Connect with us

Istorie

Insula Șerpilor, stânca în formă de X din Marea Neagră, locul în vecinătatea căreia ar fi avut loc dispariții misterioase. Aici s-ar fi aflat un Triunghi al Bermudelor

Published

on

Aflată în Marea Neagră, la circa 45 de kilometri de țărmurile României şi Ucrainei, Insula Șerpilor a rămas un loc legendar, plin de mistere. Teritoriul este acum al Ucrainei, însă între anii 1879 – 1947 a fost pământ românesc. Desi  aparține Ucrainei, partea română a luptat în ultimele decenii pentru a-i fi recunoscute drepturile asupra platoului continental.

Problema Insulei Șerpilor pentru România a început acum câteva decenii, dar istoria acestei bucăți de stâncă este veche de mii de ani. Insula Serpilor a fost pentru prima oara menționata in anul 777 inainte de Hristos. In mitologia greacă, întinderea de pământ este creația lui Neptun, zeul marilor, care la rugămintea zeiței Thetis a scos din pământ o insula pentru fiul ei Ahile. Insula Leuke, în greaca antică, este în fapt o stâncă așezată în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei. Ocupată în 1944 de către Uniunea Sovietică, cedată forțat de România acesteia, este astăzi parte a Raionului Chilia, al regiunii Odessa din Ucraina.

Această formațiune de stânci, de 17 hectare, este atât de plină de istorie, cât și de mituri. Stânca în formă de X, are în unele locuri 41 de metri deasupra nivelului mării, are o lungime de 1.973 de metri, cu un perimetru neregulat, putând fi străbătută în 40 de minute cu piciorul. Privită de departe, Leuke sau Insula Șerpilor apare ca o cetate înconjurată de ziduri înalte de piatră, în realitate faleze abrupte cu puține terase litorale, doar pe țărmul nordic are un golf deschis pe unde se poate pătrunde mai ușor.

Astăzi Insula Șerpilor pare o stâncă goală, fără vegetație, fără apă potabilă, imposibil de închipuit că cineva a locuit-o vreodată. Numele actual de Insula Șerpilor l-a dat un soi de șarpe de apă, care ajungea până la 2 metri lungime, un șarpe urât, dar neveninos. Această specie, larg răspândită pe insulă, a pierit din cauza amplelor lucrări militare făcute de către sovietici. Astfel singura vietate care popula insula s-a stins de mâna omului.

Insula a fost numită şi Leuke (albă în greacă), deoarece are o asemănare cu calcarul alb al Dobrogei. Grecii au numit insula Fidonisi, sau Insula Şarpelui, în timpul când aceasta s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Otoman.

Deşi se întinde pe 17 hectare, Insula Şerpilor este un loc neprimitor, din cauza reliefului şi solului ei. Insula din Marea Neagră este formată din gresii dure şi silicoase şi nu are izvoare de apă dulce. Este săracă în vegetaţie şi faună, iar printre animalele care au populat-o s-a numărat năpârca sau şarpele de casă. Unii istorici au susţinut că şerpii ar fi fost stârpiţi de pe insulă, în a doua parte a secolului XX, când aici ar fi fost cantonate trupe sovietice.

Un templu închinat eroului mitic Ahile ar fi existat pe Insula Şerpilor, potrivit unor istorici şi arheologi. Săpăturile arheologice derulate pe insulă au fost rare şi nu au avut rezultate consistente. Izvoarele scrise din Antichitate dezvăluiau că pe stâncile unei insule aflate la gurile Dunării, identificată de unii autori drept actuala Insulă a Şerpilor, a fost clădit un templu închinat zeului Apollo. Istoricii antici afirmau că aici au fost aduse rămăşiţele pământeşti ale eroilor Iliadei, Achile şi Patrocle, pentru a fi păstrate într-un mausoleu, iar locul se numea insula Leucos sau Leuke. O altă legendă, relatată de Filostrat, informa că eroul grec Ahile le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Locul sacru din Antichitate a mai apărut în folclorul românesc sub numele de Biserica cu nouă altare.

A rămas însă un mister modul în care au dispărut vestigiile templului antic menționat, dacă într-adevăr Insula Şerpilor ar fi fost legendara insulă Leuce. Puţine rămăşiţe arheologice din secolele IV-V î. Hr. au fost descoperite aici.

O alta legenda se referă la faptul ca in mitologia greceasca Insula Leuke era considerata un loc paradisiac, o lume in care se refugiau sufletele mortilor. Astfel, o alta denumire atribuita de grecii antici este de Insula Makaron, adica „A fericitilor”. Unii cercetatori au mers si mai departe cu speculațiile, traducând termenul Atlantis prin Fericire. Aceasta speculatie a fost alimentata de faptul ca nu departe de Insula Serpilor, arheologii sovietici au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanților.

Insula Şerpilor s-a aflat până în 1947 în componenta României. În Al Doilea Război Mondial, între 1941 şi 1944, baza militară românească înfiinţată aici a fost supusă numeroaselor bombardamente sovietice. În cele din urmă, în august 1944 insula a fost ocupată de sovietici, care au înfiinţat aici o unitate de supraveghere maritimă şi aeriană, prevăzută cu antene radar.  Din 1948 a intrat în cadrul Uniunii Sovietice, potrivit unui protocol secret între reprezentanţii celor două state. La scurt timp, insula a fost transformată într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere şi cu o rază mare de acţiune, apoi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor. Sovieticii au instalat cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura insulei cu Odessa şi au amenajat locuri de acostare pentru nave. Marinarilor nu le era permis să se apropie de insulă.

Recomandare:   Pământ interzis în România, de o frumusețe izbitoare. Nu poate fi locuit și nimănui nu-i este permis să-l viziteze. Insula Sacalin de lângă Marea Neagra

După 1990, Insula Șerpilor a fost disputată de Ucraina şi România, la Curtea Internaţională de Justiţie, considerând că insula Şerpilor este relevantă pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre. In prezent ea este parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina.

În vecinătatea Insulei Şerpilor s-ar fi aflat un Triunghi al Bermudelor, loc al disparițiilor misterioase. Supranumit „Vârtejul morţii”, primii care au vorbit despre el au fost turcii. În prezent, armata ucraineană studiază cu atenţie această zonă. O legendă spune că la 5 decembrie 1945, cinci bombardiere americane au dispărut acolo. Unele povestiri din secolele XIII şi XIV vorbesc despre un „vârtej alb” în apropiere de Sulina, care târa la fundul mării diverse obiecte. Cei care răspândeau aceste povesti erau cei care reușeau să scape din astfel de incidente.

La 31 mai 1944, spre exemplu, acolo ar fi dispărut crucişătorul Tiolkovsloi. Totul s-a petrecut în plină zi, în ciuda faptului că vremea era excelentă.  La două luni după acel incident, cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră şi au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite. Nici până în ziua de astăzi nu au mai fost găsite. O altă dispariție misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc a dispărut la numai 30-40 km de țărmul românesc.

Una din cele mai surprinzătoare dispariții, însă, a avut loc un an mai târziu, în 1991. 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracție a petrolului au dispărut atunci fără urmă. Platforma a fost găsită la 50 de kilometri distanța de locul inițial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viața la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.

În apropierea insulei, în 2008, 12 militari ucraineni au murit într-un accident aviatic, după ce elicopterul cu care se deplasau din Odessa către insulă s-a prăbuşit . Nu departe de Insula Şerpilor, pescarii au observat un fenomen neobişnuit, cel al „mării care arde”. Acesta are însă o explicație științifică. Activităţile seismice, care au şi condus la apariția acestui fenomen, produc turbulențe majore, care duc la invadarea fundului mării. Hidrogenul sulfurat care există pe fundul mării ajunge la suprafață şi, în concentrație mare, se autoaprinde.

Recomandare:   In cazul unui cataclism nuclear, singurul loc din România unde se poate întreține viața este lângă Marea Neagră. Locul a fost luat în vizorul NASA încă din 1986

Mai mulţi cercetători au încercat de-a lungul timpului să dezlege misterul vârtejului. Cele mai dese concluzii vorbesc despre o formă stranie de magnetism, care se manifestă pe o suprafața de circa 10 kilometri. Cercetătorii rusi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracțiune de secundă până la câteva minute.  Această anomalie magnetică se deplasează lent prin Marea Neagră. Se presupune că va ajunge curând şi în litoralul românesc, întrucât zona se deplasează momentan spre Sulina.

Surse: adevarul.ro; historia.ro; b1.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Insula Șerpilor, stânca în formă de X din Marea Neagră, locul în vecinătatea căreia ar fi avut loc dispariții misterioase. - 7est.ro - Stiri Iasi, stiri locale, nationale si internationale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Istorie

Top românce celebre care au schimbat lumea, de-a lungul istoriei. Printre ele și Nadia Comăneci

Published

on

Chiar dacă poate nu știați, româncele au fost „primele” în foarte multe privinţe, Nu sunt doar printre cele mai frumoase femei ale lumii, ci unele dintre femeile care au pus umărul la evoluția omenirii. Scriitorul american David Wolfe a întocmit un top al femeilor care au schimbat lumea într-un loc mai bun și mai frumos. Șase din cele 60 de locuri ale clasamentului (adică 10%) sunt ocupate de românce. Iată care sunt acestea și cum au devenit ele celebre în lumea întreagă!

Pe locul 2 în topul întocmit de scriitorul american se află Smaranda Brăescu (n. 21 mai 1897, Hănţeşti, România – d. 2 februarie 1948, Cluj, România), prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928, a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar, la 5 iulie 1928, a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a câștigat titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 de metri. În urma acestui success, a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli.

Tot în 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost unul din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului, Smaranda Brăescu a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Pe locul 7 al Top 60 femei care au schimbat lumea o găsim pe Ana Aslan (n.1 ianuarie 1897, la Brăila – d. 20 mai 1988, la București), medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de „Gerovital”.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Pe locul 11 în clasament, se află Eliza Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galaţi – d. 25 noiembrie 1973, Bucureşti), o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României.

A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de a urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția ca „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generală și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” („cea mai silitoare dintre silitori”).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Pe locul 31 în top se află Nadia Comăneci (55 de ani), prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10.

Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile.

„Zeița de la Montreal”, orașul în care a dobândit primul 10, este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).

În România, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu (n. 25 aprilie 1920, Fălticeni – d. 21 martie 2008, București).

Supranumită „doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

Recomandare:   Prima femeie ministru în România. Avea studii la Harvard și a deschis prima clinică de neurochirurgie

A făcut parte din prima echipă neurochirurgicală, considerată echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945, şi-a luat licenţa şi, un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de Oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienți celebri, cum ar fi: soţul Mariei-Tănase, soția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin, sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi. Citeste continuarea pe click.ro.  O alta lista a femeilor celebre ale României o puteți consulta si aici 

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Istorie

Povestea uneia dintre cele mai bârfite femei din societatea românească: „Roaiba” sau „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”

Published

on

By

Trăindu-şi viaţa la intensitate maximă şi stând tot timpul în umbra regelui Carol al II-lea, căruia i-a fost amantă şi apoi soţie, Elena Lupescu a fost cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX.  Numele ei figura pe prima pagină a cotidianelor acelor vremuri, fiind considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă.

Elena a fost descrisă de mama lui Carol, Regina Maria, drept „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. Ea s-a descris, simplu, în memoriile scrise în perioada exilului cu Carol, în Franţa: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”.

Ulterior, agenții Poliției de Siguranță care l-au urmărit pe Carol al II-lea în perioada exilului alături de Elena Lupescu o porecliseră „Roaiba” pe amanta princiară, probabil din cauza faptului că era roșcată – însă mai există un detaliu anatomic care justifică porecla: Elena Lupescu deținea o pereche de incisivi supradimensionați.

Elena Lupescu (15 septembrie 1895 – 29 iunie 1977, Estoril, Portugalia), cunoscută și sub numele de Magda Lupescu, a fost amanta, iar ulterior soția lui Carol al II-lea. Însă, multe dintre detaliile vieții Elenei Lupescu rămân învăluite în mister, existând încă multe informații contradictorii legate de momentul întâlnirii și de relația sa cu viitorul rege al României.

Vremurile tulburi, circumstanțele, greșelile neintenționate sau erorile tipografice, pe de o parte, și zvonurile și scornelile lansate, în acele vremuri, nu numai de către dușmanii ei, ci și de către prieteni sau de către ea însăși, pe de altă parte, au condus la această situație. Considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă, Lupeasca a fost, cu siguranță, cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX.

Elena Lupescu s-a născut la Iași și a fost fiica lui Nicolas Lupescu (Nahum Grünberg, pe numele real), evreu convertit la creştinismul de rit ortodox, de meserie farmacist, şi a Elizei Falk, care a optat la rându-i pentru religia creştină, însă de rit apusean. Declarată la naştere catolică, Elena Lupescu şi-a definitivat studiile la Bucureşti, într-un aşezământ catolic, „Diaconesele”, foarte cunoscut în lumea bună a Capitalei.

Din povestirile Elenei Lupescu, se pare că l-ar fi întâlnit pentru prima dată pe Carol, pe când ea avea doar 9 ani, iar prințul moștenitor 19. Apoi, el şi-a continuat viaţa amoroasă aventuroasă şi s-a căsătorit, într-un final, cu principesa Elena. Lupeasca s-a măritat la 16 ani, la Iaşi, cu locotenentul Ion Tâmpeanu, de care avea însă să divorţeze ulterior (nu se ştie cu exactitate data pronunţării divorţului). S-au revăzut în 1925, la o recepție.

„Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista”, povestea Lupeasca în memoriile sale.

După revederea din 1925, cei doi amorezi n-au mai ţinut cont de reguli şi responsabilităţi. Nimeni nu dăduse importanţă acestei aventuri, iar familia regală a considerat că este un episod trecător din viaţa principelui, aşa cum fuseseră multe altele. Însă, relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu a evoluat în așa fel încât principele moştenitor nu mai ţinea cont că era căsătorit şi avea un copil, stârnind mare nemulţumire în familia regală. Carol a fost somat, în repetate rânduri, să pună capăt întrevederilor cu „Duduia”.

Urmăriţi şi huliţi, fug la Veneţia. Urmează renunţarea lui Carol la succesiunea la tron. Printr-o scrisoare trimisă de la Veneţia, acesta cere „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”.

„Este esenţa vieţii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”, spunea Carol al II-lea despre Elena Lupescu, femeia pentru care a renunţat la tronul României.

Carol al II-lea devine Carol Caraiman în februarie 1926. După ce s-au ascuns prin Milano, Monte Carlo, Cannes, Biaritz, Carol şi Elena se stabilesc la Paris.

Revenirea lui Carol în România şi încoronarea sa ca rege, la 8 iunie 1930, a fost condiţionată, de primul ministru Iuliu Maniu, de renunţarea la relaţia cu Elena Lupescu. Însă aceasta s-a întors în țară folosindu-se de paşaportul soţiei lui Mihail Manoilescu și a stat o vreme la Sinaia.

Carol refuză să revină asupra divorţului de principesa Elena de Grecia (1928), iar neînţelegerile avute cu mama sa pe tema vieţii sale intime duc la „exilarea” reginei Maria la Balcic. Lupeasca revine în Bucureşti, se instalează într-o vilă din Aleea Vulpache nr. 2. și devine centrul vieţii mondene bucureştene, având cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnie.

Presa o numea „Lupeasca”, Regele îi spunea „Duduia”, iar cercurile politice o numeau „eminenţa cenuşie” sau „puterea din spatele tronului”. Regina Maria o descria drept „chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. În memoriile scrise în perioada exilului, Lupeasca spunea: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”.

„O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile în alcov, ştiind să reîmprospăteze până la epuizare dorinţa partenerului, ştiind să-şi domine oboseala şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate”, o descria Pamfil Şeicaru, în volumul Vulpea Roşcată.

După abdicarea regelui, pe 6 septembrie 1940, a acceptat și Elena Lupescu exilul. Cei doi au locuit în Spania, Portugalia, Mexic (1940 – 1944), după care, în final, s-au decis asupra localităţii Estoril, din Portugalia. La 3 iunie 1947 s-au căsătorit civil la Rio de Janeiro, în Brazilia şi, apoi, religios la Paris, ea primind titlul de principesă de Hohenzollern. La moartea lui Carol (3 aprilie 1953), a moştenit o avere impresionantă.

I-a supravieţuit lui Carol încă două decenii, în care nu și-a refăcut viaţa. A murit la 82 de ani, în Portugalia, şi şi-a dorit ca cenuşa să-i fie îngropată la picioarele soţului ei.

Surse: historice.ro; historia.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.
Citește mai departe>>

Articole recente

Facebook

Cele mai citite articole de astăzi

Copyright © 2018*stiinta-mister.ro* Unele drepturi rezervate Stiinta si Mister este un site ce va propune sa parcurgeți articole, speram noi interesante, din toate domeniile științei, sa aflați lucruri pe care nimeni nu vi le-a spus pana acum si astfel sa va lărgiți cat mai mult domeniul cunoașterii. Sub sloganul celebrului EInstein, "Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul, vă invităm să intrați în această lume necunoscută multora dintre noi. Pentru eventuale idei, sugestii și de ce nu critici vă invităm să ne lăsați mesajele dumneavoastră la contact@stiinta-mister.ro De asemenea puteți accesa si pagina noastre de Facebook www.facebook.com/stiintasimister