Connect with us

Diverse

Leacuri băbeşti de tămăduire 1967. Mai rapide și mai eficiente decât tratamentele clasice

Published

on

De multe ori, leacurile „băbești” sunt mai rapide și mai eficiente decât tratamentele clasice, medicamentoase. Bineînțeles, acestea nu se adresează tuturor, de aceea, acordul medicului este recomandat.

Cu toții știm că mierea naturală și lămâile sunt cele mai des folosite în caz de răceală și gripă.

Mierea de albine are efect antibacterian, calmant, fiind de ajutor în cazul iritării gâtului. Regăsită în lămâi, vitamina C, necesară sistemului imunitar, o mai găsim și în kiwi, varză, spanac, roșii, broccoli, ardei gras.

Ceaiul de floare de soc (favorizează apariția transpirației), îndulcit cu o lingură de miere și sucul de la o jumătate de lămâie sau chiar o lămâie întregă se bea cât se poate de firbinte. Următorul pas recomandat este repaosul la pat, învelit bine pentru a transpira, eliminând astfel toxinele din organism. Când hainele se umezesc, trebuiesc schimbate imediat.

Pentru durerile de cap, cartoful vă poate veni în ajutor. Se taie un cartof în rondele subțiri, se pun pe o fâșie de tifon sau alt material, și se aplică pe frunte.

În cazul răcelii cu tuse și dureri în piept se face o mămăligă, se unge pieptul cu grăsime (unt, ulei sau o cremă) pentru a fi un bun conductor, se pune mămăliga într-un prosop și se aplică pe piept cât de fierbinte se poate suporta și se stă în pat. În loc de mămăligă se poate folosi sare grunjoasă înfierbântată.

Siropul de ceapă, preparat în casă, ajută în caz de tuse de orice fel. Se taie o ceapă în jumătate și se scot din mijloc câteva foi, până când este suficient loc pentru a pune o lingură de zahăr, care, mai apoi, trebuie plasată lângă o sursă de căldură pentru ca ceapa sa-și lase sucul. Recomandat ar fi lângă o sobă, calorifer sau lângă focul de la aragaz, și nu pe plită, pentru ca ceapa să nu-și piardă din proprietăție curative. Când sucul apare, acesta se bea. Procedeul putând fi repetat până la vindecarea completă sau preventiv.

Oțetul ajută și el la scăderea febrei în caz de răceală sau gripă, fiind recomandat cel de trandafir. Una dintre variante este să se înmoaie șosetele în oțet cald și apoi să le încălțați, stând în pat, înveliți bine, la fiecare jumătăte de oră procedeul repetându-se până când temperatura începe să scadă. O altă variantă este de a vă frecționa cu oțet încălzit pe piept și creștet, după care vă puneți un fes gros, beți o cană cu ceai de soc fierbinte și vă băgați în pat pentru a transpira, schimbându-vă hainele ori de câte ori acestea se umezesc.

Amigdalele funcţionează ca nişte paznici, care împiedică pătrunderea bacteriilor şi a viruşilor în faringe.

Dacă acestea nu pot fi oprite, ele provoacă o inflamaţie puternică, atât a amigdalelor, cât şi a faringelui. În acest caz se poate vorbi de apariţia anginei. La primele simptome trebuie luate măsuri preventive pentru apariţia anginei:

Se stă la pat, ferit de frig, de curenţi de aer.

Se aplică de 3 ori pe zi comprese calde la gât, cu oţet, argilă sau infuzie de salvie.

Se aplică pe piept comprese cu ulei de eucalipt şi lavandă.

Se fac băi progresive la picioare.

Se coc cartofi în coajă, se aşază la gât sub formă de compresă, pe toată durata nopţii.

Se clăteşte gura sau se face gargară cu infuzie de muşeţel, salvie, mentă sau cu apă sărată.

Se beau ceaiuri din salvie, nalbă mare, coada calului, care sunt dezinfectante şi antiinflamatorii.

Se mestecă propolis sau se sug pastile cu miere sau salvie.

Gargara cu muşeţel calmează durerea

Beţi ceaiuri din următoarele plante: 30 g salvie, 30 g podbal, 30 g pătlagină, 40 g coada calului, 20 g sunătoare, 30 g coada şoricelului, 30 g muşeţel sub formă de infuzie şi câteva picături de tinctură suedeză.

