Când ateii încep să creadă în Dumnezeu! Citiți o mărturie a unui medic din Lombardia, din aceste zile greu încercate pentru suflare de pe glob.

” Niciodată nici în cele mai negre coșmaruri nu mi-am închipuit ca voi ajunge sa vad si trăiesc ce se întâmpla aici la noi în spital de trei săptămâni. Coșmarul curge, fluviul este din ce în ce mai mare si mai de nestăvilit.

La început veneau câțiva, apoi zeci apoi sute și acum noi nu mai suntem medici, ci am ajuns sortatori pe banda și decidem cine trăiește și cine trebuie trimis acasă sa moară, deși toți acești oameni au plătit toată viata taxe Italiei.

Până acum doua săptămâni eu și colegii mei eram atei; era normal pentru că suntem mediciniști și noi am învățat știința, iar știința ne spunea că exclude prezența lui Dumnezeu; am ras mereu de părinții mei care mergeau la biserică.

Acum 9 zile a venit la noi un preot de 75 de ani. Om blând, care avea probleme mari respiratorii, însă avea la el o Biblie și ne-a impresionat că le citea muribunzilor și aceștia îl țineau de mană.

Fiind toți medicii eram obosiți, descurajați, terminați psihic și fizic, când aveam timp stăteam sa îl ascultăm. Acum suntem nevoiți sa recunoaștem: noi ca oameni ne-am atins limitele; mai mult nu putem face, și zilnic mor și mai multi oameni. Si noi suntem epuizați. Deja avem doi colegi care au murit și alții abia se mai țin pe picioare.

Ne-am dat seama ca unde se termina ce poate face omul avem nevoie de Dumnezeu și am început sa ne rugam când avem câteva minute libere. Vorbim intre noi și nu ne vine să credem ca din atei feroce, am ajuns zilnic sa ne găsim liniștea cerând Domnului sa ne ajute să rezistăm sa putem avea grijă de cei bolnavi.

Ieri a murit preotul de 75 de ani. Ca nicio data până astăzi, deși am avut peste 120 de morți în 3 săptămâni aici, am fost toți terminați, distruși pentru ca bătrânul preot a reușit in timpul stat la noi sa ne aducă o liniștea pe care nu mai speram sa o găsim.

Preotul a plecat la Domnul și curând urmam și noi. Eu nu am mai fost acasă de 6 zile, nu știu când am mâncat ultima oara, și îmi dau seama de inutilitatea mea pe acest pământ si vreau sa îmi dedic ultima suflare ajutându-i pe alții.

Sunt fericit ca m-am întors la Dumnezeu în vreme ce sunt incurajat de suferința și moartea semenilor mei.”

Citește și:
La fiecare 100 de ani omenirea este lovită de o epidemie cu zeci de mii, chiar milioane de victime

Acest text circulă pe internet via Gianni Giardinelli. Sursa


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:


Nu ratați !

Loading...

Nu ratați !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here