Cu siguranță ți s-a întâmplat măcar o dată să ai un coșmar în care visezi că ți-a murit cineva drag. Totuși, care este semnificația ascunsă și la ce ar trebui să te aștepți? Se spune că uneori, visele au puterea de-a transmite mesaje despre prezent sau despre viitorul unei persoane.

Dacă ai visat moarte sau simboluri legate de aceasta, atunci înseamnă că destinul te avertizează să te pregătești pentru o schimbare. Astfel, moartea în vis nu este neapărat un semn rău, ci mai degrabă unul bun. În popor se zice că atunci când visezi că îţi moare cineva apropiat de fapt îi moare moartea, iar în viaţă reală urmează să i se întâmple ceva benefic persoanei respective.

Moartea poate fi și un rău necesar sau o întâmplare negativă, o lecție dură, în urma căreia învățam ceva.

Ce înseamnă când visezi că moare cineva şi plângi?

Dacă la moartea celui din visul tău plângi asta înseamnă că vei suferi din cauza schimbărilor care se produc în viața ta şi că te afectează modul în care acestea au loc. Este posibil să moară o parte bună din tine, să ai parte de niște întâmplări care să te facă să fii mai dur/ă atât cu tine însuti cât şi cu cei din jur. Vei trece prin nişte situații marcante care să înlăture inocenta şi latura ta emoționala, transformându-te într-o persoană ceva mai rece şi mai calculată.

Acest scenariu are legătură cel mai mult cu universul tău lăuntric aşa că atunci când visezi că moare cineva şi nu poţi face nimic, te simţi neputincios în faţa morţii şi plângi este semn că în sinea ta te consumi pentru faptul că nu ai putut oferi un punct de sprijin şi o stare de stabilitate persoanei respective.

Ce înseamnă când visezi că moare cineva din familie?

Dacă visezi că îţi moare mama este semn că în realitate ai şansa să îţi schimbi personalitatea în mod pozitiv şi să te comporţi într-un fel mult mai benefic faţă de ceilalţi. Este posibil ca în viaţa reală să ai parte de nişte evenimente care te vor schimba destul de mult la nivel interior şi să realizezi că este necesar să te comporţi altfel, să fii mai blând, mai înţelegător şi mai bun cu cei din jurul tău.

Dacă visezi că moare tatăl tău este semn că în viaţa reală nu te poţi descurca prea bine într-o situaţie în care este necesar să iei atitudine, să fii în conducerea unei anumite situaţii şi să iei decizii importante.

Pe de altă parte dacă visezi că moare cineva de care nu eşti aşa de apropiat este semn că sunt mari şanse să câştigi o sumă mare de bani sau să ai şansa să primeşti o moştenire.

Dacă visezi că îţi moare un prieten este semn că vei trece printr-o întâmplare destul de dificilă în care simţi lipsa unui sprijin şi a unui suport moral.

Ce înseamnă când visezi că îţi moare iubitul/iubita?

Citește și:
Ce înseamnă când visezi o persoană dragă, care a murit? Un psiholog explică semnificația acestor vise

Acest vis indică o destrămare a relației voastre la nivel de subconștient şi că în sinea ta simţi că lucrurile nu mai merg chiar ca la început, chiar dacă nu poţi accepta acest lucru cu adevărat. Moartea persoanei dragi în vis reflectă de fapt stingerea iubirii şi  a sentimentelor frumoase dintre voi, ci nu trecerea ei în neființă.

Află mai multe pe: zenivers.ro


Vă așteptam și pe PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here