Aplicaţi o cataplasmă cu lut şi ceapă rasă pe regiunea anterioară a gâtului, timp de două ore pe zi.

Faceţi o baie caldă la picioare, timp de 30 de minute şi băi de aburi la cap şi piept cu muşeţel şi ulei de mentă sau levănţică.

Puneţi comprese la gât cu miez de tătăneasă, schinduf sau frunze de varză crudă.

Faceţi gargară cu usturoi, ceapă, lămâie, ulei, timp de 3-4 minute.

Faceţi gargară cu ceai sub formă de infuzie din: 20 g nalbă mare, 20 g muşeţel,30 g gălbenele, 40 g sânziene, 40 g coada calului, 30 g salvie, 40 g cimbrişor.

Sursa: ziarulonline.com

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Nouă lucruri interesante văzute și auzite în Coreea de Sud, de la freza lui Kim Jong-un, la zidul Berlinului din stația de tren Dorasan

Published

on

By

Coreea de sud are multe de arătat potențialilor turiști, dar sunt câteva lucruri mai puțin știute despre această țară.

Steagul României comuniste

Un drum spre Zona Demilitarizată din Coreea de Sud te duce automat și în orașul Paju. Acolo este un muzeu în aer liber, unde pot fi văzute o locomotivă veche, Podul libertății și altele. Totuși, deși te afli în Coreea de sud, ce îți atrage atenția, ca român, este o poza afișată afară. Aceasta a fost realizată în Coreea de Nord, dar este expusă la Paju. În imagine, steagul nord-coreean este vizavi de cel românesc, iar mesajul dintre ele spune că ne înfrățim cu ei. Poza a fost realizată, cel mai probabil, în timpul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în această țară.

Cel de-al treilea tunel din zona demilitarizată

În zona demilitarizată există un tunel, renumit ca fiind al treilea și cel mai aproape de Seul, la 52 kilometri. Acesta a fost descoperit pe 17 octombrie 1978 și este considerat mai amenințător decât celelalte identificate. Se află la 73 de metri sub pământ, are un diametru de 2 metri, o lungime de 635 metri, iar calculele arată că 30.000 de soldați ar putea parcurge tunelul într-o oră. A fost descoperit din greșeală, când sud-coreenii făceau niște studii pentru a vedea resursele din zonă. Nord-coreenii, care săpau tunelul cu instrumente rudimentare pentru a nu fi descoperiți, au luat pauza de masă și, pentru că s-au apucat să gătească în subteran, a început să iasă fum, moment în care au fost surprinși. Tunelul a fost sigilat la scurt timp după eveniment. Deși este realizat de Nord, Sudul îl folosește în scop turistic.

Sud-coreenii sunt geloși pe Germania

Când ne gândim la Zidul Berlinului și Coreea de Sud, vedem o oarecare asemănare. Ei bine, sud-coreenii sunt puțin geloși pe ce a reușit Germania în 1989 și încearcă să învețe din procesul german de unificare. Mai mult, o bucată din Zidul Berlinului se află în Coreea de Sud, în stația Dorasan, de lângă Zona Demilitarizată, pentru a-și reaminti că trebuie să urmeze exemplul german. Stația, în sine, așteaptă să se realizeze unificarea pentru ca trenul să plece spre Nord.

Ce spun sud-coreenii despre freza lui Kim Jong-un

Reproducem exact ce ne-a spus un sud-coreean:

„Știți de ce are acea freză ciudată? Există un motiv. Și el știe că este o freză haioasă. S-a născut în 1984 și nu e primul născut. El este al treilea copil. Practic e copilul celei de-a patra femei a tatălui său, fiind al doilea fiu al ei. Kim Ir-sen, fondatorul Coreei de Nord, a avut 5 femei. Kim Jong-un copiază stilul tatălui său, nu numai stilul frezei, precum și gesturile. Unii sud-coreeni chiar cred că a făcut operație estetică. Când a devenit lider în 2011, după ce tatăl său a murit, nu era o figură cunoscută. Era foarte tânăr. Oamenii lui i-au sugerat să aibă aceeași freză. Nu i-a plăcut, dar a trebuit să facă asta.”

