Connect with us

Istorie

Cel mai înalt om care a trăit vreodată. La 8 ani avea 1,80 m, la 13 ani avea 2,43 m, iar înainte de moarte avea 2,72 m

Published

on

Robert Pershing Wadlow a fost cea mai înaltă persoană din istorie, fapt confirmat şi de către cei de la Cartea Recordurilor. Înainte de a deceda, la vârsta de 22 de ani, el avea o înălţime de 2,72 metri şi cântărea 199 de kilograme. Chiar dacă ajunsese o înălţime remarcabilă, Robert nu dădea semne că s-ar opri din creştere.

S-a născut la data de 22 februarie 1918, în Alton – Illinois, fiind primul copil al soţilor Harold şi Addie Wadlow. Robert a fost un copil normal la naştere, cântărind undeva la 3,6 kilograme, însă a început să crească rapid din cauza hiperactivităţii glandei pituitare.

La şase luni, el a ajuns să cântărească aproape 14 kilograme, iar un an mai târziu avea să cântărească peste 28 de kilograme. La vârsta de opt ani, Robert Wadlow avea 1,80 metri şi cântărea 77 de kilograme. Soţii Wadlow au mai avut două fete şi doi băieţi, însă aceştia nu au avut astfel de probleme de creştere. Robert a crescut într-o familie normală, cu nişte părinţi ce şi-au iubit mult copiii. La vârsta de nouă ani viaţa lui Robert s-a schimbat. Din cauza staturii sale ieşite din comun, Robert Wadlow a devenit un subiect senzaţional de presă pentru perioada anilor ’20 şi ’30. Reporterii şi fotografii de la majoritatea ziarelor din Statele Unite ale Americii au început să viziteze locuinţa familiei Wadlow pentru a realiza tot felul de articole cu privire la „micul” gigant.

În scurt timp, Robert a devenit cunoscut în întreaga lume. Oamenii se înghesuiau să ajungă la Alton pentru a vedea cu ochii lor „băiatul gigant”. Unii s-au comportat respector, însă alţii l-au jignit pe tânărul cu o înălţime remarcabilă. La vremea respectivă circurile recrutau oameni care mai de care mai deosebiţi pentru spectacolele lor. Astfel că Robert a primit oferte pentru a apărea pe ecran, însă familia sa nu a dorit să aibă de-a face cu aşa ceva. La data de 25 ianuarie 1930, pe când avea vârsta de 11 ani, Robert Wadlow a fost examinat pentru prima dată de către specialiştii Universtităţii Washigton, la Spitalul Barnes din St. Louis.

Cu această ocazie, familia lui Robert a aflat despre hiperactivitatea glandei pituitare ce a cauzat creşterea rapidă a tânărului. Robert a fost admis la Asociaţia Creştină a Tinerilor din Alton, unde a început să practice înotul, baschetul, să colecteze timbre şi să facă fotografii. La 13 ani avea 2,43 de metri şi 122 de kilograme La vârsta de 13 ani, el s-a alăturat organizaţiei Boy Scouts. Robert era cel mai mare membru din lume al acestei organizaţii, cântărind 122 de kilograme şi având o înălţime de 2,43 metri. În adolescenţă, Robert avea interese tipice pentru băieţii de vârsta sa. Lui îi plăcea să facă poze, să citească, să colecteze timbre şi să asculte radio. Robert Wadlow a fost un elev conştiincios, având note peste media liceului.

El era foarte popular şi activ în numeroase activităţi extracurriculare. Aceasta a fost acceptat de către colegii săi. Robert a absolvit liceul în 1936. După ce a absolvit liceul, Robert s-a înscris la Colegiul Shurleff, cu intenţia de a obţine o diplomă în drept. Cu toate că a primit o bursă la Colegiul Shurleff din Alton, el a trebuit să renunţe după doar un an de zile, din cauza dificutăţilor cu care se deplasa dintr-o clădire în alta, mai ales pe timpul iernii când pe jos era gheaţă.

Robert se considera a fi un ambasador al bunăvoinţei şi nu un exponat uman, astfel că a respins mai multe invitaţii de a apărea în spectacole de circ. Totuşi, în anul 1937, el a primit o propunere ce a fost greu de respins. Chiar şi aşa, Robert a stipulat în contractul semnat că va apărea doar în spectacolele organizate la Madison Square Garden şi Boston Garden, de două ori pe zi, timp de câte tre minute. El a cerut să fie în centrul scenei şi să poarte doar un costum simplu. În anul 1938, Robert a efectuat un turneu de promovare pentru Compania Internaţională de Încălţăminte, pentru a promova pantofii Peters. Harold, tatăl său, a renunţat la slujba sa de muncitor de la o companie de petrol pentru a-l putea însoţi pe fiul său în călătoriile acestuia. Robert şi tatăl său au vizitat 800 de oraşe şi 41 de state, ei călătorind cu o maşină modificată pentru ca „gigantul” să poată sta confortabil. Harold a scos scaunul pasagerului din faţă astfel că Robert putea sta pe bancheta din spate şi să-şi întindă picioarele foarte lungi.

