Castelul Martinuzzi situat în Vinţu de Jos, comună care se află la doar 13 km de Alba Iulia, este unul dintre cele mai importante monumente ale Renașterii din Transilvania, iar de acest monument se leagă legenda Mariei Tereza.

O legendă care o are în prim-plan pe împărăteasa Maria Tereza este localizată la jumătatea secolului XVIII-lea. Poveştile care circulă în zona îi atribuie împaratesei mai multe crime, victime căzând bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor. “Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împărăteasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele şi omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus”, spune legenda. Din camera cu săbii ar fi existat un tunel care comunica direct cu râul Mureş pe unde toate cadavrele ajungeau în apă.

Cercetările făcute în incinta castelului nu au confirmat existenţa unei trape sau a unui pasaj secret, după cum nu a fost demonstrată istoric nici posibilitatea ca celebra împărăteasă să fi vizitat vreodată zona Vinţu de Jos. Totuşi, oamenii din zonă îşi amintesc că în timpul când a fost construit drumul care trece prin apropierea castelului, s-a descoperit un tunel care se afla între castelul Martinuzzi şi râul Mureş, care curge la o distanţă de mai puţin de 200 de metri. Bătrânii mai povestesc cum că, în timpul furtunilor de vară, se aud urlete atât în perimetrul castelului, cât şi la ieşirea dintr-o grotă situată pe un deal la aproape doi kilometri depărtare şi despre care se spune că ar fi fost una dintre ieşirile de siguranţă ale castelului.

Un fenomen greu explicabil s-a petrecut în luna august a anului 1975, când, într-o noapte cu cer senin, castelul a fost lovit de un trăznet, a cărui apariţie nu a fost explicată de către specialişti nici până acum. Singura parte din castel rămasă în picioare este pavilionul unde, se povesteşte că Maria Tereza îşi arunca iubiţii. Despre Maria Tereza, care a avut 16 copii, se susţine că era mare amatoare de plăceri trupeşti.   Sătenii au o explicaţie pentru toate aceste întîmplări bizare, inclusiv pentru prăbuşirea misterioasă a castelului. Ei spun că “odată şi odată trebuia să se întâmple, fiindcă oamenii care treceau noaptea prin apropierea castelului vedeau lumini care jucau la geamuri şi auzeau ţipete“. Mai mult, oamenii din zonă cred că sufletele morţilor din castel nu îşi găsesc liniştea şi tihna şi că ei ar fi stat la baza prăbuşirii clădirii. Ei mai spun că şi acum “… câteodată se mai aud urlete, ca de câine turbat, dar foarte rar“. Locuitorii comunei, în majoritate creştini ortodocşi, mai au o explicaţie pentru apariţia fenomenelor care bântuie castelul.

Citește și:
De acum, românii pot refuza să dea buletinul de identitate. Schimbarea adusă de GDPR

Ei cred că toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că această clădire a fost ridicată pe locul unui cimitir, al cărui existenţă a fost confirmată de descoperirile făcute în urma unor săpături efectuate în curtea castelului.   Arheologii au găsit aici mai multe sicrie şi pietre funerare care datează de la începutul mileniului. După aceste descoperiri, castelul a devenit din nou subiectul unor legende care spun că “…în pereţi s-ar afla comori“, mai ales datorită faptului că în timpul săpăturilor au fost descoperite mai multe monezi de aur şi argint. Cu toate acestea, până acum nimeni nu a încercat să dea de urma presupusei comori, fiindcă structura de rezistenţă a clădirii este foarte slabă, iar pereţii se pot prăbuşi în orice moment. Chiar dacă ruinele castelului nu sunt deloc primitoare, autocarele cu turişti români şi maghiari se opresc şi acum să vadă locul pe care guvernatorul Martinuzzi l-a construit pentru a-şi petrece vacanţele.

Citeste mai mult: adev.ro/njccbq


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here