Connect with us

Dezvăluiri

Mari secrete ale omenirii suspectate că ar fi falsuri

Published

on

Originea şi evoluţia umanităţii au fost, de-a lungul timpului, încărcate cu mituri şi chiar falsuri puse pe seama manipulării care a rămas una dintre cele mai puternice arme. Asupra unora dintre marile secrete ale omenirii planează încă suspiciuni.

Câteva dintre acestea au fost prezentate de Historia:

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: manuscrisul Voynich

În anul 1912, americanul de origine poloneză Wilfrid M. Voynich cumpără o carte neobişnuită, de 240 de pagini, care conţinea zeci de diagrame cosmice, desene şi relatări despre plante a caror existenţă nu a fost confirmată de oamenii de ştiinţă.

Testele efectuate în laborator au arătat că ciudatul manuscris a fost realizat acum 600 de ani. Cel mai probabil, cartea a reprezentat la vremea ei o farmacopee, adică un tratat în care sunt notate descrierile şi formulele prin care se puteau prepara diverse medicamente. Cu toate acestea, misterul rămâne în jurul diagramelor cosmice, despre care unii au afirmat chiar că sunt de origine extraterestră. Interesant este că totuși  datarea cu Carbon 14 a infirmat vechimea manuscrisului.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: rămăşiţele lui Cristofor Columb

Chiar dacă se cunosc numeroase detalii despre viaţa celebrului explorator, nu acelaşi lucru se poate spune despre moartea acestuia, din 1509, atunci când rămăşiţele lui Cristofor Columb au fost transferate în Caraibe, pe insula Hispaniola.

Din cauza războiului, spaniolii au pierdut insula în favoarea francezilor, iar rămăşiţele exploratorului au fost transferate în Cuba, iar ulterior au revenit în Spania. Cu toate acestea, Republica Dominicană afirmă, în mod oficial, că rămăşiţele lui Columb nu au părăsit niciodată insula Hispanioala.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: sculptura Kryptos

Realizată de artistul Jim Sanborn, Kryptos, care în limba greacă înseamna „ascuns”, este o sculptură misterioasă amplasată chiar în faţa sediului CIA din Langley, Virginia. Creaţia conţine patru inscripţii, trei dintre ele fiind decodificate, doar a patra rămânând un secret până în ziua de astăzi.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: semnalul extraterestru primit de Jerry Ehman
Citește și:
Gheața de la Polul Nord ar putea ajunge în Europa. Fenomenele neașteptate cu care omenirea se va confrunta din cauza încălzirii globale

Într-o zi de august a anului 1977, astronomul Jerry Ehman a decis să scaneze spaţiul cu ajutorul telescopului radio, iar spre surpiza lui acesta a primit un semnal necunoscut cu o durată de 72 de secunde. Imediat, Jerry Ehman a notat pe pagina imprimată cuvântul Wow (surpindere – n.r.). Potrivit astronomului, semnalul de origine extraterestră a fost captat din constelaţia Săgetătorului, dintr-o zonă aflată la 120 de ani lumină distanţă de Terra.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: monumentul de la Goblekli Tepe

Turcia se poate mândri că adăposteşte pe teritoriul său cea mai veche structură religioasă descoperită vreodată pe Pământ. Conform arheologilor, locul conţine numeroase structuri şi piloni de piatră pe care sunt desenate animale de pradă. Nici măcar astăzi nu s-a putut explica prin ce mijloace oamenii care locuiau în peşteri au reuşit să construiască asemenea structuri, fără să aibă la îndemână unelte de metal.

  1. Cele mai mari secrete ale omenirii: pietrele din Georgia (SUA)

Supranumite „Stonehenge-ul american”, pietrele din Georgia reprezintă un impunător monument de granit care adăposteşte mai multe porunci pentru o nouă lume. Poate cea mai interesantă dintre ele se referă la menţinerea unui număr maxim al populatiei lumii de 500 de milioane de persoane. Numeroşi adepţi ai teoriilor conspiraţiei au afirmat că pietrele din Georgia au fost realizate de o societate secretă care doreşte instaurarea unei noi ordini mondiale.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Coco

    16 martie 2019 at 12:00 pm

    Tot la fel de bine e tinut secret si faptul ca americanii nu au ajuns pe luna. De altfel nimeni nu a ajuns pe luna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dezvăluiri

Copilărie sub anestezie! Cum se face „lobotomizarea chimică” a copiilor din centrele de plasament

Published

on

By

Mii de copii sunt sedați în centre de plasament, fără să aibă probleme psihice. Aceasta este o practică în sistem, iar cei care lucrează acolo spun că e o metodă de a face față lipsei de personal.