Recomandare: Misterul morții celui mai înalt român care a trăit vreodată. Ar fi fost ucis de MAFIE la 22 de ani

Acesta şi-a ocupat restul scurtei asale vieţi cu apariţii publice. Robert Wadlow a devenit una dintre cele mai populare vedete americane ale vremii. Prin felul său de a fi, Robert s-a ales cu porecla „Gigantul gentil”. Când a fost întrebat la radio dacă îl deranjează faptul că oamenii se holbează la el în timp ce merge pe stradă, Robert a avut un răspuns foarte calm, spunând că nu îl deranjează câtuşi de puţin. Problemele cu picioarele i-au grăbit sfârşitul În ultima perioadă a vieţii sale, „Gigantul gentil” a avut nevoie de o cârjă pentru a se putea deplasa, deoarece picioarele sale simţeau o presine foarte mare din cauza dimensiunii corpului. La data de 4 iulie 1940, în timpul unui festival organizat la Michigan cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite ale Americii, Robert i-a spus tatălui său că nu se simte prea bine, simţind dureri la picioare. Aceştia au plecat de la paradă şi s-au întors la hotel, unde a fost chemat un doctor. Robert a trebuit să rămână în camera sa de hotel, deoarece spitalele nu aveau paturi de dimensiuni atât de mari. Medicii i-au făcut transfuzii de sânge şi au efectuat o operaţie minoră.

În dimineaţa zilei de 15 iulie 1940, ziarele din întreaga ţară anunţau că Robert Wadlow, gigantul din Alton, a murit de la o infecţie la picior. Trupul său a fost dus înapoi în oraşul natal, pentru a fi înmormântat într-un sicriu special construit. Sicriul a fost construit din oţel şi măsura trei metri lungime.

Recomandare:   Istoria cruntă a lui Gogu Ștefănescu, cel mai înalt român care trăit vreodată. Avea 2,42 m și a fost atracția întregii lumi în anii dintre cele două războaie mondiale

Citește continuarea pe Adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Focul grecesc, una dintre cele mai misterioase şi teribile arme din istorie, al cărei secret nu a fost divulgat niciodată

Published

on

By

Focul grecesc sau Focul bizantin a fost una dintre cele mai puternice arme care au existat vreodată, dar secretul compoziţiei sale nu a fost divulgat niciodată.

Focul lichid a reprezentat pentru multe secole cea mai importantă armă a Imperiului Bizantin. O armă extrem de distrugătoare, care, pe deasupra, avea şi un efect devastator asupra moralului duşmanului.

Numeroase texte relatează groaza provocată de focul grecesc diverşilor inamici ai Bizanţului. Din secolul al XV-lea şi după momentul în care începe să se folosească pe scară largă praful de puşcă şi armele de foc, focul lichid şi, în general, materialele inflamabile au fost treptat abandonate.

Potrivit site-ului „Historia”, primele referiri scrise legate de focul lichid – cum mai era numit focul grecesc/bizantin – au fost făcute de cronicarul Teofan Confesorul. Acesta vorbeşte despre anii domniei împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul (665-685 d. Hr.), cel care a folosit cu succes această tehnologie în ciocnirile pe care le-a avut cu arabii în prima încercare a lor de a cuceri Constantinopolul (674-678 d.Hr.). Potrivit cronicarului, focul lichid a fost inventat de un anume Kallinikos (Callinicus), un meşteşugar şi arhitect din oraşul Heliopolis. Acesta a fost nevoit să fugă din calea invadatorilor arabi şi şi-a găsit refugiul în marea cetate a Constantinopolelui. El ar fi pus focul lichid la dispoziţia bizantinilor şi aceştia ar fi reputat o strălucită victorie împotriva asediatorilor musulmani.

Unii cercetătorii sunt de părere că nu este posibil ca un singur om să poată inventa un asemenea compus, iar aşa-zisa invenţie a lui Kallinikos ar fi de fapt unul dintre secretele Şcolii de chimie din Alexandria. Cert este că efectele devastatoare ale focului grecesc au fost descrise de numeroşi cronicari;focul lichid avea proprietatea de a arde chiar şi în apă.

Următoarea referire legată de folosirea focului grecesc este făcută tot de cronicarul bizantin Teofan, care spune că în al doilea asalt al arabilor asupra Constantinopolelui (717-718 d.Hr.), împăratul Leon al III-lea a reuşit în două rânduri să incendieze cu foc lichid oştirile de năvălitori, zădărnicind astfel încercarea lor de a pătrunde în capitala imperială.

Importanţa pe care o avea această armă, precum şi păstrarea secretului compoziţiei sale o o regăsim precizată în cartea împăratului Constantin Porfiregenetul (945–959), De Administrando Imperio, lucrare dedicată moştenitorului său. Acesta îşi sfătuieşte fiul, pe viitorul împărat Roman al II-lea, să nu divulge niciodată nimănui secretul focului grecesc, adăugând că acest foc a fost dat de un înger primului împărat creştin, Constantin cel Mare, şi că prepararea lui nu o pot face decât creştinii, şi doar în oraşul imperial. Ca un avertisment, el adăuga că un oficial care a fost mituit de duşmanii imperiului să le dea o parte din acest amestec chimic a fost lovit de o „flacără venită din rai”, în momentul în care voia să intre într-o biserică.

După cucerirea Constantinopolelui, în 1204, de către cruciaţi, nu se mai vorbeşte de focul grecesc sau lichid. Acest amestec misterios nu apare nici în timpul războaielor Imperiului grecesc de la Niceea (1204-1261) şi nici după recucerirea Constantinopolului în anul 1261. Principalele motive pentru care bizantinii au fost nevoiţi să părăsească tehnologia de luptă au fost:1. lipsa materiilor prime, generate de pierderea regiunilor asiatice şi în special al regiunii între Marea Caspică şi Marea Neagră, zone din care proveneau acestea;2. lipsa meseriaşilor care pregăteau focul lichid, care au fugit din cale cruciaţilor franco-veneţieni ce au ocupat Constantinopolul timp de 57 de ani;3. decăderea accentuată a Imperiului, care, începând cu secolul al XIII-lea, a încetat aproape să mai existe ca un pol de putere, rezumându-se la câteva teritorii minustule şi disparate.

Cu toate că această tehnică de luptă era foarte des folosită, componenţa focului lichid a rămas un secret chiar şi pentru locuitorii imperiului până la căderea acestuia. Înainte de a prezenta efectiv teoriile cu privire la compoziţia lichidului inflamabil, trebuie spus că focul bizantin are două componente:amestecul şi sistemul de pulverizare a acestuia.

Aşa cum remarca şi împăratul bizantin Constantin Porfirogentul, gradul de secretizare al acestei arme era foarte ridicat. Nimeni în afară de împărat nu cunoştea întreg procesul şi elementele constitutive. Astfel, în condiţiile în care inamicii ar fi pus mâna pe vreun vas să nu poată reproduce arma. Fapt care s-a şi întâmplat în anul 814 când bulgarii au pus mâna pe 36 dispozitive de pulverizare (sifon) şi chiar şi pe o cantitate importantă de amestec, dar nu au reuşit să le folosească.

Nimeni nu poate să fie absolut sigur de compoziţia exactă a focului grecesc. Deşi este şi astăzi o necunoscută, se pare că în amestec se găseau petrol lichid, nafta, sulf, răşină, bitum, var nestins şi un alt ingredient secret. În încercarea de a găsi o formulă, cercetătorii au pus cap la cap toate detaliile oferite de cronicarii antici. Astfel, focul grecesc era un amestec lichid şi nu un proiectil care ardea pe apă sau, conform unor interpretări, era chiar aprins de apă. Cert este că pentru a-l stinge se putea folosi doar câteva substanţe:nisip (care lipsea focul de oxigen), oţet sau urină veche. Amestecul era depozitat în amfore din lut şi era proiectat prin aceste sifoane;el provoca mult fum şi un zgomot „ca de tunet”. În primă instanţă, pornind de la ultimele două observaţii, fum dens şi bubuitură, cercetătorii au considerat că la baza amestecului stă de fapt salpetru (nitrat de potasiu). Totuşi, datele nu confirmă prezenţa acestui element, cunoscut ca o formă incipientă a prafului de puşcă în istoria artei războiului până în secolul al XIII-lea.

Mai târziu s-a mers pe versiunea aprinderii sau a intensificării puterii focului grecesc la contactul cu apa;se sugera astfel că la baza focului lichid s-ar fi aflat varul nestins. Această teorie este contrazisă însă chiar de autorii medievali, care spun că adesea focul bizantin era pulverizat direct pe corăbiile inamice, fără a intra in contact cu apa. De asemenea, împăratul Leon aminteşte în lucrarea sa Tacticade faptul că se foloseau nişte grenade de mână făcute din lut care erau umplute cu foc grecesc şi aruncate asupra inamicilor. Totuşi, pornind de la aceleaşi efecte descrise de cronicari, unii cercetători sugerează că de fapt Kallinikos ar fi descoperit celebra fosfură de calciu, care este un material pirotehnic şi un compus al bombelor incendiare.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă susţin că în compoziţie trebuie să fi fost ţiţeiul, sub formă de petrol distilat, şi alte ingrediente precum nitriul, varul nestins, sulf, răşini sau alte materiale inflamabile şi ca ar fi acţionat asemănător napalmului. Cert este că toate versiunile încercate de cei care au studiat fenomentul au eşuat, iar formula care a ţinut la depărtare toţi duşmanii Imperiului Bizantin vreme de 500 de ani a dispărut odată cu invazia cruciată a Constantinopolului.

Citeşte mai mult pe historia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Dezvăluiri

Un raport CIA dezvăluie informaţii picante despre viaţa intimă a lui Adolf Hitler. Führer-ul ar fi fost atras de adjunctul său!

Published

on

By

CIA a declasificat un raport despre viaţa sexuală a lui Adolf Hitler. Acesta datează din anul 1943 şi se referă la viaţa pe care o ducea Adolf Hitler, inclusiv la relaţiile şi preferinţele sale sexuale.

Potrivit dosarului, care a fost întocmit de antropologul Henry Field pentru Biroul de Servicii Strategice, precursor al CIA, Adolf Hitler ar fi fost un sadomasochist bisexual, atras de adjunctul său, Rudolf Hess, care ar fi fost travestit. Raportul întocmit de Field, care primise ca sarcină să „adune toate informaţiile despre oficialii germani de rang înalt, inclusiv despre Adolf Hiltler“, după cum scrie „The Week“, a fost transmis preşedintelui american Franklin D. Roosevelt pentru a-i oferi acestuia cât mai multe date despre inamic, pornind de la obiceiuri alimentare şi până la gusturi în materie de muzică.

În acest raport, realizat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Henry Field a făcut speculaţii şi cu privire la viaţa sexuală a Führer-ului, ajungând la concluzia că „Adolf Hitler este un sadomasochist, care avea, probabil, tendinţe homosexuale”.

Agenţii americani ar fi primit informaţii interesante despre Hitler şi de la Ernst Sedgwick Hanfstaengl, afaceristul care l-a sprijinit pe dictator la începuturile NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani) şi care, potrivit raportului, era „un prieten intim“ al acestuia, scrie Adevărul. După ce a căzut în dizgraţia Führer-ului, Hanfstaengl s-a refugiat în Regatul Unit şi le-ar fi spus agenţilor SUA că hostelul vienez în care locuia Hitler în tinereţe era cunoscut ca „un loc în care bărbaţi în vârstă se întâlneau cu bărbaţi tineri pentru a se deda plăcerilor homosexuale“. Totuşi, nu există nicio dovadă clară că Hitler ar fi fost implicat în tinereţe în astfel de acte.

Raportul analizează şi zvonurile care circulau în acea vreme cu privire la relaţiile sexuale care ar fi existat între Adolf Hitler şi adjunctul său Rudolf Hess, care ar fi venit la „baluri mascate îmbrăcat în femeie“, ceea ce i-a determinat pe membrii homosexuali ai partidului să-l poreclească „domnişoara Anna“ (Fräulein Anna). În concluziile sale, antropologul Henry Field a scris că viaţa sexuală a lui Adolf Hitler era „dublă, la fel ca viziunea sa politică“: în viaţa sa profesională era „atât socialist, cât şi naţionalist fervent“, iar în viaţa sa personală era „şi homosexual, şi heterosexual“.

Totuşi, unii experţi rămân sceptici cu privire la caracterul ştiinţific al acestui raport. Asta pentru că, spun ei, documentul are la bază „o analiză psihologică îndoielnică“. De altfel, raportul, care are 70 de pagini, conţine speculaţii potrivit cărora mamei lui Adolf Hitler i-ar fi plăcut „să fie agresată fizic de soţul ei, tatăl viitorului dictator“, însă nu sunt prezentate dovezi în acest sens.

Sursa: adevarul.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister