Connect with us

Diverse

La Polul Nord, mai cald ca în România. Previziunile climatologilor la nivel global sunt sumbre

Published

on

Climatologii ne avertizează că vom avea din ce în ce mai multe episoade de vreme extremă, iar perioada de iarnă veritabilă pe care tocmai o traversăm, acum la început de martie, e doar începutul.

Anomaliile provocate de încălzirea globală au făcut ca la Polul Nord să se înregistreze temperaturi mai ridicate decât în România. Duminica trecută, în timp ce la noi erau -5 de grade Celsius, la cea mai nordică staţie meteorologică din Groenlanda s-au înregistrat peste 6 grade.

Circulaţia maselor de aer rece sau cald pe glob este una foarte complexă. Imaginaţi-vă că masă de aer cald este un abur care urca spre latitudini înalte, spre Polul Nord. Aici nu doar că topeşte gheaţa, dar împinge masa de aer rece către latitudini mai joase, iar aceasta din urmă ne-a adus ger, viscol şi zăpadă.

Meteorologii francezi au ţinut şi ei sub observaţie schimbarea circulaţiei maselor de aer dinspre oceanul Atlantic spre Polul Nord și efectele ce au urmat în toată Europa şi nu numai. Pentru că la nivel global previziunile climatologilor sunt sumbre.

De-a lungul anilor calota glaciară de la Polul Nord s-a micşorat extrem de mult, iar procesul, spun climatologii, s-a accelerat. Specialiştii au fost uimiţi să constate că în ultimii 3 ani gheaţa a continuat să se topească în zone din nordul Groenlandei, inclusiv pe timpul nopţii polare.

Simulările lor arată că în acest ritm, până la jumătatea secolului în care ne aflăm, toată gheaţa de la Polul Nord va dispărea în anotimpul călduros. Iar vremea severă cu care ne-am confruntat zilele acestea e o dovadă directă a acestui fenomen.

Recomandare:   De acum, românii pot refuza să dea buletinul de identitate. Schimbarea adusă de GDPR

Pentru specialiştii de la NASA, monitorizarea topirii gheţarilor este o prioritate. Ei au calculat că în fiecare an se topesc 250 de blocuri de gheaţă cu diametrul de 1 km pătrat. Cât Empire State Building din New York.

″În Europa am avut temperaturi cu 10, 15 grade mai scăzute decât în mod normal, dar la Poli, am avut şi cu 30 de grade mai mult decât ar fi fost normal. Situaţia devine incontrolabilă, nepredictibilă, deja am schimbat foarte mult şi impactul ne afectează şi dacă mai continuăm aşa, apar astfel de fenomene abrupte. Iar aici societatea umană nu se mai poate adapta la schimbări atât de bruşte”, susține Roxana Bojariu, climatolog.

Reprezentanţii Green Peace România acuză că în România, problema încălzirii globale nu e luată în serios.

“Susţinem că e necesar stabilirea unui calendar foarte clar pentru înlocuirea cărbunelui cu surse energetice mai curate şi mai neutre din punct de vedere climatic. Un calendar atât la nivel naţional, european şi de ce nu global”, spune Ion Cepraga, coordonatorul campaniilor Green Peace România.

Pentru a limita efectele încălzirii necontrolate a Pământului, temperatura medie anuală nu ar trebui să crească până în anul 2100 cu mai mult de 1,5 grade Celsius. Din păcate, ultimii 3 ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor, cu 0,9 grade mai mult faţă de perioada preindustrială, adică de la 13,9 am ajuns la grade la 14,8.

sursa stirileprotv.ro

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Einstein, în jurnalul său de călătorie: „Ar fi mare păcat dacă aceşti chinezi ar depăşi numeric celelalte rase”

Published

on

By

Albert Einstein este cunoscut ca fiind nu numai unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din istorie, ci şi un susţinător al drepturilor omului. În 1946 a ţinut un discurs în Statele Unite împotriva rasismului, numindu-l „boala oamenilor albi”. Recent, însă, au fost date publicităţii jurnalele sale de călătorie din Asia care ne arată o altă percepţie asupra umanităţii.

În octombrie 1922, Einstein şi soţia sa, Elsa Einstein, au pornit într-o călătorie de cinci luni şi jumătate în Asia, vizitând Hong Kong, Singapore, China, Japonia şi Palestina. La acea vreme, Einstein era cel mai apreciat om de ştiinţă, având în vedere că doar cu un an în urmă câştigase Premiul Nobel. Ajuns în China, Einstein nota în jurnalul său: „Chinezii nu stau pe bănci când mănâncă, ci ghemuiţi aşa cum stau europenii când se uşurează în păduri…chiar şi copiii par lipsiţi de viaţă şi obtuzi”.

Alte pasaje din jurnale despre care se crede că ar fi fost scrise pentru fiicele vitrege ale lui Einstein cât timp el şi soţia călătoreau în Asia, Spania şi Palestina, descriu chinezii în note din ce în ce mai aspre, vorbind despre senzaţia că nu ar avea conştiinţă sau despre faptul că există „o diferenţă foart mică între bărbaţi şi femei”.

Acesta a mai scris despre „abundenţa urmaşilor”, punctând că „ar fi mare păcat dacă aceşti chinezi ar depăşi numeric celelalte rase. Pentru noi ceilalţi acest gând este extrem de plictisitor”.

Citeste mai mult: adev.ro/pab9b6

Recomandare:   Tânăr sportiv, cu cancer în stadiul 4, căruia statul român refuză să-i prelungească concediul medical: „Sistemul medical de la noi te trimite direct între patru scânduri“
Citește mai departe>>

Diverse

Locul de pe Terra unde plouă cu pietre semiprețioase

Published

on

By

Cu ani în urmă, a fost dat publicității un material științific prin care era formulată o ipoteză conform căreia în sistemul nostru solar există planete unde au loc ploi în care locul picăturilor de apă e ținut de către… pietrele prețioase. Se vorbea, pe atunci, despre posibilele ploi de diamante de pe Jupiter și Saturn. Recent, s-a confirmat că fenomenul există, într-adevăr, producându-se pe planetele Saturn și Uranus. Cine ar fi crezut că un fenomen asemănător a avut loc, de curând, și undeva pe Terra?!

Nu demult, atenția publicului a fost captată de către puternicele erupții ale vulcanului Kīlauea, din Hawaii. Kilauea este nu doar cel mai activ vulcan din Insulele Hawaii, ci și cel mai activ de pe planetă, în momentul de față. În afară de distrugerile și temerile pe care le-a iscat, vulcanul Kilauea le-a oferit oamenilor care locuiesc în vecinătatea sa și cadouri sub formă de pietre semiprețioase.

Pe lângă scurgerile de lavă și cenușa vulcanică ce a țâșnit din crater, ajungând până la o altitudine de 9000 de metri, înspăimântătoarea erupție a determinat și formarea unor minunate cristale de olivină, care au căzut pe pământ, în repetate rânduri, ca o ploaie cu picături rare, prețioase.

Olivina este o substanță care are în componență, în mici cantități, fier, siliciu sau magneziu. Ca substanță minerală, ea este încadrată printre silicați. Ajunsă la suprafață în urma erupțiilor vulcanice, olivina poate fi observată, mai adesea, sub forma unor mici pete de culoare (verde) în rocile vulcanice, cum ar fi bazaltul. Mai rar observabilă este olivina ce a luat forma unor cristale mari și cu aspect clar, pe care bijutierii o numesc peridot și are formula chimică Mg2SiO4 sau Fe2SiO4. Peridotul este o piatră semiprețioasă ce are o duritate cuprinsă între 6,5 și 7.

Recomandare:   10 lucruri care vă pot salva viaţa în cazul înţepăturilor de albine

În urma erupțiilor vulcanului Kilauea, locuitorii din zonele învecinate au avut surpriza să observe, la nivelul solului, cristale verzui cu aspect atrăgător. Plăcerea de a le culege a fost și mai mare, după ce au aflat că sunt mici bucăți de peridot (clasificat printre pietrele semiprețioase). Zilele trecute, o utilizatoare Twitter publica câteva imagini realizate de către prietenii săi din Hawaii, care i-au relatat că fragmentele de olivină, mai mici sau mai mari, erau vizibile peste tot, în locul în care-și au reședința. După distrugerile și stresul provocat de către erupție, „ploaia de pietre semiprețioase” a reprezentat o modestă compensație, oferită hawaiienilor de către Natură.

Violentele erupții ale vulcanului din Hawaii au proiectat cantități considerabile de materie incandescentă în atmosferă, la înălțimi amețitoare. Acolo, în văzduh, temperatura silicaților a scăzut cu repeziciune, astfel că a survenit fenomenul de solidificare. Laolaltă cu alte materii de proveniență vulcanică, fragmentele de olivină („diamante hawaiiene”) proaspăt formate au căzut pe sol sub forma unei ploi (demnă de lumea visului sau de cea a poveștilor).

Spre deosebire de alte planete, pe Pământ fenomenele de acest fel sunt destul de rare. Ca să ai șansa de a vedea pe sol efectele unei ploi de pietre semiprețioase și de a culege fragmentele de peridot provenite din adâncurile Pământului, dar care au făcut cunoștință și cu tăriile văzduhului, trebuie, în mod cert, să locuiești lângă un vecin furios și imprevizibil, precum vulcanul Kīlauea.

Sursa: cunoastelumea.ro

Citește mai departe>>

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister