Articole adăugate recent

Aflată în Marea Neagră, la circa 45 de kilometri de țărmurile României şi Ucrainei, Insula Șerpilor a rămas un loc legendar, plin de mistere. Teritoriul este acum al Ucrainei, însă între anii 1879 – 1947 a fost pământ românesc. Desi  aparține Ucrainei, partea română a luptat în ultimele decenii pentru a-i fi recunoscute drepturile asupra platoului continental.

Problema Insulei Șerpilor pentru România a început acum câteva decenii, dar istoria acestei bucăți de stâncă este veche de mii de ani. Insula Serpilor a fost pentru prima oara menționata in anul 777 inainte de Hristos. In mitologia greacă, întinderea de pământ este creația lui Neptun, zeul marilor, care la rugămintea zeiței Thetis a scos din pământ o insula pentru fiul ei Ahile. Insula Leuke, în greaca antică, este în fapt o stâncă așezată în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei. Ocupată în 1944 de către Uniunea Sovietică, cedată forțat de România acesteia, este astăzi parte a Raionului Chilia, al regiunii Odessa din Ucraina.

Această formațiune de stânci, de 17 hectare, este atât de plină de istorie, cât și de mituri. Stânca în formă de X, are în unele locuri 41 de metri deasupra nivelului mării, are o lungime de 1.973 de metri, cu un perimetru neregulat, putând fi străbătută în 40 de minute cu piciorul. Privită de departe, Leuke sau Insula Șerpilor apare ca o cetate înconjurată de ziduri înalte de piatră, în realitate faleze abrupte cu puține terase litorale, doar pe țărmul nordic are un golf deschis pe unde se poate pătrunde mai ușor.

Astăzi Insula Șerpilor pare o stâncă goală, fără vegetație, fără apă potabilă, imposibil de închipuit că cineva a locuit-o vreodată. Numele actual de Insula Șerpilor l-a dat un soi de șarpe de apă, care ajungea până la 2 metri lungime, un șarpe urât, dar neveninos. Această specie, larg răspândită pe insulă, a pierit din cauza amplelor lucrări militare făcute de către sovietici. Astfel singura vietate care popula insula s-a stins de mâna omului.

Insula a fost numită şi Leuke (albă în greacă), deoarece are o asemănare cu calcarul alb al Dobrogei. Grecii au numit insula Fidonisi, sau Insula Şarpelui, în timpul când aceasta s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Otoman.

Deşi se întinde pe 17 hectare, Insula Şerpilor este un loc neprimitor, din cauza reliefului şi solului ei. Insula din Marea Neagră este formată din gresii dure şi silicoase şi nu are izvoare de apă dulce. Este săracă în vegetaţie şi faună, iar printre animalele care au populat-o s-a numărat năpârca sau şarpele de casă. Unii istorici au susţinut că şerpii ar fi fost stârpiţi de pe insulă, în a doua parte a secolului XX, când aici ar fi fost cantonate trupe sovietice.

Un templu închinat eroului mitic Ahile ar fi existat pe Insula Şerpilor, potrivit unor istorici şi arheologi. Săpăturile arheologice derulate pe insulă au fost rare şi nu au avut rezultate consistente. Izvoarele scrise din Antichitate dezvăluiau că pe stâncile unei insule aflate la gurile Dunării, identificată de unii autori drept actuala Insulă a Şerpilor, a fost clădit un templu închinat zeului Apollo. Istoricii antici afirmau că aici au fost aduse rămăşiţele pământeşti ale eroilor Iliadei, Achile şi Patrocle, pentru a fi păstrate într-un mausoleu, iar locul se numea insula Leucos sau Leuke. O altă legendă, relatată de Filostrat, informa că eroul grec Ahile le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Locul sacru din Antichitate a mai apărut în folclorul românesc sub numele de Biserica cu nouă altare.

A rămas însă un mister modul în care au dispărut vestigiile templului antic menționat, dacă într-adevăr Insula Şerpilor ar fi fost legendara insulă Leuce. Puţine rămăşiţe arheologice din secolele IV-V î. Hr. au fost descoperite aici.

O alta legenda se referă la faptul ca in mitologia greceasca Insula Leuke era considerata un loc paradisiac, o lume in care se refugiau sufletele mortilor. Astfel, o alta denumire atribuita de grecii antici este de Insula Makaron, adica „A fericitilor”. Unii cercetatori au mers si mai departe cu speculațiile, traducând termenul Atlantis prin Fericire. Aceasta speculatie a fost alimentata de faptul ca nu departe de Insula Serpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanților.

Insula Şerpilor s-a aflat până în 1947 în componenta României. În Al Doilea Război Mondial, între 1941 şi 1944, baza militară românească înfiinţată aici a fost supusă numeroaselor bombardamente sovietice. În cele din urmă, în august 1944 insula a fost ocupată de sovietici, care au înfiinţat aici o unitate de supraveghere maritimă şi aeriană, prevăzută cu antene radar.  Din 1948 a intrat în cadrul Uniunii Sovietice, potrivit unui protocol secret între reprezentanţii celor două state. La scurt timp, insula a fost transformată într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere şi cu o rază mare de acţiune, apoi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor. Sovieticii au instalat cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura insulei cu Odessa şi au amenajat locuri de acostare pentru nave. Marinarilor nu le era permis să se apropie de insulă.

Citește și:
Pământ interzis în România, de o frumusețe izbitoare. Nu poate fi locuit și nimănui nu-i este permis să-l viziteze. Insula Sacalin de lângă Marea Neagra

După 1990, Insula Șerpilor a fost disputată de Ucraina şi România, la Curtea Internaţională de Justiţie, considerând că insula Şerpilor este relevantă pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre. In prezent ea este parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina.

În vecinătatea Insulei Şerpilor s-ar fi aflat un Triunghi al Bermudelor, loc al disparițiilor misterioase. Supranumit „Vârtejul morţii”, primii care au vorbit despre el au fost turcii. În prezent, armata ucraineană studiază cu atenţie această zonă. O legendă spune că la 5 decembrie 1945, cinci bombardiere americane au dispărut acolo. Unele povestiri din secolele XIII şi XIV vorbesc despre un „vârtej alb” în apropiere de Sulina, care târa la fundul mării diverse obiecte. Cei care răspândeau aceste povesti erau cei care reușeau să scape din astfel de incidente.

La 31 mai 1944, spre exemplu, acolo ar fi dispărut crucişătorul Tiolkovsloi. Totul s-a petrecut în plină zi, în ciuda faptului că vremea era excelentă.  La două luni după acel incident, cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră şi au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite. Nici până în ziua de astăzi nu au mai fost găsite. O altă dispariție misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc a dispărut la numai 30-40 km de țărmul românesc.

Una din cele mai surprinzătoare dispariții, însă, a avut loc un an mai târziu, în 1991. 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracție a petrolului au dispărut atunci fără urmă. Platforma a fost găsită la 50 de kilometri distanța de locul inițial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viața la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.

În apropierea insulei, în 2008, 12 militari ucraineni au murit într-un accident aviatic, după ce elicopterul cu care se deplasau din Odessa către insulă s-a prăbuşit . Nu departe de Insula Şerpilor, pescarii au observat un fenomen neobişnuit, cel al „mării care arde”. Acesta are însă o explicație științifică. Activităţile seismice, care au şi condus la apariția acestui fenomen, produc turbulențe majore, care duc la invadarea fundului mării. Hidrogenul sulfurat care există pe fundul mării ajunge la suprafață şi, în concentrație mare, se autoaprinde.

Citește și:
In cazul unui cataclism nuclear, singurul loc din România unde se poate întreține viața este lângă Marea Neagră. Locul a fost luat în vizorul NASA încă din 1986

Mai mulţi cercetători au încercat de-a lungul timpului să dezlege misterul vârtejului. Cele mai dese concluzii vorbesc despre o formă stranie de magnetism, care se manifestă pe o suprafața de circa 10 kilometri. Cercetătorii rusi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracțiune de secundă până la câteva minute.  Această anomalie magnetică se deplasează lent prin Marea Neagră. Se presupune că va ajunge curând şi în litoralul românesc, întrucât zona se deplasează momentan spre Sulina.

Surse: adevarul.ro; historia.ro; b1.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

2 COMENTARII

  1. La 45 km, de gurile Istrei (Dunării), se află cea mai mare insulă din Marea Neagră, cu o suprafață de 1,5 km2., insula Leucea (Albă), (acum ins. Șerpilor). Termenul Insula Șerpilor în lexicul slavilor are rădăcini istorice și provine de la simbolul de luptă al geto-dacilor, dragonul cu cap de lup și corpul de șarpe.Din cele mai vechi timpuri navigatorii greci și cei meridionali ştieau că pe insula Leucea în Marea Beznei (Geținlor), unde dominau geții, se află o intrare în Aid.
    Accesul navigatorilor străini în Marea Geţilor era blocat de flotilele Traco-geților şi ale Troianiţilor, care permiteau să treacă prin strîmtorile Dardanele şi Bosfor doar navele navigatorilor locali şi ale fenicienilor cu care aveau legături prieteneşti îndelungate.
    Prin sec. XIII î.e.n., în Marea Geţilor şi-au făcut apariţia navigatorii-războinici greci. În căutarea noilor parteneri comerciali ei practicau şi pirateria, schimbau sau cumpărau mărfuri doar în localităţile pe care nu le puteau cotropi și jefui. Localitățile geto-tracilor de pe țărmul Pontic aveau mult de suferit în urma invaziilor piratereşti. Comaniții tracii şi geţi, oameni curajoşi şi curioşi din fire, foarte repede au însuşit această breaslă crudă şi periculoasă.
    Comaniții (comanii, cumanii), tribalii obișnuiți care erau numiți așa din cauza «coamelor», tradițional purtau lungi, pînă la umeri, pe care nu le tundeau. Comaniții nu purtau căciule, iarna acopereau capul cu glugi iar în mare legau pe cap basmale din țesături. Comaniții practicau pescuitul, ocazional atacau nave și localități străine.
    Navigatorii geto-traci împreună cu comanii – locuitorii geți de pe litoralul pontului, navigatori curajoși și iscusiți, pentru a opune o rezistenţă mai efectivă invaziilor piraților străini, îşi consolidau forţele şi ieşeau în mare la pescuit în grupe alcătuite din cîteva nave, numite „haite de lupi”.
    În expediţiile maritime pentru a da de ştire navigatorilor străini din depărtare, a cărui popor aparţine nava şi că este guvernată de temuţii „daos”, geto-tracii fixau pe vîrfurile catargelor simbolul său de luptă, draconul cu cap de lup cu corpul de dragon, din care cauză erau numiţi de străini „lupii sau draconii mării”.
    Fremătînd în bătaia vîntului, acest stindard miraculos umplea sufletele navigatorilor străini cu o groază uşor de înţeles. Lupii Mării respingeau atacurile piraților contraatacînd. În lupta corp la corp, geto-tracii abordau navele duşmanilor cu un curaj deosebit de straşnic.
    Întîmpinaţi de băştinaşi cu neîncredere şi ostilitate, negustorii meridionali numeau Marea Geţilor – „Marea Beznei” sau mare „axeines”- neospitalieră. Doar cei mai curajoşi navigatori mediteraneeni, adevăraţi eroi ai timpului, riscau să navigheze în „Marea Beznei”.După mitologia greacă renumita expediţia Argonauţilor, a celor 50 de eroi greci, exploratori antici din Iolcos,conduşi de legendarul Iason – comandantul navei „Argo, a fost întreprinsă în sec. XIII î.e.n.
    Savantul istoric R. Hening, cercetînd miraculoasa călătorie a lui Iason şi a eroilor-navigatori greci pe legendara corabie „Argo”, menţionează expediţia argonauţilor ca un simbol al cercetării şi descoperirii bogăţiilor Pontului cu enorme posibilităţi comerciale, care a adus mai tîrziu la izbucnirea războiului între Grecia şi Troia.
    Pentru navigatorii şi negustorii greci Marea Geţilor era o enigmă necunoscută şi considerată drept cea mai periculoasă, unde se pierdeau fără urmă flotile întregi de corăbii, dar, în acelaşi timp această mare era miraculoasă, bogată şi foarte atrăgătoare.
    Toți navigatorii meridionali erau obligați să viziteze această insulă doar ziua, să aducă și să lăse aici daruri bogate pentru a naviga mai departe prin Marea Beznei fără primejdii. Noaptea lîngă această insulă miraculoasă și foarte periculoasă nu trebuea să se afle nici o navă străină, altfel navele împreună cu echipajele dispăreau în Aid. (Evovoluția marinei autohtone. I.F.)
    P.S: Ne pare rău de indiferența și orgoliul infantil al guvernanților ro. De mult timp am propus crearea Asociației Tinerilor Navigatori „DAOS” din R.Moldova și România care vor naviga pe nave istoice autohtone: camore; șăici; bărci lung; pânzare e.t.c., cu care am domina în Marea Beznei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here