Arta din fața sediilor multor companii mari

La tot pasul, în fața sediilor companiilor mari sunt obiecte de artă. Există o „bătălie” între companii pentru care are cea mai frumoasă și mai reprezentativă lucrare. Se spune că un bărbat a studiat arta în afara țării și, la revenirea în țară, nu prea avea bani. Într-o zi a avut ideea să fie ca un broker între artiști și firme. În urmă cu 10 ani, o companie l-a căutat pentru o sculptură în fata sediului acesteia, iar la scurt timp după finalizare, tot mai multe firme au apelat la serviciile acestuia. Acum este bogat, iar industria este în expansiune, pe măsură ce companiile sunt din ce în ce mai mari.

Oraşul administrativ sud-coreean

Ai putea crede că țara este condusă de miniștri din Seul. Ei bine, doar președintele mai are acolo reședința. În 2009 autoritățile s-au apucat de construit capitala administrativă la Sejong, la circa 120 kilometri de Capitală. Acum orașul are peste 300.000 de locuitori, mulți dintre ei lucrând pentru guvern. Oficialii sud-coreeni spun ca au decis construirea acestui oraș pentru a dezvolta zona, dar cel mai probabil au făcut acest lucru de teama unui atac din Coreea de Nord.

Oamenii străzii din pasaje

Nu veți observa în timpul zilei, dar seara, dacă umblați prin oraș intrând și ieșind din pasaje, veți realiza că sunt mulți oameni ai străzii care dorm acolo. Ei își fac paturi din carton și nu deranjează trecătorii cerșind sau ținându-se după ei. Statul a demarat, recent, un program pentru a-i ajuta să intre în câmpul muncii și a le oferi adăpost.

Brand de oraș: I Seoul U

Cei care au mers în Seul recent, în centru au putut vedea scris cu litere mari „I Seoul U”, chiar în fața Primăriei. Deși sună cumva ciudat în engleză, trebuie precizat că este Seul în coreeană se pronunță Sol, cu accent pe „l” și seamănă cu „soul” (suflet, în engleză). Cu alte cuvinte, I Seoul U, e un fel de „I love you” cu accent pe suflet, reprezentând și o iubire față de oraș. Mulți sud-coreeni spun că nu le place acest brand.

Mașina cu nume pervers

Coreea de Sud are o industrie auto dezvoltată în acest moment. Totuși, prima mașină a fost realizată în 1955 și poartă numele unei înjurături: Sibal. Sibal mai înseamnă ceva în coreeană, respectiv „început”. Din motive ce țin de limbaj, nu putem reproduce ceea ce reprezintă. Mașina a fost realizată după războiul coreean, cu piese la mâna a doua de la mașinile armatei americane. Aceasta poate fi văzută la Muzeul de Istorie Contemporană din Seul, amplasat în fața intrării principale a marelui palat Gyeongbokgung.

Sursa: HotNews

Citește mai departe>>

Diverse

„Poarta Iadului pe Pământ”: un crater care arde de 47 de ani fără încetare VIDEO

Published

on

By

„Poarta Iadului” – aşa au botezat localnicii din Derweze, un sat din deşertul Karakum, Turkmenistan, craterul uriaş care arde neîntrerupt de 47 de ani. Se pare că această gaură cu un diametru de 70 de metri este plină cu gaz, care arde din 1971.

Atlas Obscura: În fierbintele deşert Karakum, din Turkmenistan, cele aproape 350 de persoane ale satului Derweze cred că asupra lor tronează un blestem. În satul lor arde neîncetat timp de 40 de ani un crater cu diametrul de 70 de metri. Groapa se vede de la kilometri depărtare şi este o curiozitate chiar şi pentru oamenii de ştiinţă.

„Poarta Iadului” nu este o minune a naturii, ci este cauza unui accident industrial. În 1971, o sondă de forare a ruşilor a intrat din greşeală într-o pungă de gaz natural aflată sub pământ. Acest lucru a dus la prăbuşirea pământului şi la formarea acestui crater uriaş. Odata cu prăbuşirea pământului a fost înghiţită şi sonda de forare. Pentru că fusese perforată o pungă de gaze, un fum otrăvitor a început să iasă din crater, îngrijorându-i pe specialişti.

Pentru a pune capăt problemei şi a evita o catastrofă naturală, ruşii au dat foc craterului, însă focul nu s-a oprit de atunci. Timp de 40 de ani arde neîntrerupt. Deşi nu se ştiu prea multe lucruri despre sonda de forare, se pare că aceasta s-ar afla încă pe fundul gropii.

Sursa: stirileprotv.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister