Articole adăugate recent

Alexandru Tzaicu a fost, fără îndoială, un înaintaș. Un deschizător de drumuri. Și ar trebui să fie amintit, povestit, din când în când, fiindcă avem de ce să facem asta.

„La vârsta de 26 de ani, în timpul pregătirii tezei mele de doctorat în medicină și chirurgie, a trebuit să mă supun unei operații pentru tratarea definitivă a unei hernii inghinale, de mărimea unui ou de pui, în partea stângă”, scria Alexandru Tzaicu, pe atunci chirurg la sanatoriul sf. Maria din Iași, observații care au fost publicate ulterior în revista franceză La Presse médicale din 11 februarie 1911.

O noutate absolută

În ziua de 29 septembrie 1909, în sala de operații a spitalului ieșean, profesorul Ernest Juvara, un coleg de la chirurgie, îl anesteziază cu stovaină și stricnină, metodă cunoscută cu numele de rahianestezia (anestezie rahidiană), după care Tzaicu își ia calm bisturiul și începe să se opereze ca să-și rezolve problema cu hernia.

Auto-operația a fost un succes. Pacientul a suferit doar o ușoară durere de cap atribuită anestezicului. A fost începutul secolului al XX-lea, anul 1909, și Alexandru Tzaicu a intrat în istoria medicinii ca primul chirurg din lume care s-a auto-operat de hernie inghinală.

Întrebarea pe care lumea și-o punea era firească : pentru ce motiv bizar a ținut medicul Tzaicu să se opereze singur ? În notele lui, a scris că scopul principal al acestei operații a fost să demonstreze că agilitatea și limpezimea minții, dar și abilitățile motorii, nu sunt afectate și nu se pierd în urma unei anestezii locale. Și a completat :

„Am vrut să înțeleg complexitatea senzațiilor unei asemenea operații, să văd ce poate anestezia, ce nu poate și care e momentul dureros într-o operație de hernie inghinală”.

Garanția vieții

În timpul operației, a povestit simptomele și tot ceea ce a simțit – nu a fost deloc zgârcit în detalii, toate au fost notate de unul dintre colegi și incluse apoi în cele 46 de pagini ale tezei de doctorat, pe care a numit-o ”Auto-observațiunea unei auto-operațiuni de hernie sau Rachistrichnostovainizarea”.

Nimic nu a lăsat uitării și din lucrarea lui se poate afla cum au fost făcute pregătirile, cum și-a făcut treptat anestezicul efectul și cum a decurs fiecare moment din timpul intervenției la care s-a supus. Tehnica noua consta în injectarea unei soluții în lichidul cefalo-rahidian și permitea pacienților să rămână conștienți și să poată fi operați fără durere în zona inferioară a corpului.

Alexandru Tzaicu  a murit în 1958, înainte de a împlini 75 de ani. Dacă drumurile ne vor duce vreodată în Moldova, în Botoșani, ne-am putea opri câteva momente la mormântul lui Alexandru Tzaicu. Este în curtea bisericii sf. Ierarh Nicolae din satul Călinești, comuna Bucecea. Soția și cei doi copii îi sunt alături.

Citește și:
Românul nominalizat de 4 ori la Nobel alungat din ţară pentru că a îndrăznit să-i critice sistemul medical: „Bolile morale ne macină“

Citeste  continuarea pe editiadedimineata.ro


Vă așteptăm și pe PAGINA DE FACEBOOK pentru a comenta împreună articolele noastre.


Nu ratați aceste articole !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here