Potrivit Ştirilor ProTV, 5.700 de copii iau cocktail-uri de patru medicamente antipsihotice sau antidepresive, care îi ţin moleşiţi sau chiar adormiţi. Cu anii.

Paula Herlo a intrat în mai multe centre din ţară și a vorbit cu zeci de copii aflaţi sub un astfel de tratament. I-au spus că doar majoratul îi va ajuta să scape de ceea ce un medic psihiatru român numeşte lobotomizare chimică.

Imaginea cosmetizată a sistemului de protecţie a copilului ne arată prunci veseli, care decupează şi fac felicitări de ziua mamei inexistente în viaţa lor. Copii care studiază pentru şcoală, mulţumiţi de ce le oferă părintele surogat: statul român.

Dar viaţa lor nu e ceea ce li se prezintă vizitatorilor când intră în aceste case uriaşe. În spatele zâmbetelor se asund de multe ori dramele a zeci de mii de copii abandonaţi, pentru care aşa zisul sistem de protecţie e mai degrabă abuzator decât protector.

Oficial, un copil din trei este sedat în centre. Neoficial, specialiştii care lucrează cu ei vorbesc de două treimi. Copii care iau cockteiluri cu patru, cinci sau chiar şase pastile psihotrope sau neuroleptice ca să fie cuminţiți. Să se liniştească. Să nu mai creeze probleme. Iar despre asta vorbeşte chiar angajata unui centru, care nu este de acord cu această practică.

Angajata unui centru: „Nu-i oblig, dacă consider că au nevoie de sprijin emoţional nu le mai dau, mă fac că le-o dau şi… E şi lipsa personalului şi atunci copilul e medicat. Nu de medicii din Protecţie, e dat de psihiatri, care la rândul lor sunt tot ai sistemului românesc.”

Sunt 5.700 în scripte. În realitate, nu le ştie nimeni numărul. Ca să înţelegem cum ajung aceşti copii să fie sedaţi cu bună ştiinţă am plecat prin centrele din ţară. În toate am găsit copii tranchilizaţi, deşi cei mai mulţi n-aveau dizabilităţi mentale.

Toţi cei din sistem ştiu ce se întâmplă în aceste locuri. Şi totuşi nu fac nimic. Pasează de la unii la alţii vina de a privi cum destinele a mii de copii sunt ruinate chiar de cei care ar trebui să le poarte de grijă. Nu-i mai bat, nu-i mai leagă, ci le pun cămăşi de fortă chimică.

Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Mii de copii care sunt lobotomizari chimic şi prin asta li se încalcă drepturi, iar statul român se face vinovat de un lent, dar inexorabil, genocid al acestor copii.”

Copil din centru: „Dormim tot timpul. Ne dă pastile, ne trezim, mâncăm, dormim, ne trezim, ne dă să desenăm, să nu mai facem prostii.”

Bogdan Simion, președintele Fundației „Sera”: „În anii ’90 vedeaţi copii legaţi de pat, se numeşte în termeni tehnici contenționare fizică treptată, am devenit mai umani şi acum îi contenționăm medicamenos, adică le dăm neuroleptice anticonvulsive, aşa încât sa fie mai liniştiţi.”

Citește și:
Cum arată după 400 de ani, mărul gravitației a lui Newton? Este în perfectă stare și astăzi

Prima vizită am făcut-o într-un centru care adăposteşte fete. Era linişte în clădire când am ajuns noi, deoarce copilele erau la cursuri. Angajatele apucaseră să dea cu mopul în aşteptarea vizitei noastre, anunţată în ultimul moment.

O fată, căreia îi vom spune Diana ca să o protejăm, venise mai devreme de la şcoală şi scria. Aveam să aflu mai târziu că aşa se elibera de stres. Scria compuneri. Despre suferinţele ei şi, de cele mai multe ori, fuga surorii din centru. A stat plecată câteva săptămâni, timp în care Diana s-a simţit sfârşită. O avea doar pe ea, care decisese să o părăsească, aşa cum făcuseră părinţii şi asistentele maternale.

– Tu ai fost și în asistență maternală?

– Da

– Unde?

– La vreo cinci maternali.

– Și?

– Primul ne-a luat direct din centrul de primiri urgențe. Maternala s-a stabilit între timp în străinătate. Dar acolo, când venea asistenta social, ne găsea mereu dormind. Ne dădea pastile și dormeam mereu.

– Cine îţi dădea pastile?

– Maternala.

Despre prima asistentă spune că le bătea. Şi le dădea picături pentru somn. A doua a fost cea mai bună, dar a renunţat la sujba de asistent maternal, ca să se angajeze la primărie. A treia familie a renunţat la ele după ce soţul maternalei s-a îmbolnăvit.

Cât timp au fost la ea amândouă au ajuns la neuropsihiatrie, pentru că apăruseră semnele fricii de abandon. Erau agresive. La a patra mamă surogat au ajuns când erau deja pe tratament. Şi a renunţat la ele pentru că i s-a părut greu să aibă grijă de ele.

– Ce ați simțit la fiecare despărțire de ele?

– Eu, sincer să vă spun, ați văzut cum e terenul de fotbal? Cum dau jucătorii în minge cu piciorul? Asta am simțit eu. Că sunt o minge și toți sunt jucători și sunt dată de la unul la altul.

Ei, jucătorii, sunt angajaţii sistemului de protecţie care atunci când ele îşi strigau durerea, ei le linişteau. Cu pastile. Antipsihotice, stabilizatoare de dispoziţie, antidepresive sau sedative.

– La maternală luăm MEDIKINET (recomandat pentru ADHD), luăm CONCERTA (recomandat pentru ADHD), de la acela am leşinat.

– De la CONCERTA?

– Da, de 36. Și acum iau, dar nu mai am nimic. Luăm CARBAMAZEPINA (tranchilizant), RISPEN (antipsihotic), CONVULEX (antiepileptic, epidoase maniacale). Într-un timp luasem și LEVO (antipsihotic), de la care dormeam până seara.

Înşiră cu uşurinţă medicamentele antipsihotice, despre care noi nu ştim mai nimic. Copiii din centre nu doar că le ştiu numele, dar ştiu şi pentru ce sunt prescrise.

– Când îți dau pastile?

– Dimineața și seara. Dar eu nu le mai iau dimineața.

– De ce?

– Pentru că dorm pe bancă și mă certau doamnele alea.

– Când le iei? Doar seara?

– Nici seara nu le mai iau. Le bag sub limbă și le scuip. Nu vreau să le iau, nu mai vreau eu…

– Simți că nu-ți fac bine?

– Îhî!

Sursa: stirileprotv.ro

Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Recomandările zilei

Diverse18 ore ago

Povestea extraordinarei familii Leonida – o familie de genii care a uimit lumea

Sunt puţine familii în Romania care şi-au adus o contribuţie atât de substanţială în progresul ţării prin absolut toţi membrii...

Diverse19 ore ago

Deşi nu doare, ficatul dă alte semne prin care „anunţă” că este bolnav. Cel mai simplu test prin care afli dacă ficatul tău e sănătos

Ficatul este cel mai activ organ din corpul uman, din punct de vedere metabolic. În pofida acestui fapt, atunci când...

Diverse3 zile ago

Secretele minţii umane. Cele două mecanisme care ne controlează viaţa şi greşelile cognitive care ne influenţează deciziile

Psihologul Daniel Kahneman susţine că gândirea umană este controlată de două sisteme: sistemul 1, pe care îl numeşte „thinking fast”...

Medicină3 zile ago

Bioritmul organelor interne și orele de refacere ale acestora. Țineți cont ca acestea au o activitate maximă timp de 2 ore pe zi

Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult,...

Diverse4 zile ago

Zidul dacic – o minune inginerească a lumii antice! Secretul care l-a făcut de nedoborât în faţa armatelor lumii antice

Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era...

Diverse5 zile ago

Nervul vag – un miracol al corpului uman! Cel mai lung nerv face conexiunea între minte şi organele vitale

Între starea de spirit şi corpul fizic există o legătură profundă. Această legătură este intermediată de nervul vag, care este...

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister