Connect with us

Spiritual

Un loc de poveste. Mănăstirea din Argeș construită pe o stâncă înaltă, la altitudinea de 881 de metri, supranumită „Meteora României“

Published

on

Manastirea Cetatuia Negru-Voda este o manastire ortodoxa cu obste de călugări aflata in comuna Cetateni, judetul Arges. Manastirea este situata la 22 de kilometri sud-est de orasul Campulung, pe soseaua nationala Campulung-Targoviste-Bucuresti, pe frumoasa vale a Dambovitei, intre satele Cetateni si Cotenesti.

Aflată la 22 de kilometri de oraşul Câmpulung Muscel, la o altitudine de 880 de metri, Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă seamănă cu Schitul Meteora din Grecia şi este considerată cea mai aspră sihăstrie românească. Alimentele, materialele şi apa se transportă până acolo cu un funicular, potrivit publicaţiei „Adevărul”.

Ctitorul mănăstirii nu se cunoaşte cu certitudine. Se presupune că acesta ar fi fost voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I. Acesta apare în al treilea strat de frescă în naos. Tradiţia locală susţine că primul ctitor ar fi fost Negru Vodă. Biserica din peşteră, atribuită lui Negru Vodă a fost construită în secolul al XIII-lea, odată cu cetatea Câmpulung-Muscel, prima capitală a Ţării Româneşti.

Scriitorul Petre Ispirescu spunea că la Cetăţuia „te simţi mai aproape de Dumnezeu. Un fel de teamă neînţeleasă ţi se strecoară în inimă; rămâi uimit de atâta mărire şi pari că eşti pe altă lume.” Turistul cunoscător, care păşeşte printre stâncile argintii care ascund nenumărate taine şi ajunge în preajma Sfântului Lăcaş, este surprins de asemănarea izbitoare cu Schitul Meteora din Grecia, motiv pentru care scriitorul Mihai Rădulescu l-a numit „Meteora României”, fiind profund impresionat de acest rai de pământ românesc.

Stânca ce s-a topit la rugăciunile domnitorului Negru-Vodă

La Cetăţuia se găsesc câteva miracole ale creştinătăţii. În 1996, pe când se afla în mijlocul credincioşilor adunaţi la slujbă, Icoana cu chipul Maicii Domnului a început să lăcrimeze. De atunci, mii de pelerini vin în fiecare an aici şi se roagă la icoană.

Pe cel mai înalt colţ de stâncă de pe vârful Cetăţuia este o cruce, supranumită „crucea dorinţelor”. Aici s-a rugat Negru-Vodă să scape de năvălitori. Aceeaşi legendă spune că celui care ajunge aici şi se roagă îi vor fi îndeplinite trei dorinţe. Dar aceste dorinţe trebuie chibzuite cu grijă.

Pe cărarea de piatră ce coboară de la cruce se văd nişte urme de picior săpate în piatră. Aceste urme misterioase, spune legenda, ar fi ale lui Negru-Vodă şi ale soţiei sale. Rugându-se să scape de urgia tătarilor, domnitorul ar fi cerut un semn că rugăciunea i-a fost auzită. Pe când coborau de pe vârful pe care s-au rugat, stânca s-a topit sub paşii lor, semn că rugile le-au fost îndeplinite.

De ce este drumul spre mănăstire considerat Golgota românilor

La Cetăţuia nu este nicio sursă de apă. Totuşi, în Sfântul Altar, în fiecare an picură un fir de apă în perioada cuprinsă între Izvorul Tămăduirii şi Adormirea Maicii Domnului. Drumul ce duce spre mănăstire, unul extrem de dificil şi abrupt, este considerat Golgota românilor. De la şoseaua principală se poate ajunge la mănăstire pe o potecă îngustă, aproximativ o oră.

Recomandare:   Fenomen inexplicabil în România. După ce au intrat în această biserică, mii de oameni s-au vindecat de diverse boli

În acest lăcaş, cu numele Cetăţuia Negru Vodă, şi-au găsit refugiul la liniştea zidurilor si laolaltă în rugăciune cu sihaştrii, Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vladislav Vlaicu, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab la 1634, Constantin Şerban Vodă la 1658, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu la 1690, din a cărui poruncă s-a pictat cel de al doilea strat în biserica din stânca; Stolnicul Constantin Cantacuzino, la 1775; primul rege al României Carol I, ce a vizitat în câteva rânduri ruinele vechii cetăţi.

Citeste mai mult: Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spiritual

Fântâna din inima Bărăganului, care a vindecat mii de români. Fenomenul mistic care a luat amploare imediat după Revolutie

Published

on

La mai puţin de 20 de km distanţă de oraşul Buzău, pe marginea drumului care duce catre localitatea Smeeni, in inima Bărăganului se află o biserică despre care puţini ştiu că indică locul care până nu demult aduna mii de pelerini în căutarea miracolului vindecării. Cunoscut ca izvorul tămăduitor de la Smeeni, fenomenul mistic a fost ponderat de autoritățile din perioada interbelică, apoi de comuniști. A fost redescoperit imediat după Revoluţia din ‘89, însă nu pentru mult timp.

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, sute de creştini din zona Bărăganului buzoian se strâng în jurul bisericii de lângă Fântâna Tămăduirii din Smeeni, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma mică.

Oamenii, în mare parte vârstnici, vin dotaţi cu sticle si bidoane din plastic pentru a duce acasă apa sfinţită de la izvorul despre care ştiu că vindecă boli.

”Ne rugăm pentru sănătate şi pentru binele casei. În fiecare an venim şi mereu ne-am simţit bine. Aici este izvorul sfânt care aduce sănătate. Au fost oameni chiori care se vindecau. Şi eu sunt bolnav şi de aceea vin. Dacă e credinţă te vindeci”, declara un bătrân din zonă.

Acesta este unul dintre cei care veneau la izvorul vindecător şi în urmă cu peste două decenii, când mii de oameni se îmbrânceau ca să prindă o picătură din apa miraculoasă. În anii ‘90, vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară, iar locul a fost asaltat de mii de pelerini. Ulterior, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, aici s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.

Bătrânii satului spun că în urmă cu zeci de ani, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână, iar apa de aici vindeca numeroase boli grave. Despre izvor, presa naţională scria în 1926 că poate vindeca orice boală.

Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei,  iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

Ştirea despre izvorul miraculos de la Smeeni, cum titrau ziarele din 1926, a ajuns în toate colţurile ţării, iar la scurt timp localitatea s-a transformat în loc de pelerinaj pentru oameni bolnavi sau pentru rudele unor oameni răpuşi de suferinţe şi care sperau în rolul divin al apei.

Fenomenul creştea rapid în intensitate, ajungând ca mulţi dintre pelerini să creadă că până şi noroiul din balta formată lângă izvor are proprietăţi miraculoase. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau. Unii localnici au dezvoltat rapid mici afaceri cu “licoarea miraculoasă”, vândută de multe ori mai scump chiar decât o sticlă de vin celebră atunci.

Mărturii ale unor oameni convinşi de puterea miraculoasă a apei de la Smeeni au fost culese şi publicate de Marcela Ghiulbenghian, preşedintele Fundatiei Tezaurul Sacru al Religiilor, pe propriul blog:

“Fratele meu Petrică Hornet s-a spălat cu apa de la fântână şi vreo lună şi ceva n-a mai pus ochelarii la ochi. Şi de atunci foarte puţin, când citeşte ziarul sau are alte treburi mai migăloase, unde e nevoie să vezi bine”, povestea Manolache Hornet.

Tot Moş Manolache îşi aminteşte de marile pelegrinaje de dinainte de război, ca şi slujbele care se făceau la fântână. ”Era prin ’36. Mergeam cu Damian al lui Pocris să ducem caii la cireadă. Când am ajuns la fântână, un sobor de vreo şapte preoţi făceau slujbă mare. Toată suflarea se adunase. Era o rugă de ploaie pentru că seceta pârjolise totul. N-am ajuns bine acasă şi a început să toarne cu galeata”.

Confruntate cu un risc enorm de izbucnire a unor epidemii, autorităţile vremii s-au văzut nevoite să închidă zona, după numai câteva luni de la debutul fenomenului. Presa a ajutat şi ea, vorbind despre fântâna tămăduirii ca despre “o pepinieră a bolilor contagioase”.

„Fântâna de la Smeeni este un caz izolat din domeniul patologiei sociale şi evidenţiază satisfăcător misticismul arhaic, ce nici cultura nu a putut să-l extirpeze (…) Efectele de autosugestie au fost câteva şi au fost de ajuns ca cei mai ironici specialişti să cedeze în faţa enigmei. Fântâna de la Smeeni ameninţă să aducă o revoluţiune în domeniul moral, o redeşteptare spre datorie a clerului atras cam mult spre cele lumeşti. Iată însă că un control mai serios a dus la o surprinzătoare contestare a efectelor miraculoase de la Smeeni.”, scriau la 21 octombrie 1927 ziariştii gazetei „Vocea Buzăului”.

Pentru comunişti, fântâna cu apă tămăduitoare nu a existat însă nimic nu a putut şterge din memoria colectivă, preţ de aproape jumătate de secol, imaginea sutelor de pelerini atraşi din toată ţara de izvorul tămăduitor. După Revoluţie, localnicii au ridicat în acel loc o biserică iar în imediata vecinătate a fost amenajată o cişmea unde curge apa considerată de unii şi acum ca fiind binefăcătoare.

“În această zonă, se spune că ar fi o tradiţie veche încă de la 1860, despre care localnicii încă mai povestesc. Acele vindecări au fost consemnate şi în presa vremii, dar autorităţile au încercat să le închidă gura oamenilor, pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat şi uitat până după Revoluţie, când localnicii şi-au dezgropat moştenirea, căutând să ducă mai departe preţuirea acestui loc”, explica în urmă cu mai mulţi ani, pentru ziarul Adevărul, preşedintele Fundaţiei “Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, protopop Ioan Dumitran.

La începutul anilor ’90, vestea s-a răspândit din nou iar în scurt timp locul s-a umplut de pelerini. Mulţi oameni cu probleme de vedere se ungeau cu apa binefăcătoare în speranţa că se vindecă însă efectul era invers, în anumite cazuri. După ce se dădeau cu nămol pe ochi, pe răni sau operaţii, ajungeau la spital din cauza plăgilor infectate.

RENESTEREA FANTANII

Era o dimineata de inceput de martie. Primavara se apropia cu pasi repezi. Sfarsitul de an trezise noi sperante in sufletele tuturor romanilor. Revolutia din decembrie promisese oamenilor mult asteptata libertate si odata cu ea slobozirea credintei. La Smeeni, copiii, tinerii sau batranii mergeau fara frica la biserica.

Intr-o casa nu prea bogata de la margine de sat, o femeie sarmana isi traia viata dupa o zi pe alta. In aceea noapte de martie a avut un vis. Maica Domnului inconjurata de toi sfintii impartea daruri multimii adunate in jurul sau. Fiecaruia dupa viata si credinta sa. Anisoarei Tudose i-a spus aratandu-i cu mana spre nord: “ Iti gasesti vindecarea in a treia saptamana. Sa iei apa din fantana Domnului, sa bei si sa te speli cu ea” De cum s-a sculat, batrana a rememorat visul, etapa cu etapa. La cativa kilometri de casa se afla un izvor tamaduitor, acum uitat de toti.

Batrana avusese mai intai o gajaiala, dupa care isi pierduse graiul. Isi chema baietii si vecinii cu un fluier pe care il purta permanent la ea. Mos Vasile isi aminteste ca a zarit-o mergand la locul cu pricina. Batranii satului nu s-au mirat deloc de aceasta intamplare. Lucruri mult mai grozave vazusera si auzisera ei. S-au dus la parintele paroh Constantin Isbasoiu, cel care le vorbise in biserica despre recunoasterea credintei strabune. Abia acum s-au dumirit ei. Fantana tamaduirii putea sa devina fara oprelisti un bun al tuturor. Oamenii buni si batrani, noua la numar, s-au legat intr-un comitet. Sarcina lor nu era deloc simpla. Curatirea fantanii, intretinerea si amenajarea ei. Deja se auzise in toata tara si lumea o luase cu asalt.

O batrana din Gheraseni (sat invecinat cu Smeeni) ramasese oarba de ani buni. De nenumarate ori si-a rugat fiul sa o duca la fantana. Luat cu treburile, baiatul o tot amana. A apelat la un vecin care avea drum intracolo. Dupa trei slujbe a intrat pe poarta casei uimita de cele ce vedea ” Doamne, vad”, a exclamat. Apoi” Ioane, frumoasa casa ti-ai durat!”. “ Si susurul asta al tau nu stiam ca-i asa mandru!” Copii au ramas inmarmuriti. Batrana nu vedea de mai bine de 10 ani. A murit cand mergea pe 90 de ani, dar a murit cu vaz.

Recomandare:   Nimic nu este întâmplător în viață! Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim

Anii dinainte de al doilea mare razboi au lasat in mintea batranilor multe imagini inca vii. In 1924, isi aminteste Teodor C. Radu, cantaret la parohia din Smeeni, aveam cativa ani si m-am imbolnavit de varsat. M-a luat mama pe brate si m-a dus la fantana. Era sarbatoare si venise lume din toata tara. Mama a vrut sa ma spele chiar acolo, dar un om bine imbracat i-a spus ca apa trebuie intai incalzita si pe urma sa ma spele. Apoi mama a luat apa acasa, a incalzit-o putin, m-a spalat de cateva ori, dupa care m-a infasurat intr-un cearsaf. M-am vindecat si nu mi-a ramas nici un semn, cu toate ca aveam varsat mare.

Acelasi Tudor C. Radu vorbeste de larga recunoastere a fantanii inainte de razboi. In 1944, la Budapesta aflandu-se ca vine de prin partile Buzaului a fost intrebat de fantana miraculoasa din Smeeni. Prin intermediul unui ceferist roman casatorit in Ungaria, un ungur a tinut mult sa-i comunice ca tatal sau, paralizat de o mana si de un picior, a plecat la fantana din Smeeni, unde a stat sub tratament o vara intreaga. Facea impachetari si se spala cu apa de aici, indeosebi pe mana si piciorul bolnave. Toamna a plecat sanatos. “ De unde o fi stiut ungurul acela de fantana noastra n-am aflat nici atunci, nici mai tarziu”.

Oamenii ajungeau să îşi vândă agoniseala ca să cumpere apă şi pungi cu nămol. În toamna anului 1990, autorităţile locale au decis din nou să izoleze sursa de apă de la Smeeni. “În urma analizelor, nu s-au descoperit substanţe deosebite în apă, dar cert este că era curată şi mai rece decât cea obişnuită, pentru că provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui. Nu este exclus însă ca unele vindecări ale unor boli mai puţin grave să fi fost rodul autosugestiei”, a declarat medicul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni, pentru o publicaţie locală din Buzău.

Pentru a ţine sub control calitatea apei, în 1991, lângă lăcaşul ridicat din banii strânşi în şase luni din donaţiile credincioşilor au fost amenajate o cişmea modernă şi o fântână. De atunci, însă, pofta credincioşilor pentru apa de izvor, de-acum la discreţie, s-a diminuat aproape instantaneu. Biserica mai atrage grupuri mari de oameni numai la sărbătoarea creştinească de Izvorul Tămăduirii.

Mai multe aflați pe: Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Spiritual

Mănăstirea care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu trei ochi și două guri. Mii de pelerini vin aici de sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului” ca să vadă minunea

Published

on

By

Mănăstirea Giurgeni, care are ca hram „Nașterea Maicii Domnului”, este recunoscută şi căutată de credincioşi pentru că adăposteşte o icoană veche, cu o valoare inestimabilă, recunoscută pentru miracolele pe care le înfăptuieşte.

Icoana se află în mănăstire, în faţa altarului şi o înfăţişează pe Preasfânta Maică a Domnului având trei ochi şi două guri. Această icoană, îmbrăcată în argint curat, a fost dăruită mănăstirii la data de 6 august 1831 şi s-a dovedit a fi făcătoare de minuni încă de la început.

Mănăstirea Giurgiu a luat ființă în secolul al 18-lea. Numele ei provine de la boierul Giurgiu, un om credincios, care a donat o parte din livada sa unor călugări, ajutându-i să zidească aici un schit mic.

Inițial, schitul consta dintr-o bisericuță mică de lemn și câteva chilii pentru viețuitorii săi. Fiind milostiv din fire și iubitor de Dumnezeu, boierul Giurgiu le trimite călugărilor în ajutor la munca la câmp argați de-ai săi.

Prima atestare a Schitului Giurgiu are loc în anul 1809, când așezământul devine parte a episcopiei Romanului. După anul 1850, schitul este preluat de maici. Primește statut de mănăstire în anul 1936.

Mănăstirea și casele maicilor au fost pustiite după decretul 410 din anul 1959. Abia în anul 1993 la cererea credincioșilor, Mănăstirea Giurgeni a fost redeschisă. În anul 2000, stăreția este preluată de Părintele Antonie Jeflea.

Un odor de mare preț, dăruit mănăstirii în data de 6 august 1831, avea să facă acest locaș cunoscut în toată țara. Este vorba despre o icoană a Maicii Domnului, care s-a arătat la scurt timp făcătoare de minuni.

Prima minune dumnezeiască ce s-a săvârșit cu această icoană este legată chiar de ziua în care a fost dăruită mănăstirii, în care se prăznuiește Schimbarea la Față a Mântuitorului.

Potrivit tradiției locale, pe această icoană au apărut în mod miraculos un al treilea ochi – sub ochiul stâng al Preacuratei, și o a doua gură, întredeschisă, deasupra gurii celei firești.

Ele nu au fost adăugate de mână omenească pe icoana deja pictată, ci au apărut prin intervenție divină. Datorită acestui fenomen miraculos, a căpătat denumirea de „Icoana Maicii Domnului cu trei ochi și două guri”. Este o icoană unicat în întreaga lume.

Icoana are o reprezentare specifică tipului „Odighitria” (care înseamnă „Povățuitoarea” sau „Călăuzitoarea”), după modelul pictat inițial de Sfântul Evanghelist Luca. Maica Domnului Îl ține pe Pruncul Iisus pe brațul stâng, arătând cu mâna dreaptă spre El, de unde și denumirea de „Îndrumătoarea”.

Arhimandritul Antonie Jeflea, care s-a mutat la Domnul pe 18 februarie 2018, relatează o minune a Maicii Domnului la care a fost martor în primul an în care a venit la mănăstire.

Un copil de șase ani, din Vaslui, care era mut din naștere, a fost adus de părinții săi la mănăstire. După săvârșirea Sfântului Maslu, copilul a vorbit pentru prima dată, cerându-i mamei să-l ridice la icoana Maicii Domnului pentru a o săruta.

Părintele explică foarte frumos semnificația noilor elemente apărute pe icoana Maicii Domnului:

„Al treilea ochi este cel cu care veghează, cu milă și nesfârșită bunătate asupra lumii, iar cele două guri, una închisă și alta întredeschisă, arată tăcerea – pe de o parte – și vorbirea cu rost în dreapta credință – pe de altă parte”.

Icoana făcătoare de minuni este așezată spre închinare credincioșilor în fața Sfântului Altar.

Mănăstirea Giurgeni este permanent vizitată de credincioșii dornici să vadă minunea și să se închine la această icoană. Pelerinii vin aici mai ales în ziua de 6 august, de hramul Bisericii -„Nașterea Maicii Domnului” și pentru a participa la slujbele de Maslu.

Sursa: lataifas.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister