoperiri incredibile care au rămas învăluite în mister

Mai multe legende s-au ţesut în jurul acestei peşteri impresionante. Localnicii susţin că Peştera de la Limanu este un tărâm sacru, care şi în ziua de astăzi este păzit de Zalmoxis.

Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară.

Pentru că peştera îşi întinde galeriile la o distanţă mică de suprafaţa pământului şi se află chiar sub localitatea Limanu, uneori zgomote ciudate şi voci se pot auzi. Se spune că aparţin paznicului peşterii, care încearcă să-i ademenească pe profani pentru a pătrunde în spaţiul său mistic şi după care să-i sacrifice pentru eternitate.

Speologii au încercat să distrugă acest mit şi sunt de părere că sunetele ciudate sunt produse de vântul şi curenţii din peşteră. Este o explicaţie hilară pentru că se presupune că peştera are doar o singură intrare care este închisă de o poartă metalică de peste 350 de kilograme.

De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea „Labirintul subteran de la Limanu”).

Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.

Surse: atlas-geografic.net; jurnalspiritual.eu , financiaru.ro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here