Connect with us

Diverse

Iubire interzisă: Povestea de dragoste dintre o evreică prizonieră la Auschwitz şi un ofiţer al temutei organizaţii SS

Published

on

În anul 1933, regimul nazist a preluat controlul asupra Germaniei. După aceea, au fost puse în aplicare Legile de la Nurnberg, care interziceau relaţiile între arieni şi evrei.

Helena Citronova a fost una dintre prizonierele din Auschwitz. Femeia a reuşit să se salveze având o relaţie cu un gardian al SS. Citronova a întreţinut relaţii intime cu Franz Wunsch, mai apoi recunoscând că era îndrăgostită de el. Însă, scopul ei iniţial a fost acela de a-şi salva viaţa, transmite War History Online.

Citronova era o evreică din Slovacia. După ce a fost trimisă în Auschwitz, a fost pusă să muncească într-un depozit mare numit „Canada”. În 1942 l-a cunoscut pe Wunsch când a fost rugată să cânte la ziua lui de naştere. A refuzat pentru că oricum urma să moară. Mai devreme în acea zi a fost selectată pentru a merge în camera de gazare. Wusch a salvat-o şi i-a dat un bileţel în care i-a mărturisit că s-a îndrăgostit de ea. Citronova l-a distrus. Bărbatul a mers atât de departe încât chiar i-a salvat sora de la moarte. Cu toate acestea, Citronova tot nu simţea nimic pentru el. Prefera să moară decât să aibă o relaţie cu cineva din SS.

În 1944, sentimentele ei au început să se schimbe după ce copilul surorii ei a fost adus la Auschwitz, iar Wusch a încercat să  îl salveze. Wusch a salvat-o pe sora Citronovei, dar nu a reuşit să îi salveze şi copilul.

Citronova şi sora ei au supravieţuit Holocaustului. Ea a depus mărturie despre comportamentul lui la proces.

Citronova a murit în 2005. Într-un interviu dat înainte să moară, ea a spus că uneori chiar uita că ea era evreică, iar el nu şi că începuse să îl iubească, dar cu toate acestea între ei nu ar fi fost posibila vreodată o relaţie. Într-un alt interviu a mărturisit că nu a uitat nimic din relaţia lor. Când era mai tânără nu se gândea prea mult la el, însă odată cu înaintarea în vârstă, amintirile au început să o năpădească. Toată lumea ştia despre relaţia lor. A spus că a lăsat o urmă asupra ei, dar i-a salvat viaţa. A fost ceva ce se putea întâmpla doar în acel loc, doar în acel moment.

Citește și:
Nemții, au scos pe șine primele trenuri din lume care folosesc drept combustibil apa, prin combinarea hidrogenului cu oxigenul

Wusch, născut în Austria, era recunoscut ca fiind un inamic al evreilor. La procesul său din 1972, martorii au vorbit despre comportamentul său şi despre cum bătea atât bărbaţii, cât şi femeile. Wusch a declarat că şi-a schimbat comportamentul după ce a cunoscut-o pe Citronova. A spus că a devenit o altă persoană după întâlnirea cu ea.

Wusch a scăpat de acuzaţiile referitoare la crimele de război.

Sursa: MEDIAFAX

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Diverse

Soarta seminţei de bumbac încolţite pe Lună, explicată de cercetători

Published

on

By

Recent, cercetători chinezi au anunțat că au obţinut încolţirea primei seminţe de bumbac pe Lună, un succes al unuia dintre experimentele sondei Chang’e 4. Însă există noi informații care arată că planta a și murit.

Sonda Chang’e 4, care la 3 ianuarie s-a aşezat pe faţa ascunsă a Lunii pentru prima dată în istorie, a dus la bordul său seminţe de bumbac, rapiţă, cartof şi gâscariţă, mostre de drojdie şi ouă de musculiţă de oţet pentru a crea „o minibiosferă simplă”, notează Xinhua.

Imaginile trimise de Chang’e 4 au prezentat marţi încolţirea unei seminţe de bumbac, singura sămânţă care a germinat până acum, informează Science Alert. Cultivarea sa nu este însă simplă: temperaturile de pe suprafaţa solului lunar pot depăşi 100 de grade Celsius ziua şi coborî la minus 100 de grade noaptea, în condiţiile unei radiaţii solare mai mari şi unei gravitaţii mai mici decât cea a Terrei.

Informaţiile privind eșecul experimentului au fost transmise chiar de către Xie Gengxin, cercetătorul principal al experimentul de pe Lună.

Gengxin a explicat că planta nu va rezista apusului de pe Lună, din cauza scăderii de temperatură a recipientului până la aproximativ -170 de grade Celsius.

Sursa: stirileprotv.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Diverse

Gripa a ucis deja 10 oameni! Ce are diferit gripa de anul acesta?

Published

on

By

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 10, potrivit Ministerului Sănătății, printre victime numărându-se și un bebeluș. Față de anul trecut, virusul gripal a apărut mai devreme, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, care atrage atenția asupra importanței vaccinării.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că persoane tinere, fără comorbități au făcut complicații și recomandă vaccinarea ca fiind singura metodă de prevenire a gripei.

„Ceea ce eeste nou comparativ cu anul trecut este că circulația virusului gripal a apărut mai repede în această perioadă față de perioada corespunzătoare anului precedent. Anul trecut, s-au înregistrat peste 100 de decese datorate gripei, până la sfârșitul sezonului gripal. Sperăm să nu ajungem la această situație. Preocuparea este justificată legată de eventuala virulență crescută a uneia dintre tulpinile virusului. Nu putem trage concluzii. Abia la sfârșitul sezonului gripal putem afirma dacă am avut de-a face cu o tulpină cu virulență deosebită. Ceea ce e preocupant, persoanele care nu aveau comorbidități, persoane tinere au făcut complicații și e un lucru care trebuie să îngrijoreze. Suntem în aceeași situație an de an. Ne întrebăm ce putem face să stopăm răspândirea. Singurul răspuns este să ne vaccinăm în număr cât mai mare,” a declarat pentru Digi24 Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Gripa nu e ca oricare alta. Asta e diferența majoră între gripă și o viroză banală. Gripa e o infecție virală care evoluează imprevizibil și predispune la complicații și deces. Gripa omoară, e un lucru cunoscut în istorie. Gândiți-vă ce s-a întâmplat în timpul pandemiei din 1918, când numărul deceselor l-a depășit pe cel din Primul Război Mondial,” a adăugat Rafila.

Potrivit Mediafax, marţi, un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit la Spitalul Judeţean Arad, din cauza gripei, numărul deseselor ajungând astfel la zece.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister