Connect with us

Știați că..

Locul unic din România unde în vacanță găsești de toate: munte, plajă, aer pur, la fel ca în Alpii Elvețieni

Published

on

3Cercetările de la începutul anului 2016 au demonstrat că există un loc din România în care cantitatea de ozon este comparabilă cu cea din Alpii elvețieni.

Așezarea umană se numește Colibița și este o localitate de pe Valea Bistriței, aflată la o altitudine de 900 de metri, între Munții Bârgău și Munții Călimani. În urma măsurătorilor efectuate, valoarea concentrației maxime de ozon se cifrează la 90 micrograme/m3(media în România este de 72,6 micrograme/m3).

Colibița a fost unul dintre cele mai atractive locuri pentru turiști. Pe lângă aerul curat, Colibița mai oferă și locuri de plajă la malul apei lacului de acumulare cu același nume.

Este situată într-o regiune în care se pot face excursii, drumeții montane, ciclism, caiac, alpinism sau pescuit.

Între 1923 și 1975, Colibița era o stațiune balneoclimaterică, care apoi a fost desființată după ce s-a luat decizia să se facă lacul de acumulare.

Autoritățile locale fac demersuri să facă din Colibița o stațiune turistică importantă. Pentru a deveni stațiune de interes național trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: să existe un drum rutier modernizat și marcat cu semne de circulație, transport în comun între stațiunea turistică și gară sau autogară, amenajarea și iluminarea locurilor de promenadă, apă curentă și canalizare, precum și un număr de minim 500 de locuri de cazare în hoteluri și pensiuni.

Citește și:
Furnicile pot detecta un cutremur cu 24 de ore înainte să se producă. Cum se schimbă comportamentul acestora

Acum 10 ani, în Colibița erau în jur de 50 de case, iar în prezent sunt 400 de case de vacanță, pensiuni și vile. Pe malul lacului a fost construit și un complex turistic, unde o noapte de cazare costă 70 de lei, în timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac se închiriază cu circa 450 de lei.

Sursa:greatnews.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

România cea mai…! Cu ce s-au remarcat românii în Cartea Recordurilor Mondiale și cine se bucură de această onoare?

Published

on

Deşi Cartea Recordurilor are o istorie de aproape 60 de ani, prezența României în paginile ei este mult mai recentă. România a intrat prima dată în Cartea Recordurilor în 1986, atunci când Helmuth Duckadam – a apărat consecutiv patru penalty-uri în finală Cupei Campionilor Europeni. De atunci si pâna astăzi Romania a adunat zeci de recorduri. Noi vom aminti mai jos doar câteva, cele mai semnificative.

Helmuth Duckadam, fostul portar al Stelei a intrat in Cartea Recordurilor datorita penaltiurilor pe care le-a aparat in finala cu Barcelona fiind supranumit „Eroul de la Sevilla”. Duckadam, a aparat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso si Marcos in finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona avand o contribuție enorma la castigarea trofeului de catre Steaua Bucuresti.

Crucea Caraiman situata pe Vârful Caraiman a fost construita intre anii 1926 – 1928 si a fost desemnata ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasata pe un varf montan. Crucea Caraiman este cunoscuta si sub denumirea de Crucea Eroilor si a fost ridicata pentru a cinsti memoria romanilor care au murit in Primul Razboi Mondial. Monumentul situat la altitudinea de 2.291 metri, are o inaltime de 39,5 metri, este construit din profile de otel, si este montat pe un soclu din beton armat placat cu piatra, inalt de 8 metri. In interiorul acestuia se afla o incapere care a adapostit initial generatorul de energie electrica ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Crucea comemorativa a eroilor romani din Primul Razboi Mondial este situata in șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului catre Valea Seaca, la altitudinea de 2.291 de metri, fiind unica in Europa atat prin altitudinea amplasarii, cat si prin dimensiuni, conform site-ului dedicat acestui monument.

La numai 14 ani, cu sapte note de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, Nadia Comaneci a stabilit un record mondial, la 18 iulie, pentru cele mai multe note de 10 obținute vreodată la Olimpice. Din 1976, niciun gimnast nu a mai obținut nota 10 la vreo editie a jocurilor. Totodata, ziua de 18 iulie a fost declarata de Academia Recordurilor Mondiale drept Ziua Recordurilor Mondiale, in care sa-ti amintești cea mai frumoasa evoluție din istoria Jocurilor Olimpice.

Editia revistei americane de renume „Times magazine�, publicata imediat dupa performanta Nadiei, a ales sa puna pe prima pagina fotografia tinerei de 14 ani, iar intr-un colt, pe aceeasi coperta, a aparut o poza mica care ilustra prima fotografie de pe planeta Marte. Totodata, Nadia Comaneci este singura persoana care a ajuns simultan pe coperta revistei „Times Magazine�, Sports Illustrated si „Newsweek�, ca sa nu mai mentionam si pe copertile altor milioane de publicatii de presa din lumea intreaga.

Palatul Parlamentului deţine trei recorduri: cea mai mare, cea mai scumpă şi cea mai grea clădire administrativă din lume. Palatul proiectat de arhitectul Anca Petrescu, cu o suprafaţă de 330.000 de metri pătraţi, este cea mai mare clădire administrativă, pentru uz civil din lume. Este construit din 700 tone metrice de oţel şi bronz, un milion metri cubi de marmură, 3,5 tone metrice de sticlă, şi 900.000 metri cubi de lemn. Palatul a fost construit în întregime din materiale româneşti scumpe şi de bună calitate. Este şi cea mai scumpă clădire administrativă din lume, estimată în 2006 la aproximativ 4 miliarde de dolari.

Palatul Parlamentului

Romania detine recordul privind cea mai mare pâine rustica de cartofi. In compoziția acestei pâini au intrat: 57 de kilograme de faina, 34 litri de apa, 5 kilograme de cartofi, un kilogram de drojdie si sare. Aceasta pâine a fost coapta in stil tradițional si a stat in cuptor sase ore la o temperatura de aproximativ 300 grade Celsius. Dupa ce a fost omologat recordul, painea a fost impartita celor prezenti la eveniment, hranind peste 800 de persoane.

Cea mai mare icoană pictată pe sticlă: record deţinut din 2004 de către Aurelia Bobocel care a pictat o icoană pe sticlă încălzită reprezentând „Cina cea de taină”. Pictura are 2 metri lungime şi 1,08 metri înălţime, iar sticla are 5 centimetri grosime.

Aurelia Bobocel

Cei mai buni bucatari din Muntii Apuseni au realizat un balmos urias, de 500 de kilograme, stabilind un nou record mondial, care a fost premiat de Cartea Recordurilor la data de 18 octombrie 2007 cu 125.000 de dolari. Balmos este o mancare traditionala a ciobanilor din Carpati, avand ca ingrediente faina de grau, faina de porumb si smantana, care sunt fierte impreuna timp de trei ore. Pentru pregatirea balmosului motesc s-au folosit 443 de kilograme de smantana, 4,43 kilograme de sare, 35 de kilograme de faina alba, 55,3 kilograme de malai. Cele peste 2.000 de portii de balmos rezultate au fost impartite gratuit tuturor celor prezenti.

Cea mai mai bătrâna mama din lume . La 16 ianuarie 2005, ea a adus -o pe lume pe Eliza Maria Bogdana Iliescu şi a intrat în „Cartea Recordurilor“ cu titlul de cea mai bătrână mamă. Adriana Iliescu (n. 31 mai 1938, Craiova) este un fost profesor universitar de literatură română și autoare de povești pentru copii.

Adriana Iliescu si fiica sa Eliza

Cea mai mare pictură din lume: record apărut în ediţia din 2008 a Cărţii Recordurilor şi realizat de către tinerii pictori de la liceul Nicolae Tonitza din Bucureşti. Pânza are 3,6 kilometri şi a fost pictată de 800 de elevi. Tema aleasă de elevi a fost o grădină cu flori.

Cele mai multe portrete robot prin telefon : record obţinut în 2004 de Gogu Neagoe pentru că a realizat 128 de caricaturi,portrete prin telefon , numai pe baza unei scurte convorbiri telefonice cu subiectul pe viu .de ziua României , Pe1 decembrie 2007 a intrat din nou în Cartea Recordurilor după ce a creat o peliculă de film cinematografic de 2000 de metri pe care sunt desenate peste 1.300.000 de caricaturi cu personalităţi din România sau din străinătate.Gogu Neagoe este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România din 2006, iar din anul 2008 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice UNESCO din Germania. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate.

Cel mai lung cârnat afumat din lume: a fost realizat în decembrie 2008 si a măsurat 392 de metri. Carnatul a fost de tip cabanos şi a fost împărţit bucureştenilor care au asistat la omologarea recordului.

Citește și:
Lumea misterioasă a florilor. Seducția şi atracția sexuală funcționează aproape ca în cea a oamenilor

Cea mai tânără interpretă de succes: Cleopatra Stratan a obţinut acest titlu în 2008 datorită realizărilor sale unice: cea mai tânără interpretă care a înregistrat un album; cea mai tânără interpretă într-un concert live (avea 3 ani când a susţinut un concert de 2 ore); cea mai bine plătită tânără artistă; cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV; cea mai tânără interpretă care a înregistrat un hit naţional (piesă situată pe locul 1 în topurile naţionale).

Surse selective: historia.ro; recorduri.ha-ha.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Medicină

Sigur te numeri printre cei care beau cafea pe stomacul gol, dimineața. Nu o să-ți schimbăm noi obiceiul, dar ar fi bine să citești aceste rânduri

Published

on

Băutul cafelei pe stomacul gol este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri ale romanilor. Multi aleg sa sara peste micul dejun sau, in orice caz, sa bea o cafea înainte de toate. Este acest obicei unul benefic pentru organism? Bineînțeles ca nu! Este crunt, ce se întâmpla cu organismul uman atunci când se consuma cafeaua pe stomacul gol.

Fără îndoială cafeaua are o sumedenie de beneficii, datorită faptului că este bogată în antioxidanți. Însă licoarea energizantă pe care o savurăm în fiecare dimineață ne poate face la fel de mult rău, mai ales dacă este consumată pe stomacul gol. Una dintre cele mai mari probleme este ca, daca e consumata pe stomacul gol, cafeaua poate genera aproape in mod sigur gastrita, boala ce efectiv poate găuri pereții stomacului.

O ceaşcă de cafea pe stomacul gol stimulează secreția acidului clorhidric al sistemului digestiv. Persoanele care suferă de gastrita pot simţi asta foarte repede. Chiar şi persoanele cu un stomac perfect sănătos nu sunt ferite, deoarece acidul clorhidric este folosit de organism pentru descompunerea alimentelor.

În cazul în care cantitatea
acestui acid este redusă, atunci veţi întâmpina dificultăţi când veţi servi o
masă bogată în proteine, deoarece acestea vor fi greu de descompus. Asadar,
o ceaşcă de cafea pe stomacul gol va stimula secreţia acidului clorhidric exact
atunci când nu este nevoie, cauzând apariţia ulcerului, întrucât stomacul nu
are ce să digere.  Tocmai de aceea este
indicat să se consume după masa de dimineaţă, asta pentru a stimula digestia.

Totodata, nivelul de cortizon se ridică foarte rapid, iar organismul va avea nevoie de mai mult timp pentru a-l scădea, astfel încât să ajungă la un nivel normal. Acestl ucru poate sa creeze tulburări de somn si de digestie si poate duce la asimilarea puternica a substanțelor nocive din alimente, ducand la obezitate in unele cazuri. Cortizonul este un hormon care ne controlează ceasul biologic și abilitatea noastră de a rămâne treji.

Proteinele care rămân intacteîn organism pot cauza numeroase probleme de sănătate, cum ar fi balonarea, boala inflamatorie a intestinului şi în cel mai rău caz, cancer de colon. Prin urmare, cafeaua ar trebui să fie băută la o oră după ce v-aţi trezit şi după ce aţi mâncat cel puţin o felie de pâine.

Pe lângă cele amintite mai sus, consumul cafelei pe stomacul gol  „vă poate da nervozitate, agitaţie şi alte efecte, inclusiv schimbări de dispoziţie”,afirmă dr. Adam Simon, directorul medical al PushDoctor.co.uk. Totodată, va mări simptomele de anxietate, va stimula ritmul cardiac, poate provoca iritabilitate şi incapacitate de concentrare.

Băutul cafelei are multiple beneficii dovedite științific, unul dintre ele fiind acela că protejează creierul de demența, dar consumul regulat de cafea poate crea dependenta. O persoana care este dependenta de cafea are un sistem nervos vegetativ care va avea nevoie mereu de cofeina pentru a se trezi. Este foarte greu pentru o persoana care este dependenta de cafea sa se trezeasca dimineața si sa plece la serviciu fara a consuma măcar o ceașcă de cafea. Totuși, pentru a rămâne sănătoși este indicat sa beți cafeaua la o ora după ce v-ati trezit si neapărat după ce ati mâncat ceva.

Citește și:
Misterul picioarelor de om care ajung pe plajele din Canada

Surse selective: doctorulzilei.ro; descopera.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister