Connect with us

Medicină

„In următoarele decenii o să avem bacterii pe care nu le putem omorî cu absolut nimic”. Mii de români pleacă din spitale mai bolnavi decât au intrat

Published

on

În fiecare an, mii de români pleacă din spitale mai bolnavi decât au intrat, din cauza infecţiilor nosocomiale. Cele mai multe sunt provocate de germeni rezistenţi la majoritatea tipurilor de antibiotice uzuale. Zi de zi hrănim aceşți supermicrobi greu de ucis prin consumul excesiv şi abuziv de antibiotice. Un exces care porneşte mai ales din teamă.

Potiviti DIGI24.ro, ani buni România a dominat clasamentul european al consumului de antibiotice. Abia în 2017 a căzut, pentru prima dată, de pe acest podium ruşinos. pe locul 4. Performanţa a fost posibilă şi mulţumită unor măsuri luate de autorități, în 2016. Tragedia de la Colectiv a fost un semnal de alarmă, legat și de excesul de antibiotice.

„Consumul iraţional de antibiotice duce la selectarea unor bacterii rezistente la tratament. Or aceste bacterii rezistente la tratament de obicei sunt cele care reuşesc să reziste mai mult condiţiilor din spital şi problema practic are doi versanţi. E acelaşi munte cu doi versanţi”, afirmă Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

În 2017, guvernul a stopat patru din cele cinci acţiuni iniţiate pentru a încuraja utilizarea raționala a antibioticelor. Cu un an înainte, statul începuse să aloce fonduri pentru că pacienţii să fie testaţi, chiar la internare, pentru infecţii cu bacterii multirezistente. Unii pacienți sunt doar purtători. Nu se îmbolnăvesc, dar îi pot îmbolnăvi pe alţii. Anul trecut, fondurile au fost tăiate, iar ministerul a întors mingea în curtea directorilor de spitale.

În perioada 2010-2015, spitalele româneșți au raportat 57.000 de infecții nosocomiale.

„Nu mai există un program dedicat. Până la urmă, asigurarea condiţiilor care să prevină răspândirea infecţiilor în spital revine managementului spitalelor”, afirmă Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătățîi.

Planul naţional din 2016 mai prevedea campanii de comunicare, dar şi alte măsuri concrete care copiau ce se face în ţările civilizate pentru a feri pacienţîi de infecţîi nosocomiale sau diferite complicaţii.

„S-au deschis posturi în spitale special pentru medici care să fie însărcinaţi cu supravegherea consumului de antibiotice şi în acelaşi timp a infecţiilor intraspitaliceşti. Pentru că e nevoie de o persoană care să se ocupe numai de asta”, spune Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

„Când este nevoie de antibiotic, ar fi bine să se prescrie antibioticul eficient, dar cu spectru cât mai îngust, pentru a există un risc cât mai mic să se selecteze rezistenţa bacteriană la antibioticul respectiv”, afirmă Gabriel Popescu, medic primar boli infecțioase.

De aceea e nevoie de medici infecţionişți dedicaţi în toate spitalele, nu doar în cele de boli infecţioase. Însă şi la această măsură, ministerul pare să fi renunțat. Astfel că românii consumă încă multe din antibioticele care favorizează şi agravează fenomenul apariţiei bacteriilor rezistente la tratament.

„Se folosesc multe antibiotice a căror utilizare ar trebui să fie limitată. Această rezistenţă dobândită nu apare decât dacă bacteria nu intră în contact cu antibioticul. Dacă nu intră în contact cu antibioticul, nu apare. Şi atunci trebuie să îi dăm bacteriei cât mai puţine ocazii de a intră în contact cu antibioticul”, spune Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătățîi.

Mai mult de un sfert din antibioticele consumate la noi în țară sunt antibiotice cu risc major de a declanşa infecţii cu Clostridium difficile.

„Există şi în România copii cu Clostridium difficile toxigen. Şi care ar putea să le pună viaţa în pericol”, spune Mihai Craiu, medic primar pediatrie.

În plus, o utilizare excesivă a celor mai puternice dintre antibiotice, aşa-zisele antibiotice de rezervă, poate, de fapt, să le slăbească foarte mult eficienţa, atunci când au de luptat cu duşmani redutabili.

„Nu toate infecţiile sunt cu asemenea germeni foarte rezistenţi la multe categorii de antibiotice şi, din păcate, această utilizare în exces a lor le toceşte eficienţa. Or aicea nu mai avem în spatele lor alte linii de apărare. Antibiotice noi au apărut foarte puţine în ultimii 30 de ani”, spune Gabriel Popescu, medic primar boli infecţioase.

Astfel că miza este de a păstra cât mai multă vreme eficienţa acestor medicamente.

În următorii 20-30 de ani, o să avem bacterii pe care nu le putem omorî cu nimic, cu absolut nimic”, spune Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Anul trecut, consumul total de antibiotice în România a scăzut cu 11%, însă administrarea lor în spitale a continuat să crească. De vină este şi o medicină defensivă.

„Medicii prescriu antibiotic chiar dacă nu este nevoie, că să se asigure că nu vor fi acuzați mai târziu de malpraxis”, adaugă Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

Un studiu internaţional recent spune că principalele cauze ale rezistenţei la antibiotice sunt corupţia şi nerespectarea regulilor.

Rămânem campionii Europei la folosirea antibioticelor fără prescripţie medicală, inclusiv pentru tratarea răcelilor banale la copii. Tot la cei mici, mulţi medici prescriu inutil antibiotice, la insistenţele părinţilor speriați.

„Una din principalele cauze de folosire inadecvată a antibioticelor este excesul de prescripție. Din două motive, unul că se așteaptă părintele să primească. Şi al doilea că este uşa cea mai comodă de ieşire dintr-o situaţie pentru medicul pediatru sau medicul de familie”, afirmă Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Şi industria farmaceutică a încurajat abuzul de antibiotice, prin mijloace de promovare chestionabile – arată un raport al Observatorului Român de Sănătate.

În ultimii zece ani, nu s-au mai dezvoltat molecule noi de antibiotic.

Citește și:
Stânca în formă de X din Marea Neagră, locul în vecinătatea căreia au avut loc dispariții misterioase, un fel de Triunghi al Bermudelor

„Pe de-o parte că să descoperi o nouă moleculă, trebuie o investiţie foarte mare. Pe de altă parte, că să-ţi amortizezi investiția, ar trebui să poţi să utilizezi o perioadă destul de lungă produsul respectiv. Iar antibioticele sunt nişte produse care nu se utilizează permanent”, spune Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătăţîi.

Aflați mai multe pe  pe digi24.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Published

on

By

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală de a pune cap la cap concluziile fizicii cuantice, ale psihologiei transpersonale şi ale ştiinţelor neurocognitive cu experienţele religioase şi ale morţii clinice, oferind o descriere cât mai aproape de realitatea lumii de dincolo.

Constantin Dulcan a explicat că moartea clinică este o trecere între două lumi, într-un interviu acordat publicaţiei Formula As.

Domnule Constantin Dulcan, tocmai a ieşit de sub tipar cartea dvs. cea mai recentă, care adună şi sintetizează studii şi mărturii ale experienţei morţii clinice. De ce aţi ales tocmai acest subiect? Poate experienţa morţii clinice să dezlege unele mistere ale existenţei umane?

– Nimic din ce am scris până acum n-a fost premeditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări. Am scris întâi Inteligenţa materiei, pentru că am vrut să argumentez ştiinţific intuiţia că în spatele tuturor lucrurilor se află o raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această raţiune e Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu există, atunci şi noi, oamenii, trebuie să avem un sens. Cea de-a doua carte, În căutarea sensului pierdut, a fost motivată de faptul că lumea actuală se înscrie din punct de vedere moral pe o curbă descendentă. Am pierdut legătura cu Sursa şi am uitat de ce suntem aici. Singuri, fără o busolă spirituală, am alunecat în marele impas moral, social şi economic în care ne aflăm.

Acum, ceea ce am încercat în cartea Mintea de dincolo a fost să arăt că experienţa morţii clinice vine să susţină cu argumente clare originea noastră spirituală – idee pentru care pledează descoperirile fizicii cuantice, religiile, psihologia transpersonală, ştiinţele neurocognitive şi nu numai acestea. Toate sursele discutate ne spun că viaţa noastră pe pământ e doar o mică parte din ceea ce avem de trăit, o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim pentru evoluţia noastră spirituală. Scriind această carte, simt că am încheiat un ciclu fundamental al adevărului despre noi. Suntem şi materie, suntem şi spirit, a reduce existenţa lumii doar la dimensiunea ei fizică înseamnă a ne întemeia viaţa pe un adevăr incomplet.

Ce înseamnă concret, din punct de vedere medical, moartea clinică?

– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.

Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut, în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste persoane?

– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu înţeleg ce li se petrece. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor trupul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi. Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring, un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut trupul de deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a transportat la spital şi, spune el, „m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în Lumea de Dincolo.

– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de Lumină. E chiar Dumnezeu?

– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie, de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică, învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris tradiţional.

… care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.

– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii de pe urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui. A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea, enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.

Există, deci, o plată în ceruri a tuturor faptelor noastre?

– Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ. Există o lege cosmică, după care tot ce facem altora se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai târziu, prin boală, necazuri şi nefericire. Iadul e mai degrabă o stare de spirit, o stare a conştiinţei noastre încărcate de rele. Toţi cercetătorii acestor fenomene afirmă cu convingere că nu există dincolo o pedeapsă divină fără sfârşit, pentru nimeni.

Să revenim la experienţa propriu-zisă a morţii clinice. Ce se petrece mai departe?

– După ce filmul vieţii îi face să înţeleagă unde au greşit şi unde au procedat corect, celor aflaţi în moarte clinică li se arată o barieră, o punte sau un râu, şi li se interzice să treacă. E semnul distinctiv dintre cele două lumi. „Nu este încă timpul” e ceea ce aud cei mai mulţi dintre ei. Altora li se spune, într-o formă sau alta, „Du-te înapoi şi spune lumii ce ai văzut”. Toţi cei care au trecut prin aşa ceva spun deschis că nu mai au niciun fel de frică faţă de moarte. Pentru cei care trăiesc aceste experienţe e atât de covârşitor, încât rămân conştienţi şi după aceea de existenţa unei dimensiuni spirituale în univers, dedicându-se, pe mai departe, unei vieţi spirituale sau unei vieţi puse în slujba binelui.

„Nu creierul generează conştiinţa, ci conştiinţa are în primire un creier de care apoi se foloseşte”

Domnule Dulcan, vă provoc să discutăm şi din punct de vedere ştiinţific. Cum se împacă toate aceste descoperiri cu formaţia dvs. de medic neurolog?

– Tocmai pentru că sunt medic neurolog şi am studiat creierul pot să afirm cu tărie că mintea omenească nu se reduce la reacţiile biochimice care au loc în creier. S-au făcut măsurători ale momentului în care sunt activate diferite arii din creier şi ele demonstrează că aceste activări preced cu câteva miimi de secundă conştientizarea lor. Cu alte cuvinte, decizia de executare a unei mişcări pare a fi luată înainte de a fi informat creierul. Şi atunci, dacă iniţiativa creierului precede, oarecum, voinţa noastră de a acţiona, ne întrebăm firesc: gândim sau suntem gândiţi? Nu avem încă o teorie coerentă referitoare la conştiinţă. Experienţa morţii clinice pledează pentru independenţa conştiinţei faţă de creier. Nu creierul generează conştiinţa, aşa cum încă se crede la modul general, ci conştiinţa are în primire un creier, de care se foloseşte de-a lungul unei vieţi, pentru a se informa, a experimenta şi a evolua.

S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.

– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio influenţă chimică.

Apoi, există oameni care şi-au dezvoltat capacitatea de a călători extracorporal, ei sunt cât se poate de lucizi şi de sănătoşi, iar mărturiile lor se mulează perfect pe viziunile celor care au trăit o moarte clinică. Nu e vorba de nicio influenţă exterioară. E pur şi simplu o altă stare a creierului, pe care, vrea nu vrea, ştiinţa va trebui să o accepte. Există studii făcute pe sute de oameni, de vârstă, sex, religie şi provenienţă diferite. Viziunile lor sunt asemănătoare, fie că e vorba de Sfânta Tereza de Avila, de Platon sau de persoane din zilele noastre.

Aduce studiul morţii clinice argumente concrete în favoarea realităţii lumii de dincolo?

– Unul din cele mai puternice argumente este faptul că în timpul morţii clinice, nevăzătorii din naştere văd prima oară ce se întâmplă în jur. Ei văd cu ochii spiritului, ai corpului de energie. Este o dovadă că nu avem doar corp fizic, ci şi corp subtil, care este însoţit de o conştiinţă detaşată de creierul nostru anatomic şi care are o altă percepţie asupra timpului şi a spaţiului. Experienţa este a acestei conştiinţe, nu a creierului. Vederea se face într-un unghi de 360 de grade şi poate explora instantaneu la orice distanţă. Această vedere panoramică apare nu numai la cei care au o moarte clinică, ci şi în stările de extaz mistic sau în experienţa unor maeştri spirituali ai Orientului. Un creier traumatizat poate genera, desigur, şi halucinaţii, dar ele n-au coerenţă, n-au logică. Tot ceea ce se petrece în experienţa morţii clinice are o coerenţă, un sens moral, o filosofie profundă, cu referire la viaţa persoanei implicate. În urma lor, învăţăm întotdeauna o lecţie.

Un alt argument extrem de important este memoria noastră de dincolo. Filmul retrospectiv al vieţii, care li se prezintă tuturor celor care ajung dincolo, demonstrează că nimic nu se uită din ceea ce am trăit aici. Se reţin şi cele mai mici amănunte, pe care credeam că le-am uitat de mult, pe care şi le amintesc chiar şi indivizii bolnavi de Alzheimer. În timpul vieţii noastre, nu memoria se pierde, ci instrumentul de redare, neuronul se atrofiază. Memoria rămâne în câmpul conştiinţei, care se extinde dincolo de noi în acelaşi timp cu matricea corpului nostru subtil. Argumente există cu duiumul, dar probabil cele mai puternice sunt mărturiile celor reîntorşi la viaţă.

Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se pare cel mai spectaculos?

– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo. Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care le-a avut până atunci.

Citeşte continuarea pe Formula As.

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Articole interesante

DezvăluiriO zi ago

Lumea de Dincolo explicată de Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Nu Dumnezeu ne pedepseşte, ne pedepsim singuri, aici, pe pământ”

Prof. Dr. Constantin Dulcan,  medic neurolog, psihiatru şi cercetător în domeniul conştiinţei, a reuşit, în lucrările sale, performanţa absolut originală...

MedicinăO zi ago

Adevărul pe care nimeni nu îl spune despre urzici. Sunt ele bune, dar nu le mâncați dacă suferiți de aceste boli

Urzica este, cu siguranță, vedeta primăverii. Această plantă este ceea ce îi trebuie organismului nostru pentru a elimina toxinele acumulate...

DescopeririO zi ago

Un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani. E pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii – cancerul

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în...

Diverse3 zile ago

Prima mașină electrică sută la sută românească. Este atât de ieftină încât și-ar putea-o permite aproape orice român

Doi oameni de afaceri din Cluj şi Baia Mare, Andrei Ostroveanu (47 de ani) şi Gheorghe Mureşan (58 de ani),...

Dezvăluiri3 zile ago

Mari secrete ale omenirii suspectate că ar fi falsuri

Originea şi evoluţia umanităţii au fost, de-a lungul timpului, încărcate cu mituri şi chiar falsuri puse pe seama manipulării care...

Dezvăluiri5 zile ago

În secolele trecute, trei imperii au vrut să dea numele Dacia țărilor românești unite. Aţi fi de acord, astăzi, cu această schimbare a numelui?

Oportunitatea demarării, la nivel naţional, a unui proiect de modificare a numelui țării în cel de Dacia sau Geto-Dacia, a...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister