Sectanți care răpesc copii pentru a le lua sângele? Cele mai interesante legende urbane din județele României. Multe s-au dovedit a fi adevărate - Știința-Mister.ro
Connect with us

Mistere

Sectanți care răpesc copii pentru a le lua sângele? Cele mai interesante legende urbane din județele României. Multe s-au dovedit a fi adevărate

Published

on

IALOMIŢA

Una dintre cele mai mari legende urbane care a circulat pe străzile Sloboziei este strâns legată de popasul „Privighetoarea“. Patronul celebrului local a fost acuzat că l-ar fi ascuns pe Nicolae Ceauşescu în restaurant, cu o noapte înainte de execuţia de la Târgovişte. Totul pentru a îndeplini planurile dictatorului de asediere a oraşului.

ALBA

La Muzeul de Ştiinţe Naturale din Aiud, judeţul Alba, într-o vitrină, există un schelet uman, despre care se spune că ar aparţine unuia dintre paznicii Colegiului „Gabriel Bethlem”, în care funcţionează instituţia. Legenda, dusă peste veacuri „din gură în gură“, spune că un om a ţinut aşa de mult la Colegiul în care funcţionează şi acum Muzeul de Ştiinţe Naturale din Aiud, încât i-a lăsat prin testament propriul schelet.

ARAD

„Casa cu lacăt” rămâne una dintre legendele Aradului. Casa, construită în anul 1815 de către comerciantul vienez Iosif Winkler, apoi renovată în 1851, este şi acum o veritabilă atracţie pentru turişti. Cei care trec pe acolo se opresc şi se uită după cheie, deoarece există şi o legendă, potrivit căreia, cel care reuşesea să deschidă acel lacăt va primi întreaga casa.

BACĂU

Cel mai vechi mit urban din Bacău datează din Al Doilea Război Mondial. Se vorbeşte şi azi despre bucăţile de săpun nemţesc care ar fi fost făcute din grăsimea cadavrelor de evrei. Unii spun că o parte din calupurile de săpun au fost îngropate în cimitirul de la ieşirea din municipiul Bacău spre comuna Sarata. Holocaustul naşte încă legende şi mistere, chiar şi în Bacău. La intrarea în cimitirul evreiesc dinspre Sarata a fost ridicat un monument din piatră, închinat victimelor Holocaustului. A fost construit în 1959, ulterior fiind declarat monument istoric. Pe el scrie în mai multe limbi “Aici zac evrei prefăcuţi în săpun de bestiile fasciste – 1939-1944 / În amintirea lor, înfrăţiţi-vă popoare în lupta pentru o lume nouă”.

BIHOR

O legendă de din Oradea spune că locul unde este construit orăşelul Copiilor a luat fiinţă într-un mod mai ciudat. Se spune că, demult, foarte demult, chiar înaintea vânătorii lui Ladislau I, un meteorit de dimensi uniuriaşe a aterizat în Oradea, chiar în cartierul Rogerius. A rezultat o groapă imensă în urma impactului şi astfel se explică diferenţa de nivel. După construcţia Spitalului de Copii prin 1960, autorităţile locale au placat groapa cu beton şi a devenit parc pentru copii

BUCUREŞTI

De-a lungul anilor au apărut o serie de poveşti despre demonii şi fantomele care apar în casele abandonate sau rămase fără proprietari din Centrul Istoric al Capitalei. O astfel de casă, care odinioară a fost orfelinat se află chiar pe celebra stradă Franceză, presărată cu terase şi cluburi. Legenda spune că în acest imobil, aflat la numărul 13, este bântuit de 203 spirite de copii. În orfelinatul de pe strada Franceză erau aduşi copiii străzii, chiar de către proprietar, pe nume Stavrache Hagi-Orman despre care nici până în prezent nu se ştie mare lucru. Acesta ţinea copiii în condiţii greu de imaginat, fără apă şi fără mâncare.

Cei mai vechi locuitori din Centrul Vechi susţin că nu de puţine ori au auzit glasul copiilor care strigă „Apăăă, vrem apăăă!”, cu toate că cei mai mulţi petrecăreţi care frecventează zona refuză să creadă asemenea poveşti.

BRAŞOV

Templul Ursitelor se află pe Dealul Pleşu, în apropierea satului Şinca Veche din judeţul Braşov. Legenda spune că imediat ce ajungi în lăcaşul subteran oboseala dispare ca prin minune şi tot corpul este invadat de energie. Din vorbă în vorbă s-a născut mitul că toţi cei care intră în templu se vindecă de boli.
Mii de oameni vin anual la biserica săpată în stâncă. Vizitatorii au povestit că fie s-au simţit învigoraţi fie i-a apucat un somn greu atunci când au intrat în Templul Ursitelor. Se zice că cine doarme măcar şi câteva minute în templu sau în apropierea lui capătă forţe noi şi devine mai puternic.

Locul este împodobit cu icoane, flori de munte şi candele care nu apucă să se stingă niciodată. Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri şi seamănă cu o turlă fără acoperiş. Localnicii spun că pe acolo coboară energiile şi că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Raşnovului.

CLUJ

Cele mai cunoscute legendele ale Clujului spun că Avram Iancu a fost implicat într-un scandal în centrul oraşului, la un chef, iar regele Matia a fost biciuit alături de alţi localnici, atunci când a intrat incognito în Cluj pentru a vedea cum trăiesc oamenii. Manuscrisele spun că Matia Corvin, născut la Cluj în 1443, care a devenit unul din cei mai mari regi ai Ungariei, a intrat incognito în oraş pe când era conducător, să vadă cum sunt trataţi oamenii. A fost şi el unul din cei biciuiţi pe nedrept. „Aflat în trecere prin Transilvania, Matia s-a deghizat în student călător, a intrat incognito în oraşul său natal. În piaţa centrală a oraşului, Matia a asistat la o scenă în care plebeii oraşului erau obligaţi de oamenii judelui, sub ameninţarea biciuirii, să care cu braţele buşteni pentru gospodăria sa. Protestând împotriva acestei nedreptăţi, regele deghizat în student a fost biciuit şi obligat să se alăture sărmanilor oraşului în munca grea. (…). Legenda spune că Matia ar fi avut inspiraţia de a scrie pe trei lemne din curtea judelui «Aici a fost regele Matia. Unde este dreptatea?». Eliberat odată cu lăsarea serii, regele s-a întors în tabăra sa de lângă oraş. A doua zi, acesta a revenit, în fruntea suitei sale strălucitoare, fiind întâmpinat cu mare fast de judele oraşului“, povesteşte istoricul Tudor Sălăgean, în cartea „Legendele Clujului“. Judele l-a asigurat pe rege că legile sunt respectate, însă Matia a căutat lemnele însemnate de el şi, odată ce le-a găsit, l-a pedepsit pe jude şi a luat măsuri pentru a asigura stricta respectare a drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor oraşului.

CARAŞ-SEVERIN

Recomandare:   Care au fost banii care au circulat pe teritoriul Țărilor Române până la apariția leului

Cel mai înfricoşător mit al Reşiţei este cunoscut de toţi copiii anilor 70 şi 80. Nu era copil căruia părintii să nu-i spună, atunci când ieşea la joacă, să nu stea până seara, căci seara vin sectanţi cu dacii negre şi îi răpesc pentru a le fura sângele. Desigur, după Revoluţie, fobia reşiţenilor faţă de membrii sectelor, faţă de sectanţi a scăzut, iar acum putem spune chiar că aproape toate sectele recunoscute de Statul Român au unităţi de cult în municipiul de pe Bârzava. Mult mai recent, undeva prin jurul anilor 2010 a apărut un alt mit, legat de ambulanţe. Se spune că pe Aleea Albăstrelelor din Reşiţa ar fi oprit de mai multe ori ambulanţe care ar fi luat în ele copii complet sănătoşi, le-ar fi prelevat diverse organe şi i-ar fi adus înnapoi acasă.

Citeste mai mult: Adevarul.ro

Nota redacției: Așteptam la rubrica COMENTARII și alte legende urbane din alte județe ale României. Va promitem ca le vom publica aici, ca un UPDATE la cele amintite deja.

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mistere

„Mutantii” sunt printre noi. Oameni obisnuiti, cu puteri neobisnuite

Published

on

Mutantii cu super-puteri nu se gasesc doar in carti. Ei umbla liber printre noi si unii dintre ei regreta faptul ca natura i-a creat astfel.

Unora chiar talentul neobisnuit cu care au venit pe lume le face viata un cosmar, arata Listverse.

Blestemul de a nu putea uita nimic

E cazul lui Jill Price, femeia care nu poate uita nimic. Tot ce i s-a intamplat in viata, absolut tot, isi aminteste in cele mai mici detalii. Stie data, ora din zi, totul legat de orice i s-a intamplat. Mintea sa e ca un videorecorder care inregistreaza si reda apoi totul in amanunt, in cele mai neasteptate momente.

De fapt, aceasta e adevarata problema, faptul ca amintirile apar te miri cand, neputand fi controlate. Iar acest proces este „extenuant”, se plange femeia.

Din cauza acestor amintiri, nu se poate concentra la activitatile in care e implicata, aproape ca nu vede si nu aude ce se intampla in jurul sau. In plus, nici nu poate invata lucruri noi. Ai zice ca, cu asa o memorie, e foarte simplu sa memorezi ceva, dar, in realitate, Jill are probleme mai mari la acest capitol decat oamenii obisnuiti.

Femeia care isi auzea si globii oculari miscandu-se

Ceva similar a trait Justine Mitchell, de 39 de ani. In cazul ei, super-puterea e auzul extrem de fin. Nu l-a avut asa dintotdeauna, la un moment dat s-a dezvoltat brusc. In cazul ei orice zgomot era foarte mult amplificat. Iar din acest motiv, femeia se descria ca fiind extrem de nefericita.

Auzul lui Justine era atat de fin, incat zgomotul facut de propriii globi oculari care se miscau era pur si simplu asurzitor.

La o asemenea scara, e lesne de intuit cum se auzeau restul zgomotelor, mult mai puternice, deranjante si pentru oamenii de rand. Propria inima se auzea ca o toba, iar propria voce era atat de puternica incat ii facea rau fizic sa o auda.

Din fericire, in cazul ei problema s-a rezolvat pe care chirurgicala, asa ca femeia a revenit la o viata relativ normala.

E super-inteligent, dar asta nu-l ajuta prea mult in viata de zi cu zi

Super-puterea lui Daniel Tammet este creierul. E capabil de calcule astronomice, in timp record. Poate sa invete limbi straine in doar cateva zile. Dar asta nu-l ajuta prea mult pe Daniel, care sufera de sindromul Asperger. Mintea lui extrem de logica nu poate intelege lucrurile ilogice pe care oamenii din jurul sau le fac.

Din cauza ca e foarte usor de distras, nici nu are voie sa sofeze. Cat despre emotii, pur si simplu nu le intelege.

Elizabeth Taylor si femeile ca ea

Elizabeth Taylor, care a murit in urma cu 7 ani, va ramane in istorie pentru ochii ei batand in mov. Putini stiu ca aceasta caracteristica era o mutatie a genei FOXC2, care afecteaza unele femei.

Pe langa culoarea neobisnuita a ochilor, atat Elizabeth Taylor, cat si femeile ca ea primesc de la natura si un al doilea set de gene, ceea ce face ca privirea sa fie cu adevarat magnetizanta.

In cazul lui Elizabeth, aceasta super-putere a insemnat o cariera la care altii ar fi putut doar sa viseze. Insa aceeasi mutatie vine si cu cateva neplaceri – par crescute in locuri in care nu ar fi trebuit sa se afle. Apoi, setul suplimentar de gene poate duce la neplaceri, iritatii ale ochiului care duc la lacrimare excesiva si nu numai. Daca nu se intervine, se poate ajunge chiar in situatia in care vederea sa fie afectata, chiar pana la orbire.

Aceeasi mutatie vine cu un risc pentru problemele cardiace. Coincidenta sau nu, chiar asta a ucis-o pe actrita. E drept, insa, ca avea 79 de ani cand a murit.

ziare.com

Citește mai departe>>

Mistere

Vom ajunge vreodata la ele? Trilioane de tone de diamante stau ascunse in centrul Pamantului

Published

on

Trilioane de tone de diamante stau ascunse in centrul Pamantului. Cei mai multi dintre noi am fi fericiti sa detinem macar un diamant. Dar in centrul Pamantului se afla o cantitate enorma din acest material pretios. Daca am imparti aceste diamante, am fi putred de bogati si tot ar ramane destule.

Potrivit unui studiu recent, realizat de o echipa de oameni de stiinta internationala, sunt peste un cvadrilion (1.000 de trilioane) de tone de diamante in miezul planetei noastre, arata The Independent.

Studiul arata ca diamantele nu sunt deloc atat de exotice cum le percepem. La circa 160 de kilometri adancime s-ar afla aceasta avere. Nu vom ajunge niciodata la ea, dar e reconfortant gandul ca stam pe asa o mina de aur, a declarat dr. Ulrich Faul, cercetator la Massachusetts Institute of Technology (MIT), co-autor al studiului.

Diamantele modifica felul in care se aud sunetele venite din interiorul Pamantului si viteza cu care se „deplaseaza” undele, de aici oamenii de stiinta putand sa-si faca o imagine in ceea ce priveste continutul acestor roci, ingredientele care le compun, dupa cum se arata in jurnalul Geochemistry, Geophysics, Geosystems.

Diamantele se formeaza la temperaturi si presiuni incredibil de mari, in interiorul Pamantului, ajungand la suprafata doar in urma eruptiilor vulcanice.

sursa ziare.com

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister